acţiune în constatare. Jurisprudență Bănci. Operaţiuni bancare. Instituţii (sparte)
| Comentarii |
|
Judecătoria ORADEA Sentinţă civilă nr. 9791/2013 din data de 09.09.2013
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. 5970/271/2013
SECȚIA CIVILĂ Nr. 9791/2013
Ședința publică de la 09 Septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte:
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanții ……….. și pe pârâta ……… având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea reclamanților, av. ………., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Reprezentantul reclamanților susține acțiunea astfel cum a fost formulată. Arată că nu are alte probe în afară de înscrisurile depuse la dosar.
În baza art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerându-le concludente și utile soluționării cauzei, constată că nu mai sunt alte excepții, cereri de formulat sau probe de administrat, considerând cauza lămurită declara închisă cercetarea procesului și procedează la judecarea cauzei pe fond.
Reprezentantul reclamanților solicită respingerea excepției invocată de către pârâtă și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial conform chitanței depusă la dosar.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței la data de 27.03.2013, sub nr. 5970/271/2013 pe rolul Judecătoriei Oradea, reclamanții …………….. în contradictoriu cu pârâta ………. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a clauzei înscrisă la punctul 5.8 din Convenția de credit ………. încheiată cu ….. Bank România SA (Sucursala Oradea) privind aplicarea comisionului de risc, ca fiind abuzivă și eliminarea sa din convenția de credit, să constate că plata nedatorată a comisionului de risc încasat lunar de la data derulării convenției de credit și pe cale de consecință, obligarea pârâtei să le restituie suma încasată ca plata nedatorată reprezentând comision de risc încasat așa cum rezultă din graficul de rambursare anexă la convenția de credit, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat Convenția de credit nr. ………… având ca obiect acordarea de către bancă a unui credit în cuantum de 35000 lei, creditul fiind garantat cu bunurile prezente și viitoare de la data executării. S-a arătat că la art. 5.8 se menționează că împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,3% aplicat la soldul creditului rămas de rambursat pe toată perioada de derulare a Convenției de credit. S-a susținut că, Convenția de credit nr. …….. are caracterul unui contract standard cu clauze preformulate, făcând parte din categoria contractelor de adeziune întrucât împrumutații nu au avut decât opțiunea de a accepta sau a refuza încheierea ei, fără a exista posibilitatea reală și efectivă de a influența în orice mod condițiile convenției de împrumut. Au considerat reclamanții că dispoziția de la art. 5.8 privind încasarea comisionului de risc este una abuzivă raportat la prevederile art. 4 alin. 1 și 2 și lit. B pct. 1 din Anexa la Legea nr. 193/2000 întrucât nu a fost în niciun mod negociată cu împrumutații, iar în momentul semnării contractului reclamanții nu au avut posibilitatea reală de a lua cunoștință de condițiile contractuale privitoare la comisionul de risc deoarece nu au fost informați sub nicio formă în această privință. De asemenea, s-a apreciat că perceperea comisionului de risc este prin sine însăși un factor de creare a unui dezechilibru semnificativ a obligațiilor contractuale în detrimentul împrumutaților din moment ce returnarea împrumutului a fost garantată cu toate bunurilor lor prezente și viitoare, precum și cu 1/3 din venitul lor lunar.
În drept, reclamanții au invocat prevederile Legii nr. 193/2000, art. 1270 Cod civil.
În probațiune, reclamanții au depus la dosar, în copie, invitație la conciliere, contract de facilități de credit și garanție reală imobiliară nr. …………….
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună respingerea primului capăt de cerere ca lipsit de obiect și, în subsidiar, ca neîntemeiat, respingerea capătului 2 de cerere pentru prescripția dreptului la acțiune și, în subsidiar, ca neîntemeiat în ceea ce privește comisioanele de risc percepute în perioada 20.08.2008-20.03.2010, precum și respingerea capătului 2 de cerere ca neîntemeiat în ceea ce privește comisioanele de risc percepute în perioada 20.04.2010-20.08.2010.
Pe cale de excepție, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea în soluționarea litigiului.
În motivarea acestei excepții, pârâta a susținut că, potrivit art. 10.3 din Contractul de facilitate de credit și garanție reală mobiliară nr. ………. încheiat între părți, în cazul în care litigiile și neînțelegerile de orice fel dintre părți privind încheierea, derularea, executarea și modificarea contractului de credit nu se rezolvă pe cale amiabilă, părțile convin soluționarea definitivă a divergențelor pe cale judecătorească, competența aparținând instanțelor judecătorești de la sediul central al Băncii, respectiv instanțelor judecătorești din București. S-a mai arătat că, într-adevăr, potrivit art. 116 din Noul Cod de Procedură Civilă, reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente însă, în cazul de față, alegerea competenței s-a făcut de către reclamanți prin contractul încheiat cu pârâta, contract care are putere de lege între părțile contractante, conform art. 969 din Codul Civil anterior, în vigoare la data încheierii contractului, fiind o convenție legal făcută. În acest sens s-a învederat instanței că art. 10.3 din Contractul de facilitate de credit și garanție reală mobiliară nr. ……….: nu contravine prevederilor legale care reglementau procedura civilă la data încheierii contractului, întrucât alegerea competenței prin convenția părților era licită și sub interiorul Codului de Procedură Civilă anterior (singurul caz în care alegerea competenței prin convenție era lovită de nulitate fiind cel prevăzut de art. 11 alin. 2 din codul de procedură civilă anterior în materia asigurărilor); nu contravine prevederilor legale referitoare la interzicerea clauzelor abuzive - conform pct. 1 lit. l) din Anexa la Legea nr. 193/2000 ("Lista cuprinzând clauzele considerate abuzive";), dintre clauzele privind soluționarea eventualelor litigii sunt considerate abuzive doar acelea care "exclud dreptul consumatorului de a întreprinde o acțiune legală sau de a exercita un alt remediu legal, solicitându-i în același timp rezolvarea disputelor în special prin arbitraj";; nu intră sub incidența art. 126 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, întrucât acesta nu se poate aplica retroactiv unui contract încheiat sub imperiul Codului de Procedură Civilă anterior. Față de cele de mai sus, s-a solicitat instanței să admită excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea și să decline competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, aceasta fiind instanța competentă: din punct de vedere material, conform art. 94 pct. 1 lit. j) din Noul Cod de Procedură Civilă, fiind vorba despre o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 lei (competența materială a judecătoriei a fost determinată corect de reclamanți); din punct de vedere teritorial, fiind instanța de la sediul pârâtei (……… 1), așa cum s-a arătat în preambulul întâmpinării depuse da dosar de către pârâtă.
De asemenea, s-a susținut că pârâta s-a conformat prevederilor legale și i-a comunicat reclamantului …….. notificarea nr. ……… din data de 30.08.2010 prin care l-a informat în legătură cu semnarea actului adițional, aducându-i la cunoștință principalele modificări aduse contractului de credit. Totodată, reclamantul a fost informat în legătură cu faptul că nesemnarea actului adițional va fi considerată acceptare tacită. S-a învederat că reclamanții nu au semnat actul adițional întocmit de pârâtă, dar nici nu au refuzat în mod explicit semnarea lui, astfel că în speță a intervenit acceptarea tacită a actului adițional la contractul de credit încheiat între părți. S-a apreciat că primul capăt de cerere este lipsit de obiect întrucât clauza al cărei caracter pretins abuziv a generat litigiul nu mai era mult timp în vigoare la data introducerii acțiunii, fiind înlocuită cu noua clauză impusă de prevederile OUG nr. 50/2010 și inserată în actul adițional.
Pârâta a susținut că în cauză a intervenit prescripția dreptului la acțiune pentru comisionul de risc perceput în perioada 20.08.2008-20.03.2010 în condițiile în care reclamanții au introdus acțiunea la data de 27.03.2013, dată la care se împlinise termenul de 3 ani de prescripție, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
S-a arătat că acel comision de risc reprezintă un element de cost destinat să acopere riscul incapacității împrumutatului de rambursare a creditului, stabilit în funcție de clasa de risc în care se încadrează clientul conform analizei efectuate de bancă la primirea cererii de acordare a creditului.
În drept pârâta a invocat dispozițiile art. 205-208 C. proc.civ.
În probațiune, pârâta a depus la dosar, în copie, planul de rambursare a creditului, notificarea nr. ….., Actul adițional la contractul de credit nr. ……….
În răspunsul la întâmpinare depus de reclamanți la dosarul cauzei la data de 27 mai 2013, referitor la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea, s-a solicitat respingerea acestei excepții. În motivarea poziției lor, reclamanții au arătat că, potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, în cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. S-a arătat că, pentru identitate de motive, reclamanții consideră că, în prezenta cauză, este vorba despre o competență alternativă, având posibilitatea dată de lege de a alege instanța de la domiciliul consumatorului, în speță al reclamanților, având în vedere și prevederile art. 116 din Codul de Procedură Civilă.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările cauzei, din prisma excepției necompetenței teritoriale a instanței, invocată de către pârâtă, instanța constată următoarele:
În fapt, între reclamanții …….., în calitate de împrumutați, și pârâta …………BANK ROMÂNIA S.A., s-a încheiat Convenția de Credit nr. …….., având ca obiect acordarea de către bancă a unui credit în cuantum de 35.000 lei. Prin art. 5.8 din Convenția de Credit s-a menționat că împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,3% aplicat la soldul creditului rămas de rambursat pe toată perioada de derulare a Convenției de Credit.
Prin art. 10.3 din Convenția de Credit, părțile au convenit că litigiile și neînțelegerile de orice fel dintre părțile contractului, privind încheierea, derularea, executarea și modificarea contractului vor fi soluționate de părți pe cale amiabilă, iar dacă nu se ajunge la un acord, părțile convin soluționarea definitivă a divergențelor pe cale judecătorească, competența aparținând instanțelor judecătorești de la sediul central al Băncii, respectiv instanțelor judecătorești din București.
Convenția de Credit nr. …………, și implicit clauza de la art. 10.3 din Convenție, au fost convenite de părți sub regimul Vechiului Cod de Procedură Civilă, în vigoare la data încheierii Convenției.
Convenția părților privitoare la competență este legală, Vechiul Cod de Procedură Civilă permițând părților să convină, prin înscris sau prin declarație verbală în fața instanței, că pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competență teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, 14, 15 și 16 din Vechiul Cod de Procedură Civilă.
Este adevărat că Noul Cod de Procedură Civilă, prin art. 126 alin. 2, prevede că în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, părțile pot conveni asupra instanței competente numai după nașterea dreptului la despăgubire, orice convenție contrară fiind considerată ca nescrisă. Aceste prevederi au putere de lege doar pentru viitor. Astfel, pentru convențiile privitoare la competența teritorială a instanțelor încheiate sub imperiul Vechiului Cod de Procedură Civilă, sunt aplicabile prevederile de la data încheierii convențiilor, deci prevederile Vechiului Cod de Procedură Civilă, și nu prevederile Noului Cod de Procedură Civilă, care, așa cum s-a arătat, dispun doar pentru viitor.
În consecință, instanța apreciază că părțile au stabilit, în mod legal, competența de soluționare a litigiilor, prin Convenția de Credit, competența aparținând astfel instanțelor de la sediul Băncii pârâte. Văzând că pârâta are sediul în Sectorul 1 din București, instanța apreciază că instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu este Judecătoria Sectorului 1 București. Prin urmare, în baza prevederilor art. 132 alin. 3 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a instanței și, în consecință, va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite excepția necompetenței teritoriale a instanței invocate de pârâta …….BANK ROMANIA S.A., cu sediul în ………….contradictoriu cu reclamanții …………… jud. ……….. și, în consecință:
Declină în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București competența de soluționare a prezentei cauze.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 9 septembrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
…………………….
| ← obligaţie de a face. Jurisprudență Conflict negativ de competenţă | pretenţii. Jurisprudență Despăgubiri, penalităţi → |
|---|
