Solicitarea de emitere a unei declaraţii rectificative, ulterior emiterii deciziei de impunere anuală, necontestată, nu poate primi valenţele dorite de reclamantă
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 434/R din data de 10.04.2015
Solicitarea de emitere a unei declarații rectificative, ulterior emiterii deciziei de impunere anuală, necontestată, nu poate primi valențele dorite de reclamantă, deoarece prevederile art. 84 Cod procedură fiscală nu pot fi interpretate fără luarea în considerare a celorlalte dispoziții cu care textul legal se coroborează, mai exact art. 82 alin. 3, art. 84, art. 48 alin 3 Cod procedură fiscală.De asemenea, conform art. 81.1 din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, declarațiile fiscale pot fi corectate de către contribuabili, din proprie inițiativă, ori de câte ori constată erori în declarația inițială, prin depunerea unei declarații rectificative la organul fiscal competent.
Rezultă din aceste dispoziții legale, că un contribuabil poate depune o declarație rectificativă doar dacă în prima declarație depusă s-ar fi strecurat erori, în aceleași condiții organul fiscal fiind obligat să ia act de declarația rectificativă.
Așadar, textul legal exclude situația în care așa-zisa eroare privește baza de impozitare, reconsiderată diferit în urma unei operațiuni de evaluare, sau dispozițiile legale în temeiul cărora s-a aplicat impozitul pe teren sau pe clădiri, acestea fiind aspecte ce țin de fondul deciziei de impunere, putând fi antamate numai pe calea prevăzută de art. 205 din O.G. nr. 92/2003.
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal cu nr. 15088/62/2012 la data de 27.12.2012, reclamanta S.C. F.P. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul F. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să-i comunice Deciziile de impunere pentru anii 2007, 2008, 2009, 2010 și 2011.
În motivare, reclamanta a arătat că a depus cu adresa nr. 469/08.10.2012 la registratura Municipiului F. serviciul taxe și impozite declarațiile rectificative pentru anii 2007, 2008, 2009, 2010 și 2011, în vederea rectificării întinderii obligațiilor societății cu privire la taxele și impozitele datorate la bugetul local pentru terenurile și clădirile deținute de către societate. A menționat reclamanta că necesitatea depunerii declarațiilor rectificative a reieșit în urma unor verificări amănunțite efectuate de către serviciul financiar - contabil din cadrul societății, cu privire la modul în care au fost declarate pentru impozitare terenurile și clădirile societății începând cu anul înființării societății, respectiv 2007. Se mai arată că baza de impozitare și cotele de impozitare din declarațiile fiscale anterioare declarațiilor rectificative nu erau în acord cu prevederile legale în vigoare în raport cu faptul că S.C. F.P. S.A. este o societate nou înființată și nu este continuatoarea S.C. U.P.S.F. S.A..
Reclamanta a învederat că, prin depunerea declarațiilor rectificative s-a urmărit scăderea cuantumului obligațiilor fiscale datorate către bugetul local al Municipiului F., ca urmare a faptului că impozitarea terenurilor și clădirilor societății urma să se facă cu un procent de 1% și nu 7%, având în vedere faptul că societatea reclamantă s-a înființat în anul 2007 prin H.G. nr. 1033/2006.
În susținerea cererii, reclamanta a invocat dispozițiile art. 86 din O.G. nr. 96/2003, conform cărora, urmare a depunerii declarațiilor rectificative, pârâtul avea obligația legală să comunice la sediul societății reclamante deciziile de impunere cu sumele rectificate (diminuate), astfel încât, pe această cale prevăzută de lege, societatea să fie înștiințată cu privire la sumele datorate la bugetul local.
Referitor la interesul societății de a-i fi comunicate de către pârât deciziile de impunere cu sumele rectificate (diminuate), după depunerea declarațiilor rectificative, reclamanta a arătat că este acela ca, în cazul în care sumele de plată nu erau cele rectificate ca urmare a efectuării corecțiilor, să poată să conteste în instanță deciziile în cauză.
Reclamanta a învederat că prin această practică, pârâtul a lipsit-o de posibilitatea legală de a contesta Deciziile de impunere pentru perioada 2007 - 2011.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În dovedire, au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri.
Pentru termenul de judecată din 25.09.2013, reclamanta a formulat o precizare de acțiune prin care a solicitat instanței să oblige pârâtul Municipiul F. la emiterea și respectiv comunicarea la sediul societății reclamante a deciziilor de impunere pentru anii 2007, 2008, 2009, 2010 și respectiv, 2011, având în vedere că au fost depuse la registratura pârâtului declarații rectificative cu privire la sarcina fiscală, recalcularea sumelor de plată, urmând să facă obiectul deciziilor de impunere pentru anii mai sus arătați. A menționat reclamanta că declarațiile rectificative au fost depuse la registratura generală a pârâtului cu adresa nr. 469/08.10.2012 și respectiv, cu adresa nr. 471/09.10.2012.
La termenul de judecată din 05.02.2014, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât, față de sentința civilă nr. 6116/12.11.2012 a Tribunalului Brașov, pentru considerentele reținute în acea încheiere.
Pentru termenul de judecată din 14.03.2014, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri, în dovedirea formulării contestațiilor împotriva titlurilor executorii, declarațiile de impunere aferente anilor 2007 - 2009, declarațiile rectificative și dovada reevaluării clădirilor efectuată de reclamantă la data de 31.12.2007.
În cauză, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 2182/Ca/24.09.2014 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S.C. F.P. S.A.,instanța reținând în esență următoarele:
Prin acțiunea precizată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului de a-i emite și comunica deciziile de impunere pentru anii 2007, 2008, 2009, 2010 și respectiv 2011, ca urmare a depunerii de către ea a declarațiilor rectificative cu privire la sarcina fiscală, recalcularea sumelor de plată, urmând a face obiectul deciziilor de impunere pentru anii mai sus arătați.
La data de 08.10.2012 și respectiv, 09.10.2012, reclamanta a comunicat pârâtului declarațiile rectificative aferente anilor 2007 - 2010 privind stabilirea impozitului pe clădiri, susținând că impozitarea clădirilor cu procentul de 7% pentru anii 2007 și 2008 ca fiind nereevaluate în ultimii trei ani este abuzivă, societatea fiind înregistrată la O.R.C. în luna iunie 2007, iar reevaluarea imobilizărilor corporale s-a făcut la data de 31.12.2007.
În baza acelorași considerente, reclamanta a contestat executarea silită pornită împotriva sa în baza titlurilor executorii nr. 8375/1072 din 12.04.2011 și respectiv nr. 2838917317/05.12.2013, contestațiile fiind respinse în mod irevocabil, prin secția civilă nr. 1172/30.06.2011 pronunțată în dosarul nr. 1348/226/2011 și secția civilă nr. 1073/21.05.2014 pronunțată în dosarul nr. 5952/226/2013.
Titlurile executorii contestate anterior au fost emise în baza deciziilor de impunere emise de pârât pentru anii 2007 - 2011, acestea din urmă conținând obligații de plată în sarcina reclamantei, calculate în baza declarațiilor de impunere aferente 2007 - 2009. Nefiind contestate în condițiile art. 205 din O.G. nr. 92/2003, acestea au rămas definitive, fiind puse în executare de către pârât.
Potrivit art. 84 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, declarațiile fiscale pot fi corectate de către contribuabil, din proprie inițiativă, pe perioada termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale.
Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că declarațiile fiscale pot fi corectate ori de câte ori contribuabilul constată erori în declarația inițială, prin depunerea unei declarații rectificative.
În sensul alineatului 5, prin erori, se înțelege erori cu privire la cuantumul impozitelor, taxelor și contribuțiilor, bunurile și veniturile impozabile, precum și alte elemente ale bazei de impunere.
Pct. 81.1. din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003 prevăd că declarațiile fiscale pot fi corectate de către contribuabili, din proprie inițiativă, ori de câte ori constată erori în declarația inițială, prin depunerea unei declarații rectificative la organul fiscal competent.
Procedând la rectificarea declarațiilor de impunere aferente anilor 2007 - 2009, reclamanta a modificat valoarea de intrare/înregistrare în contabilitate a clădirilor (filele 58, 63, 67/ filele 73, 74, 75), în sensul diminuării acesteia, fără a face dovada modului în care a avut loc diminuarea valorii de inventar și fără a dovedi operarea acestora în contabilitate, în condițiile în care, în decizia de impunere inițială, aferentă anului 2008 (fila 63) a menționat data ultimei reevaluări a imobilelor ca fiind 31.12.2007.
De altfel, singurul interes declarat de reclamantă era ca, urmare a depunerii declarațiilor rectificative, impozitarea terenurilor și clădirilor societății să se facă în procent de 1% și nu de 7%, acesta reprezentând un aspect privind legalitatea stabilirii procentului de impozitare prin deciziile de impunere emise de pârât pentru anii 2007 - 2011, ce putea fi invocat în procedura reglementată de dispozițiile art. 205 din O.G. nr. 92/2003 și care nu poate fi modificat ca urmare a diminuării valorii de inventar.
Observând că nu sunt incidente dispozițiile relative la emiterea unor noi decizii de impunere ca urmare a rectificării unor erori strecurate în declarațiile de impunere aferente anilor 2007 - 2009, în mod întemeiat, pârâtul nu a emis aceste decizii de impunere pentru întreaga perioada 2007 - 2011, reclamanta urmărind de fapt, repunerea în termenul de contestare a deciziilor de impunere aferente anilor 2007 - 2011, sub aspectul procentului de impozitarea a terenurilor și clădirilor.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat recurs, în termen legal, în care a criticat hotărârea instanței de fond pentru următoarele motive:
A depus declarații rectificative pentru anii 2007-2011 privind plata impozitului pe teren și clădiri, în baza art. 48 și 86 din O.U.G. nr. 92/2003 Cod procedură fiscală, care dă dreptul contribuabilului să rectifice pentru o perioadă de 5 ani declarațiile dacă apar modificări în baza de impozitare. Interesul rectificării declarațiilor fiscale inițiale a fost acela de a diminua sarcina fiscală a societății, întrucât unele poziții din lista clădirilor nu pot fi încadrate ca fiind "clădiri";. În plus, societatea este înființată în baza H.G. nr. 1033/2007 și i se aplică un procent de impozitare de 1% și nu de 7%, iar Municipiul F. nu a ținut seama de reevaluarea clădirilor din data de 31.12.2007.
Mai arată că pârâtul nu a respectat prevederile art. 48 și art. 86 din O.G. nr. 92/2003 și nu a răspuns efectiv demersului legal efectuat de reclamantă, obligând-o să promoveze prezenta acțiune.
Susținerea instanței, mai arată recurenta, că societatea ar fi diminuat valoarea de inventar a clădirilor fără a face dovada modului în care a avut loc această diminuare, este lipsită de temei legal și fără corespondent în probatoriul administrat, întrucât noua valoare de înregistrare în contabilitate a fost dovedită cu nota contabilă depusă la dosar. Reevaluarea clădirilor s-a efectuat de către o comisie internă a societății din care au făcut parte economiști,ingineri constructori.
Mai arată că prevederile O.G. nr. 92/2003 stabilesc dreptul contribuabilului să rectifice declarațiile fiscale anuale, pentru o perioadă de 5 ani, obligația autorității fiind fie să accepte declarația rectificativă, fie să verifice pe calea unei inspecții fiscale la sediul contribuabilului, ceea ce pârâtul nu a înțeles să facă, dar cu toate acestea a ignorat declarațiile rectificative și implicit setul de documente care dovedeau sarcina fiscală mult diminuată.
Intimatul Municipiul F. a depus concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, arătând că procentul de 7% aplicat imobilelor corporale ale recurentei este în concordanță cu Normele Metodologice de aplicare ale Legii nr. 571/2003, pct.55 lit. c) coroborat cu art. 53.
Nefiind eroare, nu există motive de rectificare a declarațiilor inițiale, așa încât reclamanta avea numai posibilitatea prevăzută de art. 205 din O.G. nr. 92/2003 de a formula contestație administrativă.
În faza procesuală a recursului nu s-a administrat proba cu înscrisuri suplimentare.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod Procedură Civilă, Curtea reține următoarele:
La data de 08.10.2012 și respectiv, 09.10.2012, reclamanta a comunicat pârâtului declarațiile rectificative aferente anilor 2007 - 2010 privind stabilirea impozitului pe clădiri, susținând că impozitarea clădirilor cu procentul de 7% pentru anii 2007 și 2008 ca fiind nereevaluate în ultimii trei ani este abuzivă, deoarece societatea a fost înregistrată la ORC în luna iunie 2007, iar reevaluarea imobilizărilor corporale s-a făcut la data de 31.12.2007.
În baza acelorași considerente, reclamanta a contestat executarea silită pornită împotriva sa în baza titlurilor executorii nr. 8375/1072 din 12.04.2011 și respectiv nr. 2838917317/05.12.2013, contestațiile fiind respinse în mod irevocabil, prin sentința civilă nr. 1172/30.06.2011 pronunțată în dosarul nr. 1348/226/2011 și sentința civilă nr. 1073/21.05.2014 pronunțată în dosarul nr. 5952/226/2013.
Titlurile executorii contestate anterior au fost emise în baza deciziilor de impunere emise de pârât pentru anii 2007 - 2011, acestea din urmă conținând obligații de plată în sarcina reclamantei, calculate în baza declarațiilor de impunere aferente 2007 - 2009. Nefiind contestate în condițiile art. 205 din O.G. nr. 92/2003, acestea au rămas definitive, fiind puse în executare de către pârât.
În mod corect a reținut instanța de fond că nu sunt incidente dispozițiile relative la emiterea unor noi decizii de impunere ca urmare a unor erori și că în realitate, reclamanta urmărește de fapt repunerea în termenul de contestare a deciziilor de impunere aferente anilor 2007-2011 sub aspectul procentului de impozitare a terenurilor și clădirilor.
Solicitarea de emitere a unei declarații rectificative, ulterior emiterii deciziei de impunere anuală, necontestată, nu poate primi valențele dorite de reclamantă, deoarece prevederile art. 84 Cod procedură fiscală nu pot fi interpretate fără luarea în considerare a celorlalte dispoziții cu care textul legal se coroborează.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 82 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, contribuabilul are obligația de a completa declarațiile fiscale, înscriind corect, complet și cu bună credință informațiile prevăzute de formular, corespunzătoare situației sale fiscale, iar potrivit dispozițiilor art. 84 din același act normativ, declarațiile fiscale pot fi corectate de către contribuabil, din proprie inițiativă. De asemenea, conform art. 81.1 din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, declarațiile fiscale pot fi corectate de către contribuabili, din proprie inițiativă, ori de câte ori constată erori în declarația inițială, prin depunerea unei declarații rectificative la organul fiscal competent.
Rezultă din aceste dispoziții legale, că un contribuabil poate depune o declarație rectificativă doar dacă în prima declarație depusă s-ar fi strecurat erori, în aceleași condiții organul fiscal fiind obligat să ia act de declarația rectificativă.
Pe de altă parte, deși legea nu prevede un termen limită până la care se pot depune declarații rectificative, este evident că acestea nu mai pot fi depuse după emiterea deciziei de impunere, în condițiile în care aceasta nu este contestată, astfel cum s-a întâmplat în cazul de față.
În plus, art. 48 alin. 3 Cod procedură fiscală definește erorile materiale ca fiind greșeli de redactare, omisiuni sau mențiuni greșite din actele administrativ fiscale, cu excepția celor care atrag nulitatea actului administrativ fiscal, potrivit legii, sau care privesc fondul actului administrativ-fiscal, iar alin. 5 din art. 84 definește erorile ca fiind erori cu privire la cuantumul impozitelor, taxelor și contribuțiilor.
Așadar, textul legal exclude situația în care așa-zisa eroare privește baza de impozitare, reconsiderată diferit în urma unei operațiuni de evaluare, sau dispozițiile legale în temeiul cărora s-a aplicat impozitul pe teren sau pe clădiri,acestea fiind aspecte ce țin de fondul deciziei de impunere, putând fi antamate numai pe calea prevăzută de art. 205 din O.G. nr. 92/2003.
În această situație, corect a reținut instanța de fond că nu exista obligația organului fiscal de a emite și comunica decizii de impunere ca urmare a depunerii de către reclamantă a declarațiilor rectificative.
În consecință, față de dispozițiile art. 312 Cod Procedură Civilă, recursul declarat de reclamanta S.C. F.P. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2182/CA/2014 urmează a fi respins.
| ← Anulare hotărâre AGA. Art. 117, art. 136^1, art. 153^18, 160... | Încheierea actelor adiţionale la contractele colective de... → |
|---|
