Durata autorităţii părinteşti. Interesul superior al copilului
| Comentarii |
|
Ţinând seama de interesul superior al minorului rezultat din relaţia părţilor, alături de acordul acestora, se va dispune ca autoritatea părintească să revină în comun părinţilor, iar potrivit prevederilor art. 484 NCC, se va exercita până la data când copilul dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu.
Jud. Sectorului 2 Bucureşti, sent. civ. nr. 12986 din 26 septembrie 2012, nepublicată
Prin cererea înregistrată la data de 06.01.2012, reclamanta S.E.C. a chemat în judecată pe pârâtul E.F.M. pentru ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună încredinţarea spre creştere, educare şi supraveghere a minorului E.A.D., născut la data de 7.10.1998, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere pentru minor în raport de nevoile minorului, în cuantumul maxim permis de dispoziţiile art. 94 C. fam. Prin cererea reconvenţională, pârâtul solicită instanţei stabilirea domiciliului minorului şi încredinţarea acestuia spre creştere şi educare tatălui, cu obligarea reclamantei la plata pensiei de întreţinere. In subsidiar, în ipoteza în care se va stabili domiciliul minorului la reclamantă, tot pe calea cererii re-convenţionale, pârâtul solicită exercitarea autorităţi părinteşti în comun, în conformitate cu dispoziţiile art. 505 pct. 2 NCC şi art. 31 din Legea nr. 272/2004, stabilirea programului de vizitare a copilului, în sensul ca: în prima şi a treia vineri din lună, de la ora 17:00, până duminică, la ora 18:00, minorul să stea împreună cu pârâtul, precum şi trei săptămâni în vacanţa de vară şi 10 zile în vacanţa de iarnă a acestuia, în temeiul art. 496 pct. 5 NCC.
In şedinţa publică din data de 27.03.2012, părţile au arătat că s-au înţeles în privinţa soluţionării amiabile a cererilor, în sensul ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către reclamantă, locuinţa minorului să fie stabilită la domiciliul acesteia din urmă, iar în şedinţa publică din data de 24.04.2012, acestea au arătat că solicită ca autoritatea
părintească să fie exercitată în comun de părinţi. Potrivit menţiunilor din actele de stare civilă depuse la dosar, minorul E.A.D., născut la data de 07.10.1998, este fiul părţilor.
Autoritatea părintească, conform prevederilor art. 483 alin. (1) NCC, reprezintă ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi. De asemenea, potrivit alin. (2) din acelaşi articol, părinţii sunt ţinuţi a exercita autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, asociindu-1 pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate. Mai mult, ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori - art. 483 alin. (3) NCC.
Instanţa, având în vedere dispoziţiile anterior menţionate, precum şi pe cele ale art. 505 NCC, ţinând seama de interesul superior al minorului rezultat din relaţia părţilor, alături de acordul acestora, va dispune ca autoritatea părintească să revină în comun părinţilor, iar potrivit prevederilor art. 484 NCC, se va exercita până la data când copilul dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu.
Cât priveşte capătul de cerere privind locuinţa copilului, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) NCC, „copilul minor locuieşte la părinţii săi”, iar alin. (3) al aceluiaşi articol dispune: „în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani”, cu respectarea dispoziţiilor art. 264 NCC. Instanţa, având în vedere dispoziţiile anterior menţionate, alături de acordul părţilor în acest sens, precum şi de dorinţa exprimată de copil cu ocazia audierii, consideră că în interesul superior al minorului este ca acesta să locuiască la mamă, drept pentru care va stabili domiciliul copilului la reclamantă.
Relativ la stabilirea contribuţiei părinţilor, conform dispoziţiilor art. 402 alin. (1) NCC, „instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor”, drept pentru care, potrivit prevederilor alin. (2) din acelaşi articol, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile Titlului V privind obligaţia de întreţinere. Astfel, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, având în vedere că la domiciliul acesteia urmează a se stabili locuinţa minorului, contribuţia ei privind cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copilului se va realiza în natură, potrivit dispoziţiilor art. 530 alin. (1) NCC, prin asigurarea celor necesare traiului.
Privind situaţia pârâtului, în vederea stabilirii pensiei de întreţinere în favoarea copilului minor, instanţa constată, pe de o parte, că sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 525 alin. (1) NCC privind creditorul întreţinerii, în favoarea minorilor care cer întreţinere de la părinţii săi operând o prezumţie relativă conform căreia ei se află în nevoie, aceasta nefiind răsturnată în situaţia din speţă, minorul neputân-du-se întreţine din munca sa, chiar dacă s-ar fi făcut dovada că ar avea bunuri. Pe de altă parte, relativ la debitorul întreţinerii, instanţa, ţinând cont de dispoziţiile art. 527 NCC, va avea în vedere posibilităţile materiale ale pârâtului, acesta apreciind că poate contribui cu suma de 200 lei lunar la cheltuielile privind creşterea copilului, sumă agreată şi de către reclamantă. In ceea priveşte cuantumul întreţinerii, instanţa are în vedere prevederile art. 529 alin. (1) NCC, care fixează limita maximă până la care părintele unui copil datorează întreţinere acestuia, ea fiind de 1/4 din venitul său lunar net.
Relativ la durata pentru care se datorează pensia de întreţinere, cât priveşte data de început, potrivit dispoziţiilor art. 532 alin. (1) NCC, pensia de întreţinere se datorează de la data înregistrării cererii de chemare în judecată. Instanţa consideră că textul de lege menţionat instituie o prezumţie legală relativă privind nevoia creditorului întreţinerii în perioada cuprinsă între data introducerii cererii şi data pronunţării hotărârii judecătoreşti, care poate fi răsturnată prin proba contrară, în sensul că nu a existat starea de nevoie a creditorului anterior pronunţării, în situaţia din speţă aceasta deducându-se din atitudinea procesuală adoptată de părţi.
Prin urmare, instanţa, având în vedere considerentele expuse, alături de acordul părţilor în acest sens, a obligat pârâtul la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului de 200 lei lunar, cu începere de la data pronunţării prezentei hotărâri şi până la majoratul copilului.
In privinţa ultimului capăt de cerere privind drepturile părintelui separat de copil, conform dispoziţiilor art. 401 alin. (1) NCC, părintele sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta. Corelativ, părintele la care s-a stabilit locuinţa copilului are obligaţia de a asigura celuilalt, care are, de asemenea, calitatea de părinte, realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege. Pe de altă parte, conform dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, şi copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, care, potrivit prevederilor art. 15 alin. (1) din acelaşi act normativ, se realizează prin întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele său, prin corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul, prin transmiterea de informaţii copilului cu privire la părinte, respectiv prin transmiterea de informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul.
Instanţa, având în vedere cu prioritate interesul superior al minorului rezultat din relaţia părţilor, ţinând seama de acordul părţilor în acest sens, dar şi de posibilitatea prevăzută de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 272/2004 de a cenzura acest acord, prin limitarea exerciţiului dreptului părintelui separat de a avea legături personale cu copilul, a încuviinţat ca exercitarea dreptului tatălui de a avea legături personale cu minorul să se realizeze în cadrul următorului program de vizitare: în primul şi al treilea sfârşit de săptămână din fiecare lună, de vineri, de la ora 17:00, până duminică, la ora 18:00, trei săptămâni în vacanţa de vară, o săptămână în vacanţa de Crăciun.
| ← Modificarea exerciţiului autorităţii părinteşti. Interesul... | Exercitarea autorităţii părinteşti de un singur părinte. Excepţie → |
|---|
