Exercitarea autorităţii părinteşti de un singur părinte. Excepţie
| Comentarii |
|
De 5 ani familia nu a putut lua legătura cu mama minorilor, care nu s-a mai interesat de aceştia, neglijându-şi, în aceste condiţii, obligaţiile pe care le avea faţă de minori, situaţie în care se apreciază că autoritatea părintească exercitată de către mamă este pur formală şi în detrimentul minorilor.
Jud. Beclean, sent. civ. nr. 847 din 22 iunie 2012
Prin acţiunea civilă înregistrată, reclamantul T.R. a chemat în judecată pe pârâta C.A., solicitând instanţei să dispună ca locuinţa copiilor minori T.A.V., născută la data de 31.03.2002, şi T.D.A., născut la data de 19.10.2004, să fie stabilită la domiciliul reclamantului; să se dispună ca autoritatea părintească privind pe copiii minori T.A.V., născută la data de 31.03.2002, şi T.D.A., născut la data de 19.10.2004, să fie exercitată numai de reclamant, în calitate de tată al copiilor.
Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut că, urmare a relaţiilor de concubinaj dintre reclamantul T.R. şi pârâta C.A. s-au născut minorii T.A.V., la data de 31.03.2002, şi T.D.A., la data de 19.10.2004. Raportat la cele arătate de reclamant şi necontestate de pârâtă, confirmate şi de ancheta socială efectuată în cauză şi aşa cum rezultă şi din declaraţiile martorilor audiaţi, pârâta, mamă a minorilor, a părăsit locuinţa familiei din R. în urmă cu aproximativ 5 ani, lăsând pe minori în grija reclamantului, tatăl minorilor. De la data când pârâta a părăsit domiciliul, de creşterea şi educarea minorilor s-a ocupat exclusiv tatăl minorilor, acesta fiind ajutat de bunicul patern, precum şi de martora M.C.A., care este bona minorilor şi care se ocupă şi de menajul casei. De îngrijirea şi educaţia minorilor se preocupă şi mătuşa minorilor, martora T. V. Minorii sunt ataşaţi de tatăl lor şi de bunicul patern, împreună cu care locuiesc în casa din R., unde au condiţii optime de trai, fiind bine îngrijiţi şi unde minorilor li se oferă toate condiţiile necesare atât pe plan material, dar mai ales afectiv, pentru o creştere şi dezvoltare armonioasă. De circa 5 ani, pârâta nu s-a mai preocupat de minori şi nu a ţinut în niciun fel legătura cu aceştia (fiind ascultaţi, minorii au afirmat că nu ştiu unde este mama lor, care este plecată de 5 ani), iar în această perioadă minorii au trecut prin diferite încercări, cum ar fi accidentul minorului T.D.A. din data de 17.08.2011, când acesta a fost spitalizat şi operat, situaţie deosebită, care reclama prezenţa mamei, cel puţin pentru a semna actele necesare intervenţiei chirurgicale.
Instanţa reţine că regula este ca autoritatea părintească, care este un ansamblu de drepturi, dar şi obligaţii cu privire la copil, să se exercite în comun şi în mod egal de către ambii părinţi şi numai atunci când există motive întemeiate, din punct de vedere al interesului superior al minorului, instanţa poate decide ca autoritatea părintească să se exercite doar de către unul dintre părinţi.
In cauză, se constată că de 5 ani familia nu a putut lua legătura cu mama minorilor, care nu s-a mai interesat de aceştia, neglijându-şi, în aceste condiţii, obligaţiile pe care le avea faţă de minori, astfel că se apreciază că autoritatea părintească exercitată de către pârâtă este pur formală şi în detrimentul minorilor. întrucât s-a făcut dovada că nu este în interesul minorilor ca ambii părinţi să păstreze autoritatea părintească, ci, mai degrabă, interesul superior al minorilor reclamă ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către părintele la care au rămas minorii după separarea pârtilor, instanţa a admis cererea reclamantului, dispunând ca autoritatea părintească cu privire la minori să se exercite exclusiv de către reclamant.
în ceea ce priveşte locuinţa minorilor, instanţa, având în vedere că cererea reclamantului este în concordanţă cu interesul superior al minorilor, aşa cum rezultă şi din concluziile anchetei sociale, în temeiul art. 400 NCC, a stabilit locuinţa minorilor la domiciliul tatălui din localitatea R.
Instanţa mai reţine că, potrivit art. 499 NCC, tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională, iar potrivit art. 529 NCC, întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti. Avându-se în vedere că minorii locuiesc la domiciliul tatălui reclamant şi aflându-se în îngrijirea acestuia, reclamantul îşi execută obligaţia de întreţinere în natură, precum şi împrejurarea dovedită că pârâta nu locuieşte cu minorii de 5 ani şi nu execută de bunăvoie şi în natură obligaţia de a contribui la cheltuielile de creştere şi educare a minorilor, instanţa a obligat pârâta la plata unei pensii de întreţinere stabilite în bani în favoarea minorilor.
Cum, în cauză, nu s-a depus dovada veniturilor obţinute de pârâtă şi nici a împrejurării că pârâta mai are şi alţi minori în întreţinere, iar reclamantul a precizat că solicită ca pensia de întreţinere să se stabilească în funcţie de venitul minim pe economie, urmează a se lua în considerare acest venit pe care se prezumă că-1 realizează orice persoană aptă de muncă (stabilit prin H.G. nr. 1193/2010), instanţa obligând-o pe pârâtă la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor în cuantum de 233 lei lunar (câte 116,5 lei pentru fiecare minor), începând cu data introducerii acţiunii şi până la majoratul minorilor.
Jurisprudenţă C.E.D.O. 1. Când se acordă custodia părinţilor, instanţa nu are voie să acorde credinţelor religioase ale unuia dintre părinţi un rol decisiv în formularea deciziei. Astfel, faptul că un părinte este martor al lui lehova nu trebuie să reprezinte un element concludent în decizia de a nu acorda custodia acelui părinte. Aceste argumente sunt
lipsite de relevanţă în raport cu compatibilitatea unui părinte de a deţine custodia copilului şi, de aceea, sunt discriminatorii. Din acest motiv, Curtea Europeană a descoperit o violare a art. 8 în conjuncţie cu art. 14 al Convenţiei europene în cazul Hoffman c. Austriei (23 iunie 1993) şi în cazul Palau-Martinez c. Franţei (16 decembrie 2003). De asemenea, instanţa nu este îndreptăţită să refuze custodia unui părinte doar în baza faptului că acesta are orientări homosexuale (C.E.D.O., Salgueiro da Silva Mouta c. Portugaliei, 21 decembrie 1999)
| ← Durata autorităţii părinteşti. Interesul superior al copilului | Minor din afara căsătoriei. Exercitarea autoritătii... → |
|---|
