Drept civil. Drepturi reale. Uzucapiune formulată de către unul dintre moştenitori în contradictoriu cu unitatea administrativ teritorială şi toţi ceilalţi moştenitori. Modalitatea de intervertire a coposesiei în posesie exclusivă.
| Comentarii |
|
Tribunalul CONSTANŢA Sentinţă civilă nr. 1009 din data de 01.10.2013
Prin sentința civilă nr.2877/6.11.2012, Judecătoria Mangalia a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C.P. în contradictoriu cu pârâții Comuna Tuzla prin primar, SR, CI, RM, RȘ și DP, precum și cererea reconvențională formulată de pârâta SR și a constatat că reclamantul și pârâții persoane fizice au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în com. Tuzla, jud. Constanța, în suprafață de 2.583,3 mp, ca efect al uzucapiunii.
S-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr.2351/254/2009, reclamantul CP a chemat în judecată pe pârâta Comuna Tuzla, jud. Constanța, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate dobândirea dreptului său de proprietate asupra terenului situat în intravilanul comunei Tuzla, jud. Constanța, în suprafață de 2585 mp, ca efect al prescripției achizitive de 30 de ani și joncțiunea posesiilor.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în perioada anilor 1956 - 1985 terenul în suprafață de 2585 mp situat în intravilanul comunei Tuzla, a fost deținut de tatăl său CI, decedat la data de 4.03.1985, fiind înregistrat în registrul agricol al comunei Tuzla din perioada anilor 1956- 1963 cu teren intravilan în suprafață de 5000 mp, din care: teren intravilan în suprafață de 3400 mp, 600 mp vii, curte și clădiri 1000 mp. În baza titlului de proprietate nr. 18569/1327 eliberat la data de 7.06.1999, s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2415 mp cu vecinătățile: N-Lot 1541, E-Ds 1323, S-Lot 1543, V-190/21, iar după anul 1985 reclamantul a continuat să aibă posesia terenului în suprafață de 2585 mp, situat în continuarea terenului reconstituit în baza Legii nr.18/1991, fiind îngrădit începând cu anul 1956, iar semnele de hotar nu s-au modificat pe parcursul anilor.
A arătat reclamantul că pe parcursul anilor s-au achitat taxele și impozitele aferente terenului, iar după anul 1985 s-a comportat ca un adevărat proprietar, fiind cunoscut în comunitate ca proprietarul de drept al terenului în suprafață de 2585 mp. Din anul 1956 tatăl său a stăpânit imobilul în litigiu, iar după anul 1985 a exercitat exclusiv asupra bunului o posesie continuă, publică, netulburată, neîntreruptă și sub nume de proprietar.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.1846, 1847, 1860, 1890 Cod civil.
Pârâta Comuna Tuzla prin Primar, legal citată, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant, având în vedere că imobilul teren în suprafață de 2.585 mp a fost ocupat, dar nu au fost achitate taxele și impozitele aferente pentru defunctul CPI, așa cum rezultă din evidențele Primăriei comunei Tuzla. S-a mai arătat că în anul 1986, în urma lucrărilor de cadastru general, în tarlaua 118 parcela 1541 figurează numitul CP cu teren intravilan în suprafață de 2.533 mp, iar în tarlaua 118 parcela 1542 figurează numitul CPI cu suprafața de 2.415 mp teren intravilan pe care au fost edificate construcții. În lucrarea de cadastru, tarlaua 118, figurează înregistrată parcela 1543 ca teren CAP, teren dat în folosință autorului CPI, teren solicitat de CP în prezenta cauză. Întrucât acțiunea a fost introdusă de un singur moștenitor, iar în realitate sunt 4 moștenitori, respectiv CP, CI, RO și SR, a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant.
Pârâta nu a indicat nici un temei de drept.
La data de 15.09.2009 reclamantul a solicitat citarea în cauză, în calitate de pârâți, a numiților R.O., S. R. și C.I.
În ședința publică din data de 16.03.2010, la solicitarea apărătorului pârâtei S.R., instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a moștenitorilor defunctei R.O., respectiv R.M., R.Ș. și D.P.
Pârâta S.R., legal citată, a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii formulată de reclamant și constatarea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2585 mp situat în intravilanul comunei Tuzla în patrimoniul atât al reclamantului, cât și al pârâtei S.R. și a celorlalți pârâți, persoane fizice.
Prin sentința civilă nr.930 din 29.03.2011 a Judecătoriei Mangalia, s-a admis acțiunea și s-a constatat că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2.583,3 mp situat în comuna Tuzla, jud. Constanța, având ca vecinătăți la nord - C.P. și teren proprietate privată a comunei Tuzla, la est - strada Recoltei, la sud - Giurgiucanu și la vest - drum de exploatare.
Prin decizia civilă nr.92 din 24.01.2012 a Tribunalului Constanța - Secția I civilă, s-a admis recursul declarat de pârâta S.R.împotriva acestei hotărâri, s-a casat sentința atacată, pe considerentul că prima instanță nu a analizat cererea reconvențională formulată de pârâta S.R. și nu s-a pronunțat asupra acesteia, și s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, dosarul fiind înregistrat, ca urmare a admiterii cererii de abținere formulată de președintele completului inițial învestit, sub nr. 2351/254/2009*.
Din oficiu, în baza rolului activ reglementat de art.129 alin.5 din Codul de procedură civilă, instanța a dispus atașarea dosarului civil nr.808/2006 (având număr unic ECRIS 217/251/2006) al Judecătoriei Mangalia; totodată, în ședința publică din 18.10.2012 a apreciat că, față de dispozițiile art.315 alin.2 din codul de procedură civilă și de motivul pentru care s-a dispus casarea sentinței pronunțate la prima judecată în fond a cauzei, probele administrate în primul ciclu procesual rămân câștigate și nu se impune readministrarea acestora.
În rejudecare, instanța de fond a reținut că în perioada anilor 1956 - 1985, autorul părților, Caragea P. Ion, a deținut un teren în suprafață de 5.000 mp situat în intravilanul comunei Tuzla, fiind înregistrat în registrul agricol al localității cu această suprafață, însă, peste drum de acest teren, autorul părților a mai deținut un teren în suprafață de 1.800 mp, așa cum rezultă din răspunsul reclamantului la întrebarea nr.5 din interogatoriul propus de pârâta S.R. și din răspunsul pârâților C.I., R.Ș., D.P și R.M. la întrebarea nr.4 din interogatoriul propus de pârâta S.R.
La data de 04.03.1985, a decedat autorul C.P.I., moștenitorii acestuia fiind reclamantul C.P., în calitate de fiu, pârâta S.R, în calitate de nepoată de fiu predecedat și C.M., în calitate de fiu postdecedat, alți doi copii, respectiv C.I. I. și R.O. renunțând la succesiunea defunctului potrivit certificatului de moștenitor nr.1 din 14.01.2005 emis de BNP Ionașcu Aurelia.
Cu toate acestea, prin titlul proprietate nr.18569/1327 din 07.06.1999 eliberat de Comisia județeană Constanța pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pe numele moștenitorilor defunctului C.P.I., respectiv C.P., C.I., R.O. și S.R., acestora din urmă li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul în suprafață de 2.415 mp situat în intravilanul comunei Tuzla, având ca vecinătăți la nord - Lot 1541, la est - Ds 1323, la sud - Lot 1543 și la vest - De 190/21, ceea ce demonstrează că, deși au renunțat la succesiunea defunctului, pârâții C.I. și R.O. și-au manifestat din nou dreptul de opțiune succesorală în modalitatea reglementată de legea specială.
Ulterior, în urma partajului voluntar realizat între cei patru beneficiari ai dreptului de proprietate, prin contractul de partaj autentificat sub nr.114 din data de 12.04.2001 de BNP Ionașcu Aurelia, terenul în suprafață de 2.415 mp i-a revenit reclamantului C.P.
La data de 08.12.2003 a decedat și R.O., moștenitorii acesteia fiind pârâții R.Ș., D.P. și R.M., în calitate de copii, așa cum reiese din certificatul de moștenitor nr.14 din 08.05.2004 emis de BNP Spînu Florica Elena.
Prin întâmpinare, comuna Tuzla a precizat că, începând cu anul 1986, terenul care face obiectul cauzei este înscris în evidențe pe numele reclamantului C.P., fără a fi achitate taxele și impozitele pentru acesta, iar din examinarea raportului de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expert Beșcucă Dumitru (filele 68 - 71 din dosarul civil nr.2351/254/2009), instanța a reținut că terenul este situat în comuna Tuzla, str. Recoltei, jud. Constanța și are ca vecinătăți la nord - C.P. și teren proprietate privată a comunei Tuzla pe o lungime de 73,62 m, la est - strada Recoltei pe o lungime de 35 m, la sud - Giurgiucanu Elena pe o lungime de 74 m și la vest - drum de exploatare pe o lungime de 35 m, martorii audiați în cauză declarând că acest teren se află în continuarea celui deținut de reclamantul C.P., care este aferent casei bătrânești.
Deși martorii Stoica Ion și Stoica Ilie au afirmat că, după decesul părinților reclamantului, acesta din urmă a folosit în mod exclusiv terenul menționat anterior, martorii au susținut că, dimpotrivă, terenul a fost lucrat de pârâții C.I. și R.Ș. până în urmă cu circa 2 - 3 ani și că, abia de atunci, a fost folosit de către reclamant; totodată, martorii au mai declarat că, pe acest teren se află mai mulți pomi fructiferi, care au fost plantați însă de către autorul comun al părților, iar T.I. a precizat că pe teren se află o cultură de viță de vie, care este întreținută de către pârâtul R.Ș.
Prin declarațiile autentificate sub nr.574 din 21.09.2010 și, respectiv, sub nr.587, nr.588 și nr.589 din 23.09.2010, toate de BNP Diana Manea - Vechiu, pârâții C.I., R.Ș., D.P. și R.M. au declarat în fața notarului public că, încă din anul 1970, reclamantul a muncit și folosit în exclusivitate terenul, întrucât a locuit și a gospodărit împreună cu părinții și că, după decesul acestora, a continuat să folosească terenul în litigiu, însă instanța a apreciat că declarațiile acestora nu corespund realității din moment ce martorii au afirmat că, până la decesul autorului comun, C.P.I., terenul a fost folosit de acesta și, după acea dată, de către pârâții C.I. și R.Ș., iar aceștia din urmă au promovat o acțiune care a făcut obiectul dosarului civil nr.808/2006 și care a fost respinsă în mod irevocabil, prin care au solicitat instanței să constate că ei au dobândit dreptul de proprietate asupra aceluiași teren.
Dimpotrivă, deși au negat existența unei înțelegeri exprese cu privire la împărțirea terenului în suprafață de 2.583,3 mp situat în com. Tuzla, str. Recoltei, jud. Constanța, așa cum procedaseră și cu privire la terenul în suprafață de 2.415 mp dobândit în temeiul titlului proprietate nr.18569/1327 din 07.06.1999 eliberat de Comisia județeană Constanța pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, reclamantul C.P. (prin răspunsul la întrebarea nr.6) și pârâții C.I., R.Ș. și R.M. (prin răspunsurile la întrebarea nr.5) au recunoscut, la interogatoriul propus de pârâta S.R., că au hotărât să împartă frățește bunurile care au aparținut defunctului C.P.I; or, este indiscutabil că terenul în suprafață de 2.583,3 mp situat în com. Tuzla, str. Recoltei, jud. Constanța, a aparținut tot defunctului autor comun, iar imposibilitatea împărțirii până în prezent poate fi explicată prin lipsa unui titlu de proprietate cu privire la acesta, așa cum a recunoscut de altfel și pârâtul Rezeanu Ștefan la întrebarea nr.6 din interogatoriu.
Art. 1837 din Codul civil, în vigoare la momentul învestirii instanței și aplicabil în temeiul art.82 din Legea nr.71/2011, prevede că "prescripția este un mijloc de a dobândi proprietatea (…) sub condițiile determinate prin această lege";, iar potrivit art.1847 din același act normativ, "ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, netulburată, publică și sub nume de proprietar (…)";.
Potrivit dispozițiilor art.1890 din Codul civil, "toate acțiunile atât reale, cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua-credință";.
Dispozițiile legale susmenționate reglementează prescripția achizitivă sau uzucapiunea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, prin exercitarea unei posesii utile asupra unui imobil în timpul fixat de lege. Posesia, ca și condiție esențială a uzucapiunii, este definită ca fiind stăpânirea de fapt a unui bun în astfel de condiții încât, din punct de vedere al conduitei posesorului, apare ca o exteriorizare a atributelor unui drept real, iar pentru a-și produce efectele prevăzute de lege este necesară nu numai existența elementelor sale constitutive, ci și întrunirea anumitor calități de natură să o caracterizeze ca fiind o posesie utilă.
Din interpretarea per a contrario a disp. art.1847 din Codul civil, se pot desprinde viciile posesiei, a căror incidență ar împiedica intervenirea uzucapiunii, și anume: discontinuitatea, violența, clandestinitatea și echivocul. Posesia este discontinuă când posesorul o exercită neregulat, adică cu intermitențe anormale; este tulburată atunci când posesorul actual a dobândit-o prin violență; este clandestină când posesorul actual o exercită pe ascuns de adversarul său, astfel încât acesta nu este în măsură să o cunoască și este echivocă în situația în care nu este sigură nici existența, dar nici lipsa elementului psihologic, respectiv voința posesorului de a se comporta cu privire la bun ca un proprietar.
Totodată, art.1860 din Codul civil, care reglementează joncțiunea posesiilor, prevede că "orice posesor posterior are facultatea spre a putea opune prescripția, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său";.
În cauză, instanța a constatat că, până la decesul său, survenit la data de 04.03.1985, autorul comun al părților C.P.I., a exercitat o posesie utilă asupra terenului în suprafață de 5.000 mp situat în intravilanul comunei Tuzla, care includea și terenul în suprafață de 2.585,3 mp ce face obiectul prezentei cereri, iar după decesul său, acest din urmă teren a fost folosit, potrivit destinației sale, fie de către pârâții C.I. și R.Ș., așa cum au afirmat martorii și cei doi pârâți înșiși în cuprinsul cererii introductive care a făcut obiectul dosarului civil nr.808/2006 al Judecătoriei Mangalia, fie de către reclamantul C.P., după cum reiese din declarațiile acelorași doi martori, care au precizat însă că reclamantul a folosit terenul doar de circa 2 - 3 ani, dar și din declarațiile martorilor Stoica Ion și Stoica Ilie, fără ca vreunul dintre posesori să fi achitat taxele și impozitele aferente.
În acest context, instanța a apreciat că, față de susținerile pârâtei comuna Tuzla, în sensul că moștenitorii defunctului C.P.I. nu au achitat taxele și impozitele pentru teren, nu se poate reține cu certitudine că sumele achitate de pârâta S.R. și menționate în chitanțele depuse de aceasta la dosar (filele 108 - 114 din dosarul civil nr.2351/254/2009) ar reprezenta impozite aferente tocmai terenului în litigiu. Pe de altă parte, însă, împrejurarea că nu ar fi fost achitate taxele și impozitele nu prezintă relevanță și nu poate conduce, prin ea însăși, la respingerea acțiunii, câtă vreme prescripția achizitivă, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui imobil, se fundamentează pe faptul posesiei, definită, așa cum instanța a arătat anterior, ca fiind stăpânirea de fapt a unui bun în astfel de condiții încât, din punctul de vedere al conduitei posesorului, apare ca o exteriorizare a atributelor unui drept real, iar caracterul public al posesiei rezultă nu numai din faptul înscrierii în evidențele agricole și al achitării impozitelor, ci și din stăpânirea efectivă a bunului și folosirea acestuia potrivit destinației sale; or, autorul comun al părților, C.P.I. și, ulterior, moștenitorii acestuia au fost înscriși în evidențe cu terenul în suprafață de 2.583,3 mp și l-au folosit potrivit destinației sale, fără nicio opreliște din partea vreunei persoane, inclusiv din partea vreunui reprezentant al autorității publice locale.
Din altă perspectivă, susținerile reclamantului în sensul că a înlăturat viciul echivocității posesiei, care caracterizează situația moștenitorilor unei persoane, prin acte din care rezultă intenția sa fermă de a se comporta ca un proprietar exclusiv, respectiv a stăpânit terenul în suprafață de 2.585,3 mp prin joncțiunea posesiilor și a plantat pe acest teren pomi fructiferi, pe care i-a folosit în interesul său propriu, producându-se astfel o intervertire a posesiei comune în posesie exclusivă, nu au fost reținute din moment ce, potrivit martorilor, pomii fructiferi care se află pe acest teren au fost plantați de autorul comun al părților, defunctul C.P.I., terenul a fost folosit atât de către reclamant cât și de către pârâții C.I. și R.Ș., care au și promovat o acțiune distinctă prin care au solicitat instanței să constate că ei au dobândit dreptul de proprietate asupra aceluiași teren, iar, la interogatoriul propus de pârâta S.R., reclamantul C.P. și pârâții au recunoscut că au hotărât să împartă frățește bunurile care au aparținut defunctului, confirmând existența unei înțelegeri între moștenitori sub acest aspect.
Prin urmare, instanța a apreciat că atât reclamantul, cât și pârâții, în calitatea lor de moștenitori ai defunctului C.P.I., sunt îndreptăți să solicite constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2.583,3 mp situat în comuna Tuzla, str. Recoltei, jud. Constanța, ca efect al uzucapiunii de lungă durată și prin joncțiunea posesiilor, cererea reconvențională formulată de pârâta S.R fiind întemeiată din acest punct de vedere.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat în termen legal recurs.
În motivarea cererii de recurs, a susținut că soluția instanței de fond este în totală contradicție cu ansamblul probator administrat în cauză.
Răspunsurile date de pârâții C.I., R.Ș., R.M., D.P. și reclamantul C.P. la interogatoriu, nu au legătură cu viciul echivocității posesiei, întrucât vizează aspectul partajului voluntar intervenit între părți la data de 12.04.2001, iar în ceea ce privește terenul în cauză răspunsurile au evidențiat inexistența unei înțelegeri scrise sau verbale cu privire la posesie, C.I. și R.Ș. declarând că veneau mai mult în vizită și ajutau când aveau timp. Chiar și pârâta S.R. a recunoscut la întrebarea nr.2 la interogatoriu, că începând cu anul 1985 nu a exercitat nicio posesie asupra terenului de 2.585 mp.
În mod greșit prima instanță a înlăturat declarațiile notariale ale pârâților R.Ș., C.I., R.M. și D.P., în care au arătat că, începând cu anul 1970, reclamantul a folosit și muncit terenul în suprafață de 2.585 mp, întrucât acesta s-a gospodărit cu părinții săi, locuind în același imobil.
La aceeași concluzie conduc și conținutul adeverințelor emise de Primăria comunei Tuzla, dar și declarațiile de martori.
Când unul dintre moștenitori stăpânește exclusiv, sub nume de proprietar, un bun succesoral, în condițiile unei posesii utile, el poate dobândi prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra acelui bun. Reclamantul a posedat suprafața de 2.585 mp prin joncțiunea posesiilor, producându-se o intervertire a posesiei comune în posesie exclusivă.
În drept, a invocat disp. art.3041 C.proc.civ.
Prin decizia civilă nr. 1009/01.10.2013, Tribunalul Constanța a admis recursul, a modificat în parte sentința civilă recurată, în sensul că a admis acțiunea principală; a constatat că reclamantul Caragea Panfil a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2.583,3 mp, situat în Comuna Tuzla, str. Recoltei, județul Constanța, având următoarele vecinătăți: Nord-Caragea Panfil, teren proprietate privată, pe lungime 73,62 m; la Est-str. Recoltei, pe o lungime de 35 m; la Sud-proprietatea Giurgiucanu Elena, pe lungimea de 74 m și la Vest-drum de exploatare pe lungimea de 35 m, ca efect al uzucapiunii; a respins cererea reconvențională ca nefondată.
Analizând sentința civilă recurată în raport de criticile formulate, tribunalul a reținut următoarele:
Prescripția achizitivă (uzucapiunea) este modul de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale prin exercitarea posesiei asupra unui bun în condițiile prevăzute de lege. Pentru a i se recunoaște posesiei efectul său constitutiv de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, legea cere îndeplinirea cumulativă a două condiții:
- termenul neîntrerupt de cel puțin 30 de ani în care posesia să fi fost exercitată;
- caracterul util al posesiei, în sensul ca aceasta să nu fi fost afectată de vreunul din viciile discontinuității, violenței, clandestinității sau echivocului.
Aceste condiții se desprind din dispozițiile legale care reglementează prescripția achizitivă, respectiv :
Art.1846 C. civ. - Orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii. Posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul in numele nostru.
Art.1847 C. civ. - Ca să se poate prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, după cum se explică în următoarele articole.
Art.1890 C. civ. - Toate acțiunile atât reale cat și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă aceasta prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua-credință.
De asemenea, în ceea ce privește posesia, existența acesteia se constată prin întrunirea de către aceeași persoană a celor două elemente care o compun: elementul material - corpus (care presupune contactul direct cu lucrul posedat, concretizat în acte materiale de stăpânire) și elementul intențional sau psihologic - animus rem sibi habendi (care constă în intenția de a stăpâni lucrul pentru sine, ca un adevărat titular al dreptului de proprietate sau al altui drept real).
Legea recunoaște dreptul actualului posesor de a uni posesia sa cu cea a autorului său, putând astfel să solicite recunoașterea dreptului său de proprietate prin efectul joncțiunii posesiilor, dacă perioadele cumulate ale celor două posesii ating termenul de 30 de ani. În acest sens, art.1860 C. civ. prevede că orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, sa unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său, fiind necesar așadar a fi îndeplinite următoarele condiții:
- în discuție să fie o posesie propriu-zisă, iar nu o detenție precară;
- posesorul actual să fi dobândit bunul în temeiul unui raport juridic de la autorul cu a cărui posesie vrea să-și unească propria-i posesie, iar nu pe căi de fapt.
De asemenea, posesia utilă poate rezulta și din intervertirea precarității în sensul art.1858 C.civ., atunci când un moștenitor, stăpânind un bun succesoral aflat în indiviziune, deci în coproprietate, printr-o manifestare exterioară a sa a demonstrat că a înțeles să transforme posesia din comună în exclusivă, adică s-a produs o intervertire în fapt a posesiei.
În speță, trebuie observat că, în ceea ce privește regimul juridic al terenului ce face obiectul cauzei de față și aptitudinea de a face obiectul unei uzucapiuni, într-o altă cauză similară ce a făcut obiectul dosarului nr.217/254/2006, părți fiind reclamanți - C.I.I. și R.Ș. și pârâți-Comuna Tuzla și Consiliul local Tuzla, prin sentința civilă 620/C/2006 a Judecătoriei Mangalia, irevocabilă prin decizia Tribunalului Constanța nr.872/27.09.2007, acțiunea în uzucapiune a fost respinsă reținându-se că terenul ce a aparținut lui C.P.I. a fost preluat de CAP, iar reclamanții și autorul lor au efectuat acte materiale de stăpânire a bunului cu îngăduința proprietarului, respectiv a statului, care după preluare le-a permis să-l folosească în continuare, pentru el.
În cauza de față însă, instanța de fond a admis acțiunea reținând că autorul C.P.I. și moștenitorii săi, persoanele fizice din prezenta cauză, au exercitat o posesie utilă asupra aceluiași teren, în termenul de 30 de ani prescris de lege, iar pârâta Comuna Tuzla prin primar nu a declarat recurs. În cauză, a declarat recurs doar reclamantul, față de care acțiunea fusese admisă, care a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul constatării dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii pentru toți moștenitorii autorului C.P.I., pretinzând că posesia autorului a fost continuată numai de el, în mod exclusiv.
Potrivit disp. art.315 alin.3 rap. la art.296 C.proc.civ., la judecarea recursului, recurentului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
În consecință, acestea fiind limitele investirii, tribunalul trebuie să cerceteze doar dacă posesia reclamantului a fost una exclusivă sau, dimpotrivă, toți moștenitorii au posedat împreună, astfel cum a hotărât instanța de fond.
Contrar celor reținute de prima instanță, răspunsurile la interogatoriu ale pârâților persoane fizice și declarațiile notariale depuse la dosar, confirmă susținerile reclamantului. Astfel, pârâta S.R. a declarat că ea nu a exercitat nicio posesie asupra terenului în suprafață de 2.585 mp, pretinzând că terenul a fost muncit de C.I. și R.O., apoi de R.Ș. Aceste susțineri au fost însă contrazise de răspunsurile la interogatoriu ale pârâților R.M. și D.P., care au declarat că R.Ș. și R.O. veneau doar ca să-l ajute din când în când pe reclamant și că nu a existat nicio convenție privind împărțirea între părți a terenului în litigiu. Înșiși R.Ș. și C.I. au arătat că nu s-a discutat împărțirea acestui teren între părți, iar ei veneau la reclamant în vizită, uneori să-l ajute și pentru a lua iarbă.
Aceste afirmații au fost precedate de declarațiile notariale autentificate sub nr.574/21.09.2020, nr.588/23.9.2010, nr.589/23.09.2010 și nr.587/ 23.09.2010, prin care C.I., R.Ș., R.M. și D.P., prin care au susținut că, începând cu anul 1970, C.P. a folosit și muncit terenul de 2.585 mp împreună cu părinții săi, cu care a gospodărit, iar după decesul tatălui în anul 1985, a folosit în exclusivitate acest teren.
Martorii, persoane în vârstă și locuitori ai comunei din anii 1964-1970, au relatat că lângă casa bătrânească se află un teren de aproximativ 2.500 mp, pe care se află viță-de-vie, pomi fructiferi și care este cultivat. După decesul părinților, reclamantul a fost singurul care s-a ocupat constant de îngrijirea și cultivarea acestui teren. Martorii au declarat că îi cunosc și pe ceilalți pârâți persoane fizice, însă aceștia nu s-au ocupat de terenul în litigiu, ci de alte suprafețe de teren pe care le dețin în localitate.
Și din adresa emisă de Primăria comunei Tuzla nr.29/25.01.2011, rezultă că terenul în litigiu a fost deținut și folosit ca lot de grădină numai de către numitul C.P..
Simpla formulare a unei cereri de chemare în judecată în anul 2006 de către C.I. și R.Ș., prin care au pretins că au îngrădit și folosit în mod exclusiv terenul în suprafață de 2.500 mp, nu poate avea decât valoarea unei simple susțineri, neprobate, cu atât mai mult cu cât acea acțiune a fost respinsă ca nefondată, iar în prezenta cauză acești pârâți au avut o atitudine procesuală contrară, recunoscând că nu au exercitat nicio posesie asupra terenului în cauză.
În consecință, pentru considerentele de fapt și de drept expuse, constatând că în mod greșit prima instanță a reținut, din coroborarea probelor administrate, că reclamantul și pârâții persoane fizice au exercitat împreună o posesie utilă, aptă să conducă la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, în temeiul art.312 rap. la art.3041 C.proc.civ. 1865 tribunalul a admis recursul și a modificat în parte sentința civilă recurată, în sensul că a admis cererea principală și va respinge ca nefondată cererea reconvențională.
| ← Drept procesual civil. Cheltuieli de judecată. Sintagma... | Nulitate contract de vânzare-cumpărare pentru error in... → |
|---|
