Drept de autor. Operă muzicală. Retransmitere prin cablu. Acţiune pentru plata remuneraţiei. Competenţă. Temei juridic
| Comentarii |
|
Legea nr. 8/1996, art. 121 alin. (2), art. 130 alin. (1) lit. b)
C. proc. civ., art. 2 pct. 1 lit. e)
1. Litigiul având ca obiect plata remuneraţiei pentru retransmiterea prin cablu a operelor muzicale este unul în materia drepturilor
de creaţie intelectuală, care atrage competenţa materială a tribunalului în primă instanţă, conform art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc. civ.
2. Cu privire la remuneraţia privind drepturile de autor şi drepturile conexe pentru retransmiterea prin cablu, aceasta este calculată, astfel cum prevede art. 121 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, conform Metodologiei privind utilizarea de retransmitere prin cablu a operelor muzicale, audiovizuale, cinematografice etc., publicată în M. Of. nr. 529/2005, în baza Deciziei O.R.D.A. nr. 124 din 1 iunie 2005.
De la data intrării în vigoare a metodologiei şi până la obţinerea licenţei - a cărei iniţiativă îi aparţine, conform art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996 operatorul de cablu este susceptibil de utilizare nelegală a operelor protejate, putând fi urmărit pe temeiul răspunderii civile delictuale, pretenţiile organismului de gestiune colectivă având, în acel context, o altă cauză juridică decât metodologia, putând consta în daune-interese într-un alt cuantum decât cel prevăzut de aceasta.
C.A. Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia civilă nr. 460/R din 6 noiembrie 2008, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 740 din 23 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a Iil-a civilă, a fost admisă cercrca formulată de reclamanta Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (U.C.M.R.), Asociaţia pentru Drepturi de Autor, în contradictoriu cu pârâta SC S.T. SRL şi, în consecinţă, s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumelor de 23.422,29 Ici reprezentând contravaloarea remuneraţiilor restante pentru perioada 4 mai 2005 - 31 ianuarie 2008, plus TVA, şi de 12.445,38 lei cu titlu de penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere, calculate până la data de 25 martie 2008.
Totodată, s-a dispus obligarea pârâtei să depună la sediul U.C.M.R., Asociaţia pentru Drepturi de Autor, raportul cuprinzând lista serviciilor de programe retransmise lunar prin cablu, numărul de abonaţi şi valoarea abonamentului începând cu 4 mai 2005 şi până în martie 2008, inclusiv.
In considerentele sentinţei, s-a reţinut că reclamanta este desemnată prin decizia O.R.D.A. nr. 135 din 28 iunie 2005 ca unic colector al remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor şi conexe
pentru transmiterea prin cablu, iar prin decizia O.R.D.A. nr. 124 din 1 iunie 2005 s-a publicat protocolul referitor la metodologia privind utilizarea de retransmitere prin cablu a operelor muzicale, audiovizuale, cinematografice etc.
Pârâta a încheiat cu reclamanta licenţa neexclusivă pentru operatorii de reţele prin cablu nr. 238 din 27 octombrie 2005 privind retransmiterea nealterată simultană şi integrală a programelor şi serviciilor de programe ce conţin opere din repertoriul U.C.M.R., Asociaţia pentru Drepturi de Autor, iar potrivit metodologiei, pârâta avea obligaţia de a plăti, începând cu 4 mai 2005, o remuneraţie reprezentând drepturi patrimoniale de autori şi conexe de 2% din veniturile brute obţinute de aceasta din activitatea de retransmitere de servicii de programe prin cablu, sub sancţiunea aplicării de penalităţi de întârziere.
Obligaţia de plată a remuneraţiei şi a penalităţilor aferente prevăzute de metodologie a fost stabilită şi prin licenţa neexclusivă încheiată între părţi.
Tribunalul a constatat că pârâta nu şi-a respectat obligaţiile contractuale şi legale ce îi reveneau, înţelegând să nu mai plătească remuneraţiile datorate începând cu luna mai 2005 şi până la data efectuării expertizei, ca atare, este întemeiată cererea reclamantei în aplicarea art. 13 şi urm., art. 123-129 din Legea nr. 8/1996 şi art. 969 C. civ.
Tribunalul a apreciat că se impune includerea în despăgubirile stabilite în sarcina pârâtei şi a contravalorii TVA, întrucât, începând cu data de 1 februarie 2007, reclamanta a devenit plătitor de TVA.
împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând că în mod greşit a fost obligată la plata contravalorii drepturilor de autor şi conexe începând cu data de 4 mai 2005, cât timp contractul de licenţă neexclusivă nr. 238 a fost încheiat cu reclamanta la data de 27 octombrie 2005 şi nu putea produce efecte retroactiv.
Pe de altă parte, conform art. 1088 C. civ., pârâta nu putea fi obligată la plata penalităţilor decât de la data introducerii acţiunii.
In cursul judecării recursului, recurenta-pârâtă a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Bucureşti de soluţionare a cauzei în primă instanţă, avându-se în vedere, pe de o parte, valoarea obiectului cererii, situată sub limita celor 500.000 lei prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv sediul societăţii pârâte, situat în judeţul Dâmboviţa, care ar fi atras competenţa
instanţei din raza teritorială a acelui judeţ, conform art. 7 alin. (1) C. proc. civ.
Cele două excepţii procesuale au fost puse în discuţia părţilor la termenul de judecată din 30 octombrie 2008 şi respinse de către această instanţă, cu motivarea că litigiul de faţă este unul din materia drepturilor de creaţie intelectuală care atrage competenţa materială specială a Tribunalului Bucureşti în primă instanţă, conform art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată tardiv, conform art. 115 şi art. 132 C. proc. civ., nefiind o excepţie de ordine publică ce putea fi invocată în orice stare a pricinii.
După respingerea celor două excepţii procesuale, cauza a fost reţinută spre soluţionare asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a probelor administrate, în aplicarca dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea a apreciat că recursul nu este fondat.
Motivele de recurs conţin exclusiv critici relative la data de la care pârâta, în calitate de utilizator al operelor unor autori susceptibile de transmitere prin cablu, datorează remuneraţia aferentă acestei utilizări, colectată de organismul de gestiune colcctivă, reclamanta din cauză, totodată, penalităţile de întârziere.
Cu privire la remuneraţia privind drepturile de autor şi drepturile conexe pentru retransmiterea prin cablu, aceasta este calculată, astfel cum prevede art. 121 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, conform Metodologiei privind utilizarea de retransmitere prin cablu a operelor muzicale, audiovizuale, cinematografice etc., publicată (în fapt, Protocolul referitor la metodologie) în M. Of. nr. 529/2005, în baza Deciziei
O.R.D.A. nr. 124 din 1 iunie 2005.
Pe baza metodologiei amintite, s-a încheiat între părţile din cauză licenţa neexclusivă nr. 238 din 27 octombrie 2005, prevăzută de art. 130 alin. (1) lit. b) din lege, în cuprinsul căreia au fost redate întocmai clauzele metodologiei, inclusiv cu privire la plata remuneraţiei şi cuantumul acesteia, plata şi cuantumul penalităţilor de întârziere datorate în cazul neexecutării de plată a contravalorii drepturilor de autor şi conexe asupra operelor transmise prin cablu.
In ceea ce priveşte momentul de la care plata este exigibilă, ca regulă, acesta corespunde cu data încheierii contractului, astfel cum susţine recurcnta, însă numai dacă părţile nu au convenit altfel.
Or, această situaţie de excepţie este întrunită în cauză, în condiţiile în care în art. 4.2 din licenţa neexclusivă menţionată s-a prevăzut că remuneraţia, în procent de 2% asupra totalităţii veniturilor brute lunare obţinute de pârâtă din activitatea de retransmitere de servicii de programe, este datorată începând cu data de 4 mai 2005.
Astfel, acest moment trebuie luat în considerare în cauză, şi nu cel al încheierii contractului, chiar dacă efectele acestui act juridic se întind în timp şi asupra perioadei anterioare încheierii sale - 27 octombrie 2005 dându-se deplină eficienţă acordului de voinţă al părţilor contractante, materializat prin clauza din actul menţionat, ce reprezintă legea părţilor, conform art. 969 C. civ.
Chiar dacă argumentele anterior expuse sunt suficiente pentru respingerea susţinerilor recurentei pe acest aspect, trebuie precizat că, printr-o asemenea clauză, operatorul de cablu şi organismul de gestiune colectivă au intenţionat desocotirca şi pentru perioada anterioară publicării metodologiei în Monitorul Oficial (22 mai 2005, intrarea în vigoare având loc în 3 zile de la publicare).
Aceasta, dcoarece, potrivit metodologiei, se poate vorbi despre o utilizare legală, reglementată de dispoziţiile acesteia, abia după obţinerea autorizaţiei de comunicare publică sub forma licenţei neexclusive (art. 3 din Protocolul referitor la metodologie).
Până atunci, respectiv de la data intrării în vigoare a metodologiei şi până la obţinerea licenţei [a cărei iniţiativă îi aparţine, conform art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996], operatorul de cablu este susceptibil de utilizare nelegală a operelor protejate, putând fi urmărit pe temeiul răspunderii civile delictuale, pretenţiile organismului de gestiune colectivă având, în acel context, o altă cauză juridică decât metodologia, putând consta în daune-interese într-un alt cuantum decât cel prevăzut de aceasta.
Dat fiind faptul că până la încheierea licenţei neexclusive operatorul de cablu este prezumat a utiliza nelegal repertoriul protejat, este evident că prin clauza contractuală destinată a produce efecte şi ex tune părţile au intenţionat reglarea prin acordul lor de voinţă a raporturilor juridice într-o anumită perioadă de timp.
O constatare similară poate fi formulată şi cu privire la perioada anterioară intrării în vigoare a noii metodologii (în cauză, data de 4 mai 2005 convenită de părţi plasându-se înainte de producerea de efecte juridice de către metodologia publicată la 22 iunie 2005), în care, chiar dacă, în principiu, sunt valabile clauzele vechilor meto
dologii, potrivit art. 1313 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, în absenţa autorizării operatorului de cablu de către U.C.M.R., Asociaţia pentru Drepturi de Autor, prin încheierea unei licenţe neexclusive (care nu s-a dovedit a fi fost încheiată în cauză), pârâta este, de asemenea, susceptibilă de utilizare nelegală, datorând despăgubiri într-un cuantum care nu se suprapune în mod necesar cuantumului remuneraţiei prevăzut de vechea metodologie.
în aceste condiţii, clauza în discuţie, reglementată de art. 4.2 din licenţa neexclusivă, nu poate fi contestată, fiind pe deplin opozabilă pârâtei.
In ceea ce priveşte momentul de la care sunt datorate penalităţile de întârziere, Curtea a constatat că temeiul acestora îl reprezintă Metodologia privind utilizarea prin cablu a operelor, despre care s-a făcut vorbire în cuprinsul prezentelor considerente, precum şi licenţa neexclusivă în care s-au transpus întocmai prevederile acesteia.
Articolul 1088 C. civ. nu este incident în cauză, deoarece nu este vorba despre o dobândă care curge în cazul neîndeplinirii unei obligaţii de a da, ci despre penalităţi asimilabile unei clauze penale, prin care părţile au cuantificat anticipat întinderea eventualului prejudiciului creat prin întârzierea în executarea obligaţiilor asumate, în aplicarea art. 1069 C. civ.
Fiind vorba despre penalitatea stipulată pentru întârziere, şi nu pentru neexecutarea obligaţiei principale, este posibil cumulul penalităţilor cu executarca în natură a obligaţiei principale, conform alin. (2) din art. 1069.
Nefiind aplicabil art. 1088 C. civ., în mod corect prima instanţă a apreciat că penalităţile de întârziere nu sunt datorate de la data introducerii cererii, ci de la scadenţa fiecărei creanţe neexecutate sau executate cu întârziere, conform art. 4.4 din licenţa neexclusivă, în care s-a concretizat acordul de voinţă al părţilor ca plata majorărilor de întârziere să se realizeze de îndată, fară punere în întârziere sau vreo altă formalitate.
In consecinţă, Curtea a respins şi aceste susţineri ale recurentei ca neavând suport şi, drept urmare, a respins recursul ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) cu referire la art. 3041 C. proc. civ.
Conform art. 274 C. proc. civ., a obligat-o pe recurentă la 1.785 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.
Notă: In ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă, atât materială, cât şi teritorială invocată de pârâtă, aceasta a fost corect respinsă de către instanţa de recurs, dar în considerentele acestei soluţii s-a strecurat o inexactitate, în sensul că ar fi vorba de o competenţă materială specială a Tribunalului Bucureşti.
In realitate, art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc. civ., avut în vedere de curtea de apel, se referă la competenţa materială generală a tribunalelor de a judeca în primă instanţă litigiile în materie de creaţie intelectuală, cum corect a fost calificat şi cel de faţă, având ca obiect plata drepturilor cuvenite autorilor pentru retransmiterea prin cablu a operelor muzicale.
Tribunalul Bucureşti a fost însă în mod just considerat competent să judece litigiul, în condiţiile în care excepţia de necompetenţă teritorială - întemeiată pe faptul situării sediului pârâtei în judeţul Dâmboviţa - a fost respinsă ca fiind o excepţie relativă, neinvocată in limine litis, ci direct în recurs.
| ← Realizare tehnică. Drepturi cuvenite autorului. Condiţia... | Drept de autor. Operă scrisă. Remuneraţia compensatorie... → |
|---|
