Drept de superficie. Imposibilitatea constituirii dreptului de superficie asupra unui bun proprietate publică.
Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Hotărâre nr. 81 din data de 07.02.2013
Drept de superficie. Imposibilitatea constituirii dreptului de superficie asupra unui bun proprietate publică.
Potrivit dispozițiilor art. 136 alin 4 teza I din Constituție, terenurile proprietate publică sunt inalienabile. De asemenea, Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, referindu-se la proprietatea publică, prevede că "bunurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile";. Față de aceste dispoziții legale, bunul proprietate publică nu poate constitui obiect al vreunui dezmembrământ al dreptului de proprietate.
Secția I civilă - Decizia civilă nr. 81/07 februarie 2013
Prin sentința civilă nr. 7974/8.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr. 14373/306/2010, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de către reclamanta pârâtă Comuna R, prin primar, în contradictoriu cu pârâta reclamantă RNP - R. prin DS S și în consecință s-a dispus obligarea pârâtei reclamantă să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei pârâte terenul înscris în CF 7684 Rășinari, nr. top 8723/1/2, în suprafață de 7348 mp. S-a respins cererea reconvențională formulată de către pârâta reclamantă în contradictoriu cu reclamanta pârâtă cu privire la stabilirea unui drept de superficie.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că potrivit cărții funciare 7685 Rășinari, nr. top 8723/1/2 cuprinde cantonul silvic S cu o suprafață de 7348 mp, având ca proprietari reclamanta asupra terenului și pârâta asupra construcției. Intabularea pârâtei asupra construcției s-a realizat prin încheierea nr. 7272/05.07.2000 și a avut la bază o schiță de dezmembrare cu care reclamanta a fost de acord și dispozițiile HG nr. 982/1998.
Având în vedere faptul că pârâta avea întabulat dreptul de proprietate asupra construcției și a faptului că aceasta era titulara unui drept de administrare a fondului forestier s-a încheiat între părți contractul de administrare nr. 1340/04.04.2002, contract care la art. 2 prevede că administrarea fondului forestier predat va înceta cel mai târziu la data de 31.12.2002.
Cum în prezenta cauză pârâta nu a făcut dovada unui contract de administrare valabil, cel existent anterior expirând la data de 31.12.2002 și potrivit cărții funciare 7685 Rășinari, nr. top 8723/1/2 sunt titularii unui drept de proprietate asupra construcției, instanța a constatat că acțiunea reclamantei de revendicare a terenului înscris în CF nr. 7685 Rășinari, nr. top 8723/1/2 în suprafață de 7348 mp este întemeiată.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de recunoaștere a dreptului de proprietate asupra construcției, instanța constată cererea neîntemeiată, deoarece în prezenta cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 494 C. civil.
În prezenta cauză pârâta are înscris dreptul de proprietate în cartea funciară tocmai cu acordul reclamantei, fapt ce nu mai poate face aplicarea art. 494 C. civil, reclamanta având posibilitatea de a contesta înscrierea în cartea funciară a pârâtei (fapt ce ar fi dus la anularea dreptului de proprietate înscris în favoarea acesteia), lucru ce nu l-a făcut. Prin urmare, pârâta are un drept valabil de proprietate asupra construcției canton Santa, iar reclamanta rămâne proprietară asupra terenului în suprafață de 7348 mp.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de către pârâtă, instanța a constatat faptul că potrivit dispozițiilor Legii 46/2008 pădurile fac parte din fondul forestier proprietatea publică a unității administrativ teritoriale, în prezenta cauză. Acesta fapt este confirmat și de cele consemnate pe schița aflată la fila 11 dosar din care reiese faptul că terenul în discuție este o pădure ce face parte din domeniul public al statului.
Prin urmare, terenul în discuție nu poate face obiectului unui drept de superficie nici chiar cu acordul proprietarului.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.
Prin decizia civilă nr. 206/2012 Tribunalul Sibiu a respins ambele apeluri, reținând următoarele:
Nu se poate susține că pârâta și-a întabulat dreptul în temeiul unui "oarecare titlu";, acest "oarecare titlu"; fiind acordul proprietarului și valorează titlu de proprietate asupra construcției și nu doar o dovadă a bunei-credințe; este mai mult decât atât.
Nu poate fi primită nici afirmația că înscrierea dreptului pârâtei în cartea funciară are doar efect de opozabilitate și nu caracter constitutiv; chiar dacă ar fi așa, ar însemna că pârâta a dobândit dreptul prin efectul actului juridic anterior, ceea ce nu este de natură să susțină poziția apelantei reclamante.
Pe de altă parte, prima instanță a motivat în mod corect că în condițiile în care nu s-a solicitat rectificarea cărții funciare în sensul înlăturării dreptului de proprietate al pârâtei, nu se poate admite cererea în revendicare a reclamantei. Pârâta a criticat modul în care instanța de fond a respins cererea sa de recunoaștere a dreptului de superficie. Tribunalul a apreciat că în contextul probelor administrate în cauză, în mod corect a fost respinsă cererea reclamantei, dar ceea ce face neîntemeiată cererea pârâtei este lipsa unei expertize tehnice care să stabilească și să delimiteze suprafața de teren aferentă construcției pârâtei. Regula este aceea că dreptul de superficie se constituie asupra întregii suprafețe a corpului funciar pe care se află construcția. Așa fiind, este evident că pârâtei nu-i poate fi recunoscut un drept de folosință asupra întregii suprafețe de teren al reclamantei, de 7348 mp.
Pe de altă parte, reclamanta nu avea de ce să solicite administrarea unei asemenea probe, întrucât ea a negat dreptul de superficie al pârâtei. Singura care avea interes să o facă este pârâta, iar obligația îi incumba și din perspectiva dispozițiilor art. 1169 Cod civil.
În lipsa unor asemenea dovezi, respingerea cererii de recunoaștere a unui drept de superficie este corectă, așa încât tribunalul a înlăturat și acest motiv de apel.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta RNP R. - DS Sibiu, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea în parte a deciziei, admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței, cu consecința admiterii cererii reconvenționale în sensul constatării dreptului de superficie, și înscrierea în CF.
În expunerea criticilor se arată, în esență, că instanța de apel greșit a reținut că superficia nu poate fi înscrisă pe întreg corpul funciar de 7272 mp întrucât această suprafață depășește nevoile construcției, iar recurenții au refuzat efectuarea unei expertize. Or, superficia, ca regulă generală, se înscrie asupra întregului corp funciar, numai prin excepție, prin voința ambelor părți, poate fi instituită pe o parte a corpului funciar și numai proprietarul terenului poate cere dezmembrarea imobilului. Proprietatea aparținând domeniului public poate fi dată în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică, iar superficia presupune folosința terenului;
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea a constatat următoarele:
Ambele instanțe de fond au reținut corect că cererea reconvențională nu poate fi admisă, însă având motivări diferite.
Prima instanță a reținut, în esență, că terenul face parte din domeniul public și astfel este inalienabil, insesizabil și imprescriptibil. Din contră, instanța de apel a reținut că bunul poate face obiectul dreptului de superficie întrucât supraedificatul s-a construit și întabulat cu acordul proprietarului terenului, însă nu poate opera asupra întregului teren, ci în limitele exercitării folosinței construcției.
În consecință, se impune analizarea, respectiv stabilirea opiniei corecte.
Din extrasul CF este de necontestat că imobilul teren de 7348 mp este proprietate publică a unității administrativ teritoriale Comuna Rășinari, fiind dezmembrat dintr-un corp funciar - pădure nr. top 7823, de 460 ha și 250 mp.
Doctrina și jurisprudența în majoritate covârșitoare susțin existența acestui dezmembrământ al dreptului de proprietate ca fiind aplicabil numai proprietății private și nu publice.
Potrivit dispozițiilor art. 136 alin 4 teza I din Constituție, terenurile proprietate publică sunt inalienabile. De asemenea, Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, referindu-se la proprietatea publică la unitățile administrativ - teritoriale, prevede că: "bunurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile";.
Față de aceste dispoziții legale, corect a reținut instanța de fond coordonatele juridice ale dreptului de proprietate publică, și astfel, corect a statuat că bunul proprietate publică nu poate constitui obiect al vreunui dezmembrământ al dreptului de proprietate.
Este corectă reținerea instanței de fond că bunurile proprietate publică pot fi date în administrare sau în folosință și pot fi concesionate ori închiriate întrucât inalienabilitatea nu este incompatibilă cu existența unor drepturi reale corespunzătoare proprietății publice, drepturi care însă sunt diferite de dezmembrămintele dreptului de proprietate privată.
Susținerea recurentei că proprietatea publică poate fi dată în folosință gratuită instituțiilor publice, este corectă. De asemenea, și susținerea că superficia presupune folosința terenului este corectă (susținerea formulată la pct. 5), însă aceste două drepturi reale nu se confundă.
Dreptul de folosință gratuită asupra bunului proprietate publică este un drept real corespunzător dreptului de proprietate publică, reglementat constituțional în prevederile art. 136 alin 4 din Constituția României și reluat în art. 124 din Legea nr. 215/2001, iar dreptul de superficie este un drept real corespunzător dreptului de proprietate privată, care exclude ideea de folosință gratuită, și, astfel cum s-a arătat mai sus, superficiarului îi revine obligația de a plăti despăgubiri proprietarului terenului, în lipsa de convenție contrară.
În concluzie, cererea reconvențională se impunea a fi respinsă în considerare celor reținute de către prima instanță, iar considerentele instanței de apel urmează a fi substituite de prezentele considerente.
← Indemnizaţia reparatorie de revoluţionar. Majorare 15%. | Grăniţuirea a două imobile pentru care titularii deţin... → |
---|