pretenţii. Jurisprudență Tarife
| Comentarii |
|
Judecătoria ORADEA Sentinţă civilă nr. 10464/2013 din data de 23.09.2013
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. 3990/271/2013
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 10464
Ședința publică de la 23.09.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: ……….
GREFIER: …..
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ……… și pe pârâta S.C. ………. S.R.L., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea pârâtei, avocat ……….., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar și martora …., lipsind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, s-a amânat judecarea cauzei în vederea administrării probei testimoniale, după care:
Sub prestare de jurământ, instanța procedează la audierea martorei …………., încuviințată pârâtei, declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar, după ce a luat cunoștință de conținutul declarației și a semnat-o.
Reprezentantul pârâtei arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de propus și solicită cuvântul pe fond.
În baza art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerându-le concludente și utile soluționării cauzei, constată că nu mai sunt alte excepții, cereri de formulat sau probe de administrat, considerând cauza lămurită declara închisă cercetarea procesului și procedează la judecarea cauzei pe fond.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Menționează că, raportat la hotărârea pronunțată de Tribunalul Cluj, taxa nu este datorată dacă se face dovada că societatea nu deține aparat radio sau TV.
Instanța consideră cauza lămurită și o reține în pronunțare.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND
Constată că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub dosarul nr. 3990/271/2013 din 20.02.2013, scutită de taxa de timbru conform prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997, reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune în contradictoriu cu pârâta S.C. …… S.R.L., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 726,01 lei reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în cuantum de 630 lei aferentă perioadei aprilie - noiembrie 2010, ianuarie 2010 - decembrie 2011, și penalități de întârziere în cuantum de 96,01 lei, stabilite la data de 15.01.2013; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor ocazionate de acest proces.
În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență, că pârâta nu a achitat la timp și în întregime taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, pe care o datora potrivit legii.
În drept s-au invocat prevederile art. 112 din Vechiul Cod de Procedură Civilă, art. 40 alin. 3 și 4 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată, cu modificările ulterioare; H.G. nr. 977/2003.
În baza art. 242 alin. 2 din Vechiul Cod de Procedură Civilă, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Pârâta a depus întâmpinare la dosarul cauzei, prin care, pe cale de excepție, a invocat excepția netimbrării acțiunii, apreciind că taxa pe care o invocă reclamanta nu este un venit public. S-a apreciat că acest caracter îl au doar veniturile care se fac venit la bugetul de stat sau local, și nicidecum veniturile unei societăți comerciale de radio, chiar dacă este vorba despre postul public de radio. S-a apreciat că acesta funcționează ca orice alt furnizor de servicii radio, iar veniturile pe care le realizează sunt venituri proprii, având același regim juridic cu orice alte venituri pe care le încasează un agent economic din domeniul audio-vizualului.
Pe fond, s-a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea, pe fond, a întâmpinării, s-a arătat că, prin această decizie au fost anulate în contencios administrativ dispozițiile art. 3 alin. 2 din H.G. nr. 977/2003, stabilindu-se că, prin acestea se adaugă la Legea nr. 41/1994, această taxă fiind datorată numai de către destinatarii/beneficiarii serviciului public de radiodifuziune. S-a apreciat că, întrucât nu se poate institui prin lege o prezumție nici măcar relativă că orice persoană juridică este beneficiarul serviciului radio, demersul reclamantei este un abuz de drept. S-a arătat astfel că reclamanta nici măcar nu a încercat să dovedească faptul că pârâta ar fi beneficiara serviciului public de radio, solicitându-i totuși pârâtei o taxă de care aceasta nu beneficiază. S-a mai precizat că sediul societății pârâte este un spațiu comercial unde nu există receptor radio, astfel încât, conform hotărârii judecătorești pronunțate de instanța supremă, pârâta nu are obligația să achite această taxă de radio. Față de aceste considerente, s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca nefondată.
Nu s-au invocat temeiuri juridice în susținerea întâmpinării.
Cu privire la excepția netimbrării acțiunii, invocată de către pârâtă, instanța reține următoarele:
Conform prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997, sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public și de Ministerul Finanțelor, indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.
Instanța apreciază că Societatea Română de Radiodifuziune reprezintă o instituție publică, în sensul prevăzut de art. 17 din Legea nr. 146/1997, în condițiile în care aceasta furnizează un serviciu public, respectiv serviciul public de radiodifuziune, iar taxa pentru acest serviciu reprezintă un venit public. În aceste condiții, instanța apreciază că, potrivit prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunea formulată de reclamantă este scutită de taxa judiciară de timbru. De asemenea, în baza prevederilor art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, timbrul judiciar nu se aplică în cazurile în care nu se percepe taxa de timbru.
Pentru motivele mai sus arătate, instanța, prin încheierea de ședință din 17 iunie 2013 (fila ………), a respins excepția netimbrării acțiunii invocată de către pârâtă, ca fiind neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, din declarația martorei ……….. rezultă că aceasta este, de 6 ani de zile, vânzătoare la societatea pârâtă, care în fapt reprezintă un magazin de tip ABC. Martora a mai arătat că, de 11 ani, vizitează magazinul mai sus arătat, în calitate de cumpărătoare, arătând că societatea pârâtă nu a deținut și nu deține un aparat de radio sau TV.
În aceste condiții, instanța apreciază că pârâta, prin probațiunea pe care a propus-o în cauză, a reușit să răstoarne prezumția de beneficiar al serviciului public de radiodifuziune, prezumție instituită de art. 40 alin. 3 și 4 din Legea nr. 41/1994, republicată. Instanța apreciază că textele legale mai sus arătate instituie o prezumție relativă, și nu absolută, care poate fi răsturnată, prin probe contrare, de către partea interesată, lucru pe care pârâta, prin probațiunea propusă în prezenta cauză, l-a și făcut.
În susținerea acțiunii pe care a formulat-o, reclamanta a invocat prevederile H.G. nr. 977/2003, privind serviciul public de radiodifuziune. Potrivit prevederilor art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 977/2003, astfel cum acesta a fost modificat prin art. I din H.G. nr. 1012/2009, persoanele juridice cu sediul în România, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, potrivit prevederilor art. 103 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, cu excepția celor care și-au suspendat activitatea, potrivit prevederilor legale. Înainte de modificarea, prin art. I din H.G. nr. 1012/2009, a textului normativ mai sus arătat, instanța reține că forma acestui articol era următoarea: "Persoanele juridice cu sediul în România, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 24/2001 privind impunerea microîntreprinderilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2003, cu modificările ulterioare, au obligația sa plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.";
Așa cum se poate observa, textul inițial al art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 977/2003 a fost completat prin art. I din H.G. nr. 1012/2009, în sensul că s-a introdus o singură excepție de la obligativitatea plății taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune, privind persoanele juridice cu sediul în România, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor și care și-au suspendat activitatea. Modificarea art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 977/2003, prin art. I din H.G. nr. 012/2009, a avut loc după ce, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal nr. 2102 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 691 din 14 octombrie 2009, prin care s-a examinat recursul declarat de Societatea Comercială ………… - S.R.L. Cluj-Napoca împotriva Sentinței civile nr. 712/2008 din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal s-a anulat art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 977/2003 și art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 978/2003. Această singură excepție, introdusă prin H.G. nr. 1012/2009, nu are însă în vedere în mod complet decizia nr. 2102/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.
Potrivit considerentelor deciziei nr. 2102/2009 a instanței supreme, mai sus arătate, s-au reținut următoarele aspecte:
"În concluzie, având în vedere aceste considerente, precum și faptul că, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituție, hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, rezultă faptul că cele două hotărâri ale Guvernului, nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și, respectiv, nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune, nu au aplicat în mod corect în art. 3 alin. (1) dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care, așa cum s-a menționat, face distincție în ceea ce privește plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune între persoanele juridice beneficiare și cele care nu au calitatea de beneficiar al acestor servicii.
A interpreta în sens contrar, fără a se face această distincție, înseamnă a impune plata acestor taxe, spre exemplu, și persoanelor juridice cărora legiuitorul le recunoaște dreptul de a-și suspenda temporar activitatea sau de a declara că nu desfășoară activitate la sediul social, or, acest lucru nu este posibil, aducându-se prejudicii acestor persoane juridice, acestea fiind vătămate practic în drepturile lor.";
Din considerentele mai sus expuse ale deciziei nr. 2102/2009, rezultă că excepția de la obligativitatea plății taxelor pentru serviciile publice de radiodifuziune privește persoanele juridice care nu au calitatea de beneficiare ale acestor servicii, categorie în care sunt incluse, într-adevăr, persoanele juridice care și-au suspendat activitatea, dar și persoanele juridice care nu desfășoară activitate la sediul social sau persoanele juridice care nu beneficiază faptic de aceste servicii, neavând aparate de radio la sediul social al acestora.
Potrivit prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanțelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale județelor ori al municipiului București, fiind scutite de plata taxelor de publicare.
Cu toate că, prin decizia nr. 2102/2009 a instanței supreme, mai sus arătate, general obligatorie, s-a dispus anularea prevederilor art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 977/2003, Guvernul României, prin H.G. nr. 1012/2009, nu a procedat la abrogarea acestui text normativ și la adoptarea unuia nou, ci, așa cum se arată prin chiar art. I pct. 1 din H.G. nr. 1012/2009, a procedat la modificarea textului anulat de către instanța supremă. În fapt, este vorba despre o completare a textului normativ anulat de către instanța supremă, prin decizia nr. 2102/2009. În plus, deși H.G. nr. 1012/2009 a fost adoptată la data de 9 septembrie 2009, aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 695 din 15 octombrie 2009, deci la o zi după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei nr. 2102/2009 pronunțate de I.C.C.J. Astfel, la data adoptării H.G. nr. 1012/2009 (09.09.2009), decizia nr. 2102/2009, nefiind publicată încă în Monitorul Oficial, nu avea putere juridică și nu producea astfel efecte juridice. Potrivit prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004, mai sus redate, decizia Înaltei Curți a dobândit putere juridică numai pentru viitor, începând cu data publicării acesteia în Monitorul Oficial, 14.10.2009. În consecință, la data adoptării H.G. nr. 1012/2009 (09.09.2009), art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 977/2003 nu era încă anulat în mod legal, oficial, însă era anulat la data publicării H.G. nr. 1012/2009 în Monitorul Oficial (15.10.2009). De aceea, s-ar putea pune problema dacă modificarea art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 977/2003, prin art. I pct. 1 din H.G. nr. 1012/2009 (intrată în vigoare la data publicării H.G. nr. 1012/2009 în Monitorul Oficial - 15.10.2009), mai are obiect, în condițiile în care, prin efectul publicării la data de 14.10.2009 a deciziei nr. 2102/2009 a Înaltei Curți, acest text normativ era deja anulat. Astfel, este discutabil dacă un text normativ anulat mai poate fi supus modificărilor, respectiv completărilor, și dacă aceste completări urmează sau nu soarta juridică a textului inițial, anulat de către instanța supremă. Aceste aspecte pot fi însă analizate doar de către o instanță de contencios administrativ, și nu de către instanța de drept comun. Problema care se pune în prezenta cauză este doar aceea a actului juridic care este incident în prezenta cauză. Astfel, se pune problema dacă instanța va face aplicarea deciziei nr. 2102/2009 a Înaltei Curți, prin care art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 977/2003 a fost anulat, sau va face aplicarea prevederilor H.G. nr. 1012/2009, adoptate anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei Înaltei Curți, dar publicate în Monitorul Oficial ulterior publicării deciziei nr. 2102/2009 a instanței supreme.
Raportat la considerentele mai sus expuse, instanța apreciază că, în condițiile în care modificarea art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 977/2003, aprobată prin H.G. nr. 1012/2009 din 09.09.2009, a intrat în vigoare după anularea acestui text prin decizia nr. 2102/2009 a I.C.C.J., în cauză este aplicabilă decizia nr. 2102/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta fiind actul care a produs cel dintâi efecte juridice, fiind cel dintâi publicat în Monitorul Oficial al României.
În același sens, instanța reține faptul că, potrivit prevederilor art. 3 alin. 2 din H.G. nr. 977/2003, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația sa plătească o taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune. Prin Sentința Civilă nr. 185 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 318 din 9 mai 2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal, a dispus anularea prevederilor cuprinse în art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 977 din 22 august 2003 și a art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 978/2003. Ulterior prin decizia nr. 607 din 3 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 318 din 9 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a respins recursurile declarate de Guvernul României și Societatea Română de Radiodifuziune împotriva Sentinței civile nr. 185 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Prin urmare, instanța apreciază că prevederile art. 3 alin. 1 și 2 din H.G. nr. 977/2003 sunt anulate, raportat la hotărârile judecătorești mai sus arătate, pronunțate în materia contenciosului administrativ.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază că, incidente în cauză sunt prevederile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, republicată, text legal prin care, așa cum s-a reținut de altfel și prin considerentele deciziei nr. 2102/2002 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligația de achitare a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune revine doar beneficiarilor acestui serviciu.
În condițiile în care societatea pârâtă a făcut dovada faptului că nu este beneficiară a serviciului public de radiodifuziune, instanța consideră că acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei este neîntemeiată, urmând să o respingă, ca atare.
Raportat la faptul că acțiunea reclamantei urmează să fie respinsă de instanță, reclamanta fiind astfel în culpă procesuală, instanța, în baza prevederilor art. 453 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, o va obliga pe reclamantă să îi plătească pârâtei suma de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată, justificate cu onorariul avocațial avansat către de societatea pârâtă în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de reclamanta …………. în contradictoriu cu pârâta S.C. ……..L., cu sediul în satul ………. Bihor.
Obligă reclamanta să îi plătească pârâtei suma de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← reziliere contract. Jurisprudență Contracte | fond funciar. Jurisprudență Bunuri şi valori imobiliare → |
|---|
