Motive de recurs. Omisiunea analizării unor motive de apel. Casare cu trimitere
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 1342 din 21 noiembrie 2014
Prin Sentinţa civilă nr. 15.019/2013 pronunţată în dosarul civil nr. .../211/2011 al Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a admis în parte cererea principala formulată de reclamanţii E.B.G., E.G. şi E.C.L. la mandatar C.M.I. în contradictoriu cu pârâţii S.I., S.M., V.L., S.S., S.M. şi S.I., precum şi cererea reconvenţionala formulata de pârâţi în contradictoriu cu reclamanţii menţionaţi mai sus.
S-a respins cererea pârâţilor de obligare a reclamanţilor la încheierea unui contract de închiriere pentru imobil. Au fost obligaţi reclamanţii la plata către pârâţi a sumei de 6397 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor necesare şi utile. S-a instituit în favoarea pârâţilor drept de retenţie cu privire la imobil, până la data plăţii sumei de 6397 lei.
S-a dispus evacuarea pârâţilor din imobil la data încetării dreptului de retenţie şi s-au compensat cheltuielile de judecata.
Prin decizia civilă nr. 476/A din 25 iunie 2014 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 16836/211/2011 s-a respins apelul declarat de S.I. F. şi B. M..
S-au admis apelurile declarate de E.B.G., E.G. şi E.C.L., S.I., S.M., V.L., S.S., împotriva Sentinţei civile nr. 15.019/2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost schimbată în parte în sensul că:
Reclamanţii au fost obligaţi la plata către pârâţi a sumei de 4.051 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor necesare şi utile şi instituie în favoarea pârâţilor drept de retenţie cu privire la imobil, până la data plăţii sumei de 4.051 lei.
Reclamanţii au fost obligaţi să plătească pârâţilor suma de 670 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.
Intimaţii S.I., S.M., S.S. şi V.L. au fost obligaţi să plătească suma de 82,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Au fost compensate restul cheltuielilor de j udecată.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reţinut următoarele:
Asupra apelului formulat de S.I. F. B. M., S.I., S.M., V.L., S.S., tribunalul a reţinut că apelanţii au susţinut în mod greşit că prima instanţa a respins cererea de obligare la încheierea contractului de închiriere asupra imobilului din litigiu.
Tribunalul a reţinut, că potrivit art. 1 din OUG nr. 40/1999, prevederile acestei ordonanţe se aplicau pe o perioadă de 5 ani începând de la data intrării în vigoare a ordonanţei, adică începând cu data de 08.04.1999.
Deci, la momentul la care pârâţii apelanţi au formulat cererea reconvenţionala supusă judecăţii în prezentul dosar, 07.10.2011, adică la 12 ani după adoptarea ordonanţei, nu mai erau îndreptăţiţi să invoce în favoarea lor măsurile de protecţie reglementate de OUG 40/1999, în cauza fiind aplicabile dispoziţiile de drept comun, neexistând un temei legal în baza căruia să fie obligaţi reclamanţii la încheierea contractului de închiriere în condiţiile solicitate de către pârâţi.
Aşadar, susţinerile apelanţilor că limitarea dreptului de proprietate al intimatelor se face în baza unor dispoziţii legale, au rămas fără suport.
Faţă de toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că prima instanţă a făcut o corectă aplicare în speţă a reglementărilor legale interne şi ale Protocolului I al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În consecinţă, Tribunalul a reţinut că motivele de apel nu sunt întemeiate, astfel că, în temeiul art. 296 C.pr.civ., a respins apelul ca nefondat.
Asupra apelului declarat de E.B.G., E.G. şi E.C.L., tribunalul a reţinut că apelanţii au criticat hotărârea primei instanţe susţinând că a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001 întrucât a acordat despăgubiri care cuprind lucrări ce nu reprezintă un spor de valoare adus apartamentului.
În ceea ce priveşte cererea de acordare de despăgubiri pentru zugrăveala apartamentului, tribunalul a reţinut că într-adevăr aceasta nu poate fi inclusă în categoria lucrărilor care aduc un spor de valoare imobilului fiind o cheltuiala voluptorie.
În consecinţa, s-a constatat că în mod eronat a fost inclusă contravaloarea acestei operaţiuni în valoarea despăgubirilor la care au fost obligaţi reclamanţii urmând a se diminua cuantumul despăgubirilor cu suma de 2346 lei pentru zugrăvirea apartamentului.
În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la lucrările de gletuit, în sensul că această operaţiune nu a fost solicitată prin cererea reconvenţionala, nu a putut fi reţinută întrucât s-a solicitat zugrăveala apartamentului, operaţiunea de gletuit fiind prealabilă celei de zugrăvit care însă se efectuează o singură dată, ulterior aplicându-se zugrăveala la diferite intervale de timp în vederea igienizării.
Ca atare, tribunalul a reţinut că această lucrare se încadrează în categoria lucrărilor necesare şi utile care aduc un spor de valoare imobilului motiv pentru care se impunea ca reclamanţii să fie obligaţi să le suporte.
Cu privire la criticile referitoare la repartitoarele de la calorifere, tribunalul a apreciat că în condiţiile în care aceste lucrări au fost efectuate şi se încadrează în categoria cheltuielilor necesare se impunea ca reclamanţii să fie obligaţi la plata contravalorii acestora.
Criticile apelanţilor referitoare la uşa metalică sunt neîntemeiate având în vedere faptul că expertul a ţinut seama de preţul unei astfel de uşi luat de pe site-ul producătorului, de faptul că are doar 8 puncte de închidere la care a adăugat contravaloarea manoperei.
În ceea ce priveşte critica referitoare la compensarea cheltuielilor de judecată, tribunalul a constatat că în condiţiile în care s-a admis cererea reclamanţilor şi s-a dispus evacuarea pârâţilor iar cererea reconvenţională a fost admisă doar în parte nu se impunea compensarea totală a cheltuielilor de judecată, motiv pentru care în temeiul dispoziţiilor art. 296 C.pr. civ raportat la art. 276 C.pr. civ a obligat reclamanţii să plătească pârâţilor suma de 670 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocaţial.
În baza art. 274 şi 276 C.pr.civ., a obligat intimaţii S.I., S.M., S.S. şi V.L. să plătească suma de 82,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporţional cu admiterea apelului, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii E.B.G., E.G. şi E.C.L., pârâţii S.I., S.M., V.L. şi S.S., precum şi pârâţii S.I. F. şi B. (născută S.) M.C..
Reclamanţii E.B.G., E.G. şi E.C.L. au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile recurate în ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor la fond şi în apel. Cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea recursului, reclamanţii au arătat că prin decizia recurată s-a respins recursul declarat de S. I. F. şi B. M., s-au admis apelurile formulate de reclamanţi şi pârâţi, în sensul obligării reclamanţilor la plata către pârâţi a sumei de 4.051 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor necesare şi utile, instituind în favoarea pârâţilor drept de retenţie cu privire la imobil, până la data plăţii sumei de 4.051 lei. De asemenea, a obligat reclamanţii să plătească pârâţilor suma de 670 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond şi a obligat pârâţii să plătească suma de 82,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Reclamanţii au apreciat hotărârea instanţei de apel ca nelegală prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9, coroborat cu prevederile art. 312 alin. (3) Cod procedură civilă înţelegând să critice în primul rând dispoziţia instanţei de apel de a obliga reclamanţii să plătească pârâţilor suma de 670 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, hotărârea fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 276 şi ale art. 274 Cod procedură civilă.
Astfel, în decizia atacată instanţa de apel a reţinut faptul că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi a fost admisă în totalitate la instanţa de fond, iar cererea reconvenţională a fost admisă doar în parte, însă a concluzionat că nu se impunea compensarea totală a cheltuielilor de judecată.
Au solicitat prin acţiunea introductivă evacuarea pârâţilor care a fost admisă. Pârâţii au solicitat obligarea la încheierea contractului de închiriere, iar prin precizarea ulterioară au solicitat obligarea reclamanţilor la plata de despăgubiri pentru îmbunătăţirile aduse, precum şi instituirea unui drept de retenţie, cerere care a fost admisă în parte pentru despăgubiri şi dreptul de retenţie.
Faţă de aceste considerente, respectiv admiterea în întregime a cererii de chemare în judecată, au apreciat ca eronată dispoziţia instanţei de apel de a acorda cheltuieli de judecată pârâţilor în sumă de 670 lei. Această dispoziţie este în contradicţie cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă conform cărora "partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată" şi cu dispoziţiile art. 276 Cod procedură, respectiv "când pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte, instanţa va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor".
Prin urmare, au considerat că instanţa de apel în mod nelegal a acordat cheltuieli de judecată pârâţilor, putând cel mult să compenseze cheltuielile părţilor. Chiar dacă instanţa a invocat dispoziţiile art. 296 Cod procedură civilă, respectiv că nu poate îngreuna situaţia apelanţilor în propria cale de atac, au considerat că soluţia corectă era de a menţine dispoziţia instanţei de fond de compensare a cheltuielilor părţilor, fapt care nu încalcă principiul menţionat mai sus. Practic instanţa de apel a îngreunat reclamanţilor situaţia, deşi cererea acestora a fost admisă în întregime la fond, iar apelul lor a fost admis în întregime.
In al doilea rând, au criticat soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, respectiv 82,6 lei la plata căreia au fost obligaţi pârâţii, suma care nu reprezintă nici taxa judiciară de timbru (care a fost stabilită de instanţă la suma de 247,9 lei) şi nici onorariu de avocat.
Astfel, pentru reclamanţi s-a admis în totalitate apelul, pentru pârâţi s-a admis apelul doar sub aspectul cheltuielilor de judecată care sunt scutite de taxa judiciară de timbru, motiv pentru care ar fi fost necesar să se dispună cel puţin obligarea pârâţilor la plata taxei judiciare de timbru achitate în apel de către reclamanţi. De asemenea, instanţa de apel nu a motivat în niciun fel cum a stabilit suma de 82,6 lei în condiţiile în care se reţine că reprezintă atât onorariul de avocat, cât şi taxa judiciară de timbru. Chiar daca s-ar calcula procentual sumele achitate în apel, tot nu ar putea rezulta suma menţionată mai sus.
Faţa de starea de fapt arătată, au apreciat că în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor art. 274 şi 276 Cod procedură civilă, instanţa a acordat în apel cheltuieli de judecată în sumă de 82,56 lei, în mod corect instanţa de apel trebuind să oblige pârâţii la plata în întregime a cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru şi onorariul de avocat în apel.
Faţă de toate cele expuse, au solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei civile atacate în ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor la fond şi în apel, în sensul de a respinge cererea pârâţilor de acordare a cheltuielilor de judecată la fond şi de a obliga pârâţii la plata în întregime a cheltuielilor de judeca reclamanţilor.
In temeiul art. 274 şi art. 277 Cod procedură civilă, solicită obligarea pârâţilor în solidar la plata cheltuielilor de judecată, constând onorariu de avocat în recurs.
Pârâţii S.I., S.M., V.L. şi S.S. au solicitat admiterea recursului şi pe cale de consecinţă, în principal casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii cererii reconvenţionale şi prin urmare obligarea reclamanţilor la încheierea contractului de închiriere cu privire la imobilul apartament nr. 27 situat în mun. Cluj-Napoca str. P. nr. 27 jud. Cluj înscris în C.F. nr. 252236-C1-U8 Cluj-Napoca (provenita din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 38492/a) cu nr. top. 23355/S/XXVII, compus din 4 camere şi dependinţe în suprafaţa totala de 86,16 mp. cota indiviza de 2,25/100 parte, în principal pe o durata de 5 ani, iar în subsidiar pe o durata de 1 an, cu un cuantum al chiriei care să nu depăşească 15% din venitul net lunar pe membru de familie; admiterea excepţiei tardivităţii apelului formulat de E.B.G., E.G. şi E.C.L. şi pe cale de consecinţă respingerea acestui apel ca tardiv formulat şi acordarea cheltuielilor de judecată.
In motivarea recursului, pârâţii au arătat că în ceea ce priveşte solicitarea de casare a deciziei atacate au considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ. având în vedere că instanţa de apel nu a motivat în nici un fel solicitarea în subsidiar, din cererea reconvenţională şi criticată în faţa instanţei de apel, în ceea ce priveşte obligarea reclamanţilor la încheierea unui contract de închiriere pe perioada unui an de zile, cu un cuantum al chiriei care să nu depăşească 50% din venitul net lunar pe membru de familie, cu privire la apartamentul în litigiu, ceea ce face imposibil controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Au arătat prin motivele de apel că privitor la obligarea contractului de închiriere cu condiţiile arătat mai sus, prin procesul-verbal încheiat cu reclamanţii, aceştia s-au arătat de acord cu încheierea acestuia pentru termenul de 1 an de zile. Şi-au fundamentat aşadar pretenţiile din apel pe acordul intervenit între ei pe de o parte şi reclamanţi pe de altă parte, astfel încât încheierea contractului urma să fie o simplă formalitate.
Cu toate acestea, instanţa de apel s-a rezumat să analizeze doar dispoziţiile OUG 40/1999 - cu privire la încheierea contractului pe o perioadă de 5 ani de zile - fără însă să motiveze în vreun fel şi fără să arate care sunt motivele pentru care pretenţia de încheiere a contractului de închiriere pe 1 an, în considerarea dorinţei reclamanţilor de la momentul încheierii procesului - verbal, nu poate fi primită.
In aceste condiţii, instanţa de recurs nu poate realiza un control judiciar efectiv.
In ceea ce priveşte solicitarea de admitere a recursului cu consecinţa modificării deciziei atacate, au arătat că în mod nelegal a ignorat instanţa de apel dispoziţiile legale prevăzute de OUG nr. 40/1990 şi de asemenea a art. 1, 14 şi 15 din Legea nr. 10/2001. Textele legale amintite prevăd dreptul pârâţilor de a beneficia de încheierea unui contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani de zile. Este de necontestat faptul că prin dispoziţia de restituire nr. 5140/2010 emisă de Primarul mun. Cluj-Napoca reclamanţii au redobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului situat la adresa administrativă menţionată.
Pârâţii au arătat că sunt chiriaşii apartamentului în litigiu în baza contractului de închiriere nr. 39940/21.07.1992 încheiat cu Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca şi a actului adiţional nr. 2/21.07.2009. Potrivit acestui din urma act durata contractului de închiriere privind suprafaţa locativă cu destinaţia de locuinţa situat în Cluj-Napoca str. P. nr. 27 ap. 27 a fost prelungita pe o perioada de 5 ani din data de 19.05.2009 până la data de 19.05.2014.
După restituirea în natură a apartamentului descris în favoarea reclamanţilor, în temeiul Legii nr. 10/2001, au notificat proprietarii apartamentului că solicită încheierea unui contract de închiriere cu privire la apartamentul situat la adresa menţionată pe o perioada de 5 ani în conformitate cu prevederile OUG nr. 40/1999, reclamanţii fiind obligaţi să respecte prevederile acestui act normativ la care se face trimitere la chiar cuprinsul dispoziţiei de restituire în natură, respectiv art.3 .
În realitate promovarea acţiunii a fost determinată de lipsa unui acord între reclamanţi şi pârâţii apelanţi cu privire la durata închirierii şi cuantumul chiriei.
Referitor la primul aspect este de menţionat faptul că i-au notificat în vederea încheierii contractului de închiriere cu durata de 5 ani şi cuantumul chiriei de 15% în conformitate cu art. 32 alin. l şi 2 din OUG nr. 40/1999 şi art. 31 din Legea nr. 241/2001.
Textul legal dispune: ”chiria se stabileşte prin negociere între proprietar şi chiriaş cu ocazia încheierii noului contract de închiriere iar nivelul maxim al chiriei nu poate depăşi 15 % din venitul net lunar pe familie în cazul în care venitul net lunar pe membru pe familie nu depăşeşte salariul mediu net lunar pe economie. În cazul în care venitul net lunar pe membru de familie se situează între venitul mediu net lunar pe economie şi dublul acestuia, nivelul maxim al chiriei lunare nu poate depăşi 25% din venitul lunar pe familie".
Prin înscrisurile depuse în faţa primei instanţe de reclamanţi au făcut dovada în sensul că raportului de locaţiune ce urmează a se stabili i se aplica prima ipoteza prevăzută de textul citat respectiv cea care face trimitere la un nivel maxim al chiriei ce nu poate depăşi 15% din venitul net lunar pe familie. Astfel familia compusă din 5 membri realizează un venit lunar în sumă totală de 1375 de lei compusă din pensia pârâtului de rândul 1 S.I. şi indemnizaţia socială a pârâtei S.M..
In aceste condiţii este nejustificata pretenţia reclamanţilor de încheiere a contractului de închiriere în condiţiile ipotezei subsecvente din textele legale citate şi anume prin aplicarea cotei de 25% la venitul astfel realizat.
Astfel fiind, au considerat că nu pot fi primite susţinerile instanţei de apel în sensul că raportat la momentul la care au formulat cererea reconvenţională trecuseră 12 ani de la momentul adoptării OUG nr. 40/1999, la acest momentul nu s-ar mai putea considera că ar mai exista vreun temei legal pentru încheierea contractului de închiriere în sensul dorit, întrucât:
- textele legale referitoare la protecţia chiriaşilor prevăzute în OUG nr.40/1999 şi Legea 10/2001 sunt în vigoare;
- efectele textelor privind încheierea contractelor de închiriere pe o perioadă de 5 ani intră în vigoare de la momentul restituirii apartamentului de către fostul proprietar (pentru că până la acel moment pârâţii aveau contract de închiriere cu Consiliul local), motiv pentru care nu are nici o relevanţă perioada de timp scursă de la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 40/1999 şi nici a Legii nr. 10/2001.
- până la data de 19.05.2014 aveau contract de închiriere cu Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, motiv pentru care textele legale privitoare la protecţia chiriaşilor la care au făcut trimitere evident că le sunt aplicabile:
Prin urmare din partea pârâţilor nu se poate reţine un refuz nejustificat în privinţa încheierii unui contract de închiriere cu noul proprietar, însă acest contract
va trebui să respecte dispoziţiile imperative ale OUG nr. 40/1999.
Mai mult, după predarea apartamentului către pârâţii reconvenţionali, în baza protocolului încheiat cu Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca pârâţii cunoscând dispoziţiile OUG nr. 40/1999 au determinat şi au achitat către aceştia suma reprezentant 15% din venitul net lunar al familiei şi au remis aceste sume pârâţilor reconvenţionali cu titlu de chirie.
Au apreciat în consecinţa că nu pot fi acuzaţi de rea-credinţă în raporturile cu pârâţii reconvenţionali dar au solicitat concursul instanţei în vederea obligării acestora la respectarea drepturilor recunoscute de actul normativ menţionat mai sus.
În ceea ce priveşte obligarea reclamanţilor la încheierea unui contract pe un an de zile au solicitat să se aibă în vedere că prin procesul-verbal încheiat cu aceştia, reclamanţii sau arătat de acord cu încheierea unui contract pe perioada menţionată de un an de zile. Au solicitat să se constate că cel puţin cu privire la acest aspect pretenţiile lor sunt întemeiate.
Pârâţii au înţeles să critice sentinţa din apel şi în ceea ce priveşte admiterea apelului reclamanţilor solicitând admiterea excepţiei tardivităţii apelului formulat de E.B.G., E.G. şi E.C.L. şi pe cale de consecinţă respingerea acestui apel ca tardiv formulat.
Reclamanţii recurenţi E.B.G., E.G. şi E.C.L. şi-au ales domiciliul pentru comunicarea actelor de procedură la adresa din Cluj-Napoca, str. P., nr. 35, ap. 8, jud. Cluj. La această adresă le-a fost comunicată sentinţa, în data de 03.03.2014. Reclamanţii recurenţi au formulat recurs la data de 10.04.2014, cu încălcarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 C. proc. civ.
In legătură cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură pârâţii au arătat că prin cererea de chemare în judecată reclamanţii şi-au ales domiciliul în Cluj-Napoca str. P. nr. 35 ap. 8 jud. Cluj.
La data de 14 martie 2013 şi-au ales domiciliul în Cluj-Napoca, C., nr. 74, bloc Y9, sc. II, ap. 25, jud. Cluj.
Ulterior însă reclamanţii şi-au reales domiciliul procesul pentru comunicarea actelor în Cluj-Napoca str. P. nr. 35 ap. 8 jud. Cluj prin cererile înregistrate la fila 222 dosar fond, în cadrul obiecţiunilor la raportul de expertiză, precum şi prin concluziile scrise de la fila 280 dosar fond.
Astfel fiind au considerat că ultimul domiciliu ales al reclamanţilor a fost cel din Cluj-Napoca, str. P. nr. 35 ap. 8 jud. Cluj, unde s-a şi efectuat comunicarea hotărârii.
Au considerat că nu poate fi luat în considerare domiciliul ales de pe C., ..., întrucât reclamanţii nu şi-au îndeplinit obligaţia stabilită de art.98 C.pr.civ. de a comunica pârâţilor, prin scrisoare recomandată schimbarea domiciliului acestora.
In concluzie în condiţiile în care reclamanţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile procedurale de schimbare a domiciliului şi că ultimul domiciliul indicat de către aceştia este identic cu cel din cererea de chemare în judecată - act comunicat şi pârâţilor şi despre care au avut cunoştinţă - au considerat că doar domiciliul din Cluj-Napoca str. P. nr. 35 ap. 8 jud. Cluj putea fi luat în considerare de către prima instanţă.
In aceste condiţii, în mod legal s-a efectuat comunicarea hotărârii la adresa indicată din Cluj-Napoca str. P., nr. 35 ap. 8 jud. Cluj.
Considerând că raportat la cele indicate în mod legal a fost comunicată sentinţa la domiciliul indicat de către aceştia în Cluj-Napoca str. P., nr.35, ap.8, jud. Cluj şi că în aceste condiţii recomunicarea aceleaşi sentinţe la adresa din Cluj-Napoca, C., nr. ... nu are caracter legal, considerând aşadar că termenul de formulare a recursului a început să curgă din data de 03.03.2014 şi nu de la data recomunicării sentinţei.
Pârâţii S.I. F. şi B. (născută S.) M.C. au solicitat admiterea recursului şi pe cale de consecinţă casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare
In motivarea recursului, pârâţii au arătat că decizia atacată este nemotivată în ceea ce priveşte apelul prin care au solicitat să se constatate faptul că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu ei în faţa Judecătoriei Cluj-Napoca şi de asemenea nici sentinţa atacată nu le-a fost niciodată comunicata impunându-se anularea sentinţei atacate - motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 raportat la art. 105 alin. l C. pr. civ.
Au solicitat să se constate că niciunde în cuprinsul deciziei pronunţate în apel nu a fost analizată solicitarea de anulare a sentinţei ca urmare a necitării lor în faţa instanţei de fond.
In egală măsură instanţa de apel a analizat, în ceea ce priveşte apelul formulat de ei, doar condiţiile OUG nr. 40/1999 însă au atacat sentinţa pronunţată de Judecătoria Cluj -Napoca sub aspectul că nu am fost legal citaţi. Sunt aşadar incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ.
Decizia atacată se impune a fi casată şi raportat la dispoziţiile art. 105 alin. l C.pr.civ. având în vedere că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită în faţa Judecătoriei Cluj-Napoca şi de asemenea nici sentinţa atacată nu le-a fost niciodată comunicată.
Faţă de neîndeplinirea procedurii de citare în faţa Judecătoriei Cluj -Napoca sunt incidente dispoziţiile art. 105 alin. l C.pr.civ. şi se impune anularea întregii proceduri urmate şi de trimiterea cauzei Judecătoriei Cluj-Napoca.
Reclamanţii E.B.G., E.G. şi E.C.L. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, păstrarea ca legală a sentinţei atacate, sub aspectul motivelor de recurs invocate de pârâţi şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâţii S.I., S.M., V.L. şi S.S. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului formulat de reclamanţi ca nefundat şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererile de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Reclamanţii recurenţi E.B.G., E.G. şi E.C.L. au arătat, printre altele, în recursul lor că instanţa de apel nu a motivat în niciun fel cum a stabilit suma de 82,6 lei cheltuieli de judecată în condiţiile în care se reţine că reprezintă atât onorariul de avocat, cât şi taxa judiciară de timbru. Chiar daca s-ar calcula procentual sumele achitate în apel, tot nu ar putea rezulta suma menţionată mai sus.
Pârâţii S.I., S.M., V.L. şi S.S. au arătat, printre altele, în recursul lor că instanţa de apel nu a motivat în nici un fel solicitarea în subsidiar, din cererea reconvenţională şi criticată în faţa instanţei de apel, în ceea ce priveşte obligarea reclamanţilor la încheierea unui contract de închiriere pe perioada unui an de zile, cu un cuantum al chiriei care să nu depăşească 50% din venitul net lunar pe membru de familie, cu privire la apartamentul în litigiu, ceea ce face imposibil controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Pârâţii S.I. F. şi B. (născută S.) M.C. au arătat, printre altele, în recursul lor că decizia atacată este nemotivată în ceea ce priveşte apelul prin care au solicitat să se constatate faptul că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu ei în faţa Judecătoriei Cluj-Napoca şi de asemenea nici sentinţa atacată nu le-a fost niciodată comunicată impunându-se anularea sentinţei atacate - motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 raportat la art. 105 alin. l C. pr. civ.
Curtea constată că acest motiv de recurs din toate trei recursurile este fondat pentru că instanţa de apel nu a motivat în niciun fel cum a stabilit suma de 82,6 lei cheltuieli de judecată parţiale, nu a motivat în nici un fel solicitarea în subsidiar, din cererea reconvenţională şi criticată în faţa instanţei de apel, în ceea ce priveşte obligarea reclamanţilor la încheierea unui contract de închiriere pe perioada unui an de zile şi nici dacă procedura de citare cu pârâţii S.I. F. şi B. (născută S.) M.C. a fost legal îndeplinită cu ei în faţa Judecătoriei Cluj-Napoca şi de asemenea nici dacă sentinţa atacată le-a fost legal comunicată.
Art. 298 Cod procedură civilă prevede că dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în titlul IV.
Cu privire la motivele de apel, potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, j udecătorii sunt datori să arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Ca atare, considerentele reprezintă un element necesar al oricărei hotărâri judecătoreşti, motivarea de fapt şi de drept fiind indispensabilă acestui important act procedural.
Motivarea trebuie să se refere la toate motivele de apel formulate şi la considerentele pentru care s-au respins sau admis unele cereri ori excepţii, inclusiv pentru cheltuielile de judecată.
Cu alte cuvinte, instanţa trebuie sa se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut prin acţiune şi asupra tuturor mijloacelor ce au stat la temelia pretenţiilor ridicate de părţi.
In apel, instanţa trebuie să răspundă la toate motivele prezentate de părţile care au atacat hotărârea pronunţată în prima instanţa, simpla preluare a unor argumente din sentinţă nefiind suficientă pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 261 alin. (1) Cod procedura civilă.
In apel instanţa trebuie să analizeze şi motivele de apel expuse de parte, ca şi excepţiile de altfel, în întregime.
Indatorirea de a motiva hotărârea sub aspectul tuturor cererilor, excepţiilor şi respectiv criticilor formulate de părţi, constituie o garanţie pentru justiţiabili, în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita un eficient control judiciar.
Fără arătarea motivelor nu se poate exercita controlul judiciar, astfel că instanţa pronunţă o soluţie nelegală, care, potrivit art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, este supusă casării.
Contrar acestor dispoziţiuni arătate şi explicate mai sus, instanţa de apel a omis să analizeze motivul de apel arătat anterior, privind solicitarea din subsidiar, din cererea reconvenţională criticată în faţa instanţei de apel, în ceea ce priveşte obligarea reclamanţilor la încheierea unui contract de închiriere pe perioada unui an de zile, dacă procedura de citare cu pârâţii S.I. F. şi B. (născută S.) M.C. a fost legal îndeplinită cu ei în faţa Judecătoriei Cluj-Napoca şi de asemenea nici dacă sentinţa atacată le-a fost legal comunicată şi nu a motivat nici modul de acordare a cheltuielilor de judecată din apel, astfel încât cu privire la hotărârea pronunţată nu se poate exercita un control judiciar eficient, prin prisma acestei lipse a analizei şi a motivării.
In contextul dispoziţiilor art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, modificat, instanţa era obligată să facă aprecieri cu privire la toate susţinerile părţilor, deci inclusiv cu privire la motivele de apel arătate mai sus.
Codul de procedură civilă consacră principiul general după care orice hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată şi toate motivele de apel, apărările şi excepţiile să fie analizate. Aceasta dispoziţie este edictată atât în interesul unei bune administrări a justiţiei şi încrederii ce trebuie să inspire justiţiabililor cât şi pentru a se da instanţelor superioare posibilitatea de a controla judecata primelor instanţe.
Pentru satisfacerea acestui principiu, judecătorii fondului sunt datori să arate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea lor, să enunţe cele constatate şi dovezile care au determinat-o.
Sub acest aspect prevederile art. 261 alin. 1 pct. 5 din codul de procedură civilă au caracter imperativ, iar nerespectarea lor atrage casarea hotărârii pentru că, fără arătarea motivelor şi a dovezilor, soluţia pronunţată este nelegală.
Este un viciu al hotărârii neanalizarea tuturor motivelor de apel, apărărilor sau excepţiilor, iar remediul este doar casarea.
In cazul în care nu se analizează toate motivele de apel, apărările sau excepţiile atunci instanţa nu analizează fondul apelului şi prin urmare instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ipoteză prevăzută de art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, care arată în partea finală şi că dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanţa de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară.
Reclamanţii recurenţi E.B.G., E.G. şi E.C.L. mai arată în recursul lor că în decizia atacată instanţa de apel a reţinut faptul că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi a fost admisă în totalitate la instanţa de fond, iar cererea reconvenţională a fost admisă doar în parte, însă a concluzionat că nu se impunea compensarea totală a cheltuielilor de judecată.
Având în vedere soluţia de casare ce rezultă de mai sus aceste critici vor fi avute în vedere în rejudecarea apelurilor şi vor fi analizate în funcţie de soluţia ce se va da apelurilor şi acţiunii.
Pârâţii S.I., S.M., V.L. şi S.S. mai arată că în ceea ce priveşte solicitarea de admitere a recursului cu consecinţa modificării deciziei atacate, instanţa de apel a ignorat dispoziţiile legale prevăzute de OUG nr. 40/1990 şi de asemenea a art. 1, 14 şi 15 din Legea nr. 10/2001. Textele legale amintite prevăd dreptul pârâţilor de a beneficia de încheierea unui contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani de zile.
Aceste critici ca şi celelalte legate de acest motiv, vizând de asemenea modificarea deciziei, vor fi avute în vedere de instanţa de apel în rejudecare.
Pârâţii au înţeles să critice decizia din apel şi în ceea ce priveşte admiterea apelului reclamanţilor, solicitând admiterea excepţiei tardivităţii apelului formulat de E.B.G., E.G. şi E.C.L. şi pe cale de consecinţă respingerea acestui apel ca tardiv formulat.
Cu privire la acest motiv de recurs, care în caz de admitere ar duce la modificarea deciziei, prin urmare nu poate fi admis, dat fiind că soluţia este de casare, trebuie ca instanţa de apel să analizeze din nou excepţia tardivităţii.
Relativ la această excepţie a tardivităţii şi la îndeplinirea de către reclamanţi a condiţiilor instituite de art. 93 şi art. 98 Cod procedură civilă, aşa cum califică Curtea motivele arătate de recurenţi când invocă alegerea de domiciliu şi schimbarea acestuia, trebuie arătat următoarele.
Reclamanţii au indicat în acţiunea introductivă că îşi aleg domiciliul în Cluj-Napoca str. P. nr. 35 ap. 8 prin mandatarul lor, prin urmare în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 93 Cod procedură civilă cu privire la alegerea de domiciliu şi indicarea persoanei care va primi actele.
Ulterior reclamanţii indică acelaşi domiciliu (fila 28, 57 dosar fond).
La data de 14.03.2013 reclamanţii prin mandatar depun un script (fila 195 dosar fond) prin care arată că solicită îndeplinirea procedurii de citare şi comunicarea hotărârii la domiciliul procesual ales din Cluj-Napoca str. C. nr.....
Având în vedere că dacă la iniţierea procesului reclamanţii indică o adresă la care locuiesc sau la care îşi aleg domiciliul iar ulterior indică o altă adresă rezultă că o schimbare a acesteia nu este o alegere de domiciliu în condiţiile art. 93 Cod procedură civilă ci o schimbare a domiciliului, la care locuiesc sau ales, schimbare care trebuie făcută în condiţiile art. 98 Cod procedură civilă.
Trebuie constatat că în cauză nu sunt întrunite condiţiile art. 98 Cod procedură civilă întrucât deşi au adus la cunoştinţă instanţei prin script această schimbare, despre ea nu au înştiinţat celelalte părţi prin scrisoare recomandată a cărei recipisă să o depună la dosar odată cu petiţia către instanţă, aşa cum prevede textul legal.
Sancţiunea nerespectării acestei proceduri este neluarea în seamă a schimbării şi considerarea ca îndeplinită a procedurii de citare sau a comunicării la domiciliul iniţial indicat.
Constatarea făcută de instanţa de fond prin încheierea din data de 22.03.2013 (fila 206 dosar fond) că reclamanţii şi-au schimbat domiciliul nu respectă cerinţele textului legal, prin urmare nu poate fi luată în considerare.
Mai trebuie observat că ulterior la 31.05.2013 şi 21.11.2013 reclamanţii mai depun la dosar scripte prin care indică acelaşi domiciliu ca cel indicat în acţiunea introductivă (fila 222, 280 dosar fond).
In aceste condiţii trebuie constatat dacă comunicarea făcută la în data de 03.03.2014 la domiciliul indicat în acţiunea introductivă este regulat făcută şi în funcţie de aceasta dacă apelul acestor reclamanţi este formulat sau nu în termenul legal.
Reclamanţii au susţinut prin întâmpinare că instanţa de apel a respins excepţia tardivităţii recursului formulat de reclamanţi, prin încheierea din 18.06.2014, raportat la art. 282 C.pr.civ. coroborat cu art. 316 C.pr.civ. şi că pârâţi trebuiau să atace şi acea încheiere.
Curte reţine că, în condiţiile în care încheierea din 18.06.2014 este cea de la termenul la care părţile au pus concluzii pe fond, se consideră că în cazul amânării pronunţării această încheiere, ce cuprinde de fapt ceea ce ar trebui să constituie practicaua hotărârii, arătată de art. 261 pct. 1-4 Cod procedură civilă, face corp cu hotărârea, şi prin urmare calea de atac exercitată împotriva hotărârii este exercitată şi împotriva încheierii de amânare a pronunţării care cuprinde practicaua de fapt a hotărârii.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă cât şi al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 şi art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită în parte recursul declarat de reclamanţii E.B.G., E.G. şi E.C.L. şi să admită în totalitate recursurile declarate de pârâţii S.I., S.M., V.L. şi S.S. şi, respectiv, de pârâţii S.I. F. şi B. M.C., (născuta S.), împotriva deciziei civile nr. 476/A din 25.06.2014 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar nr. .../211/2011, pe care o va casa în întregime şi va trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă, Tribunalul Cluj.
Recursul declarat de reclamanţii E.B.G., E.G. şi E.C.L. a fost admis în parte pentru că soluţia fiind casarea urmează ca acordarea sau neacordarea pe fond a cheltuielilor în apel să depindă de soluţia ce se va da pe fondul acelor apeluri şi prin prisma celor de mai sus.
| ← Motive de recurs. Schimbarea naturii înţelesului cererii de... | Hotărâre împotriva căreia nu se poate exercita recursul.... → |
|---|
