Drepturi băneşti.dobânzi. Jurisprudență Dobânzi
Comentarii |
|
Tribunalul DOLJ Sentinţă civilă nr. 433 din data de 12.02.2016
R O M Â N I A
TRIBUNALUL DOLJ
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 433/2016
Ședința publică de la 12 Februarie 2016
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
La data de 03.12.2015 , SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI S. H. DOLJ pentru reclamanții membrii de sindicat V. V., N. ȘT., P. I. F., G. M.A, S.. A. F. a chemat în judecată pe pârâtul LICEUL T. "P. B." CĂLĂRAȘI, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat să plătească acestora dobânda legala aferenta drepturilor bănești cuvenite, conform sentinței nr. pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr., începând cu data nașterii dreptului în cauzele mai sus menționate și până la data plății efective.
În motivare, arată că prin sentința nr. pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. ... pârâtul a fost obligat la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate membrilor de sindicat, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008, actualizate în funcție de rata inflației, la data plății efective.
A arătat că până în prezent salariații membrii de sindicat, nu au beneficiat de drepturile stabilite conform sentinței definitive și irevocabile, fiind prejudiciați prin lipsirea de folosul sumelor de bani dispuse de instanță, în plus față de prejudiciul inițial creat prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate prin Legea nr. 221/2008, iar conform art. 166 alin.4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului, sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
A arătat că dobânda legală este reglementată de Ordonanța Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești și pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale în domeniul bancar și că potrivit dispoz. art.2 "în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea";.
Arată că din aceste prevederi legale, rezultă că daunele interese constau în dobânda legală ce curge de drept fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă, aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual ce muncă.
Mai arată că potrivit art. 1530 și urm. din Codul civil, pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației, creditorul are dreptul la daune interese.
A mai invocat, în drept, dispozițiile art. 112 C.p.civ, art. 161, art. 166 alin 4, art. 268 și art.278 alin 1 din Codul Muncii, art. 2 din OG nr. 13/2011 și ale art. 1530 și urm. C.civ.
Reclamanții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza dispozițiilor art. 411 C.p.civ.
În susținerea cauzei, s-a depus la dosar: tabel nominal cu membrii de sindicat care au promovat cereri de chemare în judecată, cărți de identitate, sentința nr. .. pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. ...
La data de 16.12.20165 reclamantul a depus la dosar la solicitarea instanței, sentința nr. nr. .. pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. ..., cu mențiunea că a rămas irevocabilă.
Pârâta unitatea școlară pârâtă nu a formulat întâmpinare și nici nu a depus acte în apărare.
A fost încuviințată proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța din oficiu a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile bănești aferente sentinței nr. ... pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. ..., pentru creanțele aferente perioadei 15.03.2010- 02.12.2012.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Instanța va analiza cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 15.03.2010- 02.12.2012, conform dispoz. art. 248 C.P.C .
Prevederile referitoare la principiile de aplicare în timp a legii civile, conținute de art. 6 alin. (4) din Codul civil, potrivit cărora, "prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neâmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit";.
Așadar, se observă că prescripțiile extinctive începute înainte de 01 octombrie 2011 și neîmplinite până la această dată, reprezentând situații juridice în curs de realizare - facta pendentia - rămân supuse legii vechi, dându-se satisfacție principiului respectării așteptărilor legitime ale parților.
Legea sub imperiul căreia prescripția a început să curgă va guverna atât aspectele de drept material, cât și pe cele de drept procesual referitoare la prescripție, chiar dacă aceasta s-a împlinit după intrarea în vigoare a Codului civil
Dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 rămân aplicabile în privința prescripțiilor extinctive care au început să curgă în perioada cât acest act normativ a fost în vigoare, chiar dacă procesul a început după data de 1 octombrie 2013, astfel ca instanța poate invoca din oficiu excepția prescripției extinctive
Astfel, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 15.03.2010- 02.12.2012 invocată din oficiu, și, în consecință va respinge acțiunea pentru această perioadă, având în vedere că potrivit art. 283 al. 1 lit. c Codul Muncii este reglementat termenul de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune
La pronunțarea soluției, instanța a avut în vedere soluția pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr. 199/1/2015, în ședința din 22 iunie 2015, care prin Decizia nr. 21/2015 a statuat că" În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 și art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul civil raportat la art. 166 alin. 1 și 4 din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare (art. 161 alin. 1 și 4 din Codul Muncii în forma anterioară republicării) și art. 1088 cod civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare și art. 1535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii."
Pe fond :
Reclamanții sunt salariații unității școlare pârâte, calitate în care au solicitat în instanță obligarea acesteia la plata dobânzii aferente unor drepturi salariale cuvenite și neacordate.
Prin sentința nr. ... pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. ... a fost obligată Școala Sărata să calculeze și să plătească reclamanților diferențele dintre drepturile salariale cuvenite, potrivit reîncadrării, calculate în conformitate cu prevederile legii nr. 221/2008, pe perioada 01.10.2008-31.12.2009, proporțional cu activitatea desfășurată de fiecare, sume ce vor fi reactualizate cu coeficientul de inflație în raport de data fiecărei scadențe lunare, la data plății efective.
Prin prezenta cerere, reclamanții solicită obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr. 1212/2010 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 3031/63/2010 începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective a creanțelor, față de faptul că aceste hotărâri judecătorești nu au fost puse în executare.
Conform art. 166 alin. 4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului și pot consta în dobânda legală ce reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite printr-un titlu executoriu.
Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu invocat de reclamanți. Însă, aceasta nu poate fi datorată pentru întârzierea în executare decât de la momentul solicitării ei și cu privire la sumele rămase de executat, debitorul nefiind de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor interese ce reprezintă prejudiciul pentru neexecutare.
Instanța apreciază că dobânda legală poate fi acordată reclamanților, o atare solicitare fiind întemeiată în raport cu dispozițiile art. 1531 NCC, care reglementează dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit din faptul neexecutării.
Potrivit art.2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 "în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea";, dispoziția fiind prevăzută și anterior în art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000.
Având în vedere dispozițiile art. 278 din Codul Muncii, care permit aplicarea în completare a dispozițiilor din legislația civilă, în privința daunelor interese datorate de angajator salariatului pentru neplata salariului sunt aplicabile dispozițiile art. 1088 din Codul Civil ( respectiv art. 1530 și urm. din NCC), ipoteza cauzei de față fiind cea avută în vedere la în decizia în interesul legii nr. 2/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și publicată în Monitorul Oficial nr. 411 din 3 iunie 2014.
Reclamanții, salariați din sectorul bugetar, au solicitat în prezenta cauză acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale, pentru plata sumelor prevăzute în titlul executoriu, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale. Debitorul obligației se află sub incidența dispozițiilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009.
Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat natura juridică a măsurilor dispuse prin OUG nr.71/2009 și a stabilit că aceasta are drept consecință o "suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept";, dar și că executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat îndeplinirea condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 și a stabilit că aceste condiții sunt îndeplinite.
Constatând astfel îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că :
"În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C.civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1) alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009, privind C.civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din OUG nr. 71/2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011";.
Prin urmare, daunele interese datorate salariaților reclamanți constau în dobânda legală, iar în ceea ce privește data de la care se justifică acordarea acesteia se are în vedere ca obligativitatea deciziei în interesul legii impune analiza naturii juridice a obligației de plată a dobânzii legale prin prisma instituției răspunderii civile delictuale.
Cum obligațiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie și de îndată de către debitor, rezultă că momentul nașterii dreptului la reparație este data la care hotărârea pronunțată a devenit executorie și aceasta nu a fost executată.
În cazul de față, fiind vorba de o hotărâre judecătorească pronunțată în materia conflictelor de muncă, hotărârea primei instanțe este executorie de drept la data pronunțării.
În consecință, pentru motivele expuse, instanța va admite în parte acțiunea formulată de sindicatul reclamant pentru membrii de sindicat reclamanți și va obliga pârâta să plătească reclamanților dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr. 1212/2010 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 3031/63/2010, calculată începând cu data de 03.12.2012 până la data plății efective.
La pronunțarea soluției, instanța a avut în vedere soluția pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr. 16/1/2014/HP/C, în ședința din 27 aprilie 2015, care prin Decizia nr. 7/2015 a statuat că "Plățile voluntare eșalonate în temeiul O.U.G. nr. 71/2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare", precum și practica unitară, actuală, în această materie, a Curții de Apel Craiova .
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezentate.
← Litigii cu profesioniştii. acţiune în constatare drept de... | Domeniu. drept administrativ. acţiune în anulare act... → |
---|