fond funciar. Jurisprudență Bunuri şi valori imobiliare

Judecătoria ORADEA Sentinţă civilă nr. 10440/2013 din data de 23.09.2013

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

JUDEȚUL BIHOR

DOSAR NR. 18039/271/2010

SENTINȚA CIVILĂ NR. 10440/2013

Ședința publică din data de 23 septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: GREFIER:

S-a luat în examinare cauza civilă privind pe reclamantul … în contradictoriu cu pârâții … și intervenienții …, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în cauză, în ședință publică, nu se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că prin serviciul registratură, reclamantul și intervenienții au depus la dosar concluzii scrise.

Dezbaterile și concluziile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 09.09.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 16.09.2013, apoi pentru azi, 23.09.2013.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.09.2012, scutită de plata taxei de timbru, reclamantul …a solicitat, în contradictoriu cu pârâții …, pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea parțială a titlului de proprietate nr. … cu privire la nr. top. …, să fie obligată pârâta de rd. 5 să facă propunere pârâtei de rd. 6 să elibereze un titlu de proprietate pe numele defunctei sale mame, … pentru nr. top. …Oradea.

În motivare, s-a arătat că reclamantul are calitatea de moștenitor după defuncții săi părinți …, care au cumpărat la data de 18.04.1967 de la antecesorii pârâților de rd. 1-4 imobilul situat în Oradea, str. Izvorului…, în natură o casă de locuit și terenul aferent acesteia, în suprafață de aproximativ 3000 mp. După apariția legii nr. 18/1991 mama reclamantului a depus mai multe cereri în vederea obținerii titlului de proprietate pentru întreg terenul cumpărat, însă nu a primit niciun răspuns, doar în cursul anului 2008 reclamantul a aflat că terenul, pe care îl folosește de aproape 50 de ani a fost solicitat de moștenitorii vânzătorilor …..

În drept, au fost invocate prevederile legii nr. 18/1991.

La termenul de judecată din 17.01.2011 au fost introduși în cauză pârâtele …, în calitate de moștenitoare ale pârâtului ….

Prin întâmpinare (f.24-25), pârâții ….au solicitat respingerea cererii ca nefondată.

În motivare, s-a arătat că antecesorii reclamantului au cumpărat de la antecesorii pârâților casa de locuit și curtea în suprafață de 800 mp, reclamantul nu a folosit mai mult decât a cumpărat nici pe vremea existenței CAP-ului, nici ulterior desființării acestuia. Tatăl pârâților a înființat și îngrijit livada de piersici situată pe terenul revendicat de reclamant, terenurile acestuia fiind clar delimitate de cel al tatălui pârâților.

S-a mai arătat că, după decesul tatălui pârâților, reclamantul și-a permis să ocupe abuziv livada, motiv pentru care au intervenit discuții aprinse între părți, pârâții apelând la un specialist topograf în vederea redelimitării terenului aflat în proprietatea pârâților. Cu toate că delimitarea prin țărușare s-a realizat în repetate rânduri, de fiecare dată reclamantul a scos țărușii, ocupând terenul și amenințându-i pe pârâți cu moartea când îi reproșau acest lucru.

În drept, au fost invocate prevederile art. 115 și urm. C.pr.civ.

Prin întâmpinare (f.66-67), pârâta … a solicitat respingerea cererii ca nelegală și netemeinică.

În motivare, s-a arătat că în evidența comisiei singura cerere formulată de antecesoarea reclamantului este cea cu nr. …, prin care aceasta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 494 mp, identificată prin nr. top. …b. Deoarece antecesorii reclamantului au fost proprietari doar asupra suprafeței de 306 mp din nr. top. …, cu titlu de cumpărare, nu și asupra nr. top. …, în suprafață de 494 mp, comisia a procedat la respingerea cererii acestuia. Imobilele cu nr. top. …și …9, solicitate de reclamant prin acțiune, au constituit proprietatea antecesorilor pârâților, reclamantul nefăcând dovada dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu.

La data de 15.01.2013 s-a depus cerere de intervenție în interes propriu de către numiții … (f.183-184), prin care au invocat excepția lipsei de interes a reclamanților cu privire la suprafața de 1667 mp, iar, pe fond, respingerea cererii ca nefondată.

În motivare, s-a arătat că imobilele cu nr. top. 5970/2b și 5970/9, în urma unor înstrăinări succesive, dezmembrări și alipiri, au ajuns în proprietatea intervenienților, în prezent fiind identificat prin nr. cad. 18205, aceștia intenționând să edifice o casă familială pe acest teren, procedând în acest sens la contractarea unui credit bancar ipotecar. La data achiziționării imobilului, 15.03.2007, acesta era în posesia vânzătorilor …, nefiind folosit de reclamant, acesta nu avea nicio împrejmuire la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare, reclamantul efectuând împrejmuirea pro causa în timpul derulării proceselor civile referitoare la imobil. O eventuală invalidare a titlului de proprietate atacat nu ar prezenta nicio finalitate pentru reclamant, din moment ce intervenienții sunt dobânditori de bună-credință ai imobilului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 49 și urm. C.pr.civ.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin Titlul de Proprietate nr. … s-a reconstituit în favoarea pârâtului … și a numiților …, antecesorii celorlalți pârâți, dreptul de proprietate cu privire la o suprafață totală de 5000 mp teren intravilan, din care suprafața de 2152/2333 mp aferentă nr. top. … Oradea, 1219 mp identificată prin nr. top. … și suprafața de 1629 mp din nr. top. … Oradea (f.6). Ulterior, acest titlu de proprietate a fost întabulat în CF … Oradea, sub B.23-25 (f.57-59), apoi cota de 1/3 părți care i-a revenit numitului …, a fost transmisă, cu titlu de vânzare, către numitul …, care la rândul său, a înstrăinat această cotă împreună cu cota sa inițială de 1/3 parte din imobile către pârâții …, aceștia din urmă dobândind astfel o cotă de 2/3 părți din aceste imobile. La rândul său, pârâtul … a înstrăinat cota sa de 1/3 parte din aceste imobile către numitul …dru, care și-a constituit nr. cad 5249 înscris în CF …). De asemenea, pârâtul … a înstrăinat cota sa 1/3 din imobile către SC Raymond …SRL, iar ulterior această societate împreună cu pârâta … și-au constituit nr. cad. …, înscris în CF … Oradea (f.62). Ulterior, acest nr. cad. s-a alipit cu nr. cad. … Oradea, formând nr. cad. … înscris în CF … Oradea, după care s-a sistat CF 90068 Oradea. De asemenea, intervenienții … au dobândit prin cumpărare imobilul cu nr. cad. 5249 Oradea, dreptul de proprietate al acestora fiind înscris în CF …Oradea sub B.4-5, după care acest nr. cad. s-a alipit cu nr. cad. …din CF 90068 Oradea, formând nr. cad. …, care s-a transcris în CF …Oradea (f.60-61), după care s-a sistat CF NDF … Oradea. Apoi, imobilul cu nr. cad. … s-a dezmembrat în nr. cad. …, în suprafață de 1377 mp, care s-a transcris în CF …Oradea în favoarea intervenienților …i, în nr. cad. …, în suprafață de 1365 mp, care s-a transcris în CF …Oradea în favoarea pârâtei …, în nr. cad. 18207, în suprafață de 1366 mp, care s-a transcris în CF … Oradea în favoarea … SRL și în nr. cad. …8, în suprafață de 871 mp, care s-a transcris în CF …Oradea, după cum urmează: - cota de 290/871 mp în favoarea lui …, cota de 290/871 mp în favoarea SC Raymond Impex SRL și cota de 291/871 mp în favoarea pârâtei …, după care CF …Oradea s-a sistat.

Din înscrierile din CF … Oradea (f.57-59) reiese că imobilele cu nr. top. …, ultimul provenit din nr. top. …, alături de nr. top. …, au aparținut, anterior cooperativizării, antecesorilor pârâților. Ulterior, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. … de fostul notariat de Stat Județean Bihor (f.30-31), antecesoarea pârâților, …, ns. …, a înstrăinat antecesorilor reclamantului, …, casa de locuit și suprafața de 306 mp teren din parcela cu nr. top. … și suprafața de 494 mp din parcela cu nr. top. … Oradea, dreptul de proprietate al dobânditorilor fiind transcris în CF … Oradea sub B.1-2, apoi aceste imobile au fost transmise prin moștenire reclamantului (f.47). Este adevărat că în această coală funciară antecesorii reclamantului apar întabulați doar cu suprafața de 306 mp teren din parcela cu nr. top. …, însă instanța apreciază că acest fapt se datorează unei erori în transcrierea dreptului de proprietate al antecesorilor reclamantului din CF …Oradea, în care aceștia apar întabulați sub B.22 și cu suprafața de 494 mp din parcela cu nr. top. … Oradea, în CF … Oradea.

Urmărind reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor intrate în patrimoniul fostelor cooperative agricole de producție, art. 8 din Legea fondului funciar prevede că de dispozițiile sale beneficiază foștii cooperatori, persoanele care au avut teren in cooperativa precum și moștenitorii acestora.

Recunoașterea calității de proprietar presupune parcurgerea unei etape administrative (obligatorii) ce debutează cu depunerea cererii și se finalizează cu eliberarea titlului de proprietate și a uneia judiciare (facultative) în care este analizată legalitatea și temeinicia actelor efectuate în prima etapă. În măsura în care persoana îndreptățită nu-și manifestă voința în sensul ca vocația conferită de lege să devină efectivă, nu există posibilitatea ca în faza jurisdicțională să se procedeze la recunoașterea calității de proprietar.

Din această perspectivă, instanța reține că antecesoarea reclamantului, …, a depus la Primăria Municipiului Oradea cererea privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra grădinii situată în Oradea, str. …p, identificată prin nr. top. … Oradea (f.68), fără a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate și asupra celorlalte parcele din litigiu.

Având în vedere că reclamantul nu a dovedit că acesta sau antecesorii acestuia au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la parcele din litigiu, iar această cerere nu poate fi formulată direct în fața instanței judecătorești, cu încălcarea procedurii obligatorii de reconstituire a dreptului de proprietate, instanța apreciază că cererea reclamantului este nefondată. De asemenea, raportat la suprafața solicitată de antecesoarea reclamantului prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, se prezumă că intenția reală a părților din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …. de fostul Notariat de Stat Județean Bihor, a fost aceea de a vinde, respectiv de a cumpăra suprafața indicată în acest act juridic civil, și nu o suprafață de teren mai mare.

Cu privire la excepția lipsei de interes a reclamantului, invocată de intervenienții …., instanța o va respinge, deoarece reclamantul pretinde că antecesorii săi au cumpărat parcelele care au făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea antecesorilor pârâților, astfel că justifică un interes legitim în cauză.

Având în vedere că cererea reclamantului a fost respinsă, iar pârâții și intervenienții nu au dovedit cheltuielile ocazionate de prezentul litigiu, în baza art. 274 C.pr.civ. va respinge cererea părților privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei de interes a reclamantului, invocată de intervenienții ….

Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamantul …., în contradictoriu cu pârâții ….

Admite cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții …., ambii cu domiciliul procesual ales în Oradea, ….

Respinge cererea părților privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 septembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre fond funciar. Jurisprudență Bunuri şi valori imobiliare