Hotărârea judecătorească irevocabilă. Titlu executoriu

C. proc. civ., art. 112 pct. 4, art. 133, art. 372, art. 399

Susţinerea că hotărârea judecătorească nu poate constitui titlu executoriu, datorită faptului că în cauză nu s-a făcut comunicarea sentinţei judecătoreşti în vederea exercitării căilor legale de atac, nu constituie un motiv temeinic pentru admiterea cererii de anulare a formelor de executare, în condiţiile în care, de altfel, sentinţa ce constituie titlu executoriu poartă menţiunea că este irevocabilă.

Jud. sect. 3 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 4121 din 20 mai 2004, nepublicată

Notă: Legea nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă (M. Of. nr. 355 din 27 iulie 1999) a fost abrogată, în parte, prin Legea nr. 577/2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (M. Of. nr. 1 din 5 ianuarie 2004).

O.U.G. nr. 2/2001 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea, după caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţii publice (M. Of. nr. 10 din 9 ianuarie 2001) a fost abrogată, în parte, prin O.U.G. nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice (M. Of. nr. 464 din 29 iunie 2003).

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3, la data de 16 aprilie 2004, contestatoarea SC H.B.E. SRL a solicitat ca, în contradictoriu cu intimata Administraţia Finanţelor Publice sector 3, să se dispună anularea titlului executoriu nr. 4249 din 22 martie 2004 şi a tuturor formelor de executare efectuate în baza lui. Până la soluţionarea contestaţiei, s-a solicitat suspendarea executării silite.

în motivarea contestaţiei, s-a arătat că procesul-verbal de constatare şi sancţionare încheiat de Inspectoratul teritorial de muncă al municipiului Bucureşti este lovit de nulitate absolută, întrucât textul de lege invocat (art. 15 din Lege nr. 130/1999) ca fiind temeiul sancţionării a fost abrogat prin O.U.G. nr. 23/2003, iar hotărârea judecătorească invocată de intimată (fără dată şi număr) nu poate fi definitivă şi irevocabilă pentru a constitui titlu executoriu, nefiindu-i comunicată contestatoarei pentru exercitarea căilor legale de atac.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care solicită anularea contestaţiei pentru neîndeplinirea dispoziţiilor prevăzute de art. 112 pct. 4 teza II C. proc. civ., respectiv temeiul de drept invocat în contestaţie este eronat. Pe fond, solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, arătând că, prin adresa emisă de Judecătoria sectorului 6, biroul executări contravenţionale şi înregistrată la intimată, sub nr. 261971 din 29 septembrie 2001, s-a solicitat darea în debit şi încasarea sumei de 50.000.000 lei de la SC H.B.E. SRL; ulterior, prin adresa nr. 29842 din 15 decembrie 2003, se solicită intimatei confirmarea de primire a titlului executoriu, respectiv sentinţa civilă nr. 271 din 21 ianuarie 2003, anexându-se adresei şi hotărârea judecătorească menţionată, prin care s-a respins plângerea contravenţională formulată de contestatoare împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. 0005915, întocmit de Inspectoratul teritorial de muncă al

municipiului Bucureşti. Se mai arată ca hotărârea a rămas irevocabilă, iar motivul invocat de contestatoare, referitor la nulitatea procesului-verbal este irelevant în cauza de faţă, acest motiv putând fi invocat doar pe calea plângerii împotriva procesului-verbal de contravenţie.

La termenul din 20 mai 2004, s-a respins cererea de suspendare a executării, pentru neplata cauţiunii. Intimata a comunicat, la solicitarea instanţei, actele ce au stat la baza emiterii titlului executoriu contestat.

Instanţa reţine următoarele:

în primul rând, instanţa se va pronunţa asupra cererii de anulare a contestaţiei, pentru neîndeplinirea dispoziţiilor prevăzute de art. 112 pct. 4 teza II C. proc. civ., respectiv indicarea unui temei de drept eronat. Această cerere urmează să fie respinsă pentru următoarele considerente: nulitatea cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 133 C. proc. civ., pentru acest motiv, ar fi putut interveni în condiţiile dovedirii de către intimată a unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, pentru că, în acest caz, nulitatea este virtuală. Nefâcându-se această probă suplimentară în privinţa vătămării, cererea urmează să fie respinsă.

Pe fond, se reţin următoarele: prin sentinţa civilă nr. 271 din 21 ianuarie 2001, pronunţată de Judecătoria sectorului 6, s-a respins plângerea contravenţională formulată de contestatoare împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria B. nr. 0005915, întocmit de Inspectoratul teritorial de muncă al municipiului Bucureşti, prin care societăţii contestatoare i s-a aplicat o amendă în sumă de 50.000.000 lei. Hotărârea poartă menţiunea că este irevocabilă. în aceste condiţii, susţinerea contesta-toarei privind lipsa caracterului irevocabil al hotărârii nu poate fi reţinută. Celălalt motiv, privitor la nulitatea procesului-verbal de contravenţie, trebuia invocat şi, pe cale de consecinţă, analizat în cauza ce a avut ca obiect plângerea contravenţională, fiindu-i opus organului constatator ce a întocmit procesul-verbal.

în consecinţă, contestaţia la executare a fost respinsă, ca nefondată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Hotărârea judecătorească irevocabilă. Titlu executoriu