Drept civil excepția prematurității. Jurisprudență Bunuri şi valori imobiliare
| Comentarii |
|
Tribunalul NEAMŢ Sentinţă civilă nr. 1816/C din data de 20.09.2017
DREPT CIVIL
EXCEPȚIA PREMATURITĂȚII
Dosar nr. XX pretenții
ECLI:RO:TBNMT:2017:015.001816
ROMÂNIA
TRIBUNALUL XX
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1816/C
Ședința publică din 20.09.2017
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: - XX - JUDECĂTOR
- XX - GREFIER
Pe rol se află în curs de soluționare acțiunea civilă formulată de către reclamanții XX și XX, ambii domiciliați în orașul XX, în contradictoriu cu pârâta XX, domiciliată în orașul XX și cu domiciliul procedural ales la cabinet Avocat XX, cu sediul în orașul XX.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns avocat XX, pentru reclamanții XX și XX, cu împuternicire avocațială seria XX și avocat XX, pentru pârâta XX, cu împuternicire avocațială seria XX din 18.01.2017, lipsă fiind părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
- obiectul cauzei este pretenții;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza se află la al șaptelea termen de judecată;
- reclamanții XX și XX, au depus la dosar, prin fax, note de ședință.
Întrebat fiind, apărătorul pârâtei, avocat XX, precizează că părțile din proces nu au ajuns la nicio înțelegere.
Instanța pune în discuție excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâta XX prin întâmpinare ca o excepție a inadmisibilității, recalificată de instanță ca reprezentând excepția prematurității.
Apărătorul pârâtei, avocat XX, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției prematurității acțiunii, invocată prin întâmpinare.
Avocat XX, pentru reclamanții XX și XX, solicită respingerea excepției prematurității acțiunii ca nefondată, pentru motivele invocate prin notele de ședință anexate la dosar.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâta XX prin întâmpinare și recalificată de instanță.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra acțiunii civile față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului XX sub nr. XX din data de 16.06.2016, reclamanții XX și XX au chemat în judecată pârâta XX, solicitând:
- obligarea acesteia la plata sumei de aproximativ 60.000 euro reprezentând contravaloarea investițiilor (materiale si manoperă) aduse de reclamanți la imobilul proprietatea pârâtei situat în intravilanul orașului XX;
- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată până la data restituirii efective a sumei;
- constatarea unui drept de ipotecă legală al reclamanților asupra imobilului mai sus menționat, până la plata sumei de bani solicitate, drept de ipotecă în privința căruia au solicitat a se dispune înscrierea în cartea funciară;
- instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamanților, până la data plății efective;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat că pe terenul în suprafață de 361 mp, proprietatea pârâtei (mama reclamantei XX), reclamanții au construit cu acordul acesteia un imobil casă de locuit în suprafață de 137,5 mp, situată pe 2 nivele (parter și mansardă), având la parter 2 camere, bucătărie și baie, iar la mansardă 3 dormitoare, baie, hol și balcoane, având fundație de beton, construit din cărămidă la parter și din lemn la mansardă, cu învelitoare de tablă tip Planya. În acest imobil urma să locuiască pârâta împreună cu familia reclamanților care au doi copii minori, casa fiind delimitată în acest scop în două unități locative distincte.
Terenul fiind proprietatea pârâtei, autorizația de construire și certificatul de urbanism au fost emise pe numele acesteia, însă arată reclamanții că ei sunt cei care au suportat aproape în totalitate costurile de ridicare și de finisare a construcției.
După edificarea imobilului, au apărut tensiuni între pârâtă și reclamant, stare conflictuală care s-a soldat cu mai multe plângeri penale și litigii pe rolul instanței, astfel încât este imposibil a mai locui împreună în aceeași casă.
Prin declarațiile date de pârâtă cu ocazia diverselor plângeri penale, aceasta a recunoscut că reclamanții au suportat costurile de ridicare și amenajare a casei, arătând că a avut o contribuție proprie de 10.600 euro. În aceste condiții, solicită de la pârâtă restituirea diferenței dintre valoarea estimată a lucrărilor de execuție și a materialelor de construcție (70.600 euro) și suma de 10.600 euro pretinsă de pârâtă cu titlu de contribuție proprie, diferență pentru care consideră că au un drept de creanță în calitate de constructori de bună credință pe terenul proprietatea pârâtei. Cuantumul indemnizației solicitate este indicat estimativ la suma de 60.000 euro, având în vedere că actele justificative pe care le-au mai păstrat (chitanțe, facturi) acoperă doar în parte aceste cheltuieli, neanticipând că va fi nevoie să păstreze o evidență riguroasă a tuturor cheltuielilor suportate.
Buna credință rezultă din existența acordului pârâtei în baza căruia au construit imobilul. Potrivit art. 586 al. 3 Cod civil, "dispozițiile alin. 1 și 2 (buna credință a autorului lucrării) sunt aplicabile și autorului lucrării care se întemeiază pe un drept de superficie sau pe orice alt drept care, potrivit legii, îi permite, realizând o lucrare asupra imobilului altuia, să devină proprietarul acesteia". Or, acordul pârâtei în privința edificării construcției pe terenul său și edificarea locuinței pe cheltuiala reclamanților le permite, potrivit legii, dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției.
Consideră reclamanții că au un drept de creanță, proprietarul terenului având obligația de a le plăti fie c/valoarea materialelor și a manoperei, fie sporul de valoare adus imobilului prin edificarea lucrării.
Dreptul la plata indemnizației (care, potrivit art. 591 cod civil nu curge cât timp au fost lăsați de proprietar să stăpânească imobilul), le conferă un drept de ipotecă legală asupra construcției, potrivit al. 2 al aceluiași articol, iar în lipsa unei convenții încheiate în formă autentică în acest sens, au solicitat instanței constatarea acestui drept și înscrierea dreptului de ipotecă asupra construcției.
Dat fiind raportul de familie existent între părți, au arătat reclamanții că sunt deschiși la o soluționare amiabilă a litigiului.
În dovedire, au solicitat proba cu interogatoriul pârâtei, expertiză evaluare construcții, înscrisuri, proba testimonială pentru dovedirea acordului pârâtei în privința edificării de către reclamanți a construcției pe terenul său, neînțelegerile dintre părți care fac imposibilă conviețuirea în același imobil, împrejurarea că ei au efectuat și suportat costul lucrărilor de construcție, materiale și manoperă, întinderea dreptului de creanță.
În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanții au depus autorizație de construire nr. 131/24.09.2012 eliberată de Primăria orașului XX, memoriu tehnic pentru obținerea autorizației de construire, proiectul construcției, autorizație de construire nr. 101/23.06.2009 eliberată de Primăria orașului XX, contracte de donație autentificate sub nr. 936/24.11.2011 - BNP XX și sub nr. 472/9.02.2009 - BNP XX, notări personale, facturi și chitanțe, ordonanța dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria XX la data de 10.09.2015 în dosar nr. XX, referat cu propunere de clasare în dosar penal nr. XX, extrase de carte funciară nr. 4525/1.03.2017 și nr. 4575/1.03.2017 eliberate de BCPI XX, proces-verbal de investigație întocmit la data de 8.08.2015 de Poliția orașului XX în dosarul penal nr. XX, planșe foto.
În sarcina reclamanților a fost stabilită obligația plății unei taxe judiciare de timbru de 6.328,76 lei pentru primul capăt de cerere și câte 20 lei pentru celelalte trei capete de cerere, în total suma de 6.388,76 lei. Reclamanții au formulat cerere de acordare ajutor public judiciar, admisă prin încheierea pronunțată la data de 29.08.2016 în dosarul nr. XX/a1 având ca obiect reexaminare împotriva încheierii din 13.07.2016 dată în camera de consiliu de Tribunalul XX în dosarul nr. XX. A fost admisă în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanți, doar sub forma eșalonării obligației de plată a taxei de timbru, în 24 rate lunare a câte 266,19 lei fiecare, cu termen de plată la data de 28 a fiecărei luni, pe perioada septembrie 2016-august 2018 (inclusiv). Încheierea a fost comunicată Direcției Venituri-Impozite și Taxe a Orașului XX în vederea încasării sumelor ce reprezintă creanțe bugetare.
În cadrul procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată, întrucât actele comunicate pârâtei la domiciliul indicat de reclamanți (același cu cel al reclamanților) au fost returnate la dosar cu mențiunea "destinatar plecat din țară";, li s-a solicitat reclamanților efectuarea de demersuri pentru a indica adresa actuală a pârâtei. Întrucât aceștia au arătat că în urma contactării telefonice a pârâtei aceasta refuză cu vehemență să le indice o adresă, instanța a fixat primul termen de judecată și a dispus citarea pârâtei prin publicitate, în temeiul art. 167 Cod de procedură civilă, fiind desemnat și un curator care să o reprezinte pe pârâtă.
În urma comunicării cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate cererii către curatorul avocat desemnat a o reprezenta pe pârâtă, acesta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii. A invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect pretenții, raportat la dispozițiile art. 581 Cod civil, apreciind că o astfel de solicitare este condiționată de exercitarea pozitivă a dreptului de accesiune de către proprietarul imobilului, care are dreptul, conform dispozițiilor evocate, să solicite instanței înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării.
Până la momentul exercitării opțiunii de către proprietarul imobilului, autorul lucrării este titularul unui drept de creanță sub condiție suspensivă asupra indemnizației și al unui drept de proprietate sub condiție rezolutorie asupra lucrării. Condiția este reprezentată de evenimentul incert care constă în modul de exercitare a dreptului potestativ de accesiune de către proprietarul imobilului.
Întrucât pârâta nu și-a exercitat opțiunea de a cere instanței să dispună înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării, solicitarea reclamanților de plată a indemnizației, fundamentat pe buna lor credință la momentul edificării construcției, se impune a fi respinsă ca inadmisibil¬ă.
În privința capătului de cerere privind înscrierea dreptului de ipotecă legală, de asemenea se impune a fi respins ca inadmisibil, pentru aceleași argumente. Despăgubirea se stabilește pe cale judecătorească în sarcina proprietarului imobilului, simultan cu recunoașterea dreptului de proprietate asupra lucrării în favoarea sa. Prin urmare, despăgubirea nu poate fi datorată decât de cel căruia i se recunoaște calitatea de proprietar al lucrării. Or, atât timp cât proprietarul imobilului-teren nu și-a exercitat opțiunea de a cere instanței înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării, încă nu s-a recunoscut, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești, dreptul de proprietate asupra lucrării în favoarea pârâtei, astfel că reclamanții nu beneficiază încă de un drept de ipotecă legală asupra imobilului.
Capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenție, se impune a fi respins ca inadmisibil, pentru aceleași motive, în acest moment reclamanții neputând avea o creanță certă, lichidă și exigibilă, din moment ce despăgubirile datorate constructorului de bună-credință nu pot fi stabilite în lipsa exercitării acțiunii în instanță de către pârâtă, în condițiile art. 581 Cod civil. Astfel, caracterul cert, lichid, exigibil al creanței reprezintă o condiție de admisibilitate pentru instituirea dreptului de retenție, impusă de art. 2495 și urm. Cod civil și neîndeplinită în cauză.
Pe fond, pârâta a contestat contravaloarea investițiilor, materiale și manoperă, justificat de disproporția vizibilă dintre cuantumul sumei solicitate și cea care reiese, din înscrisurile de la dosar, că fiind investită de reclamanți.
În dovedire, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, proba testimonială, interogatoriul reclamanților, expertiză evaluare construcții.
Pârâta s-a prezentat în instanță la al doilea termen de judecată și a arătat că nu este de acord să fie reprezentată de curatorul desemnat de instanță, împuternicind un alt avocat pentru a o reprezenta.
În cadrul probei cu înscrisuri, pârâta a depus la dosar procură autentificată sub nr. XX - BNP XX, declarație autentificată sub nr. XX/24.07.2015 - SPN XX și XX, carte de identitate eliberată de autoritățile Statului Italian.
La solicitarea pârâtei, a fost atașat spre consultare dosarul nr. XX al Judecătoriei XX.
La solicitarea părților, în cauză au fost acordate două termene de judecată (mai îndelungate) pentru ca părțile să soluționeze pe cale amiabilă litigiul, încercare rămasă fără rezultat.
La termenul de judecată din data de 10.05.2017, instanța a pus în discuția părților, în temeiul art. 22 al. 4 Cod de procedură civilă, recalificarea excepției invocate de pârâtă prin întâmpinare, considerând că argumentele invocate în susținerea excepției ar califica-o drept o excepție a prematurității, iar nu a inadmisibilității.
Prin concluziile scrise depuse de reclamanți cu privire la recalificarea excepției invocate de pârâtă, aceștia au arătat că din cauza presiunilor, amenințărilor și situației extrem de conflictuale dintre părți, pe data de 18.06.2017 au părăsit România, mutându-se în Marea Britanie împreună cu fiii lor minori. Consideră că prin presiunea continuă și prin comportamentul său, pârâta și-a exercitat în mod clar opțiunea instituită de Codul civil și se consideră proprietara întregului imobil. Consideră că nu este necesară o exercitare a dreptului potestativ de accesiune din partea pârâtei, deoarece pârâta și-a manifestat voința în sensul dobândirii dreptului de proprietate prin faptul realizării lucrării, accesiunea operând pe măsura încorporării materialelor în imobil. Consideră că excepția prematurității a devenit caducă de vreme ce au fost nevoiți să plece din casă. Chiar dacă pârâta este plecată în Italia, aceasta venea în țară și de fiecare dată erau certuri legate de faptul că ea este proprietara casei.
În considerarea dispozițiilor art. 248 al. 1 Cod de procedură civilă, potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, Tribunalul va analiza cu prioritate excepția invocată, în recalificarea propusă de instanță, pe care o consideră întemeiată, pentru următoarele considerente:
Ca o chestiune prealabilă, sub aspectul legii aplicabile, Tribunalul reține că, potrivit art. 58 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, "în toate cazurile în care accesiunea imobiliară artificială presupune exercitarea unui drept de opțiune de către proprietarul imobilului, efectele accesiunii sunt guvernate de legea în vigoare la data începerii lucrării";. La termenul de judecată din data de 18.01.2017, ambele părți au fost în consens în a arăta că lucrările de construire a imobilului în litigiu au început în anul 2012 (încheiere de ședință la fila 198 vol. I). Acest lucru se corelează și cu obținerea autorizației de construire din data de 24.09.2012 (filele 8-9 vol. I). În consecință, cum Legea nr. 287/2009 privind Codul civil a intrat în vigoare la data de 1.10.2011, raporturile juridice deduse judecății în prezenta cauză sunt guvernate de dispozițiile noului Cod civil.
Reclamanții, deși invocă în capătul de cerere principal un drept de creanță ca autori ai unei lucrări de construcție edificate pe un teren aflat în proprietatea pârâtei, așadar un drept de creanță izvorât în considerarea accesiunii imobiliare artificiale, în cuprinsul argumentării acțiunii promovate fac referire și la acordul pârâtei în privința edificării locuinței pe terenul acesteia, invocând dispozițiile art. 586 al. 3 Cod civil, care le permite dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției. În acest sens sunt și dispozițiile art. 579 al. 2 Cod civil, care reglementează posibilitatea înlăturării, prin proba contrară, a prezumției că o lucrare ar fi făcută de proprietarul imobilului cu cheltuiala sa și că este a lui, "când s-a constituit un drept de superficie, când proprietarul imobilului nu și-a intabulat dreptul de proprietate asupra lucrării noi sau în alte cazuri prevăzute de lege."; În cauza de față, deși se invocă acordul proprietarului terenului (pârâta) dat autorului lucrării de construcție (reclamanții) de a edifica locuința în litigiu, despre care înșiși reclamanții în finalul filei 2 a acțiunii introductive arată că le permite dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției, reclamanții nu au înțeles a învesti instanța cu un astfel de capăt de cerere, ci au optat a se folosi de dispozițiile legale din materia accesiunii imobiliare și a invoca faptul că au doar un drept de creanță reprezentat de valoarea materialelor și a manoperei înglobate în construcția edificată pe terenul reclamantei.
Limitându-se la instituția juridică de care reclamanții au ales a se prevala, instanța reține că realizarea unei lucrări autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia este reglementat de dispozițiile art. 581-582 Cod civil, dintre care reclamanții invocând buna lor credință, le este aplicabil textul art. 581 Cod civil. Potrivit acestuia, "în cazul în care autorul lucrării autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia este de bună-credință, proprietarul imobilului are dreptul:
a) să ceară instanței să dispună înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării, plătind, la alegerea sa, autorului lucrării fie valoarea materialelor și a manoperei, fie sporul de valoare adus imobilului prin efectuarea lucrării; sau
b) să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulație pe care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat.";
Din conținutul textului legal invocat rezultă că soarta construcției edificate de o altă persoană decât proprietarul terenului depinde de exprimarea unei opțiuni de către proprietarul terenului (în speța de față pârâta). Astfel, proprietarul terenului poate alege fie să se prevaleze de prezumțiile instituite la art. 577 al. 1 Cod civil ("construcțiile, plantațiile și orice alte lucrări efectuate asupra unui imobil, denumite în continuare lucrări, revin proprietarului acelui imobil dacă prin lege sau act juridic nu se prevede altfel";) și la art. 579 al. 1 Cod civil ("orice lucrare este prezumată a fi făcută de proprietarul imobilului, cu cheltuiala sa și că este a lui, până la proba contrară";), cerând înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al construcției, fie să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul teren.
În cazul în care proprietarul terenului (pârâta în speța de față) optează pentru prima variantă, aceea în care construcția edificată de alte persoane (reclamanți) să-i rămână în patrimoniu, legea îi dă dreptul la formularea unei noi opțiuni, în ceea ce privește cuantumul despăgubirii pe care trebuie să o plătească autorilor construcției. Astfel, el poate alege să plătească fie valoarea materialelor și a manoperei, fie sporul de valoare adus imobilului prin efectuarea lucrării.
În aceste condiții, autorii lucrării (reclamanții) nu se pot substitui în locul proprietarului terenului (pârâtei) pentru a exprima în locul acesteia vreuna dintre cele două opțiuni. Or, prin acțiunea promovată, reclamanții XX și XX aceasta fac: aleg în locul pârâtei ca aceasta din urmă să rămână proprietara construcției edificate pe terenul din XX, aleg în locul pârâtei să le plătească valoarea materialelor și a manoperei, iar nu sporul de valoare dobândit de teren. Altfel spus, proprietarul terenului este cel căruia legea îi conferă o situație mai avantajoasă și îi dă dreptul de a opta între două variante pentru cea pe care o consideră cea mai convenabilă, mai avantajoasă, astfel că această opțiune nu poate fi forțată de autorul lucrării, întrucât interesele celor două părți sunt contrarii.
Prin instituirea unui drept potestativ de accesiune, proprietarul imobilului teren se află într-o situație mult mai avantajoasă, nu devine proprietar asupra lucrării împotriva voinței sale, ci doar dacă își exprimă în mod expres consimțământul în acest sens. În speță, pârâta XX nu a înțeles până la acest moment să-și exercite dreptul său de opțiune în sensul permis de art. 581 Cod civil. Că este așa o dovedește atât împrejurarea că nu a procedat la intabularea construcției în cartea funciară, așa cum atestă extrasul de carte funciară eliberat de Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară XX la data de 1.03.2017 și aflat la filele 13-14 vol. II, cât și împrejurarea recunoscută de reclamanți că aceștia folosesc imobilul, pârâta fiind plecată la muncă în străinătate. Împrejurarea arătată de reclamanți anterior ultimului termen de judecată din data de 20.09.2017, în sensul că au plecat și ei în străinătate, nu schimbă cu nimic datele problemei. Art. 591 al. 1 Cod civil, purtând denumirea marginală "Regulile privind exercitarea dreptului autorului lucrării la indemnizație";, prevede că "prescripția dreptului la acțiune al autorului lucrării privind plata indemnizației nu curge cât timp el este lăsat de proprietar să dețină imobilul."; Or, în cauză, nu s-a făcut dovada că pârâta nu i-ar mai fi lăsat pe reclamanți să dețină imobilul, plecarea acestora din urmă din imobil fiind opțiunea lor personală.
Mai mult decât atât, referirile făcute de reclamanți în notele scrise depuse, cu privire la dispozițiile art. 580 Cod civil și la operarea accesiunii imobiliare artificiale pe măsura încorporării materialelor în imobil și ca efect al acestei încorporări, nu le sunt aplicabile, întrucât vizează situația proprietarului terenului care realizează pe terenul său o lucrare cu materialele altuia, situație neincidentă în speță.
Un drept pentru care se inițiază un demers juridic, pentru a fi valorificat pe cale de acțiune, este necesar să îndeplinească următoarele condiții:
- să fie recunoscut și ocrotit de lege, adică să nu contravină ordinii publice sau bunelor moravuri;
- să fie exercitat în limitele sale externe, de ordin material și juridic, precum și în limitele sale interne, adică potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut de lege;
- să fie exercitat cu bună-credință;
- să fie actual, adică să nu fie supus unui termen sau condiții suspensive, să fie un drept corespunzător unei obligații exigibile.
Conform art. 33 Cod de procedură civilă, "interesul (de a acționa) trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.";
Dreptul și interesul invocate printr-o acțiune trebuie să fie născute și actuale, iar nu eventuale, adică să existe la momentul exercitării acțiunii civile, în sensul că partea s-ar expune unui prejudiciu dacă ar rămâne în pasivitate și nu ar recurge în acel moment la acțiune. În speță însă, în lipsa manifestării dreptului de opțiune al pârâtei în sensul cerut de art. 581 Cod civil, dreptul pretins de reclamanți încă nu s-a născut, nu este actual și nici nu există vreun drept subiectiv care să fie amenințat sau vreo pagubă iminentă a se produce și care nu s-ar putea repara. Prematuritatea presupune că dreptul pretins la data sesizării instanței este supus unui termen, unei condiții care încă nu s-a împlinit. În concret, dreptul de creanță solicitat de reclamanți este sub condiția suspensivă a exercitării dreptului de opțiune de către pârâtă, nașterea dreptului de creanță producându-se abia la momentul exprimării de către pârâtă a unei opțiuni în sensul reglementat la art. 581 lit. a Cod civil.
În consecință, excepția prematurității, invocată inițial ca o excepție a inadmisibilității dar recalificată de instanță, va fi admisă, iar cererea reclamanților va fi respinsă ca prematură. Față de prematuritatea capătului de cerere principal, în mod evident și capetele accesorii de cerere, referitoare la plata dobânzii la suma solicitată, la constatarea și înscrierea în cartea funciară a unui drept de ipotecă legală, la instituirea unui drept de retenție și la obligarea la plata de cheltuieli de judecată, vor fi respinse, soluționarea lor depinzând de soluția dată capătului de cerere principal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția (recalificată) a prematurității acțiunii, invocată de pârâtă.
Respinge ca prematură acțiunea formulată de reclamanții XX și XX, ambii domiciliați în orașul XX, în contradictoriu cu pârâta XX, domiciliată în orașul XX și cu cel procedural ales la cabinet Avocat XX, cu sediul. orașul XX, având ca obiect: plată despăgubiri, constatare și înscriere drept de ipotecă legală, instituire drept de retenție.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul XX - Secția I civilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.09.2017.
PREȘEDINTE, GREFIER,
XX XX
Red. și tehn: XX - 18.10.2017
Tehnoredactat: XX - 18.10.2017
Exemplare - 5
| ← Civil fond funciar – modificare titlu proprietate | Drept civil daune contractuale, reziliere contract și evacuare → |
|---|
