Hotărâre împotriva căreia nu se poate exercita recursul. Acţiune de competenţa instanţei de tutelă, având ca obiect divorţ şi cereri accesorii
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 1346 din 21 noiembrie 2014
Prin Sentinţa civilă nr. 12022/12.09.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în dosarul nr. .../211/2013*, a fost admisă cererea în parte de chemare în judecata precizată, formulata de reclamanta I.M.M., în contradictoriu cu pârâtul I.M.-S.; a fost admisă în parte cererea reconvenţională precizată formulata de pârâtul reclamant I.M.-S. în contradictoriu cu reclamanta pârâta I.M.M.; s-a desfăcut căsătoria încheiată la data de 12 ianuarie 1996 şi înregistrată în registrul stării civile al municipiului Cluj-Napoca jud. Cluj sub nr. 14/12.01.1996; s-a dispus ca pe viitor, reclamanta să reia numele purtat anterior căsătoriei, acela de „P.”; s-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor I.B.-S. născut la data de 10 decembrie 1998 şi I.D.L. născut la data de 17 ianuarie 2009, de către ambii părinţi; s-a stabilit domiciliul minorilor I.B.-S. şi I.D.L., la domiciliul reclamantei; s-a stabilit următorul program de vizitare al minorilor B.-S. şi D.L. în favoarea pârâtului reclamant-reconvenţional I.M.-S.:
- primul şi al treilea week-end din fiecare lună, de vineri ora 16:00 până duminică ora 18:00 cu luarea minorilor de la domiciliul reclamantei şi aducerea lor înapoi la finalul programului de vizitare
- în timpul anului şcolar, în fiecare zi de miercuri între orele 17:00-20:00 cu luarea minorilor de la domiciliul reclamantei şi aducerea lor înapoi la finalul programului de vizitare
- patru săptămâni în vacanta de vară, ce se vor stabili conform înţelegerii părţilor astfel: fie câte 2 săptămâni consecutive, fie 4 săptămâni consecutive
- şapte zile în vacanţa de iarnă, care, în anii impari, vor include zilele de 24-25 decembrie, iar în anii pari vor include ziua de 26 decembrie, 31 decembrie şi 01 ianuarie
- sâmbăta dinainte şi prima zi din Paştele Ortodoxe în anii pari, a doua zi din Paştele Ortodoxe în anii impari
- copiii vor putea participa la zilele de naştere ale bunicilor paterni şi materni
- ambii părinţi vor putea participa la zilele de naştere ale copiilor.
S-a stabilit obligaţia pârâtului I.M.-S. de a achita lunar pensie de întreţinere în
favoarea minorului I.B.-S., în cuantum 18% din venitul lunar net, începând cu data
introducerii prezentei cereri 25.02.2013 până la majoratul copilului.
S-a stabilit obligaţia pârâtului I.M.-S. de a achita lunar pensie de întreţinere în
favoarea minorului I.D.L., în cuantum 15% din venitul lunar net, începând cu data
introducerii prezentei cereri 25.02.2013 până la majoratul copilului; s-a dispus compensarea parţială a cheltuielilor de judecată şi obligă pârâtul-reclamant I.M.-S. să achite în favoarea reclamantei-pârâte I.M.M. suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând parte din onorariul avocaţial achitat.
Prin decizia civilă nr. 250/A din 11 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. .../211/2013* s-a admis apelul declarat de pârâtul I.M. împotriva Sentinţei civile nr. 12022/12.09.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a luat act de Acordul de mediere nr. 1/26.03.2014, încheiat de părţi, prin intermediul mediatorului L.M.G., care face parte integrantă din prezenta hotărâre, cu privire la legăturile părţilor cu minorii, în perioada anului şcolar.
S-a stabilit obligaţia pârâtului I.M. S. de a executa în natură obligaţia de întreţinere a minorului B. S. până la un cuantum de 18% din venitul net lunar şi a minorului D.L. până la un cuantum de 15% din venitul net lunar.
Pârâtul reclamant a fost obligat să achite în favoarea reclamantei pârâte I.M.M. suma de 700 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând parte din onorariul avocaţial achitat.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor hotărârii atacate.
S-au compensat cheltuielile de judecată ale părţilor în apel.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că între părţi, la data de 26 martie 2014 s-a încheiat un acord de mediere, prin care s-a stabilit derularea legăturilor personale dintre tată şi cei doi copii minori, pe perioada anului şcolar excepţie făcând perioada vacanţelor.
Instanţa, având în vedere poziţia exprimată în cuprinsul acordului de mediere dar şi în faţa sa, a lua act de acest acord, care reglementa pe viitor relaţia personală între tată şi minori pe perioada anului şcolar, cu consecinţa admiterii apelului, sub acest aspect.
In ceea ce priveşte vacanţele minorilor, instanţa a apreciat că modalitatea stabilită de instanţa de fond în raport şi de acordul de mediere, este de natură să satisfacă atât drepturile apelantului de a avea legături personale cu cei doi minori, cât şi interesul copiilor.
Altă modalitate de stabilire a programului din aceste vacanţei sunt într-adevăr de natură a fragmenta în mod nejustificat programul copiilor cu consecinţa unei instabilităţi a acestora.
Pe de altă parte este de menţionat că minorul B. S. se apropie de vârsta de 16 ani, astfel încât, modalitatea de petrecere a vacanţelor acestui minor trebuie să corespundă în funcţie şi de doleanţele acestuia şi nu doar de poziţia unuia dintre părinţi.
Critica referitoare la modalitatea de executare a obligaţiei de întreţinere a apărut ca fiind întemeiată, în condiţiile în care, instanţa nu a oferit o justificare temeinică pentru a deroga de la regula executării în natură, a obligaţiei de întreţinere stabilită de legiuitor.
Situaţia tensionată dintre părţi nu poate constitui în sine un motiv de stabilire a obligaţiei într-o sumă de bani, în condiţiile în care, creditorul aceste obligaţii este minorul, el fiind beneficiarul direct al executării acestei obligaţii. Situaţia tensionată dintre părinţi poate fi evitată cu privire la acest aspect, şi prin consultarea minorului, cel puţin al minorului B. S., în legătură cu nevoile sale ce pot fi executate în natură. Din probaţiunea administrată precum şi din recunoaşterile intimatei în faţa instanţei de apel a rezultat că apelantul a executat cel puţin în parte în natură obligaţiile legale, neavând relevanţă dacă din perspectiva mamei această executare este deficitară. Este de dorit ca ambii părinţi să conlucreze pentru satisfacerea realelor nevoi de întreţinere ale copiilor, sub toate aspectele în vederea şi a evitării unor suprapuneri, în ceea ce priveşte achiziţionarea de bunuri.
Data de la care se datorează obligaţia de întreţinere a fost în mod corect stabilită de către instanţă, în acord cu dispoziţiile legale, apelantul nefăcând o dovadă a executării complete a obligaţiei sale, în natură, începând cu data introducerii acţiunii, în condiţiile în care, ulterior pronunţării hotărârii, părţile nu mai locuiesc împreună.
Solicitarea apelantului de comunicare a schimbării domiciliului minorilor, a apărut ca fiind corect soluţionată de către instanţa de fond, în condiţiile în care apelantul a fost de acord ca minorii să aibă domiciliul la mamă, şi nu s-a probat faptul că exercitarea autorităţii părinteşti este împiedicată. Nu a existat nici un element care să creeze suspiciunea unei încălcări a interesului superior al copilului, prin mutarea intimatei într-un apartament închiriat, tot în aceeaşi localitate, în condiţiile în care, relaţiile dintre părinţi sunt tensionate.
Soluţia instanţei de fond asupra cererii privitoare la cheltuielile de judecată a apărut de principiu ca fiind corectă în raport cu disp. art. 453 alin 2 NCPC. Compensarea dispusă de către instanţă are temei legal, în condiţiile în care, instanţa de fond a apreciat ca fiind disproporţionat faţă de complexitatea cauzei onorariul achitat de către reclamantă.
Dispoziţia cu privire la acest capăt de cerere s-a impus a fi modificată, ca urmare a admiterii apelului cu consecinţa admiterii doar în parte a cererii de chemare în judecată, cu privire la modalitatea de exercitare în natură a obligaţiei de întreţinere.
In consecinţă, ţinând cont de compensarea cheltuielilor de judecată, şi reducerea onorariului pretins de reclamantă, instanţa a obligat pârâtul să achite în favoarea pârâtei reconvenţionale suma de 700 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 NCPC, Tribunalul a admis apelul declarat de pârâtul I.M. împotriva Sentinţei civile nr. 12022/12.09.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a luat act de Acordul de mediere nr. 1/26.03.2014, încheiat de părţi, prin intermediul mediatorului L.M.G., care face parte integrantă din prezenta hotărâre, cu privire la legăturile părţilor cu minorii, în perioada anului şcolar. A stabili obligaţia pârâtului I.M. S. de a executa în natură obligaţia de întreţinere a minorului B. S. până la un cuantum de 18% din venitul net lunar şi a minorului
D.L. până la un cuantum de 15% din venitul net lunar. A obligat pârâtul reclamant să achite în favoarea reclamantei pârâte I.M.M. suma de 700 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând parte din onorariul avocaţial achitat. A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate.
In faţa instanţei de apel, ambele părţi au făcut cheltuieli de judecată, cu angajarea unor apărători.
Având în vedere soluţia pronunţată în apelul declarat, instanţa în temeiul art. 453 NCPC, a compensat cheltuielile de judecată ale părţilor în apel, apreciind că fiecare parte se impune să îşi suporte cheltuielile făcute cu angajarea avocaţilor.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul I.M. S. solicitând admite recursul, casarea în parte hotărârile atacate şi rejudecând cauza, doar cu privire la următoarele petite, să se dispună:
- în ce priveşte programul de legături personale cu minorii:
- "în fiecare zi de miercuri între orele 17:00-20:00 cu luarea minorilor de la domiciliul reclamantei şi aducerea lor înapoi la finalul programului de vizitare" în loc de " în timpul anului şcolar, în flecare zi de miercuri între orele 17:00-20:00 cu luarea minorilor de la domiciliul reclamantei şi aducerea lor înapoi la finalul programului de vizitare" cum se regăseşte în hotărârea instanţei de fond;
- în ce priveşte data de la care se datorează obligaţia de întreţinere, să se constate că data de la care se datorează obligaţia de întreţinere în natură este data de la care reclamanta s-a mutat cu copii, dată ce coincide cu data pronunţării hotărârii la fond;
- în ce priveşte cheltuielile de judecată, să se dispună compensarea acestora la fond şi obligarea intimatei la plata parţială a acestora în apel( deoarece apelul a fost admis în parte, coroborat cu opoziţia intimatei ca poziţie procesuală);
- Cu cheltuieli de judecată în recurs în caz de opoziţie.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că în ce priveşte programul de legături personale cu minorii, instanţa de fond a reţinut "Cu privire la ziua de miercuri şi excluderea zilelor de luni respectiv joi, instanţa a avut în vedere considerentele referitoare la stabilitatea necesara minorilor, conform celor de mai sus şi poziţia părţilor".
Modul în care instanţa de fond a înţeles să motiveze respingerea solicitării cu privire la ziua de luni, respectiv de joi este inexistentă, deoarece stabilitatea necesară minorilor nu înseamnă sau nu ar trebui să însemne excluderea tatălui din programul şi viaţa minorilor în timpul săptămânii!
Analizând aceasta afirmaţie, s-a ajuns la concluzia că stabilitatea în viaţa copiilor se poate asigura doar excluzandu-l pe tata din viaţa minorilor în timpul săptămânii!!! Este evident că o asemenea motivare este neechitabilă, în contradicţie cu litera şi spiritul legii, dar şi cu normele pedagogice şi psihologice în materie.
În hotărârea instanţei de apel, în considerente, instanţa de fond reţine :"între părţi, la data de 26 martie 2014 s-a încheiat un acord de mediere, prin care s-a stabilit derularea legăturilor personale dintre tată şi cei doi copii minori, pe perioada anului şcolar excepţie făcând perioada vacanţelor. Instanţa, având în vedere poziţia exprimată în cuprinsul acordului de mediere dar şi în faţa sa, va lua act de acest acord, care va reglementa pe viitor relaţia personală între tată şi minori pe perioada anului şcolar, cu consecinţa admiterii apelului, sub acest aspect.
În ceea ce priveşte vacanţele minorilor, instanţa apreciază că modalitatea stabilită de instanţa de fond în raport şi de acordul de mediere, este de natură să satisfacă atât drepturile apelantului de a avea legături personale cu cei doi minori, cât şi interesul copiilor.
Altă modalitate de stabilire a programului din aceste vacanţei sunt într-adevăr de natură a fragmenta în mod nejustificat programul copiilor cu consecinţa unei instabilităţi a acestora. "
Motivarea instanţei de apel a dovedit că nu s-a aplecat cu atenţie nici asupra celor cerute de părţi, nici asupra argumentaţiei apelantului.
Practic, deşi la fond ambele părţi au fost de acord cu ziua de miercuri de la ora 17 la ora 20, instanţa de fond a adăugat sintagma"în timpul anului şcolar" iar instanţa de apel nu a corectat această eroare. Ca şi cum nevoile copiilor de a se întâlni şi de a-şi vedea tatăl ar fi mai mari în timpul anului şcolar şi s-ar reduce drastic spre deloc în timpul vacanţelor!
Este evident că nu este aşa, că dimpotrivă, în timpul vacanţelor, când copiii au tot timpul liber şi neafectat de programul preşcolar/şcolar, vor resimţi mult mai mult lipsa tatălui!!!!
Dacă se menţine această formulare, practic, în contextual comunicării defectuoase dintre părinţi(a se vedea emailuri anexate) în perioada vacanţei de vară, vor exista perioade când copii nu au posibilitatea să-şi vadă tatăl decât odată la două săptămâni!
Dacă în ce priveşte minorul B. S., dată fiind vârsta mai mare a acestuia, "modalitatea de petrecere a vacanţelor acestui minor trebuie să corespundă în funcţie şi de doleanţele acestuia şi nu doar de poziţia unuia dintre părinţi”, nu a înţeles de ce pentru minorul D.L. lucrurile nu stau tocmai la fel? Dacă este mai mic, acesta nu are preferinţe şi dorinţe?
Minorul D.L. este foarte ataşat de tată şi, de fiecare dată când îşi petrece timpul cu tatăl, îşi exprimă explicit dorinţa de a nu se mai reîntoarce la domiciliul mamei; chiar dacă acest lucru nu este posibil, iar tatăl îi lămureşte să se reîntoarcă la domiciliul mamei, este evident, în acest context, că a-1 ţine pe acest copil, în timpul vacanţei de vară, perioade lungi de timp departe de tată, nu este în interesul superior al acestui, provocându-i copilului suferinţe inutile, ce pot fi interpretate de acesta ca o pedeapsă, cât timp nu beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi fratele mai mare, în loc să primeze interesul său superior garantat prin art. 1-6 din Legea 272-2004.
Data de la care se datorează obligaţia de întreţinere.
Modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să soluţioneze acest motiv de apel este cel puţin ambiguă!
Redă motivaţia instanţei de apel: "Data de la care se datorează obligaţia de întreţinere este corect stabilită de către instanţă, în acord cu dispoziţiile legale, apelantul nefăcând o dovadă a executării complete a obligaţiei sale, în natură, începând cu data introducerii acţiunii, în condiţiile în care, ulterior pronunţării hotărârii, părţile nu mai locuiesc împreună. "
S-a susţinut că nu ar fi făcut "o dovadă a executării complete a obligaţiei sale, în natură," . Conform cu art. 483 NCC "Autoritatea părintească -
(1) Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.
(2) Părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate.
(3) Ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori.
Instanţa de fond, respectiv de apel nu a analizat temeinic starea de fapt:
- părţile au locuit şi s-au gospodărit împreună până la data de 30 septembrie 2013;
- tatăl a făcut dovada faptului că a achitat integral utilităţile pentru imobilul folosit de părinţi şi cei doi copii în perioada dintre data depunerii cererii de chemare în judecata şi data părăsirii domiciliului de către mamă împreună cu cei doi copii;
- de asemenea a probat că a achiziţionat produse alimentare şi articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru copii,
- reclamanta nu a făcut aceeaşi dovadă, deşi copiii trebuie să fie întreţinuţi în aceeaşi măsură de mamă şi de tată;
- cu toate acestea, instanţa de apel a reţinut că tatăl nu ar fi făcut dovada executării complete a obligaţiei sale în natură, în condiţiile în care mama nu a probat în nici un fel executarea aceleiaşi obligaţii!!!
Fiind vorba de custodie comună, în mod cert există şi obligaţii comune, sens în care nu a înţeles la ce se referă sintagma" executării complete a obligaţiei în natură".
Este evident că s-a creat o discriminare între cei doi părinţi, celui ce a probat executarea în natură fiindu-i imputat că nu a probat complet, deşi celălalt părinte nu a probat deloc îndeplinirea aceleiaşi obligaţii!!!!
Deşi s-a reţinut că părţile nu mai locuiesc împreună ulterior pronunţării hotărârii, instanţa de fond a obligat iar cea de apel a confirmat soluţia de obligare a tatălui de executare a obligaţiei de întreţinere de la data introducerii acţiunii, soluţia fiind întemeiată pe motive contradictorii!
În realitate, data de la care trebuia luată în considerare că se naşte obligaţia de plata a pensiei de întreţinere este, cel mult, data pronunţării hotărârii în condiţiile în care părţile am locuit în aceeaşi locuinţa, iar cea mai mare parte a costurilor de întreţinere precum şi costurile tuturor utilităţilor au fost achitate de către recurent, inclusiv pentru reclamanta!
În ce priveşte cheltuielile de judecată.
Instanţa de apel a reţinut : "Soluţia instanţei de fond asupra cererii privitoare la cheltuielile de judecată apare de principiu ca fiind corectă în raport cu disp. art. 453 alin 2 NCPC.
Compensarea dispusă de către instanţă are temei legal, în condiţiile în care, instanţa de fond a apreciat ca fiind disproporţionat faţă de complexitatea cauzei onorariul achitat de către reclamantă.
Dispoziţia cu privire la acest capăt de cerere se impune a fi modificată, ca urmare a admiterii apelului cu consecinţa admiterii doar în parte a cererii de chemare în judecată, cu privire la modalitatea de exercitare în natură a obligaţiei de întreţinere.
În consecinţă, ţinând cont de compensarea cheltuielilor de judecată, şi reducerea onorariului pretins de reclamantă, instanţa va obliga pârâtul sa achite în favoarea pârâtei reconvenţionale suma de 700 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. "
Pentru a justifica compensarea cheltuielilor de judecată în apel instanţa de apel a reţinut "In faţa instanţei de apel, ambele părţi au făcut cheltuieli de judecată, cu angajarea unor apărători. Având în vedere soluţia pronunţată în apelul declarat, instanţa în temeiul art. 453 NCPC , va compensa cheltuielile de judecată ale părţilor în apel, apreciind că fiecare parte se impune să îşi suporte cheltuielile făcute cu angajarea avocaţilor. "
Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată. Al 1 prevede că (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
În speţă avem de-a face cu un apel admis în parte, cu o intimată care s-a opus admiterii apelului şi cu un apelant ce a cerut obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în caz de opoziţie.
Soluţia corectă şi echitabilă ar fi fost compensarea tuturor cheltuielilor de judecată atât la fond cât şi în apel. Aşa, s-a creat o discriminare, la fond tatăl fiind obligat să-i achite parţial mamei cheltuielile de judecată la fond, deşi atât cererea principală cât şi cea reconvenţională au fost admise în parte, dar nu s-a aplicat aceeaşi soluţie în apel unde, deşi doar tatăl a declarat apel, admis în parte, nu i s-a acordat, chiar şi parţial, cheltuieli de judecata!
Intimata I.M.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, în principal ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Obiectul acţiunii din prezenta cauză îl constituie desfacerea căsătorie, stabilirea autorităţii părinteşti, a locuinţei şi a pensiei de întreţinere a minorilor şi programul de vizitare a acestora, deci o cerere de competenţa instanţei de tutelă şi de familie, potrivit art. 94 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă.
Decizia civilă nr. 250/A/din 11.04.2014 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar nr. .../211/2013* a fost pronunţată în apel în materia unei cereri de competenţa instanţei de tutelă şi de familie.
Potrivit principiului legalităţii căii de atac, orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege şi numai în condiţiile prevăzute de aceasta.
Acest principiu este legiferat de art. 457 alin. 1 Cod procedură civilă, care prevede că „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.“
Potrivit art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă „(1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016. (2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15.02.2013) şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“
În cauză nu sunt incidente şi nu au fost invocate dispoziţiile art. 59 alin. 2 din Legea nr. 192/2006 şi ale art. 440 Cod procedură civilă.
În temeiul prevederilor art. 457 alin. 1 Cod procedură civilă şi art. XVIII din Legea nr. 2/2013, curtea urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul I.M. împotriva deciziei civile nr. 250/A/din 11.04.2014 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar nr. .../211/2013*, pe care o va menţine, întrucât hotărârea instanţei de fond, fiind pronunţată de o instanţă de tutelă şi familie, putea fi atacată doar cu apel, astfel că recursul nu poate fi exercitat în această materie.
| ← Motive de recurs. Omisiunea analizării unor motive de apel.... | Revizuire. Adopţie. Numele pe care urmează să îl poarte... → |
|---|
