Eroarea tolerată a aparatelor radar-relevantă pentru verificarea metrologică nu şi pentru soluţionarea plângerii.
| Comentarii |
|
Judecătoria PAŞCANI Sentinţă civilă nr. 3795 din data de 17.12.2014
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr. 9739/314/2014 din 31.07.2014 petentul HS a formulat plângere împotriva procesului verbal seria CP nr. 7244604 încheiat la data de 29.07.2014, solicitând anularea măsurii complementare de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule.
În motivarea plângerii petentul arată că în data de 29.07.2013 circula cu autoturismul marca Ford Focus cu numărul de înmatriculare pe DN 2 pe raza comunei Moțca spre aeroportul din Bacău pentru a-și transporta copii care urmau să plece în Italia.
Întrucât era în întârziere și exista riscul să nu ajungă la timp, a circulat cu o viteză mai mare decât cea prevăzută de lege și a fost oprit de un echipaj de poliție care a comunicat că a fost depistat de aparatul radar circulând cu viteza de 101 km/h. Cu toate că a explicat polițistului motivul pentru care a depășit limita de viteză și faptul că aparatele radar sunt omologate cu o eroare de plus/minus 3 km/h, a fost sancționat prin procesul verbal contestat.
Arată petentul că recunoaște faptul că a circulat cu viteză mai mare decât cea legală, dar consideră nedreaptă măsura complementară deoarece nu există certitudinea că la momentul depistării avea într-adevăr peste 100 km/h.
Menționează că nu a avut abateri cu caracter penal sau contravențional pe linie rutieră și se află în îngrijirea părinților săi care sunt imobilizați la pat, la care nu se poate duce decât conducând autoturismul personal.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, iar pe fond a solicitat respingerea plângerii.
Prin sentința civilă nr. 4737/15.10.2014 Judecătoria Suceava a admis excepția invocată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pașcani.
La solicitarea instanței intimatul a înaintat la dosar documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:
La data de 29.07.2014 petentul a fost sancționat contravențional cu 9 puncte-amendă și sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce în baza art. 49 al. 1 și art. 102 al. 3 lit. e din OUG 195/2002, reținându-se în sarcina sa că a condus autoturismul Ford cu numărul de înmatriculare pe DN 2 în localitatea Soci cu viteza de 101 km/h, viteză înregistrată cu aparatul radar instalat pe auto cu numărul MAI 34566.
Verificând din punct de vedere al formei procesul-verbal contestat, instanța constată că acesta conține mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenției, mențiuni a căror omisiune ar fi putut determina nulitatea absolută a procesului verbal.
În drept, potrivit art. 102 al. 3 lit. e din OUG 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Conform art. 49 al. 1 din OUG 195/2002 limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în continuare Convenția, (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).
Pentru a determina dacă aceste garanții sunt sau nu aplicabile în procedura contravențională este imperios necesar ca, anterior oricărei dezbateri privind temeinicia actului de aplicare a sancțiunii, instanța să determine dacă procesul verbal atacat constituie "acuzație în materie penală"; în sensul autonom dat de Convenție acestei noțiuni.
În cauzele Deweer (27 februarie 1980, seria A nr. 35, pag. 24, par. 48) și Foti c. Italiei (10,12,1982, seria A nr. 56, pag. 18) Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în continuare Curtea, a arătat ce trebuie înțeles în sensul Convenției prin "acuzație";. În opinia Curții această noțiune trebuie definită mai degrabă în sens formal și se referă la "existența unei notificări din partea autorităților cu privire la imputarea săvârșirii unei fapte penale";.
Fără îndoială, așadar, că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie o "acuzație"; în sensul Convenției ,astfel că urmează a se determina dacă aceasta se referă sau nu la o faptă penală, aspect ce urmează a fi elucidat în lumina criteriilor instituite prin practica Curții.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului apreciază, în mod constant că pentru a determina dacă o contravenție poate fi calificată drept "acuzație în materie penală"; în sensul Convenției sunt necesare a fi avute în vedere trei criterii: 1)dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate, toate acestea urmând a fi examinate prin raportare la scopul și obiectul art. 6 din Convenție.
În aprecierea Curții, indicațiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativă în ce privește primul criteriu (Kadubek vs. Slovakia, 1998).
Celelalte două criterii urmează a fi cercetate alternativ, iar nu cumulativ.
În examinarea acestor criterii Curtea apreciază că, pentru ca art. 6 să devină aplicabil este suficient ca fapta să fie prin natura sa « penală » din punct de vedere al Convenției sau să expună persoana vizată unei sancțiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, aparține sferei « penale ». Astfel, norma juridică ce sancționează astfel de fapte, precum cea reținută în sarcina petentului, are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice se adresează tuturor cetățenilor) și amenda și măsurile complementare (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv, nu să asigure o reparație pecuniară a unei eventuale daune, ci are caracter punitiv prin natura ei, Curtea apreciind constant caracterul punitiv ca fiind principala caracteristică distinctivă a sancțiunii penale.
Curtea amintește în cauza Anghel c. României că în materie penală problema administrării probelor trebuie analizată în lumina paragrafelor 2 și 3 din art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție, obligația prezentării probei revenind acuzării și îndoiala folosind în avantajul acuzatului.
Combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă, între altele, statele contractante să ia măsuri pozitive. Ele constau în special în informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii și cauzei acuzației ce i se aduce, în acordarea timpului și înlesnirilor necesare pentru a-și pregăti apărarea, în garantarea dreptului la apărare personal sau fiind asistat de un avocat și în a-i permite să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.
Analizând actele dosarului din acest punct de vedere, instanța constată că petentului i s-a adus la cunoștință, chiar în momentul constatării și sancționării contravențiilor reținute în sarcina sa de către agentul constatator, acuzația în mod detaliat, asigurându-i-se dreptul de a-și construi apărarea, astfel cum rezultă din întocmirea proceselor verbale contestate. De asemenea, petentului i s-a asigurat exercitarea dreptului la apărare prin posibilitatea de a administra probe și de a analiza probele administrate de către intimat în fața instanței de judecată.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției, în măsura în care nu conține constatări personale, prin propriile simțuri ale agentului constatator.
În speță, fapta descrisă în cuprinsul procesului verbal de contravenție nu poate fi constatată în mod direct și nemijlocit, prin propriile simțuri, de agentul constatator, depășirea limitei legale a vitezei de circulație putând fi stabilită doar cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic - aparate radar.
În procesul verbal nu sunt trecute seria și numărul aparatului radar, însă se menționează numărul de înmatriculare al autovehiculului pe care acesta este montat, existând astfel posibilitatea pentru instanța de judecată să verifice dacă aparatul montat pe acel autovehicul are sau nu verificarea metrologică la zi.
Omologarea aparatului radar este o operațiune prealabilă realizării verificării metrologice pentru fiecare aparat radar de acel tip în parte, astfel încât prin prezentarea buletinului de verificare metrologică se face, implicit, și dovada faptului că respectivul model de cinemometru a fost omologat.
Prin depunerea atestatului operatorului radar se creează prezumția că au fost respectate toate normele ce reglementează exploatarea cinemometrului.
Prin urmare, instanța apreciază că nu există vicii care să afecteze valabilitatea înregistrării vitezei de deplasare a autoturismului condus de petent, astfel că probele aduse de intimat sunt valabile și servesc la dovedirea săvârșirii contravenției reținute prin procesul-verbal atacat.
Pe fondul cauzei, instanța constată că intimatul a făcut dovada că petentul a circulat cu viteza de 101 km/h pe raza localității.
Astfel, la dosar au fost depuse: raportul întocmit de agentul constatator, atestatul operatorului radar, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar și înregistrarea video a aparatului radar, din care rezultă că în momentul surprinderii sale autoturismul condus de petent circula cu viteza de 101 km/h pe raza localității.
În ceea ce privește apărarea petentului conform căreia aparatele radar prezintă o marjă de eroare în înregistrarea vitezei, instanța arată că prevederile din Norma de Metrologie Legală NML 021-05 sunt aplicabile cinemometrelor care funcționează pe principiul efectului Doppler în domeniul microundelor (cinemometre radar), utilizate de poliția rutieră la măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice, arătând cerințele metrologice și tehnice pe care trebuie să le îndeplinească acestea pentru a putea fi introduse pe piață, puse în funcțiune sau utilizate în măsurările de interes public.
Așadar, aceste norme sunt aplicabile la momentul în care se verifică metrologic aparatul radar, nu ulterior aprobării acestuia. Dacă aparatul radar se încadrează în respectiva marjă de eroare, primește avizul favorabil de funcționare.
Or, aparatul radar cu care a fost înregistrată fapta contravențională a fost validat metrologic, astfel încât înregistrarea acestuia este una legală. Mai mult, instanța mai arată că marja de eroare arătată poate funcționa în principiu nu numai în beneficiul petentului, aplicând coeficientul negativ (101 km/h minus 4 %, dar și împotriva acestuia, aplicând coeficientul pozitiv (101 km/h plus 4%).
Înregistrarea depusă la dosarul cauzei de intimat respectă prevederile art. 3.5.1 din NML-021-05 din 23.11.2005, potrivit cu care aceasta trebuie să cuprindă: data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, imaginea autovehiculului în care este pus clar în evidență numărul de înmatriculare. Cinemometrul este certificat, măsoară în regim staționar și în regim de deplasare și este verificat metrologic conform buletinului anexat, fiind în termenul de valabilitate.
Dispozițiile art. 3 din norma de metrologie legală 021-05 prevăd caracteristicile pe care trebuie să le îndeplinească aparatele radar la momentul în care se verifică metrologic aparatul radar, nu ulterior aprobării acestuia. Dacă aparatul radar se încadrează în respectivele caracteristici, primește avizul favorabil de funcționare.
Or, aparatul radar cu care a fost înregistrată fapta contravențională a fost validat metrologic, ceea ce înseamnă că îndeplinește toate cerințele prevăzute de lege pentru a putea fi folosit la efectuarea măsurătorilor, astfel încât înregistrarea acestuia este una legală.
Instanța va înlătura ca nefondate și apărările petentului cu privire la nulitatea
Sancțiunile aplicate contravenientului se încadrează în limitele prevăzute de O.U.G. 195/2002, reprezentând, în ceea ce privește sancțiunea principală a amenzii, limita minimă prevăzută de lege pentru astfel de contravenții. Această sancțiune este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către contravenient, având în vedere împrejurările săvârșirii faptei, neimpunându-se reindividualizarea acesteia. Nerespectarea dispozițiilor legale privind viteza de circulație are de foarte multe ori ca rezultat producerea unor accidente rutiere soldate cu consecințe deosebit de grave, respectiv pagube materiale ridicate și, mai ales, pierderea de vieți omenești. Cu toate acestea, viața demonstrează că în România cei mai mulți dintre conducătorii auto încalcă normele legale în vigoare care reglementează circulația vehiculelor, iar mai apoi contestă sancțiunile aplicate susținând că le-au fost încălcate diferite drepturi, fără a ține cont de faptul că modul în care înțeleg să se comporte atunci când conduc un autovehicul pune în primejdie nu numai viața lor, ci și pe cea a celorlalți participanți la trafic. Raportat la viteza cu care a fost surprins circulând petentul ( mai mult decât dublul vitezei maxime admise), nu se poate susține că fapta sa este de gravitate redusă și a adus o atingere minimă siguranței desfășurării traficului rutier.
Sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce se aplică în virtutea legii pe lângă sancțiunea principală, oricare ar fi aceasta, respectiv amenda sau avertismentul, iar în situația în care se constată săvârșirea unei contravenții care potrivit legii are și această sancțiune complementară, aceasta nu poate fi înlăturată decât în cazul în care este înlăturată și sancțiunea principală, adică în cazul anulării procesului verbal.
Faptul că petentul nu ar mai fi avut abateri și are nevoie de permis pentru a se deplasa în interes personal este irelevant, nefiind de natură să conducă nici la nulitatea procesului verbal și nici la exonerarea petentului de răspundere. Aplicarea acestei sancțiuni complementare nu este o facultate lăsată la latitudinea agentului constatator sau a instanței de judecată, ci intervine în virtutea legii ori de câte ori se aplică o sancțiune principală ( fie ea amendă sau avertisment) pentru săvârșirea unei fapte contravenționale pentru care legea prevede și sancțiunea complementară a suspendării exercițiului dreptului de a conduce autovehicule.
Întrucât fapta descrisă întrunește conținutul constitutiv al contravenției menționate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar sancțiunile aplicate sunt legale și temeinice, respectând principiul proporționalității între fapta comisă și sancțiunea aplicată, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională potrivit dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul H S domiciliat în…., în contradictoriu cu intimatul IPJ Iași.
Cu drept de apel care se depune la Judecătoria Pașcani în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.12.2014.
| ← Titlu executoriu hotărâre arbitrală străină. Caracterul... | Lipsa unei executări silite declanşate contra contestatorului,... → |
|---|
