Refugiaţi. reevaluarea probaţiunii administrate. Jurisprudență Persoane persecutate din motive politice

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul MARAMUREŞ-Secția II-a Civilă de contencios Administrativ și Fiscal Decizie nr. 65/R din data de 06.10.2017

Raportat la probatoriul administrat la prima instanță, instanța de recurs apreciază relativ la situația petentului faptul că există motive temeinice să se creadă că în cazul returnării în Pakistan, va fi expus unui risc serios constând în tortură, tratamente sau pedepse inumane, ori degradante.

În opinia tribunalului, principiile decurgând din legislația în materia condiției refugiatului, solicitantului de protecție, impun analiza conceptului de "temere de persecuție"; prin prisma informațiilor din țara de origine și percepției subiective asupra acesteia, avută de solicitantul de protecție, desigur în relație cu situația personală a acestuia.

Același dubiu îl relevă în esență și informațiile din țara de origine acceptând faptul că cel puțin căsătoria dintre o musulmană și un creștin sunt problematice.

În circumstanțierea deciziei instanței de recurs stă și situația socio-profesională actuală a solicitantului care s-a integrat, fiind vorbitor de limbă română și având un loc de muncă stabil

Pentru considerentele arătate, recursul urmează a fi admis cu consecința casării sentinței judecătoriei și admiterea în parte a cererii sub forma acordării protecției subsidiare.

Prin sentința civilă nr. 2269/10.03.2017 pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în dosar nr. 1870/182/2017 a fost respins plângerea formulată de petentul A A, împotriva Hotărârii nr. 2764914/h/HIA din 10.02.2017 pronunțată de intimatul IGIDAI - CRPCSA MM.

În considerentele sentinței s-a reținut că la data de 13.10.2010, solicitantul de azil, A A, cetățean pakistanez, a plecat legal din țara de origine, cu avionul și tranzitând Dubai și Elveția, a ajuns în România. În cadrul interviului acordat a declarat că la acea dată, scopul cu care a venit în România a fost acela de a studia și de a munci în același timp, însă după un an de studiu în limba română la Facultatea de Economie din Cluj Napoca a abandonat școala pentru că a auzit că este foarte greu și s-a înscris la Facultatea de business pe care a frecventat-o numai 4 luni deoarece și-a găsit un loc de muncă.

Din nota de interviu realizată la data de 26.01.2017 rezultă că petentul, după ce a abandonat studiile a venit la Satu Mare, la recomandarea unei persoane, unde și-a găsit un loc de muncă la un abator, al cărui angajat este și în prezent. Petentul a mai declarat că în anul 2012 s-a căsătorit cu E A, cetățean român, căsătorie care a durat 4 ani și 3 luni, din care nu s-au născut copii și care fost desfăcută, prin divorț, la data de 06.07.2016. Motivul ce a determinat desfacerea căsătoriei s-a susținut că a fost acela potrivit căreia soții își găseau foarte greu chirie în loc. Satu Mare, din cauza faptului că petentul era cetățean străin.

După pronunțarea divorțului la data de 06.07.2016 petentul mai avea dreptul de a sta legal pe teritoriul României doar 6 luni, adică până la data de 05.01.2017. Însă, la data de 23.12.2016 acesta a solicitat azil.

Petentul a fost identificat cu următoarele date: se numește A A, s-a născut în Lahore, Pakistan la data de 14.05.1974, în prezent necăsătorit, este de religie musulman sunit, iar în țara de origine a fost profesor de matematică și limba engleză, deși nu a absolvit decât 12 clase.

Motivele invocate de petent pentru obținerea dreptului de azil sau a unei forme de protecție subsidiară în România sunt legate, potrivit susținerilor acestuia, de problemele existente în țara de origine cauzate de teroriști și bombardamente, dar și din cauza religiei sale. Sub acest aspect, petentul a susținut că în Lahore, Pakistan, a predat ca profesor, cursuri atât la școală, dar și acasă, în particular, unde veneau multe fete. Acest lucru i-a deranjat pe vecinii săi, deoarece religia sa nu-i permite să se întâlnească cu fete care nu au fața acoperită, deși părinții fetelor respective erau de acord. Petentul a mai declarat, în interviu, că nu a fost agresat fizic de vecinii săi.

Întrebat fiind despre ce crede că i s-ar putea întâmpla dacă s-ar întoarce în Pakistan, în prezent, petentul a arătat că vecinii săi l-ar agresa fizic deoarece frații lui le-au spus vecinilor despre faptul că s-a căsătorit cu o creștină.

Prin Hotărârea nr. 2764914/h/HIA din 10.02.2017 emisă în dosarul nr. 159162/2016 de către intimat, cererea petentului a fost respinsă ca neîntemeiată, fără a i se acorda nici protecție subsidiară.

Instanța a reținut că cererile nefondate sunt cererile de azil lipsite de fundamentul invocării unei temeri de persecuție sau a expunerii unui risc serios în țara de origine, în condițiile art. 23 alin. 1 și de art. 26 din Legea 122/2006, sau atunci când se încearcă inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competențe în materie de refugiați, ori atunci când se recurge, în mod abuziv, cu rea credință la cererea de azil.

Potrivit art. 23 din Legea 122/2006 "statutul de refugiat se recunoaște, la cerere, cetățeanului străin care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de rasă, religie, naționalitate, opinii politice sau apartenență la un anumit grup social, se află în afara țării de origine și care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu dorește protecția acestei țări, precum și persoanei fără cetățenie care, fiind în afara țării în care își avea reședința obișnuită datorită acelorași motive menționate mai sus, nu poate sau, datorită respectivei temeri, nu dorește să se reîntoarcă.";

Conform art. 26 din aceeași normă, în România se poate acorda protecție subsidiară străinului sau apatridului care nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 23 din Legea 122/2006 și cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios, și care nu poate sau, datorită acestui risc, nu dorește protecția acelei țări.";

Analizând credibilitatea declarațiilor petentului solicitant cu privire la temerea bine întemeiată de a fi persecutat și/sau dea fi expus la un risc serios, instanța a reținut că solicitantul invocă faptul că în țara de origine ar fi în pericol în raport cu vecinii săi care au aflat despre căsătoria lui cu o creștină.

Instanța a reținut că din acest punct de vedere este greu de crezut că petentul ar avea de suferit dacă s-ar întoarce în țara sa de origine, câtă vreme în prezent acea căsătorie a fost desfăcută, dar și pentru faptul că, potrivit susținerilor petentului, vecinii săi nu i-au făcut nici un rău nici în timpul cât acesta a locuit în țara de origine.

Astfel, instanța a constatat că din punct de vedere subiectiv temerea de persecuție a solicitantului nu este întemeiată și reține că, din cuprinsul declarațiilor acestuia, se desprinde faptul că plecarea din țara de origine nu a fost determinată de nevoia de a beneficia de protecție din parte unei alte țări specifică unui refugiat, ci a fost rezultatul voinței sale, având în realitate un alt motiv decât cele prevăzute de legea privind statutul de refugiat. În plus, la toate acestea se adaugă și faptul că petentul a înțeles să solicite fie statutul de refugiat, fie acordarea unei forme de protecție subsidiară în România, numai cu o perioadă foarte scurtă de timp (două săptămâni) mai înainte de a-i expira perioada de ședere pe teritoriul României, perioadă de care a beneficiat după desfacerea căsătoriei încheiată cu o persoană de cetățenie română.

Din punct de vedere obiectiv, analizând declarațiile solicitantului în contextul unor situații concrete a condițiilor din țara sa de origine, Pakistan, conform informațiilor furnizate de Biroul de Informații din Țări de Origine din cadrul Direcției de Azil și Integrare a I.G.I., se constată că, prin raportare la declarațiile solicitantului, nu reiese că acesta ar avea probleme în Pakistan. Se reține că Provincia Punjab, în special nordul acesteia, este cel mai sigur loc din Pakistan. Lahore, localitatea în care s-a născut petentul și unde a locuit și a profesat până în anul 2010, când a ajuns în România, este capitala provinciei Punjab, despre care se reține că este în mare parte pașnică.

În viața de zi cu zi comunicarea dintre diferitele credințe este relativ neproblematică, iar căsătoriile mixte între diferite grupuri religioase sunt comune și cele din diferite medii religioase trăiesc în principal unul lângă celălalt în pace. Un bărbat musulman ce se căsătorește cu o femeie creștină, de obicei, este neproblematică, în timp ce situația inversă poate cauza probleme.

Solicitantul nu a prezentat pe parcursul interviului nici informații credibile din care să reiasă că ar fi supus în mod direct și personal vreo persecuții, iar temerea sa față de posibile viitoare persecuții se reține că nu este întemeiată raportat la art. 9 al. 1 și 3 din HG 1251/2006 privind Normele metodologice de aplicare a Legii 122/2006 privind azilul în România.

Agentul de persecuție invocat de petent se reține că este unul nonstatal, constând în temerea la care a făcut referire petentul în raport cu ceea ce ar putea să-i facă vecinii săi având în vedere că a fost căsătorit cu o creștină.

Sub acest aspect, instanța a reținut că din analiza celor declarate de solicitant, a informațiilor din țara de origine, nu a reieșit nici un aspect din care să rezulte că acesta ar fi fost sau ar fi riscat să fie supus unor acte de persecuție din partea autorităților, sau a altor agenți de persecuție nonstatali. Este de reținut că petentul însuși a declarat în cadrul interviului că în țara de origine nu este membrul vreunui partid politic, nu era o persoană influentă.

Raportat la considerentele mai sus expuse, instanța a apreciat că în cazul în care solicitantul se va întoarce în țara sa de origine este puțin probabil ca acesta să fie supus vreunui risc de persecuție viitoare îndreptată personal împotriva sa de către autoritățile din Pakistan sau de către alte persoane.

Reținând astfel că cererea formulată de către petentul A A nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 23 din Legea 122/2006, pentru acordarea statutului de refugiat, instanța a respins.

Cererea petentului s-a reținut de către instanță că nu îndeplinește nici condițiile necesare acordării protecției subsidiare. Din declarațiile petentului nu rezultă că acesta riscă o condamnare la pedeapsa cu moartea sau executarea unei astfel de pedepse, câtă vreme nu a făcut nici o referire la aceasta. De asemenea, s-a constatat că din probele administrate în cauză, nu rezultă existența unui risc serios și prezent de a fi supus la tortură, tratamente inumane sau degradante în cazul întoarcerii sale în țara de origine, și nici nu riscă o amenințare serioasă individualizată în situații de violență generalizată.

Față de cele reținute s-a respins plângerea formulată, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii emisă de intimat.

Împotriva sentinței a declarat recurs petentul A A, solicitând în temeiul aii. 488 alin. 1 pct.8 CPC coroborat cu art. 496 alin.2 CPC, casarea în totalitate a sentinței nr. 3314/27.04.2016 pronunțata in dos. 3145/182/2016 al Judecătoriei Baia Mare, urmând a se dispune acordarea statului de refugiat, iar în subsidiar, acordarea protecției subsidiare.

În fapt, se arată că prin sentința civila atacata instanța de fond a respins cererea formulata de petetul A A, apreciind că nu ar fi îndeplinite condițiile legale pentru acordarea statutului de refugiat, sau în subsidiar, a protecției subsidiare. Instanța de fond a reținut astfel că în cazul în care petentul s-ar întoarce în țara sa de origine este puțin probabil să fie supus vreunui risc de persecuții viitoare îndreptate împotriva sa de către autoritățile din Pakistan sau de către alte persoane.

În ceea ce privește cererea privind acordarea statutului de refugiat, sentința atacată prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile uit. 488 alin. I pct. 8 CPC, hotărârea fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor legale in materie, și anume disp. art. 23 din Lg. 122/2006. Sentința pronunțată de instanța de fond are la bază o interpretare și aplicare eronată a dispozițiilor Lg. 122/2006 care a dus la concluzia greșită că in ceea ce privește petentul-recurent în sensul că nu ar fi îndeplinite condițiile pentru acordarea statutului de refugiat.

Situația personală a recurentului nu a fost analizată în conformitate cu cerințele impuse de Lg. 122/2006 și de Norma metodologică de aplicare a Lg. 122/2006 (în special cele prevăzute de art. 16 din Norme) instanța limitându-se a concluziona la modul general că viața potentului nu ar fi pusă în pericol dacă s-ar înapoia în țara de origine, și că nu riscă să fie supus unor acte de persecuții, fără a analiza substratul celor declarate de petent în raport de informațiile din țara de origine.

Motivele invocate de petentul-recurent sunt motive religioase care stau la baza temerii bine întemeiate de a fi persecutat în cazul în care s-ar întoarce în țara de origine.

"Temerea bine întemeiată" reflectă poziția solicitantului de azil, și este o noțiune strici subiectivă, care trebuie analizată din perspectiva sa și nu a unui observator extern, astfel este absolut necesar a se ține cont de faptul că solicitantul a încheiat o căsătorie cu o femeie creștină fapt ce contravine dogmelor musulmane adoptate de extremiști.

Manualul elaborat de UNHCR indică la par.37 că "determinarea statutului de refugiat va consta mai mult în evaluarea declarațiilor solicitantului decât in judecarea situației existente în țara sa de origine". însă nu trebuie omis faptul că în speță și situația existență în țara «.le oricine confirmă necesitatea acordării statutului de refugiat petentului.

Evident, declarațiile solicitantului nu pot fi considerate în abstract ci trebuie analizate în contextul situației concrete, în raport de elemente obiective.

Cunoașterea condițiilor din țara de origine a petentului este un element foarte important în aprecierea credibilității acestuia. In conformitate cu Manualul ți recomandările privind procedurile ți criteriile pentru determinarea statului de refugiat, elaborat de UNHCR: ""temerea solicitantului trebuie considerată bine întemeiată dacă el poale stabili, într-o măsură rezonabilă, că rămânerea sa în continuare în (ara de origine a devenit intolerabilă pentru sine din motivele indicate în definiție, sau ar deveni intolerabilă daca s-ar reîntoarce acolo" (pag.20-21 din Manual).

Din informațiile din țara de origine cuprinse în hotărârea atacată nu se confirmă cele susținute de intimata 1G1 ci doar se creează o incertitudine în privința căsătoriilor mixte, rezultând din informațiile furnizate de 1GI că "căsătoria u o femeie creștină de obicei, este neproblematică", desigur, dacă femeia se convertește în mod obligatoriu la religia musulmană.

Conform Raportului realizat de Human Rights Watch asupra situației din Pakistan s-a concluzionat astfel: "în ciuda numărului mare de persoane torturate si ucise pentru a spăla rușinea familiei și totodată în pofida amplificării acestui fenomen, statul pakistanez nu este in măsură să ofere soluții eficiente pentru a stopa șl preveni "crimele de onoare". Potrivit ITO autorii acestor crime se bucură adesea de impunitate pentru că organele de drept renunță în mod obișnuit la caz dacă familia victimei a oferii "iertare". Prevederile legii islamice Qisas si ale legii Diyat, care permit unei rude să-l ierte pe ucigaș în schimbul unei compensații monetare .rămân în vigoare și continuă să fie folosite de către infractori pentru a scăpa de pedeapsă". Rezultă astfel că orice acte violente care ar fi comise asupra petentului sunt trecute cu vederea de autorități, chiar dacă ar fi comise din partea unor membrii al familiei extinse, care critică vehement comportamentul acestuia. Astfel, atât membrii familiei extinse cât și alte persoane aparținând extremiștilor au libertate de a recurge la orice fel de acte de justiție privată împotriva petentului pentru că oricum vor fi iertați.

Pe de altă parte, alte informații din țara de origine relevă faptul că chiar dacă căsătoriile mixte, dintre un bărbat musulman și o femeie creștină se practică în Pakistan, familiile musulmane nu sunt de acord cu aceste căsătorii și consideră că lezează onoarea credinței lor musulmane. într-o speță similara (dos. 12660/182/2016 al Judecătoriei Baia Marc), un alt solicitant de azil din aceeași țară de origine (Pakistan), a obținut protecție subsidiară, instanța constatând în acel caz în mod corect" credibilitatea petentului și a acordat acestuia protecție subsidiară. în acel dosar instanța a apreciat că declarațiile solicitantului de azi! sunt coerente și plauzibile și nu sunt contrare faptelor notorii, dubiul existent trebuind să profite petentului. în acest sens instanța a relevat și faptul că deși căsătoria petentului a fost declarată de convenție (în cazul s-a desfăcut căsătoria prin divorț) de instanțele din România, nu se poate face abstracție de încheierea acesteia iar acest aspect este cel care reprezintă fie motivul pentru care petentul riscă să fie supus torturii si tratamentelor inumane sau degradante Rezultă astfel că instanța de fond a motivat în detaliu, expunând raționamentul logic care a stal la baza pronunțării soluției, condiții în care susținerea recurentei în sensul că motivarea instanței ar .cuprinde motive contradictorii nu se poate reține.

Și în raport de soluția pronunțată într-un dosar având obiect aproape identic, apreciem că instanța de rond avea toate probele și indiciile de a acorda cei puțin protecție subsidiară petentului, orice dubiu trebuind să profite petentului. Chiar dacă în procedura de azil situația fiecărui solicitant se analizează în mod individual, uncie aspecte silul comune in cele două spețe, și anume motivele pentru care justifică teama de a se întoarce în țara de origine, respectiv tomna de a fi persecutat pentru căsătoria încheiată cu o credincioasă.

Instanța de fond a apreciat în mod eronat că este greu de crezut că petentul ar avea de suferit dacă s-ar întoarce în țara de origine, motivat de faptul că a divorțat de femeia creștină cu care s-a căsătorit în România. Faptul că căsătoria petentului a fost desfăcută, nu-l pune la adăpost de riscul de a suferi unele acte de persecuție din moment ce extremiștii musulmani consideră că prin încheierea acelei căsătorii și conviețuirea ci o femeie creștină reprezintă un păcat și ar contraveni religiei musulmane. Față de toate aceste aspecte, susținute de informațiile din țara de origine existente (a dosarul cauzei, apreciem că poate fi reținută credibilitatea petentului și poate fi acordată prezumția de bună-credință, conform art. 15 din Legea nr. 122/2006. Pe de altă parte, este greșită reținerea instanței de fond în sensul că petentul a formulat cerere de azil doar pentru a-și reglementa dreptul de ședere pe teritoriul țării. Faptul că solicitantul de azil a formulat cererea de azil la un termen atât de scurt de la expirarea dreptului său de ședere, se datorează faptului că pe teritoriul țării noastre se simțea in siguranță și de-abia la acel moment a conștientizat că ar putea ajunge în situația de a fi trimis în țara de origine, unde riscă să fie supus unor acte de persecuție.

În analiza făcuta cazului de fata instanța de fond nu a avut in vedere nici interpretările cuprinse in Manualul Referitor la Proceduri si Criterii pentru Determinarea Statutului de Refugiat ce menționează, printre altele, faptul ca: "va fi necesar sa se ia in considerație trecuta/ personal si familial al solicitantului, apartenența sa la uit anume grup rasial, religios, național, social sau politic, interpretarea sa personala a situației in care se afla si experiențele sale personale - cu alte cuvinte, orice ar putea servi pentru a indica faptul ca motivul predominant al cererii sale este temerea, "

Temerea trebuie sa fie rezonabila. Totuși, temerea exagerata poate fi bine întemeiată daca, ținând cont de toate elementele cazului respectiv, o astfel de stare de spirit poate fi considerata justificată."

Pe de altă parte, dat fiind că motivele invocate de petent s-an ivit la o lungă perioadă de la părăsirea țării de origine, ca urmare a încheierii căsătoriei cu o creștină ia începutul anului 2016. situația petentului va trebui analizată din perspectiva noțiunii de refugiat sur place. Manualul UNHCR privind procedurile și criteriile pentru determinarea statutului de refugiat, prevede astfel:

"Cerința ca o persoană să se afle în afara țării sale pentru a fi considerată refugiat m» înseamnă că aceasta trebuie să fi părăsit în mod necesar ilegal țara, nici măcar că a trebuit să o părăsească din cauza unei temeri bine întemeiate. Persoana în cauză poate să se fi decis să ceară recunoașterea statutului său de refugiat doar după ce a fost deja în străinătate o oarecare perioadă de timp. O persoană care nu a fost refugiat când și-a părăsit țara, dar care devine refugiat la o dată ulterioară, este numită refugiat sur place. O persoană devine refugiat sur place datorită evenimentelor ce survin în țara sa de origine în timpul absenței sale" (pag.31).

Analiza, greșită a declarațiilor petentului, a coroborării defectuoase între declarațiile date de acesta cu legislația in vigoare au condus la o analiza incorectă și la respingerea cererii de acordare a statutului de refugiat.

În aceste condiții, se susține că hotărârea instanței de fond a este greșita, fiind dată cu aplicarea .greșită a dispozițiilor art. 23 din Legii 122/2006, motiv pentru cave se solicită casarea hotărârii atacate și acordarea statutului de refugiat petentului-recurent.

În subsidiar, cu privire la solicitarea de acordarea a statutului de refugiat, în măsura în care se va aprecia că solicitarea principală a petentului nu poate fi primită, se arată astfel că prevederile art. 26 al Legii nr. 122/2006 dispun că proiecția subsidiară se poate acorda cetățeanului străin sau apatridului care nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat și cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios, si care nu poate sau, datorită acestui risc, nu dorește protecția acelei țări.

Prin risc serios, legea are în vedere:

1. condamnarea la pedeapsa cu moartea ori executarea unei astfel de pedepse;

2. tortura, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;

3. o amenințare serioasă, individuală, la adresa vieții sau integrității, ca urmare a violenței generalizate în situații de conflict armat intern ori internațional, daca solicitantul face parte din populația civilă.

Solicitarea subsidiară a petentului de acordare a unei forme de protecție subsidíară în mod neîntemeiat, făcând din nou abstracție de informațiile din țara de origine relevă o stare de pericol reală pentru cei care au încheiat căsătorii mixte cu femei creștine. Din informațiile furnizate și din declarațiile petentului, rezultă că petentul riscă în mod serios ca la întoarcerea în țara de origine să fie supus unor acte de violență sau chiar să fie uciși de către extremiștii musulmani. Acest risc este unul serios și real, în, contextul pasivității totale a organelor sfatului. pasivitate, care reținută din ITO.

Pe de altă parte, în speță se poate reține existența unui risc serios și sub aspectul unei amenințări serioase, individuale, la adresa vieții sau integrității, ca urmare a violenței generalizate în situații de conflict armat intern sau internațional, dacă solicitantul face parte din populația civilă. Din informațiile din țara de origine, existente până în momentul de față, conform celor de mai sus, reiese că în Pakistan există conflicte armate interne, în sensul Protocolului Adițional H la Convenția din Geneva din 12 august 1949. Informațiile pe care le deținem confirmă că cel mai mult a avut de suferit populația civilă de pe urma acestui conflict, sute de civili, inclusiv minori pierzându-și viața prin acțiuni teroriste extrem de violente. Rezultă astfel că prezența civililor nu împiedică grupările teroriste a acționa violent, din contră, se folosesc de aceștia în vederea transmiterii unor "mesaje". Din aceste informații rezultă fără nici un dubiu că simpla prezență a petentului, în caz de returnare în localitatea de reședință, creează și vieții și integrității sale o amenințare serioasă în sensul legii.

Art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ("Nimeni nu poate, fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante " interzice de manieră absolută orice forma de tortură sau tratamente inumane sau degradante. Prevederile convenției trebuie să primească deplină aplicabilitate din partea statelor contractante, Aceleași obligații sunt impuse și de prevederile art. 33 par. 1 ale Convenției de Ia Geneva privitoare. În statutul refugiaților din anul 1951, care reglementează principiul fundamental și nederogabil al nereturnării, statuând în termeni absoluți că nici un stat contractant nu va expulza sau returna. în nici un fel, un refugiat, spre frontierele unui stat unde viața ori libertatea sa ar fi amenințate din motive de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup social sau opinie politică.

Formulând întâmpinare intimatul I G I a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.

S-a arătat că cererea de azil a recurentului-petent a fost respinsă în procedura administrativă prin hotărârea IGI nr. 2764914/h/HIA din 10.02,2017, iar plângerea împotriva acesteia a fost respinsă de către Judecătoria Baia Mare prin sentința civilă nr. 2269/10.03.2017, menținând hotărârea I G I ca fiind legală și temeinică.

Referitor la motivele de recurs invocate, se precizează faptul că I G I, în urma analizării motivelor invocate de recurentul-petent, a circumstanțelor personale, a declarațiilor acestuia, precum și în raport de situația obiectivă din țara sa de origine, a respins cererea solicitantului de azil pentru acordarea unei forme de protecție în România din următoarele considerente:

În fapt, recurentul-petent este cetățean pakistanez, musulman sunnit, născut la data de 14.05.1974 în Pakistan. Declară că a plecat din Pakistan în 2010, pentru a studia în România. Singurele probleme pe care le-a avut în Pakistan sunt cu niște vecini, care s-ar fi supărat pe el fiindcă acorda meditații unor fete, acasă. Nu se poate întoarce în Pakistan fiindcă ar fi bătut de către vecini, deoarece s-a căsătorit în România cu o creștină și nu poate locui în alte zone din cauza terorismului.

În analizarea motivelor invocate de dl A A în vederea soluționării cererii sale de azil, a fost avut în vedere faptul că statutul de refugiat în România se poate acorda, potrivit art. 23 din Legea nr.122/2006, la cerere, străinului care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe considerente de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup social sau opinie politică, se află în afara țării sale de origine și care nu poate primi sau, ca urmare a acestei temeri, nu dorește protecția acestei țări, împreună cu prevederile art. IA al Convenției de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaților și art. 1 alin. 2 al Protocolului de la New-York din 1967. Prin persecuție se înțelege o acțiune care este suficient de gravă prin ea însăși ori prin repetarea faptelor pentru a expune solicitantul unor pericole de natură să îi aducă atingere vieții, integrității corporale ori libertății sale ori pentru a-1 împiedica în mod evident să trăiască în țara sa de origine și are la bază unul din sau mai multe dintre următoarele motive: rasă, naționalitate, religie, apartenență la un anumit grup social sau opinie politică, indiferent dacă motivele sunt reale sau au fost atribuite persoanei în cauză de agentul care exercită persecuția. Totodată, așa cum se arată în art. 11 al H.G. 1251/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.122/2006 privind azilul în România, la aprecierea actelor și faptelor de persecuție, autoritatea competentă va lua în considerare dacă acestea provin, în special, de la următorii agenți de persecuție: statul; partidele sau organizațiile care controlează statul ori o parte importantă din teritoriul statului;agenți neguvernamentali, dacă agenții prevăzuți la lit. a) și b), inclusiv organizațiile internaționale, nu sunt capabili sau nu doresc să asigure protecție împotriva persecuției sau când aceștia își asumă ori tolerează actele agenților neguvernamentali,

În motivele sale de recurs, recurentul-petent nu mai invocă, astfel cum a procedat în faza administrativă și în fața instanței de fond, ca motiv determinant pentru obținerea unei forme de protecție, faptul că întrucât acorda meditații unor fete, acasă, ar fi avut probleme cu niște vecini, ci arată ca principal motiv pentru care sentința instanței ar fi nelegală, faptul că în România a fost căsătorit cu o creștină, iar situația personală a celui în cauză nu ar fi fost analizată în conformitate cu cerințele impuse de lege. Chiar dacă din hotărârea atacată rezultă într-un mod evident că instanța de fond a procedat la arătarea obiectului cererii și susținerilor părților, a fost expusă situația reținută de instanță pe baza probelor administrate și au fost arătate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, din cuprinsul recursului motivat rezultă că instanța ar fi respins plângerea petentului, prin aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale, fără însă ca prin motivele de recurs să se argumenteze acest aspect, doar indicându-se dispozițiile legii speciale.

Se apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond în hotărârea atacată că recurentul-petent nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat, din declarațiile acestuia și din documentele existente la dosar nerezultând existența unei temeri bine întemeiate de persecuție pe motive de rasă, religie, naționalitate, opinie politică sau apartenență la un anumit grup social.

Analiza instanței de fond este realizată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, precum și cele ale H.G. nr. 1251/2006, fiind avute în vedere toate elementele cazului, trecutul recurentului, riscul viitor, toate în raport cu informațiile din țara de origine.

Astfel, în situația concretă prezentată de către persoana în cauză, că nu este îndeplinită condiția esențială de existență a unei temeri bine întemeiate de persecuție. în mod corect reține instanța de fond că "din punct de vedere subiectiv temerea de persecuție a solicitantului nu este întemeiată" având în vedere că plecarea din țara de origine nu a fost determinată de nevoia de protecție, cât și faptul că "este greu de crezut că petentul ar avea de suferit dacă s-ar întoarce în țara de origine, câta vreme acea căsătorie a fost desfăcută, dar și pentru faptul că potrivit susținerilor petentului, vecinii săi nu i-au făcut niciun rău nici în timpul cât acesta a locuit în țara de origine".

Instanța în mod corect are în vedere în aprecierea elementului subiectiv al temerii și momentul depunerii cererii de azil, respectiv atunci când era aproape de expirarea dreptului de ședere pe teritoriul României. Nedepunerea unei cereri de azil într-unui din momentele precizate de lege (art. 36 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România cu modificările și completările ulterioare) nu are drept efect decăderea din dreptul de a mai face ulterior acest lucru, însă poate fi un element relevant în ceea ce privește credibilitatea solicitantului de azil referitoare la nevoia sa de protecție internațională. Depunerea cererii de azil, cât mai curând posibil este și o condiție care trebuie îndeplinită pentru acordarea prezumției de bună credință, alături de celelalte condiții, în conformitate cu prevederile art. 15 , din legea specială. Astfel, atunci când o parte din motive sau toate motivele invocate în cererea de azil, care ar justifica acordarea unei forme de protecție, nu sunt probate cu documente sau cu alte dovezi, se acordă prezumția de bună-credința, numai dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.15, condiții care în situația de față nu sunt îndeplinite.

Instanța aplică dispozițiile art. 16, alin. 1, lit. a) în sensul de a fi avute în vedere "toate aspectele relevante referitoare la țara de origine, la momentul luării deciziei, incluzând legislația țării de origine și modalitatea în care aceasta este aplicată". Potrivit răspunsului ITO existent la dosar, provincia Punjab este pașnică în comparație cu alte zone, iar "căsătoriile mixte între diferite grupuri religioase sunt comune". în contextul în care în Pakistan au loc frecvent căsătorii între bărbați musulmani și femei creștine, iar aceste persoane locuiesc acolo, a susține că recurentul nu se poate întoarce în țara de origine, întrucât în România a fost căsătorit cu o creștină, este un raționament absurd, mai ales având în vedere că această căsătorie a fost desfăcută. De asemenea, în lipsa unei stări de fapt care să legitimeze nevoia de protecție internațională a petentului, existența unor tensiuni în țara de origine, nu pot conduce doar prin ele însele la acordarea unei forme de protecție.

În ceea ce privește actele de persecuție, având în vedere motivațiile recurentului-petent acestea nu se încadrează din punct de vedere legal în accepțiunea de acte de persecuție, întrucât nu au existat elemente credibile care să conducă la conturarea unor acte de persecuție, elementele descrise de acesta neputând sta la baza conturării unui act de persecuție, conform art. 9, alin 1 din HG nr. 1251/2006. Anumite acte și fapte pot fi considerate acte de persecuție numai dacă au fost determinate de unul din cele cinci motive limitativ prevăzute de legea privind azilul, iar recurentul petent deși invocă ca motiv de persecuție, apartenența la religia islamică, simpla apartenență religioasă nu poate fi suficientă pentru recunoaștere protecției internaționale, iar cel în cauză nu prezintă elemente credibile din care să rezulte existența în trecut a unor acte de persecuție care să fie efectul apartenenței religioase sau riscul producerii acestora în situația reîntoarcerii în țara de origine.

Prin motivele de recurs în mod irelevant se invocă o sentință prin care i s-a acordat protecție subsidiară unui musulman căsătorit cu o creștină, considerându-se o situație similară, fără a se avea în vedere că potrivit legii speciale, fiecare cerere de azil se analizează individual, avându-se în vedere "situația individuală sau circumstanțele personale ale solicitantului, inclusiv factori cum ar fi: trecutul, genul și vârsta acestuia, în vederea evaluării, în funcție de circumstanțele personale ale solicitantului a posibilității ca actele la care a fost supus sau la care este expus să reprezinte persecuție ori un risc serios".

De asemenea, se sugerează că cel în cauză ar fi un refugiat sur place, întrucât în 2012 s-a căsătorit cu o creștină. Conform Manualului și Recomandărilor privind procedurile și criteriile de determinare a statutului de refugiat, "o persoană devine refugiat sur place datorită evenimentelor ce survin în țara de origine în timpul absenței sale...O persoană poate deveni refugiat sur place ca rezultat al propriilor sale acțiuni, de exemplu prin asocierea cu refugiați deja recunoscuți, sau prin exprimarea vederilor sale politice în țara sa de rezidență. Determinarea faptului dacă astfel de acțiuni sunt suficiente pentru a justifica o temere bine întemeiată de persecuție trebuie făcută printr-o examinare atentă a circumstanțelor. In mod deosebit, trebuie avut în vedere dacă astfel de acțiuni au putut parveni la cunoștința autorităților țării de origine." Analizând aceste recomandări prin raportare la situația personală a recurentului, rezultă în mod clar ca acesta nu se încadrează în această categorie, întrucât nu există informații care să arate că în țara de origine au survenit evenimente majore, care să-1 afecteze și nici că anumite acțiuni, odată ajunse în atenția autorităților ar justifica o temere bine întemeiată de persecuție.

Față de cele arătate mai sus, recurentul-petent prin cererea formulată nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 23 din Legea nr. 122/2006 pentru acordarea statutului de refugiat.

În ceea ce privește solicitarea recurentului-petent privind acordarea protecției subsidiare, vă solicităm respingerea și acestui capăt de cerere din următoarele motive:

Conform, art. 26 din Legea nr. 122/2006 raportat la art. 3 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului, în România, se poate acorda protecție subsidiară străinului care nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 și cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine, respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios și care nu poate sau, datorită acestui risc, nu dorește protecția acelei țări. Prin risc serios se înțelege:

1. condamnarea la pedeapsa cu moartea sau executarea unei astfel de pedepse; sau

2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; sau

3. o amenințare serioasă, individuală, la adresa vieții sau integrității, urmare a violenței generalizate

În situații de conflict armat intern sau internațional, dacă solicitantul face parte din populația civilă.

În ceea ce privește primul caz pentru care se poate acorda protecție subsidiară - cel în cauză riscă, în cazul întoarcerii în țara de origine, condamnarea la pedeapsa cu moartea sau executarea unei astfel de pedepse, se precizează că recurentului-petent nu-i sunt aplicabile prevederile art. 26 alin. (2) pct. (1) din Legea 122/2006, deoarece din declarațiile prezentate nu rezultă că acesta ar risca condamnare la pedeapsa cu moartea sau executarea unei astfel de pedepse atâta timp cât nu a făcut referire în acest sens.

Cu privire la posibilitatea de a fi supus la tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante, din situația personală a acestuia și din informațiile din țara de origine nu rezultă un asemenea risc. Nu există o definire cu caracter normativ a acestor termeni-tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante, aceasta regăsindu-se printre alte surse, în cadrul jurisprudenței CEDO. Astfel, Curtea distinge 3 categorii de comportament interzis: tortura - un tratament inuman deliberat care cauzează suferințe foarte puternice și crude; tratament inuman - cauzarea unei suferințe mintale și fizice foarte puternice; maltratarea trebuie să atingă un nivel minim de severitate precum durata tratamentului, efectele lui fizice și mintale, în unele cazuri, sexul, vârsta și sănătatea victimei etc; tratament/pedeapsa degradant(a) - maltratare menită să-i trezească victimei sentimente de teamă, frică, îngrijorare și inferioritate, capabilă să o umilească și înjosească și să stopeze orice posibilitate de a opune rezistență fizică sau morală; prin urmare, tratamentul este degradant atunci când în opinia victimei sau a celor din jur, ea a suferit "umilire sau înjosire care a atins nivelul minim de severitate". Acel nivel trebuie să fie stabilit în dependență de circumstanțele cazului. Pentru ca o pedeapsă să fie considerată degradantă și să constituie o încălcare a art. 3 din CEDO "umilirea sau înjosirea trebuie să atingă un anumit nivel" și trebuie să prezinte mai mult decât înjosire.

Curtea Europeană nu are nici o îndoială în privința faptului că art. 3 nu se referă în exclusivitate numai Ia cauzarea suferinței fizice, ci și a celei mintale. "Cauzarea unor suferințe mintale creând o stare de îngrijorare și stres prin intermediul altor acte de violență corporală". Raportând noțiunea de tortură la cea de tratamente inumane sau degradante este necesar a fi subliniate următoarele aspecte; a) între tortură și tratamente inumane sau degradante există o diferență de grad, tortura fiind cea mai puternică formă de rău tratament; b) în ceea ce privește latura subiectivă a actelor de tortură, se observă faptul că forma de vinovăție este intenția calificată prin scop - obținerea de informații, mărturisiri, pedepsire sau intimidare; c) deosebit de importantă este calitatea agentului de tortură: agent al autorității publice sau orice altă persoană care acționează cu titlu oficial, sau la instigarea sau cu consimțământul expres sau tacit al unor asemenea persoane.

Apreciem că susținerile recurentului nu se încadrează în categoria riscului serios de tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante, având în vedere faptul că din declarațiile acestuia nu rezulta ca ar fi fost supus vreunui act intenționat de către un agent statal sau nonstatal, care acționează în numele agentului statal, care să prezinte un nivel minim de severitate și nici nu rezultă vreun element individual pentru a se considera că pe viitor există un astfel de risc. )De avut în vedere este și faptul că dacă o persoană a suferit persecuții în trecut, acest fapt trebuie să constituie un indiciu puternic că va fi supusă unui risc viitor. (CEDO, S.F. și alții/Suedia nr. 52077/10, 15 mai 2012, CEDO R.C/Suedia nr. 41827/07, 9 martie 2010) Recurentul invocă ca agenți de persecuție sau de la care ar proveni un risc serios, vecinii, care l-ar bate întrucât s-a căsătorit cu o creștină. însă, tot din declarațiile lui rezultă că, cu toate că vecinii Iui erau supărați pe el, întrucât ar fi acordat meditații la el acasă, unor fete, timp de 15 ani, aceștia nu l-au agresat fizic în tot acest timp.

Totodată, din perspectiva încadrării în prevederile art.26, alin (2), pct. 3, în țara de origine nu există un climat de violență generalizată care l-ar expune pe solicitantul de protecție internațională unor amenințări la adresa vieții sau integrității, prin simpla prezența a sa pe teritoriul țării de origine, oriunde ar urma să fie returnat și în afara oricăror împrejurări de ordin personal. Având în vedere declarațiile recurentului-petent referitoare la situația personală din țara de origine, apreciem că acesta nu este expus unui risc serios (în sensul prevederilor art. 26 al Legii 122/2006 (mod.) referitoare Ia protecție subsidiară), în situația întoarcerii în Pakistan.

Analizând recursul declarat relativ la motivul de casare prevăzut de art. 488 al. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, prin prisma lucrărilor și a actelor dosarului, a considerentelor sentinței atacate și a criticilor formulate, instanța îl apreciază ca fiind întemeiat sub aspectul incidenței prevederilor art. 26 din legea nr. 122/2006.

În mod fundamentat recurentul invocă prin avocat "manualul"; UNHCR, amenințarea severă din partea unui agent nonstatal, relativ la situația familială proprie, preceptele și cutumele religioase din țara de origine.

Nu se poate face abstracție de fosta căsătorie a recurentului care poate să dea naștere prin ea însăși unor acțiuni prejudiciabile din partea unor organizații extremiste din țara de origine (Pakistan).

În condițiile în care agentul represiv este unul nonstatal este vorba de membrii ai societății care au o viziune proprie asupra religiei și a raporturilor de familie, iar organizațiile extremiste folosesc situația familială (căsătoriile interconfesionale) ca un pretext, argument și propagandă a manifestărilor inumane, represive, degradante, există cel puțin un dubiu cu privire la riscul de a fi supus torturii sau tratamentelor inumane sau degradante din motive religioase, la întoarcerea în țară.

Același dubiu îl relevă în esență și informațiile din țara de origine acceptând faptul că cel puțin căsătoria dintre o musulmană și un creștin sunt problematice.

Pentru considerentele arătate, recursul urmează a fi admis cu consecința casării sentinței judecătoriei și admiterea în parte a cererii sub forma acordării protecției subsidiare.

Sub aspectul analizei și aplicării prevederilor art. 23 din legea nr. 122/2006, relativ la situația recurentului, hotărârea judecătoriei este temeinică și legală.

Instanța urmează să acorde avocatului din oficiu onorariu avocațial pentru activitatea desfășurată până la momentul angajării lui de către recurent.

← Suspendarea soluţionării cauzei pentru neplata contravalorii...		3. contestaţie la executare. îndreptarea actelor de executare... →

Refugiaţi. reevaluarea probaţiunii administrate. Jurisprudență Persoane persecutate din motive politice

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Refugiaţi. reevaluarea probaţiunii administrate. Jurisprudență Persoane persecutate din motive politice