Ordin de protecţie. Jurisprudență
Comentarii |
|
Judecătoria Darabani Sentinţă civilă nr. 13 din data de 18.09.2013
Dosar nr. /xxxx2013 Ordin de protecție
Cod operator date:
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DARABANI
Ședința Camerei de Consiliu din
Instanța constituită din :
Președinte
Grefier
Ministerul Public este reprezentat de Procuror Sentința civilă nr.
La ordine, judecarea acțiunii civile având ca obiect " Ordin de protecție" privind reclamanții R. V. și R.D., domiciliați în comuna H. sat B, județ B , în contradictoriu cu pârâții B. S. - G-. și T. , ambii domiciliați în comuna H, sat B, județul B.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanții asistați de apărător ales și pârâții asistați de apărător din oficiu avocat H P. și martorii propuși de părți, B. D, L. I, S. F. și R. V.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință , în baza art. 104 alin.(lO) din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care expune asupra, modului de îndeplinire a procedurii de citare, obiectul cauzei și stadiul judecății, după care, avocat L.R. pentru reclamanți, depune la dosar xerocopie după certificatul medico-legal nr.
S-au ascultat martorii L. I. și R.V, susținerile acestora fiind consemnate în procese-verbale, separat, atașate la dosar (f.33 - 34).
Martorii B. D. și S.V. nu s-au putut audia aceștia fiind rude cu
părțile.
Văzând că nu mai sunt alte probe de administrat și că nu se formulează excepții, instanța constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului pricinii.
Avocat L.R.C.pentru reclamanți, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și emiterea unui ordin de protecție, cu cheltuieli de judecată.
Avocat H.P. pentru pârâți, solicită respingerea cererii ca nelegală și netemeinică, cele două proprietăți ale părților sunt despărțite cu gard și nu există o amenințare directă, cu acordarea de onorariu în sumă de 200 lei pentru fiecare pârât din fondurile Ministerului Justiției.
Avocat L.R.C.pentru reclamanți, în replică arată că solicită emiterea unui ordin de protecție pentru a proteja persoana care este în stare de pe pericol.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că nu se impune admiterea cererii și emiterea unui ordin de restricție.
JUDECĂTORIA, Asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță cu xxxx/217/2013 din xxxx2013, reclamanții R.V și R. D, cheamă în judecată pârâții B.S.G. și B. T, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună emiterea unui ordin de protecție prin care:
- să se dispună evacuarea pe o perioadă de 6 luni a pârâților din imobil - casă de locuit din sat B, comuna H, edificată în p.c. xxxx din T.P. xxxx din xxxx2013;
- să se dispună ca pârâții să nu se apropie la o distanță mai mică de 100 m de reclamanți pe o perioadă de 6 luni;
- să se dispună ca pârâții să nu aibă contacte de orice natură cu reclamanții timp de 6 luni;
- pârâții să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea cererii, reclamanții arată că pârâta B. T. este fiica lor, aceasta fiind căsătorită cu B. S.G. După momentul încheierii căsătoriei reclamanții împreună cu alte rude i-au ajutat pe pârâți să ridice o casă de locuit pe terenul proprietatea reclamanților.
Din momentul când s-au stabilit pârâții în acel imobil au început și violențele verbale cat și fizice îndreptate asupra reclamanților. La scurt timp situația a devenit de nesuportat, fiind agresați de nenumărate ori, fiind nevoiți să formuleze plângeri, inclusiv plângere penală.
Prin Ordonanța de neîncepere a urmăririi penale din data dexxxx.2011 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria D. în dosarul nr.xxxx/2011, pârâților li s-a aplicat o sancțiune cu caracter administrativ.
Mai arată reclamanții, că pe rolul Judecătoriei D. s-a aflat și dosarul nr.xxxx2012, în care pârâtul B. S. G. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe, împotriva părții vătămate R. V..
In drept, își întemeiază cerere pe dispozițiile art.5 alin. a și c, art.23 alin.l lit. a,d și f din Legea nr.217/2003 Republicată.
In dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar xerocopii de pe Ordonanța nr.xxxx2011 din xxxx2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria D, certificatul medico - legal eliberat de Serviciul de Medicină Legală B nr.xxxx din xxxx2012, titlul de proprietate al județului B. nr.xxxx/ 2013, certificatul medico-legal eliberat de Serviciul de Medicină Legală cu nr.xxxx din xxxx2013.
Au fost audiați martorii L. I. și R. V..
Postul de poliție H prin adresa nr.xxxx/xxxx2013 precizează
următoarele:
Numitul B. S. G.s-a căsătorit cu B. T.în anul xxx și au construit o casă pe terenul socrilor săi, R. V.și R. D, cu acordul acestora, în care locuiesc în prezent. Până în anul 2011 relațiile dintre cele două familii au fost bune, însă de
atunci există o stare conflictuală permanentă, din cauză că socrii numitului B. S.G, nu vor ca acesta să mai locuiască în casa ce a construit-o pe terenul lor. Numitul B. G. S. are un comportament necorespunzător în societate, a fost sancționat de mai multe ori conform Legii nr.61/1991, datorită certurilor și scandalurilor ce le-a avut cu socrii săi, fiindu-i întocmit și dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de "amenințare" și "lovire sau alte violențe".
Numitul B. S. - G. lucrează cu ziua la persoane din comună și mai merge la muncă la ferme pomicole sau viticole din țară.
Soția acestuia, B. T. este casnică având grijă de cei trei copii
minori.
De asemenea, și socrii acestuia, R. V.și R. D, au fost sancționați conform Legii nr.61/1991 pentru provocare de scandal și adresare de injurii la adresa numitului B. S. G, fiind cunoscuți în societate cu un comportament violent.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată
următoarele:
Atât soții R. V. și D, cât și soții B. S. G. și T. au gospodării proprii ( casa și teren aferent), situate în satul B.comuna H., jud. B., între care există gard despărțitor.
Soții B. S.G. și T. și-au construit casa pe terenul soților R. V. și R. D., cu acordul celor din urmă.
Până în anul 2011 relațiile dintre cele două familii au fost bune, însă de atunci există o stare conflictuală permanentă, din cauză că socrii numitului B.S.G. nu vor ca ginerele să mai locuiască în casa ce a construit-o pe terenul lor.
Soții B. S - G. și T. au 3 copii minori.
B. S.G. socrii săi R. V. și D. au un comportament violent, fiind sancționați contravențional, iar B. G. - S. a avut întocmit dosar penal.
Având în vedere că cele două familii au locuințe separate, că nu există o amenințare directă asupra familiei R. V. și D., că familia R. S.G. și T. au 3 copii minori, că atât reclamanții, cât și pârâtul B. S. G. au un comportament violent, că părțile își pot soluționa starea conflictuală printr-un litigiu penal sau civil, instanța constată că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art.23 din Legea nr.217/2003 republicată, și va respinge, acțiunea .
Onorariul pentru avocat din oficiu pentru pârâții B. S. G. și T.în sumă de 400 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției, Baroului B. pe numele avocat H. P..
Potrivit art.26 alin.2 din Legea nr.217/2003 republicată, cererea este scutită de taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea civilă având ca obiect " ordin de protecție", formulată de reclamanții R. V. și R. D., ambii domiciliați în sat B., comuna H., județ B., în contradictoriu cu pârâții B. S. - G. și T., ambii domiciliați în sat B., comuna H., județul B..
Onorariu pentru avocat din oficiu pentru pârâții B. S. G.și T. va fi avansat în cuantum de 400 lei din fondurile Ministerului Justiției, Baroului B. pe numele avocat H. .P.
Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din data de xxxx2013.
Președinte, Grefier,
← Contestatie la executare. Jurisprudență Executarea silită | Hotărâre care ţine loc de act autentic. Jurisprudență → |
---|