Exercitarea autorităţii părinteşti. Jurisprudență Minori
| Comentarii |
|
Judecătoria BACĂU - Secţia Civilă Hotărâre nr. 2990 din data de 09.05.2016
Prin cererea înregistrată cu nr. 15177/180/10.12.2015 la Judecătoria Bacău
reclamanta X a chemat în judecata în calitate de pârât pe Y pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună:
• exercitarea în mod exclusiv a autorității părintești asupra minorului A
• stabilirea domiciliului minorului la reclamantă în B
• obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în procent de 1 / 4 din venitul realizat la SC V RL
• posibilitatea ca mama să călătorească în UE precum și în alte state din Europa împreună cu minorul, fără acordul pârâtul, deoarece aceasta susține concerte de operă pe scena internațională
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 80 lei
În motivarea cererii reclamanta a arătat în esență că din relația cu pârâtul a rezultat minorul X, că în prezent pârâtul refuză să contribuie la cheltuielile de întreținere ale copilului, deși lucrează și are un venit de 3000 lei.
Nu a fost indicat temeiul de drept al cererii.
În probațiune reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâtului și cu martori ( A și B )
Prin precizările depuse în data de 23.12.2015 ( fl 18 ) reclamanta a solicitat că solcită deplasarea minorului alături d emamă în Germania -Munchen în perioada 04.01.2016 - 26.11.2016.
A fost indicat ca temei de drept al cererii art 18 al 2 din legea 272 / 2004, legea 248 / 2005, art 484, 2502 cod proc civ.
Pârâtul a formulat întâmpinare ( fl 32 - 35 ) în termenul de 25 zile stabilit de instanță potrivit dispozițiilor art 200 cod proc civ ărin care a solicitat următoarele:
• exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorului X
• stabilirea domiciliului minorului la reclamantă în B
• obligarea sa la plata unei pensii de întreținere în cuantum legal având în vedere că mai are un copil dintr-o altă relație
• respingerea ca nefondată a cererii reclamantei de a călători în Europa fără acordul său
În motivare a arătat în esență că susținerile reclamantei referitoare la obligația de întreținere nu sunt reale, că prin această cerere reclamanta încearcă să îl determine să nu mai aibă vreun contact cu primul său copil, că în interesul superior al copilului este să păstreze legăturile personale cu ambii părinți, că separarea părinților nu determină o schimbare de atitudine față de copil, având aceleași obligații în ambele cazuri, că solicită ca autoritatea părintească să se exercite în comun, domiciliul minorului să fie stabilit la mamă iar dumnealui să plătească pensie de întreținere, că nu este de acord ca reclamanta să poată pleca alături de copil oricând și oriunde pe teritoriul Europei, fără acordul său, că nu s-a opus niciodată ca fiul său să plece însoțit de mama sa și nici nu o va face în viitor atâta vreme cât are cunoștință despre locul unde pleacă și durata deplasării, că nu și-a exercitat niciodată abuziv drepturile părintești, că reclamanta nu a precizat cererea sub aspectul scopului călătoriei, destinației și perioadei, că nu a arătat când i-a solicitat consimțământul și nu i l-a oferit și că prin această solicitare urmărește lipsirea dumnealui de drepturile părintești.
În drept au fost invocate dispozițiile art 483, 503 cod civ.
În probațiune pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri, cu interogatoriu și cu martori ( la administrarea acesteia din urmă renunțând la termenul din 14 martie 2016 )
În cauză s-au efectuat anchete psihosocială la domiciliul părților ( fl 60; fl 68 - 69 9
Părțile au fost legal citate.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Din relația de conviețuire a părților s-a născut în data de 2 iulie 2015 minorul A
Potrivit declarației martorului X părțile au conviețuit câteva săptămâni după nașterea copilului, ulterior fiul părților rămânând în grija exclusivă a mamei.
Rezultă din aceeași decpoziție că deși tatăl nu a acordat minorului suficient sprijin finanicar, acesta îl iubește, îl vizitează frecvent, nu a avut vreodată o conduită agresivă față de copil sau mama acestuia și nici nu a constituit un risc pentru fiul său
Anchetele psihosociale efecuate în cauză probează faptul că reclamanta și minorul locuiesc în B, într-un imobil P + E compus din șase camere și dependințe, mobilat , dotat cu aparatură electrocasnică și întreținut igienico -sanitar.
Pârâtul are domiciliul stabil pe raza comunei P, însă locuiește în B
Reclamanta a solicitat să exercite în mod exclusiv autoritatea părintească, argumentându-și solicitarea pe refuzul tatălui de a contribui financiar la întreținerea copilului, în timp ce pârâtul pârâtul în comun.
Potrivit art 486 noul cod civil ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă, hotărăște potrivit interesului superior al copilului
Instanța reține că potrivit dispozițiilor noului cod civil autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți.
Art 397 din noul cod civil, prevede că după divorț autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, în afară de cazul în care instanța decide astfel.
Art 398 cod civ prevede că atunci când există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți, celălalt părinte păstrând dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.
Noul cod civil instituie deci regula in sensul că după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți.
Totodată, potrivit art 36 al 7 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului Se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.
Instanța reține că în situația în care părinții nu conviețuiesc exercitarea în comun a autorității părintești se concretizează în consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la creșterea și educarea copiilor ( de exemplu alegerea scolii la care copilul va studia, a medicului de familie, a cursurilor extrascolare etc ), actele curente privind creșterea și educarea acestora fiind îndeplinite de părintele la acre copiii locuiesc.
Neînțelegerile părților asupra contribuției pârâtului la întreținerea minorului sau chiar neîndeplinirea acestei obligații nu justifică excluderea acestui părinte de la exercițiul drepturilor și îndatoririlor părintești, cu atât mai mult cu cât probatoriul administrat în cauză nu a evidențiat existența vreunui motiv dintre cele anterior menționate sau a unei situații de risc pentru copil în ipoteza exercitării în continuare, de către ambii părinți a autorității părintești. De altfel chiar martorul reclamantei a subliniat implicarea tatălui în creșterea și educarea fiului său, părintele vizitându-și copilul, însoțindu-l la medic și chiar petrecând vacanțe alături de acesta.
In consecinta, avand in vedere ca nu s-a facut dovada unor situatii de exceptie dintre cele prevăzute de art 398 cod civ și art 36 al 7 din Legea 272/2004 , instanța va dispune ca, in temeiul art. 397 cod civ. autoritatea părintească să se exercite în comun de părinți.
Instanța mai reține și faptul că atunci când stabilește locuința copilului minor instanța trebuie să ia în considerare o serie de criterii precum: situația locativă a fiecăruia dintre cei doi părinți, istoricul îngrijirii copilului, dorința exprimată de minor cu privire la stabilirea locuinței sale la reședința unuia sau altuia dintre părinți, apropierea locuințelor fiecăruia dintre cei doi părinți de școală și respectiv grădiniță, concluziile raportului autorității tutelare cu privire la locuințele celor doi părinți, dorința exprimată de fiecare dintre cei doi părinți cu privire la stabilirea locuinței minorului la reședința lor, disponibilitatea fiecăruia dintre părinți de a implica pe celălalt părinte cu privire la deciziile legate de copii, disponibilitatea fiecăruia dintre părinți de a permite celuilalt părinte accesul în locuința sa.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că minorul se află în grija mamei, părinte care s-a preocupat în mod corespunzător de dezvoltarea acestuia.
Deși reclamanta este de profesie soprană și în baza unor contracte de colaborare își desfășoară periodic activitatea în afara teritoriului țării, aceasta supraveghează în mod constant copilul și îi acordă o îngrijire de calitate.
De altfel, pârâtul a consimțit ca locuința fiului său minor să fie stabilită alături de mamă.
In consecință, luând în considerare probatoriul administrat instanța apreciază în baza art 400 din noul cod civ că nevoia de stabilitate și continuitate a minorului este asigurată cel mai bine în condițiile stabilirii domiciliului alături de reclamanta la domiciliul din B
Intrucat potrivit art. 499 cod civ .intre parinti si copii exista o obligatie legala de intretinere care se stabileste conform art. 529 cod civ., potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmeaza a o plati, instanta, în baza art 402 al 1 cod civ va stabili ca pârâtul sa plătească reclamantei in favoarea minorului o pensie lunara de întreținere în procent de 16,5 % din venitul net realizat începând cu data introducerii acțiunii ( 10.12.2015 ) si pana la majorat. Pentru a stabili astfel instanța avut în vedere faptul pârâtul realizează venituri din muncă ( fiind salariat la SC M SRL) și că mai are un copil minor în întreținere ( A, .
Sub aspectul cererii având ca obiect suplinire consimțământ instanța reține următoarele:
Potrivit art. 23 al. 2 din Legea 272/2004, "deplasarea copiilor în străinătate se realizează cu respectarea prevederilor legii 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare";
Art 30 al 1 li c din legea 248/2005 prevede că:
"(1) Organele poliției de frontieră permit ieșirea din România a cetățenilor români minori numai dacă sunt însoțiți de o persoană fizică majoră, în următoarele cazuri:
c) minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărți de identitate și care călătorește în străinătate împreună cu unul dintre părinți i se permite ieșirea în aceleași condiții și împreună cu acesta, fără a mai fi necesară declarația celuilalt părinte, numai dacă părintele însoțitor face dovada faptului că i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă sau că exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă și irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013;";
Art. 31 al 3 din legea 248/2005 prevede că:
" Ieșirea din România a minorilor, în situația în care există neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinți se află în imposibilitatea de a-și exprima voința, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 30 alin. (2) și (3), se permite numai după soluționarea neînțelegerilor de către instanța de judecată, în condițiile legii.";
Instanța reține sub un prin aspect că prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu a informat despre existența unei stări de conflict între părți determinate de refuzul pârâtului de a consimți la părăsirea teritoriului țării de către minor.
Sub un alt aspect este de reținut depoziția martorului X, persoană care a subliniat buna comunicare între părți. În concret, acesta a declarat că atunci când reclamanta a dorit să plece cu fiul său din țară nu a întâmpinat opoziția pârâtului, că au existat astfel de deplasări chiar pe parcursul judecării prezentei cereri, ultima dată reclamanta fiind chiar însoțită de pârât la aeroport.
În condițiile date, întrucât nu sunt îndeplinire cerințele prevăzute de 31 al 3 din legea 248/2005, instanța va respinge ca nefundat acest capăt de cerere.
In baza art 453 cod proc civ va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 40 lei cheltuieli de judecată în măsura pretențiilor admise ( taxă judiciară de timbru )
| ← Contestare recunoaştere paternitate. Jurisprudență Minori | Pretenţii. Jurisprudență Plăţi → |
|---|
