Drept procesual civil. Cheltuieli de judecată. Sintagma ,,proporţional cu pretenţiile admise”.
| Comentarii |
|
Tribunalul CONSTANŢA Decizie nr. 558 din data de 17.10.2013
În literatura de specialitate și în jurisprudența instanțelor de judecată a fost consacrată opinia potrivit căreia, în situația admiterii în parte a acțiunii, cheltuielile de judecată nu se acordă în întregime, ci proporțional cu culpa procesuală. S-a apreciat că sintagma "proporțional cu culpa procesuală"; este mai potrivită decât formularea "proporțional cu pretențiile admise";, deoarece respectă litera legii și este conformă cu spiritul acesteia. Ceea ce stă la baza stabilirii dreptului la restituirea cheltuielilor de judecată este, așadar, culpa procesuală a părții, aprecierea acesteia realizându-se în funcție de mai multe criterii, printre care și proporția în care cererea a fost admisă.
Decizia nr. 558/17.10.2013 - dosar civil nr. 18925/212/212
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanta la data de 25.07.2012, sub nr.18925/212/2012, reclamantul V.M. a chemat în judecată pârâtul D.S.O., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 26.000 euro, reprezentând împrumut acordat la data de 25.10.2010, la plata dobânzii legale datorate pentru suma împrumutată, cu cheltuieli de judecată.
Reclamantul a învederat împrejurarea că în data de 25.10.2010 s-a încheiat între părți un contract de împrumut prin care acesta i-a acordat pârâtului suma de 26.000 euro, acesta din urmă obligându-se să îi restituie banii în termen de 90 de zile.
Pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de restituire a sumei de 26.000 euro.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art.1576, 1584 și 1586 C.civ.
În susținerea acțiunii au fost solicitate proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și proba testimonială.
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 3.961 taxă judiciară de timbru și cu 5 lei timbru judiciar.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare, însă s-a prezentat în fața instanței, prin apărător ales, pentru a-și exprima poziția procesuală.
Prin încheierea de ședință din data de 23.10.2012 instanța a luat act că precizarea reclamantului că valoarea obiectului acțiunii este suma de 26.000 euro. La același termen de judecată, instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale cu doi martori (f.29-30) și cu interogatoriul pârâtului, însă acesta nu s-a prezentat în instanță pentru a răspunde la interogatoriu.
În ședința din data de 27.11.2012, după audierea martorilor, apărătoarea pârâtului invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, arătând că martorul a susținut că și-a însușit obligația pârâtului de plată a împrumutului acordat pârâtului.
Prin sentința civilă nr.18852/04.12.2012 Judecătoria Constanța a respins excepția lipsei calității lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D.S.O., ca neîntemeiată, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 19.400 euro, reprezentând împrumut nerestituit și a cheltuielilor de judecată în sumă 3.966 lei, reprezentând 3.961 lei taxă judiciară de timbru și5 lei timbru judiciar.
Examinând cu prioritate, conform art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Dumitrascu Scindu Octavian, instanța a reținut din probele administrate în dosar că, la data de 25.10.2010, părțile au semnat un înscris numit "chitanță"; prin care au consemnat că reclamantul a împrumutat pârâtului suma de 26.000 euro, sumă pe care pârâtul s-a obligat s-o restituie în termen de 90 de zile de la data semnării înscrisului
Chitanța din data de 25.10.2010 a fost semnată și de martorul D.T., care a fost prezent la momentul emiterii înscrisului.
Din depoziția acestuia, audiat în cauză, instanța a reținut că acesta a cunoscut de existența împrumutului de la ambele părți, că împrumutul a avut loc anterior semnării chitanței, iar la data semnării chitanței, reclamantul, pârâtul și martorul s-au întâlnit tocmai în vederea încheierii unui înscris doveditor al împrumutului (f.17).
Martorul a mai arătat că împrumutul nu s-a restituit în totalitate, singurii bani despre care știe că au fost restituiți sunt 2.000 de euro și 6.000 dolari pe care i-a achitat el personal reclamantului, din banii lui, simțindu-se obligat moral față de acesta pentru că el a fost cel care le-a făcut cunoștință părților în vederea împrumutului.
Din probele administrate s-a reținut că pârâtul a împrumutat de la reclamant suma de 26.000 euro anterior emiterii chitanței din data de 26.10.2010.
Instanța a înlăturat apărările pârâtului în sensul că s-a făcut dovada împrumutului doar pentru suma de 25.000 de euro, aceasta nefiind susținută cu niciun mijloc de probă. Într-adevăr, reclamantul a dovedit faptul că anterior semnării chitanței, a retras din bancă suma de 25.000 euro (f.19), însă ordinul de plată prin care a fost retrasă suma de 25.000 euro nu face decât să dovedească că reclamantul, la data de 19.10.2010 poseda cel puțin aceasta sumă, dovada împrumutului reprezentând-o însă chitanța din data de 26.10.2010, prin care pârâtul recunoștea ca a împrumutat suma de 26.000 euro și pe care s-a obligat s-o restituie în termen de 90 de zile.
S-a apreciat că prin semnarea chitanței din data de 26.10.2010 pârâtul a recunoscut existența și cuantumul împrumutului, obligându-se să-l restituie în termen de 90 de zile de la data semnării, fiind deci cel obligat în raportul juridic dedus judecății, astfel încât acesta are calitate procesuală pasivă, faptul că martorul a ales să achite parțial obligația pârâtului nefiind de natură să modifice sau să stingă propria obligație de plată a pârâtului.
Instanța a mai avut în vedere faptul că pârâtul, deși a fost citat pentru termenul din 27.11.2012 cu mențiunea "personal la interogatoriu";, nu s-a prezentat în fața instanței pentru a răspunde la interogatoriu, astfel că în baza art. 225 C.proc.civ., a considerat această împrejurare ca o mărturisire deplină a acestuia.
Față de aceste considerente, instanța a constatat că pârâtul este cel obligat în raportul juridic dedus judecății, deci are calitate procesuală pasivă.
Instanța a mai reținut că, potrivit declarației martorului D.T., reclamantul a primit de la martor, în contul împrumutului acordat de reclamant pârâtului, mai întâi suma de 2.000 euro, apoi câte 3.000 dolari, în două rânduri.
La interpelarea instanței, reclamantul a recunoscut că a primit sumele de bani menționate de martor în depoziție, arătând că le-a primit cu titlu de garanție pentru împrumutul acordat pârâtului. Instanța a înlăturat însă această din urmă susținere a reclamantului, reținând că martorul a precizat că, plătind sumele de bani, a înțeles să stingă o parte din datoria pârâtului și nu a avut vreo altă înțelegere cu reclamantul în sensul că sumele remise ar reprezenta garanție. Instanța a respins și susținerile reclamantului din concluziile scrise, prin care a arătat că i-a restituit martorului sumele de bani primite de la acesta, această susținere nefiind pusă în discuția părților cu ocazia dezbaterilor, oricum nefiind probată cu niciun mijloc de probă.
Cum din probele administrate în cauză nu se poate face dovada momentului celor două plăți de câte 3.000 USD, instanța a aplicat cursul de schimb din ziua pronunțării, potrivit cu care 6.000 USD reprezintă contravaloarea a 4.600 euro, astfel încât constată că din valoarea întregului împrumut de 26.000 euro, a fost achitată suma de 6.600 euro, rămânând neachitată suma de 19.400 euro.
Având în vedere disp.art.969 și 970, art.1073, art.1584 Cod civil, instanța de fond a constatat că, în virtutea contractului încheiat între reclamantul V.M. și pârâtul D.S.O., acesta din urma trebuia sa restituie suma de 26.000 euro reclamantului, scadența fiind împlinită la data de 25.12.2010, din care martorul D.T. a achitat pentru pârât suma de 6.600 euro.
A reținut că reclamantul a făcut în condițiile disp.art.1169 C.civ. si față de disp.art.129 alin.1 C.pr.civ. dovada contractului, a conținutului acestei convenții și a faptului că pârâtul, în mod culpabil a refuzat a-și îndeplini în totalitate obligația de restituire a împrumutului, astfel încât acțiunea are în parte un caracter fondat, pentru suma de 19.400 euro, reprezentând împrumut nerestituit.
Fiind întrunite condițiile disp.art.274 C.pr.civ., instanța a considerat întemeiată și cererea accesorie privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, respectiv la suma de 3.966 lei reprezentând 3.961 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
În termen legal, împotriva sentinței civile mai sus menționate a declarat recurs pârâtul, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ. prin raportare la modalitatea de soluționare a capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.
În dezvoltarea criticii formulate, recurentul-pârât a arătat că instanța de fond l-a obligat în mod greșit la plata în integralitate a cheltuielilor de judecată achitate la fond cu titlu de taxă de timbru, câtă vreme acțiunea a fost admisă numai în parte, respectiv numai pentru suma de 19.400 Euro din totalul de 26.000 Euro.
Drept urmare, a solicitat modificarea parțială a sentinței recurate, în sensul reducerii cheltuielilor de judecată la care a fost obligat proporțional cu suma pentru care a fost admisă acțiunea.
Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare, dar s-a prezentat în instanță cu ocazia dezbaterilor și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivându-și poziția procesuală prin faptul că partea din împrumut cu privire la care instanța a constatat restituirea nu a fost plătită de către reclamant, ci de către martorul D.T., audiat la fond.
La termenul de judecată din 10.10.2013, având în vedere valoarea pretențiilor deduse judecății-110.000 lei (echivalentul a 26.000 Euro), precum și disp.art.282 și 2821C.proc.civ., tribunalul a calificat apel calea de atac exercitată în cauză.
Nu s-a cerut refacerea sau completarea probatoriului administrat la fond și nici administrarea de probe noi în apel.
Apelul este fondat, pentru considerentele ce succed.
Potrivit disp.art.276 C.proc.civ., "Când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.
În literatura de specialitate și în jurisprudența instanțelor de judecată a fost consacrată opinia potrivit căreia, în situația admiterii în parte a acțiunii, cheltuielile de judecată nu se acordă în întregime, ci proporțional cu culpa procesuală. S-a apreciat că sintagma "proporțional cu culpa procesuală"; este mai potrivită decât formularea "proporțional cu pretențiile admise";, deoarece respectă litera legii și este conformă cu spiritul acesteia. Ceea ce stă la baza stabilirii dreptului la restituirea cheltuielilor de judecată este, așadar, culpa procesuală a părții, aprecierea acesteia realizându-se în funcție de mai multe criterii, printre care și proporția în care cererea a fost admisă.
În lumina acestor argumente, tribunalul constată că hotărârea instanței de fond sub aspectul capătului de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată nu este mai presus de orice critică.
Astfel, se reține că prin cererea introductivă acesta a formulat pretenții în cuantum de 26.000 Euro, reprezentând împrumut nerestituit de către pârâtul Dumitrescu-Scîndu Octavian dar, în urma administrării de probatorii, instanța a stabilit că pârâtul datorează doar o parte din debitul respectiv, respectiv suma de 19.400 Euro.
În raport de această soluție și de prevederile art.276 C.proc.civ., pârâtul nu putea fi obligat să restituie reclamantului taxa de timbru decât în limitele sumei aferente pretențiilor admise, mai exact 3395,80 lei (calculat la valoarea de 4,6 lei/1 euro la data introducerii acțiunii-25.07.2012, echivalentul sumei de 19.400 Euro pentru care s-a admis acțiunea este de 89.240 lei, pentru care taxa de timbru aferentă fondului este de 3395,80 lei), tribunalul apreciind că nu pot fi primite apărările formulate de intimatul-reclamant în calea de atac.
Astfel, analizând culpa părților în sensul celor arătate în precedent, se reține că, pentru a ajunge la concluzia temeiniciei parțiale a demersului judiciar al reclamantului, instanța a coroborat răspunsul acestuia la interogatoriu cu declarația martorului și a reținut că o parte din împrumut a fost restituită de martor în numele pârâtului. Au fost înlăturate apărările reclamantului în sensul că sumele remise (în valoare totală de 6.600 euro) ar fi reprezentat de fapt o garanție a împrumutului și ar fi fost restituite, iar constatările primei instanțe sub aceste aspecte au intrat în puterea lucrului judecat, reclamantul neînțelegând să exercite calea de atac a recursului.
În aceste condiții, este evident că nu pot fi puse în sarcina pârâtului cheltuielile de judecată reprezentând taxa de timbru aferentă părții din debit cu privire la care acțiunea a fost găsită neîntemeiată. Culpa în privința acestor cheltuieli aparține numai reclamantului care, deși primise anterior o parte din debit, a ales să promoveze acțiunea pentru întreaga sumă împrumutată.
Nu are nicio relevanță împrejurarea că sumele remise reclamantului au provenit de la o altă persoană decât pârâtul, câtă vreme, așa cum a reținut instanța de fond cu ocazia soluționării excepției lipsei calității procesuale pasive, cel obligat în raportul juridic dedus judecății este pârâtul, iar martorul Dincă Tiberiu a înțeles să facă plata în numele acestuia.
În considerarea acestor argumente și în temeiul disp.art.296 C.proc.civ., prin admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii instanței de fond, va fi obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 3.400,80 lei reprezentând: 3395,80 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar
| ← Drept procesual civil. Nemotivarea hotărârii. Respingerea... | Drept civil. Drepturi reale. Uzucapiune formulată de către... → |
|---|
