Exercitarea autorităţii părinteşti de un singur părinte. Copil rezultat din relaţia de concubinaj
| Comentarii |
|
Prin prisma declaraţiilor testimoniale, care fac dovada că tatăl nu s-a interesat niciodată de minor, că l-a văzut doar o singură dată, cât şi în raport de starea de fapt concretă, mama minorului necu-noscând unde locuieşte pârâtul şi neputându-l contacta (existând cazuri în care autoritatea părintească comună presupune exprimarea consimţământului expres de către tată), având în vedere faptul că hotărârea judecătorească se impune a fi pronunţată de aşa manieră încât să se evite naşterea unor litigii viitoare între părţi,
instanţa, în considerarea dispoziţiilor art. 398 alin. (1) NCC, a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti în privinţa minorului să fie exercitată exclusiv de mama sa.
Jud. Bistriţa, s. civ., sent. nr. 7486 din 17 iulie 2012
Prin cererea înregistrată, reclamanta T.N. a solicitat să se dispună ca locuinţa minorului B.T.M.V. să fie la locuinţa acesteia; autoritatea părintească asupra minorului să fie exercitată doar de reclamantă; obligarea pârâtului B.M. la suportarea cheltuielilor de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională în favoarea minorului, începând cu data de 08.06.2009 şi până la vârsta majoratului copilului, în procent de 1/3 din salariul minim pe economie.
Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut că din relaţia de concubinaj dintre părţi a rezultat minorul B.T.M.V., născut la data de
26.12.2003. Din probele administrate în cauză rezultă că din anul 2005 pârâtul nu a mai luat legătura cu minorul, nu s-a interesat de acesta, fiind plecat din ţară, iar singura persoană care se îngrijeşte de creşterea şi educarea sa este reclamanta.
Conform art. 396 alin. (1) NCC, „instanţa de tutelă hotărăşte, (...), asupra raporturilor dintre părinţii (...) şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi
ascultă”. In ceea ce priveşte locuinţa minorului, instanţa, având în vedere interesul superior al minorului, precum şi concluziile autorităţii tutelare, în temeiul art. 400 NCC, a stabilit locuinţa minorului la domiciliul reclamantei în Bistriţa (...).
Asupra cererii privind exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către reclamantă, instanţa reţine că, prin intrarea în vigoare a noului Cod civil, regula exercitării autorităţii părinteşti este cea a ambilor părinţi, ei având atât drepturi, cât şi obligaţii în privinţa copiilor lor minori, însă de la această regulă este permisă excepţia „motivelor întemeiate”. De remarcat este aspectul că aprecierea motivelor întemeiate este lăsată de către legiuitor la latitudinea instanţei de judecată, fară a exista stabilite criterii faţă de care această apreciere să poată fi făcută.
Ancheta socială dispusă în cauză a făcut propuneri de încredinţare a minorului către reclamantă, subliniind că aceasta oferă garanţii morale şi financiare suficiente pentru a se considera că interesul minorului este
mai bine protejat prin luarea unei atare măsuri. In cauză, atât prin prisma declaraţiilor testimoniale, care fac dovada că pârâtul nu s-a interesat niciodată de minor, că l-a văzut doar o singură dată, cât şi în raport de
starea de fapt concretă, reclamanta necunoscând unde locuieşte pârâtul şi neputându-l contacta (existând cazuri în care autoritatea părintească comună presupune exprimarea consimţământului expres de către pârât), văzând că hotărârea judecătorească se impune a fi pronunţată de o atare manieră încât să se evite naşterea unor litigii viitoare între părţi, instanţa, în considerarea dispoziţiilor art. 398 alin. (1) NCC, a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti în privinţa minorului să fie exercitată exclusiv de mama sa.
Potrivit art. 525 alin. (1) cu raportare la art. 529 alin. (2) şi art. 530 alin. (3) NCC, obligaţia de întreţinere există între părinţi şi copii, iar descendentul, cât timp este minor, are drept la întreţinere de la ambii părinţi, oricare ar fi cauza nevoii în care se află. Obiectul acestei obligaţii de întreţinere îl constituie mijloacele necesare pentru creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a minorului. Dacă întreţinerea este datorată de un părinte pentru un copil, aceasta se stabileşte până la o pătrime din venitul său din muncă, pentru doi copii, până la o treime, iar pentru trei sau mai mulţi copii, până la jumătate din venituri, astfel după cum rezultă din prevederile art. 529 alin. (2) NCC.
In cauză nu se cunoaşte dacă pârâtul realizează venituri. In această situaţie, instanţa apreciază că este incidenţă prezumţia simplă că pârâtul realizează venituri, pentru a se putea întreţine, cel puţin egale cu venitul minim pe economie, situaţie ce impune stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere datorate de acesta la nivelul salariului minim pe economie. In raport de această stare de fapt, în considerarea dispoziţiilor art. 529 NCC coroborate cu art. 6131 alin. (4) CPC, instanţa a obligat pârâtul să achite lunar în favoarea minorului, cu titlu de pensie de întreţinere, suma totală de 175 lei, începând cu data de 8.06.2012, data introducerii acţiunii, şi până la majoratul minorului ori noi dispoziţii, calculată la nivelul venitului minim pe economie, astfel cum acesta a fost stabilit prin art. 1 din H.G. nr. 1193/2010.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti de un singur părinte. Condiţii | Exercitarea autorităţii părinteşti de un singur părinte.... → |
|---|
