Exercitarea autorităţii părinteşti de un singur părinte. Condiţii
| Comentarii |
|
Din cuprinsul referatului de anchetă socială coroborat cu înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamanta dispune de posibilităţi materiale şi prezintă garanţii morale, oferindu-i fiului său condiţii optime de îngrijire, creştere şi educare. Instanţa va avea în vedere interesul superior al minorului, reţinând şi poziţia procesuală adoptată de pârât, care nu a formulat cerere de exercitare a autorităţii
părinteşti cu privire la minor sau de stabilire a locuinţei acestuia la el.
Jud. Sectorului 2 Bucureşti, sent. civ. nr. 7135 din 8 mai 2012
Prin sentinţa civilă nr. 252 pronunţată la data de 13.01.2012 de către Judecătoria Sectorului 5 a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii formulate de către reclamanta S.G. în contradictoriu cu pârâtul B.F.A. şi cu autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, prin care solicita instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună încredinţarea spre creştere şi educare a minorului F.A., născut la data de 19.04.2005. Analizând ansamblul probatoriu aflat la dosarul cauzei, instanţa reţine următoarele:
Din relaţia de concubinaj a părţilor a rezultat minorul B.F.A., născut la data de 19.04.2005, filiaţia acestuia fiind stabilită faţă de ambii părinţi, astfel cum rezultă din certificatul de naştere ataşat în copie certificată pentru conformitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti”. Acesta este singurul criteriu după care instanţa se va călăuzi pentru a decide cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului, precum şi la stabilirea locuinţei acestuia la unul dintre părinţi.
Astfel, instanţa reţine că, din cuprinsul referatului de anchetă socială coroborat cu înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamanta dispune de posibilităţi materiale şi prezintă garanţii morale, oferindu-i fiului său condiţii optime de îngrijire, creştere şi educare. Se mai reţine că reclamanta poate oferi minorului un nivel de trai decent şi un cadru stabil afectiv. Instanţa va avea în vedere interesul superior al minorului, reţinând şi poziţia procesuală adoptată de pârât, care nu a formulat cerere de exercitare a autorităţii tutelare privind minorul sau de stabilire a locuinţei acestuia la el.
Având în vedere cele expuse, precum şi prevederile art. 398 NCC, instanţa a dispus ca autoritatea părintească privind minorul să fie exercitată în mod exclusiv de către mama reclamantă, considerând că aceasta îi va putea asigura o educaţie şi o creştere armonioase, minorul locuind în mod statornic cu mama reclamantă, astfel că, faţă de dispoziţiile art. 400 alin. (1) NCC, a stabilit locuinţa acestuia la mamă.
Cât priveşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere şi educare a minorului, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, având în
vedere că la domiciliul acesteia urmează a se stabili locuinţa minorului, contribuţia ei privind cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copilului se va realiza în natură, potrivit dispoziţiilor art. 530 alin. (1) NCC, prin asigurarea celor necesare traiului. în ceea ce priveşte situaţia pârâtului, în vederea stabilirii pensiei de întreţinere în favoarea copilului minor, instanţa constată, pe de o parte, că sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 525 alin. (1) NCC privind creditorul întreţinerii, în favoarea minorilor care cer întreţinere de la părinţii săi operând o prezumţie relativă conform căreia ei se află în nevoie, aceasta nefiind răsturnată în situaţia din speţă, minorul nepu-tându-se întreţine din munca sa şi dacă s-ar fi făcut dovada că ar avea bunuri. Pe de altă parte, relativ la debitorul întreţinerii, instanţa, ţinând cont de dispoziţiile art. 527 NCC, va avea în vedere că nu s-a probat că
acesta ar realiza venituri. In ceea priveşte cuantumul întreţinerii, instanţa are în vedere prevederile art. 529 alin. (1) NCC, care fixează limita maximă până la care părintele unui copil datorează întreţinere acestuia, ea fiind de 1/4 din venitul său lunar net.
Relativ la durata pentru care se datorează pensia de întreţinere, cât priveşte data de început, potrivit dispoziţiilor art. 532 alin. (1) NCC, pensia de întreţinere se datorează de la data înregistrării cererii de chemare în judecată. Instanţa consideră că textul de lege menţionat instituie o prezumţie legală relativă privind nevoia creditorului întreţinerii în perioada cuprinsă între data introducerii cererii şi data pronunţării hotărârii judecătoreşti, care poate fi răsturnată prin proba contrară, în sensul că nu a existat starea de nevoie a creditorului anterior pronunţării.
Având în vedere soluţia exercitării autorităţii tutelare în mod exclusiv de către mama reclamantă cât priveşte copilul minor rezultat din relaţia părţilor, în temeiul art. 402 NCC, precum şi precizarea cererii de către reclamantă, instanţa l-a obliga pe pârât să contribuie la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională ale minorului cu suma în cuantum de 150 lei/lună, cu începere de la data pronunţării prezentei hotărâri şi până la împlinirea vârstei majoratului de către acesta.
Notă. Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte se dispune numai cu titlu excepţional, derogatoriu de la regula autorităţii părinteşti comune, atunci când, ţinându-se seama de interesul copilului, se constată de instanta de tutelă că exerciţiul comun al autoritătii părinteşti nu este în beneficiul copilului şi ar genera şicane şi conflicte între soţi. Bunăoară, atunci când între părinţii copilului există o stare con-flictuală deschisă, care face imposibilă comunicarea între aceştia, când unul dintre părinţi este total dezinteresat de copilul său, de tot ceea ce
implică educarea, creşterea şi dezvoltarea sa, nu doreşte să ia parte în mod direct şi constant la creşterea şi educarea copilului său, instanţa ar putea dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti să se facă numai de un singur părinte. Derogarea de la regula generală a autorităţii părinteşti comune se justifică în condiţiile art. 398 NCC, numai dacă există motive întemeiate şi numai dacă exerciţiul autorităţii părinteşti de un singur părinte este în interesul superior al copilului.
| ← Minor din afara căsătoriei. Exercitarea autoritătii... | Exercitarea autorităţii părinteşti de un singur părinte.... → |
|---|
