Drept de retenţie. Recunoaştere. Condiţii
| Comentarii |
|
Datorită caracterului său indivizibil, recunoaşterea judecătorească a dreptului de retenţie are ca efect principal facultatea creditorului de a refuza restituirea lucrului până la plata integrală a creanţei. Dreptul nu este afectat de eventualele modificări ce ar putea interveni cu privire la creanţă, achitarea ei parţială neinfluenţând dreptul de retenţie, a cărui caracteristică rămâne indivizibilitatea.
C.A. Iaşi, decizia civilă nr. 1050 din 10 mai 2000 (C.A.I.B.J. 2000, p. 64-65)
Dreptul de retenţie este acel drept care conferă deţinătorului unui bun mobil sau imobil al altuia, posibilitatea de a refuza restituirea lui, până când creditorul lucrului îşi execută obligaţia ce o are către el, plătindu-i sumele cheltuite cu lucrul.
Recunoaşterea dreptului de retenţie impune însă existenţa unei conexiuni între creanţa persoanei ce deţine lucrul altuia şi lucrul a cărui restituire se refuză, adică a unui debitum cum re junctum. Noţiunea de conexiune trebuie interpretată în sens mai larg, existând conexiune ori de câte ori deţinerea lucrului şi creanţa corelativă sunt prilejuite de acelaşi raport juridic şi nu doar atunci când creanţa s-a născut în legătură directă cu lucrul.
Caracteristic pentru dreptul de retenţie este întrunirea în persoana reten-torului a unei duble calităţi: de debitor al obligaţiei de restituire a bunului şi de creditor pentru sumele cheltuite cu lucrul.
Dreptul de retenţie nu este o simplă favoare pe care instanţele pot să o acorde de la caz la caz, iar recunoaşterea lui nu este condiţionată de valoarea creanţei creditorului.
Fiind un drept recunoscut tuturor creditorilor ale căror creanţe s-au născut în legătură cu bunurile supuse restituirii, instanţa îl constată, la cererea părţii interesate, recunoscându-1 ca o garanţie prin plata creanţei.
Datorită caracterului său indivizibil, recunoaşterea judecătorească a dreptului de retenţie are ca efect principal facultatea creditorului de a refuza restituirea lucrului până la plata integrală a creanţei. Dreptul nu este afectat de eventualele modificări ce ar putea interveni cu privire la creanţă, achitarea ei parţială neinfluenţând dreptul de retenţie, a cărui caracteristică rămâne indivizibilitatea.
în speţă, reclamanţii care au permis pârâţilor să locuiască în imobilul proprietatea lor, au formulat acţiune pentru evacuarea acestora, iar pârâţii au formulat cerere reconvenţională prin care au solicitat ca reclamanţii să fie obligaţi să le plătească cheltuielile necesare şi utile făcute cu imobilul, căruia i-au adus îmbunătăţiri şi să le fie recunoscut dreptul de retenţie până la plata integrală a creanţei de către reclamanţi (pârâţi în cererea reconvenţională).
Expertiza efectuată a stabilit valoarea îmbunătăţirilor aduse imobilului de către pârâţi la suma de 6.844.347 lei.
Apărarea reclamanţilor că nu se justifica acordarea dreptului de retenţie, deoarece creanţa este mică şi se reduce prin compensare cu suma de 738.221 lei datorată de pârâţi, care sunt în culpă pentru demolarea unei camere, a fost respinsă. S-a reţinut că există conexiune între creanţa reprezentând sumele cheltuite de pârâţi cu imobilul, şi lucrul a cărui restituire este cerută de reclamanţi şi că până la momentul achitării integrale a creanţei, pârâţii au dreptul să reţină bunul proprietatea reclamanţilor.
| ← Drept de retenţie. Persoana care îl poate invoca. Cerere... | Drept de retenţie. Condiţii. Obiect → |
|---|
