Executarea obligatiilor de plata stabilite prin titluri executorii in sarcina institutiilor publice.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 221 din data de 04.02.2013
Executarea obligatiilor de plata stabilite prin titluri executorii in sarcina institutiilor publice.
În cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plată stabilită prin hotărâre judecătoreasca definitivă și irevocabilă, în condițiile prevăzute la art. 1 alin.1, art. 2 sau 4 din OG nr. 22/2002, aceasta va putea solicita instanței judecătorești acordarea, în condițiile legii, a unui termen de gratie sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației respective (art. 6 din ordonanță). Astfel, institutia debitoare nu se poate prevala de dispozitiile amintite pentru a obtine un termen in vederea prezentarii unui eventual grafic de plata a debitului.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 221 din 04.02.2013)
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VI-a Comercială la data de 05.05.2011, reclamanta-debitoare AVAS a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta-creditoare SC S SA, să dispună acordarea unui termen de grație de 1 (una) lună, începând cu data admiterii prezentei acțiuni, în vederea prezentării unui grafic de plată eșalonată a obligației stabilite prin Sentința comercială nr. 4622/20.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr. 28006/3/2007 și, totodată, suspendarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința comercială anterior menționată.
II. Prin Sentința civilă nr. 16572/06.11.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. 32729/3/2011, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat pentru cererea având ca obiect suspendarea executării silite și au fost respinse cererile având ca obiect suspendarea executării silite și acordarea termenului de grație, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Sentința nr. 4622/20.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr. 28006/3/2007, rămasă irevocabilă, AVAS a fost obligată la plata sumei de 1.460.017 Euro (în lei la cursul BNR din ziua plății) către SC S SA, cu titlu de despăgubiri. Executarea silită împotriva reclamantei, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința menționată, a fost încuviințată prin încheierea din data de 20.05.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, respectiv prin încheierea din 15.06.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, iar prin Sentința civila nr. 8099/14.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. 20627/4/2011, a fost respinsa contestația la executare formulată de AVAS.
Potrivit dispozițiilor art. 1 si 2 din OG nr. 22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, iar în ipoteza în care executarea creanței nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligata ca, în termen de șase luni de la data la care a primit somația de plată comunicata de organul competent de executare, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Astfel, dacă nu se demonstrează că nu exista fonduri, debitoarea este obligată să efectueze plata, fără a mai beneficia de termenul de grație de 6 luni.
Potrivit art. 4 din OG nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația de a dispune toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plată stabilită prin hotărâre judecătoreasca definitivă și irevocabilă, în condițiile prevăzute la art. 1 alin.1, art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanței judecătorești acordarea, în condițiile legii, a unui termen de gratie sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației respective (art. 6 din ordonanță).
S-a constatat că premiza pentru aplicarea facilitaților instituite de OG nr. 22/2002 în favoarea instituțiilor publice o constituie existența unei obligații de plată stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și lipsa fondurilor bănești în bugetul acestora pentru executarea obligațiilor, precum și existența unor demersuri în sensul îndeplinirii obligațiilor de plată.
Or, în cauză, AVAS nu a demonstrat îndeplinirea obligațiilor statuate la art. 1 si 4 din OG nr. 22/2002, respectiv nu a depus documente din care să rezulte includerea creanței SC S SA în bugetul de venituri și cheltuieli al AVAS. Reclamanta nu a dovedit nici îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de lege, respectiv lipsa disponibilităților bănești, luarea masurilor necesare pentru a asigura existența în bugetul propriu a sumelor necesare îndeplinirii obligației stabilite prin titlu executoriu, sau că intenționează să întreprindă astfel de acțiuni ori are un plan ce îi va permite plata creanței.
În aceste condiții, cererea de suspendare a executării sentinței menționate a fost apreciată ca neîntemeiată, nefăcându-se dovada că reclamanta a fost în imposibilitate de a plăti creanța pârâtei și nici nu se poate reține iminența producerii unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei prin recurgerea la executarea creanței pârâtei, și față de împrejurarea că în adresele depuse de reclamantă la dosar se menționează că virarea sumelor aferente dosarelor de executare se va face pe măsura creării de disponibil în cont și nu dintr-o dată.
În privința cererii de acordare a unui termen de grație, instanța de fond a mai constatat că, în cauză, reclamanta nici măcar nu prezintă un grafic de eșalonare, posibil a fi urmat în viitor de aceasta privind plata creanței pârâtei, ci solicită un termen de grație pentru a prezenta un grafic de eșalonare a plății, ceea ce plasează sub semnul unei puternice incertitudini momentul la care debitoarea ar putea să efectueze, în viitor, plata creanței.
Instanța a mai avut în vedere că, potrivit dispozițiilor OG nr. 22/2002, act normativ invocat de reclamantă, coroborate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului in aplicarea prevederilor art. 6 din CEDO, acordarea unui termen de grație sau eșalonarea plății creanței stabilite prin titlu executoriu sunt măsuri excepționale, ce trebuie dispuse cu precauție, strict în ipotezele reglementate de lege și pe o perioada rezonabilă, astfel încât dreptul de acces la justiție să nu devină iluzoriu.
Sub acest aspect, instanța a reținut că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, "executarea unei hotărâri sau decizii judecătorești face parte integrantă din "proces"; în sensul art. 6 din Convenție (cauza Hornsby împotriva Greciei), iar "neexecutarea de către un stat contractant a unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva acestuia poate constitui o încălcare a dreptului oricărei persoane de acces la o instanță, consacrat la art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În plus, neexecutarea poate aduce atingere dreptului persoanei la respectarea bunurilor ei, în condițiile în care hotărârea pronunțată în favoarea ei poate da naștere unei anumite creanțe care poate fi considerată ";bun"; în sensul art. 1 din Protocolul nr.1"; (cauza Bourdov împotriva Rusiei). De asemenea, Curtea a subliniat că "o autoritate publică nu poate invoca lipsa de resurse pentru neplata unei datorii întemeiate pe o hotărâre judecătorească. Deși este adevărat că o întârziere la executarea unei hotărâri judecătorești poate fi justificată în împrejurări speciale, această întârziere nu poate fi de așa natură încât să afecteze însăși substanței dreptului protejat de art. 6 din Convenție"; (cauzele Hornsby contra Greciei, Jasiuniene împotriva Lituaniei).
Or, în condițiile în care titlul executoriu în discuție este încă din anul 2009, iar reclamanta nu a dovedit nici măcar includerea creanței SC S SA în bugetul de venituri și cheltuieli, coroborate cu lipsa identificării unor resurse financiare din care ar urma să fie plătită creanța, a acorda un termen de grație până la care reclamanta să prezinte un plan de plată a creanței (deci propria ei propunere, fără a se cunoaște tranșele propuse sau termenele la care ar urma să facă plata) ar reprezenta o ingerință excesivă și disproporționată, datorită lipsei oricărei previzibilități cu privire la momentul în care creditorul își va putea vedea executată creanța și respectat dreptul de proprietate.
III. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta-debitoare AVAS, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, debitoarea a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 2-6 din OG nr. 22/2002, astfel cum a fost modificată și completată prin OUG nr. 4/2011 (caz prevăzut de art. 304 pct.9 C.pr.civ.).
Consideră recurenta că nu avea obligația prezentării graficului de plată până la momentul judecării prezentei cereri, ci în termenul de 1 lună după data admiterii acțiunii.
Recurenta mai susține că instanța de fond nu a reținut argumentele AVAS referitoare la blocarea conturilor de către diverși creditori, faptul că, în unele perioade de timp, activitatea instituției a fost îngreunată, că existau instituite popriri într-un număr de 1125 dosare de executare silită asupra conturilor debitoarei, de unde rezultă că activitatea instituției nu mai poate fi realizată și că aceasta nu mai putea achita de bunăvoie sumele de bani din titlurile respective.
Recurenta consideră criticabilă sentința și cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 6 din CEDO. Se arată că Statul român nu a stat în pasivitate, refuzând plata, aceasta nu s-a făcut din motive obiective. Modificarea legislativă adusă prin OUG nr. 4/2011 nu contravine dispozițiilor art. 6 din CEDO, astfel cum rezultă și din jurisprudența Curții Constituționale, reglementarea posibilității amânării sau eșalonării obligației de plată fiind un mecanism de natură să asigure executarea în termene rezonabile a hotărârilor judecătorești, cu respectarea dreptului de acces la justiție și a dreptului de proprietate al creditorului.
IV. La data de 30.01.2013, intimata pârâtă-creditoare SC S SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 12-21).
V. Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivului de recurs invocat, Curtea a apreciat nefondat recursul, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză (art. 1-6 din OG nr. 22/2002).
Potrivit art. 6 alin.1 și 2 din OG nr. 22/2002, introdus prin OUG nr. 4/2011, în cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plată în condițiile prevăzute la art. 1 alin. 1, art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanței judecătorești care soluționează cauza acordarea, în condițiile legii, a unui termen de grație sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației respective. În cazurile în care obligația de plată este stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, instituția debitoare poate solicita instanței care a dat această hotărâre luarea măsurilor prevăzute la alin. 1, care se aplică în mod corespunzător.
Din textul legal citat mai sus rezultă că obiectul cererii instituției debitoare poate fi doar acordarea unui termen de grație sau/și stabilirea, de către instanță, a unor termene de plată eșalonată a obligației respective. Prin urmare, în mod eronat consideră recurenta că nu avea obligația prezentării graficului de plată până la momentul judecării prezentei cereri, întrucât numai instanța poate stabili termenele de plată eșalonată, această măsură nefiind la dispoziția debitorului. Or, pentru a stabili termene de plată eșalonată, instanța este în drept să cenzureze propunerea debitorului, acesta având astfel implicit obligația de a supune analizei instanței un grafic de plată eșalonată. În plus, creditoarea nu a fost de acord cu modalitatea de eșalonare propusă de debitoare.
Curtea a constatat astfel, că solicitarea debitoarei AVAS de acordare a unui termen de grație de o lună, începând cu data admiterii prezentei acțiuni, în vederea prezentării unui grafic de plată eșalonată, nu se încadrează în dispozițiile art. 6 alin.1 din OG nr. 22/2002. Termenul de grație se acordă, potrivit legii, în cazul în care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plată în condițiile prevăzute la art. 1 alin. 1, art. 2 sau 4, iar nu în scopul indicat de recurentă.
În cauză, recurenta nu a demonstrat existența unor motive temeinice ce țin de realizarea atribuțiilor AVAS prevăzute de lege, întrucât nu a dovedit că este iminent riscul blocării activității instituției debitoare și nerealizării adecvate și eficiente a atribuțiilor acesteia. Potrivit art. 1 alin.2 din OG nr. 22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate. Este astfel exclusă posibilitatea legală ca executarea silită prin poprirea conturilor AVAS de către diferiți creditori să poată afecta realizarea atribuțiilor instituției, întrucât în cazul încălcării în procedura de executare a acestei interdicții, debitoarea are la îndemână contestația la executare.
Acordarea termenului de grație de o lună nu este justificată în speță și față de lipsa urgenței, având în vedere perioada trecută de la formularea cererii și până la judecarea recursului. În fapt, termenul de o lună de temporizare a executării a fost oricum depășit prin trecerea unei perioade de 1 an și 9 luni de la încuviințarea executării silite, fără ca debitoarea să își execute obligațiile stabilite prin titlul executoriu.
În ceea ce privește trimiterea făcută de instanța de fond la jurisprudența CEDO referitoare la art. 6 și la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, aceasta nu s-a făcut în sensul înțeles de recurentă, ci pentru a sublinia netemeinicia cererii debitoarei, în raport de circumstanțele pricinii, față de lipsa previzibilității cu privire la momentul la care creditoarea își va putea vedea realizată creanța. Instanța nu a examinat conformitatea normelor interne introduse prin OUG nr. 4/2011 cu CEDO, ci doar a apreciat la cazul concret că, în lipsa îndeplinirii condițiilor din legea internă, admiterea cererii debitoarei ar reprezenta o ingerință excesivă și disproporționată. Ca urmare, toate susținerile din cererea de recurs referitoare la constituționalitatea și convenționalitatea OG nr. 22/2002, modificată, sunt apreciate de Curte ca nerelevante.
| ← Domeniu public. Trecerea unui bun din domeniul public în... | Anulare act. Autoritate de lucru judecat. . Jurisprudență... → |
|---|
