Drept civil. Plângere împotriva încheierii de carte funciară

Calitatea procesuală activă a oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară. Obiectul notificării. Identificarea imobilului prin indicator unic. Admisibilitatea cererii de intervenţie

26

Legea nr. 7/1996, art. 26 alin.(4), art. 48 alin.(1) lit.c)

Decizia nr. 1254/R din 1 iunie 2007

Prin sentinţa civilă nr. 972/12.10.2006 a Judecătoriei Dej, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj prin Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj -Biroul Dej, fiind admisă plângerea introdusă de reclamanta F.M., anulată încheierea nr. 3000 din 13.07.2006 şi obligat pârâtul OCPI la notarea în CF nr. 243 Cuzdrioara nr. top 1349/2/1 a cererii de reconstituire înregistrată la Comisia locală de fond funciar Cuzdrioara sub nr. 94/28.09.2005, fiind respinsă cererea pentru obligarea la plata de daune cominatorii şi pârâtul obligat să plătească reclamantei 400 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanta a solicitat pârâtei notarea în C.F. nr. 243 Cuzdrioara nr. top 1349/2/1 a cererii de reconstituire înregistrată la Comisia locală de fond funciar Cuzdrioara sub nr. 94/28.09.2005, anexând actele necesare.

Prin încheierea nr. 3000/2006, pârâta a respins cererea cu motivarea că obiectul notării poate fi înscrierea drepturilor personale, pentru opozabilitatea terţilor.

În temeiul art. 26 alin. 4 lit. c din Legea nr. 7/1996 şi art. 19 alin. l pct. c din aceeaşi lege s-a constatat, însă, admisibilitatea cererii, s-a anulat încheierea atacată şi s-a dispus notarea solicitată în cartea funciară.

S-a respins cererea pentru obligarea la daune cominatorii, deoarece legea specială nu prevede această posibilitate.

Prin decizia civilă nr. 79 din 14.02.2007 pronunţată de Tribunalul Cluj, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj împotriva sentinţei civile nr. 972/12.10.2006 pronunţată în dosarul nr. 296/219/2006 al Judecătoriei Dej, apelantul fiind obligat să plătească intimatei F.M. suma de 600 lei, cheltuieli de judecată în apel.

În considerentele acestei decizii, se arată că reclamanta a solicitat notarea în C.F. nr. 243 Cuzdrioara nr. top 1349/2/1 a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate adresată Comisiei locale de fond funciar Cuzdrioara sub nr. 94/28.09.2005, anexând cererii de notare adeverinţa emisă de Primărie, cererea de reconstituire şi extrasul cărţii funciare.

Pârâta a respins cererea de notare, motivând că cererea de reconstituire nu individualizează imobilul. Punctul de vedere este greşit, deoarece s-a indicat imobilul solicitat prin cererea de reconstituire, cartea funciară în care este evidenţiat şi cererea îndeplineşte condiţia de opozabilitate faţă de terţi, aceasta fiind de fapt scopul notării.

Aşa fiind, judecătoria corect a reţinut calitatea procesuală pasivă a pârâtei, care de fapt a fost aceea care a refuzat notarea, şi a anulat încheierea de respingere a notării solicitate.

Faţă de cele mai sus reţinute, tribunalul a respins apelul, menţinând hotărârea instanţei de fond.

Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului, schimbării deciziei apelate, cu consecinţa respingerii plângerii.

27

În motivarea recursului său, oficiul învederează că cererea de notare a fost respinsă întrucât nu se încadrează în disp.art.26 alin.4 lit.c din Legea nr. 7/1996, care arată ce anume poate constitui obiectul notării, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate neîncadrându-se în acesta.

Mai mult, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nu individualizează imobilul printr-un identificator unic, condiţie prevăzută de art.48 alin.1 lit.c din aceeaşi lege.

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj nu are calitate procesuală pasivă, întrucât activitatea de carte funciară are un caracter necontencios, conform disp.art.70 alin.4 din Ordinul Ministrului Justiţiei M.2371/C/1997.

Înscrierile în cartea funciară au doar efect de opozabilitate şi nu constitutiv de drepturi, conform art.25 din Legea nr. 7/1996 republicată, astfel că încheierile de carte funciară nu pot fi considerate ca fiind supuse contenciosului administrativ.

Conform dispoziţiilor art.2 alin.1 lit. c din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice”. Încheierile de cartea funciară nu produc un astfel de efect, ci doar consemnează astfel de raporturi în evidenţele de carte funciară. Drept urmare, oficiile de cadastru nu au calitate procesuală pasivă în litigiile având ca obiect plângerile îndreptate împotriva unor încheieri de carte funciară.

Soluţionării plângerii i se aplică procedura necontencioasă reglementată de dispoziţiile Codului de procedură civilă (art.331-339), trecerea activităţii de publicitate imobiliară din subordinea Ministerului Justiţiei la ANCPI nefăcând ca procedura să-şi piardă caracterul necontencios.

Activitatea de carte funciară este o procedură nejurisdicţională, respectiv o procedură necontencioasă specială, întrucât nu tinde la stabilirea unui drept potrivnic faţă de un alt subiect de drept, cererea de înscriere în cartea funciară caracterizându-se prin absenţa unui litigiu, a unui diferend şi a unui adversar.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la disp.art.304 pct.9 Cod proc.civ., în care se pot încadra motivele invocate, curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel, în esenţă, motivele de recurs sunt în număr de trei, respectiv că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nu se încadrează în dispoziţiile art. 26 alin. 4 din Legea nr. 7/1996 republicată, că, oricum, imobilul nu este identificat prin indicator unic, conform art. 48 alin. 1 lit. c din lege şi că procedura de înscriere fiind una necontencioasă, petiţionara neurmărind realizarea uni drept în contradictoriu cu recurenta, aceasta din urmă nu are calitate procesuală pasivă.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, care se impune a fi analizată anterior celorlalte motive, pentru că ar face de prisos cercetarea fondului, în sensul art. 137 alin. 1 C. pr. civ., aceasta nu este fondată întrucât, în realitate, procedura are un caracter necontencios numai până la soluţionarea cererii de înscriere în cartea funciară. În cazul exercitării plângerii împotriva încheierii de respingere, Oficiul de cadastru, în calitate de organ administrativ emitent al actului atacat, are calitate procesuală pasivă, doar procedura este exceptată de la controlul pe calea contenciosului administrativ, conform art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât prin lege organică se prevede o altă procedură judiciară.

28

Nu poate fi reţinută apărarea recurentului în sensul că încheierea Oficiului de Cadastru nu este un act administrativ în sensul definiţiei legale cuprinsă în art. 2 lit. c din legea contenciosului, întrucât actul dă naştere unui raport juridic, obiectul acestuia constituindu-l dreptul la înscrierea unui drept real, a unui act sau fapt juridic personal, a unei acţiuni etc. în legătură cu imobilul.

În ceea ce priveşte obiectul notării, conform art. 26 alin. 4 lit. c din Legea nr. 7/1996 republicată, notarea are ca obiect “înscrierea drepturilor personale, a actelor şi faptelor juridice referitoare la starea şi capacitatea persoanelor, acţiunilor şi căilor de atac în justiţie, precum şi a măsurilor de indisponibilizare, în legatura cu imobilele din cartea funciară.”

Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a imobilului constituie o procedura administrativă obligatorie prevăzută de legea fondului funciar pentru restituirea în natură a imobilului, ceea ce conferă un caracter litigios dreptului de proprietate înscris în cartea funciară, putându-se finaliza printr-o acţiune în justiţie în caz de refuz al comisiilor de aplicare a legii de a răspunde cererii sau în caz de respingere a acesteia. Prin urmare, obiectul notării se încadrează în dispoziţiile at. 84 lit.e din Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de carte funciară aprobat prin Ordinul ministrului de stat, ministrul justiţiei nr. 2371/C/1997, în vigoare la data înregistrării cererii de notare, potrivit căruia obiectul notării îl constituie “arătarea oricărei acţiuni care da caracterul de drept litigios unui drept real înscris în cartea funciară, a acţiunii de predare a înscrisului translativ sau constitutiv al dreptului ce urmează a se înscrie, a acţiunii de ieşire din indiviziune etc.”

Este o situaţie similară notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, care sunt notate în cartea funciară, potrivit practicii instituţiei recurente.

Problema care s-ar ridica, ar fi, eventual, opozabilitatea cererii de notare, în sensul art. 22 lit. a din Legea nr. 7/1996 republicată, întrucât în cartea funciară figurează intabulat dreptul de proprietate în favoarea unor persoane fizice, iar cererea de reconstituire este adresată statului, nici statul, nici C.A.P. -ul neînscriindu-şi dreptul de proprietate în cartea funciară. În realitate, câtă vreme nici în cazul titlurilor de proprietate nu se pune problema opozabilităţii înscrierii, deschizându-se o carte funciară nouă, conform art. 59 din Legea nr. 7/1996 republicată, cu atât mai puţin se ridică această problemă în cazul notării cererii de reconstituire, cu condiţia să nu existe înscrieri ulterioare datei finalizării cooperativizării. Aceasta, deoarece existenţa unor astfel de înscrieri răstoarnă prezumţia cooperativizării terenului.

În ceea ce priveşte numărul identificator unic în sensul art. 48 lit. c din lege, acesta, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 59 ( “Actele şi faptele juridice privind imobilele situate pe un teritoriu administrativ, pentru care nu s-au definitivat documentele cadastrului general, se vor înscrie în câte o carte funciară. În aceleaşi condiţii, se vor înscrie şi titlurile de proprietate emise în temeiul legilor funciare. La cererea de înscriere se va ataşa documentaţia cadastrala la care se referă înscrierea, întocmită de o persoana fizica sau juridică autorizata de Agenţia Naţională sau de oficiile teritoriale, după caz. Conţinutul documentaţiei cadastrale şi modul de întocmire al acesteia se stabilesc de către Agenţia Naţională.’”), acesta este numărul cadastral care se acordă în baza unei documentaţii întocmită după eliberarea titlului de proprietate şi nu înainte.

29

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drept civil. Plângere împotriva încheierii de carte funciară