I. Potrivit art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă: „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omi
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 3410/R din data de 20.06.2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. 123/64/2013 contestatorul B S C a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1245/R/13 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 3074/117/2007.
Contestatorul a invocat dispozițiile art.318 alin. 1 teza finală Cod procedură civilă.
În motivare contestatorul a arătat că prin sentința civilă nr. 2843/16.03.2012 a Tribunalului Cluj a fost respinsă pe fond excepția de nelegalitate a autorizației de construire nr. 381/2006, respectiv a avizului nr. 8724/2006.
Motivele de nelegalitate a actelor precizate s-au fondat pe invocarea lipsei unui element esențial al oricărui act administrativ și anume semnătura autorului actului. Astfel, prin expertiza criminalistică nr. 163 din 20 octombrie 2011 s-a demonstrat faptul că semnăturile existente pe autorizația de construire nr. 381/2006 respectiv pe acordul unic cu nr. 356/2006 prezintă impresiune de sigiliu de tip "parafă personală"; a titularului, domnul primar E B. În continuare conform acestui raport de expertiză rezultă că semnătura de pe avizul de urbanism de la poziția primar a fost realizată prin copiere electrostatică împreună cu întregul act ca impresiune de sigiliu de tip parafă personală a titularului E B. Acest aviz derogator nu este altceva decât o copie xerox a ceea ce s-a dorit a fi un înscris original, deci un asemenea înscris original nu există ca realitate juridică. Instanța de fond nu a constatat nici un fel de neregularitate cu privire la legalitatea actelor atacate.
Ca urmare a respingerii excepțiilor invocate cu privirea la legalitatea actelor, contestatorul a declarat recurs la Curtea de Apel Brașov, ce a fost soluționat prin pronunțarea Deciziei nr. 1245/R/13 martie 2013.
Prin această decizie Curtea de Apel Brașov a menținut soluția Tribunalului, cu privire la excepția de nelegalitate, reținând că avizul CTATU există în materialitatea sa.
Contestatorul a susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 318 alin. 1 raportat la al doilea motiv de contestație și anume omisiunea instanței de a cerceta vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Acesta a precizat că temeiul invocat vizează contestația în anulare specială. Pentru a se încadra în dispozițiile textului de lege menționat s-au conturat două condiții esențiale ce țin de admisibilitate și anume hotărârea atacată să fie pronunțată în recurs și contestatorul să-și sprijine contestația în anulare pe unul din motivele arătate expres și limitativ de art. 318 cod procedură civilă.
Curtea a constatat existența materială a avizelor respectiv a autorizației de construire, deși nu s-a invocat inexistența lor materială, fapt care ar fi împiedicat realizarea efectivă a expertizei criminalistice, ci inexistența sub aspect juridic, argument neanalizat de instanța investită cu soluționarea recursului.
Contestatorul a susținut că instanța de recurs a omis să cerceteze un motiv de casare sau modificare invocate în recurs.
Din motivarea deciziei nr. 1245/R/13 martie 2013 rezultă faptul că instanța a analizat susținerile recurentului cu privire la efectele lipsei semnăturii olografe de pe avizul derogator, doar din punct de vedere faptic.
În opinia contestatorului instanța a omis să analizeze consecințele juridice ale obținerii semnăturii și a întregului act, cu impresiune de sigiliu, de tip parafă în urma copierii electrostatice tip xerox a întregului document, adică nu a ținut cont de faptul că acest aviz a luat naștere prin copiere xerox.
Datorită motivației lacunare în susținerea legalității actelor atacate, contestatorul a învederat omisiunea Curții de Apel Brașov de a analiza argumentele sale cu privire la inexistența juridică a avizului, care formează operațiunea material-tehnică fundamentală, stând astfel la baza emiterii autorizației de construire cu nr. 381/2006.
Un alt argument în sensul admiterii contestației este acela că omisiunea la care se referă textul vizat trebuie să fie esențială în raport cu situația existentă la dosar în momentul pronunțării hotărârii.
Contestatorul a susținut că instanța de recurs a omis să cerceteze argumentul referitor la inexistenta juridică a Avizului Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism nr. 8724/2006.
Astfel, acesta a precizat că în notele de ședință depuse în data de 27.02.2013 a susținut inexistența juridică a avizului ce a făcut obiectul excepției de nelegalitate, or instanța a omis să cerceteze acest argument rezumându-se la constatarea existenței de fapt a avizului respectiv.
Acesta a arătat irelevanța existenței faptice a unui act care se află în imposibilitatea de a se bucura de existență juridică, din punctul de vedere al raporturilor de drept public. Acesta a menționat că trebuie făcută o diferențiere între inexistența de fapt și inexistența juridică a unui act administrativ.
Cu alte cuvinte în fapt, așa cum instanța de recurs a constatat, avizul respectiv există în materialitatea sa, însă manifestarea de voință cuprinsă în acesta, nu poate produce nici un efect juridic, ca o veritabilă sancțiune juridică datorită lipsei semnăturii olografe a autorului actului, mai mult decât atât aceasta fiind aplicată printr-o procedură care contravine principiilor care guvernează dreptul public. Astfel ceea ce s-a pus în vederea instanței nu ține de existența faptică a avizului, ci de inexistența sa juridică, urmare a viciului esențial care îl afectează, motiv pentru care nu i se pot recunoaște efectele juridice specifice.
Curtea a precizat faptul că actul prezintă aparența de legalitate. Acest fapt este contestat prin însuși raportul de expertiză criminologică efectuat în cauză, din care rezultă modalitatea efectivă a aplicației respectivei semnături, ce nu emană de la autorul actului, chiar dacă acesta l-a însușit pe parcursul litigiului în curs, fapt care nu poate echivala sub nici o formă cu confirmarea ulterioară a actului.
Contestatorul a mai susținut irelevanța existenței materiale a Avizului Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism nr. 8724/2006.
Acesta a precizat că instanța s-a limitat la a constata existența materială a avizului contestat, fără a analiza consecințele juridice ce decurg din modul în care a fost "situată"; semnătura Primarului, și aceea ca urmare a semnării cu o ștampilă, tip parafă personală.
Irelevanța acestui aspect poate fi dedusă și din motivele invocate în recurs pe care instanța a omis să le cerceteze cu această ocazie.
În opinia contestatorului existența faptică a acestui aviz nu poate produce nici un fel de consecințe atâta timp cât efectele sale juridice sunt împiedicate de însăși lipsa etapei însușirii conținutului său, de către autorul acestuia, însușire care nu poate fi confirmată ulterior nefiind vorba în acest caz de o condiție formală neesențială, ci de însăși lipsa semnăturii sau cu alte cuvinte aparența existenței acesteia printr-o metodă frauduloasă care în mod vădit răstoarnă prezumția de legalitate ce planează în favoarea actelor administrative în general.
Contestatorul a concluzionat că existența materială a avizului criticat este lipsită de relevanță dat fiind principiul formalismului existent în dreptul public, care împiedică recunoașterea unui act neînsușit ca fiind apt de a avea existență juridică, în acest context existența sa materială nefiind relevantă, sub aspectul legalității sale.
Contestatorul a mai solicitat ca, în măsura în care instanța ar aprecia că de fapt în recurs instanța s-ar fi pronunțat asupra existenței avizului în discuție, atunci ar fi aplicabile dispozițiile art. 318 alin. 1teza I privind constatarea intervenției unei erori materiale.
Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.
Prin decizia nr. 1245/R/13 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 3074/117/2007 s-a admis în parte recursul declarat de reclamantul B S C împotriva sentinței civile nr. 2843/2012 pronunțată de Tribunalul Cluj - secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale - în dosar nr. 3074/117/2007, s-a modificat în parte sentința, în sensul că s-a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamantului B S C, s-a casat în parte sentința recurată cu privire la petitul referitor la obligarea pârâtului R M H la demolarea construcției edificate în C N, str. T…, nr. 10, și s-a trimis cauza spre rejudecare, în aceste limite Tribunalul Brașov.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut următoarele:
S-au susținut criticile recurentului B S C sub motivul că prima instanță a pornit de la falsa premisă că art. 32 raportat la art.28 din Legea nr. 50/1991 a instituit o competență exclusivă în favoarea Primarului pentru a solicita desființarea unei construcții edificate ilegal.
Or, legitimitatea Primarului de-a sesiza instanța de judecată s-a referit la materia contravențională și nu a suprimat posibilitatea reclamantului care justifică un interes legitim și actual de-a solicita și capătul de cerere privind demolarea construcției reclamate, ca ilegal ridicate, odată cu invocarea excepției de nelegalitate a A.C. nr. 381/2006 și a acordului unic nr. 356/2006, respectiv avizul Comisiei de Urbanism nr. 8724/2006, în raport de art. 18 alin.2 din Legea nr. 554/2004, cu respectarea art. 4 alin.3 din lege.
Așa fiind, întrucât respingerea capătului de cerere privitor la demolarea construcțiilor edificate cu încălcarea prevederilor A.C. nr. 381/2006 s-a făcut în principal, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesual active a reclamantului B S C și în subsidiar, pe fond, dar pentru rațiuni strict întemeiate pe legalitatea A.C. nr. 381/2006, astfel cum a fost ea constatată prin Decizia civilă nr. 930/18.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 4914/2007, devin aplicabile art. 312 alin.3 Cod procedură civilă, în aceste limite. Practic, Tribunalul în raport de limitele învestirii sale, raportat la cauza dedusă judecății nu a procedat la judecata fondului cauzei, corelativ și la excepția de nelegalitate invocată.
În ceea ce privește excepția de nelegalitate invocată, sunt corecte rațiunile recurentului reclamant, potrivit cu care, dacă în dreptul privat forma nu este o condiție de valabilitate a actului juridic civil decât în mod excepțional, căci această diviziune a dreptului este dominată de principiul consensualismului, "indiferența Codului civil față de forma concretă a consimțământului";, în dreptul public forma este esențială. Mai mult, aproape întotdeauna ea este dublată și de o procedură riguroasă, a cărei nerespectare atrage adeseori sancțiuni pentru actul emis în aceste condiții: așadar, principiul formalismului reprezintă o dominantă a dreptului public.
Explicația diferenței fundamentale rezidă în însăși esența celor două diviziuni ale dreptului: dreptul privat - un drept al intereselor private, egale între ele - este un drept al libertății; este permis tot ceea ce nu este expres interzis de lege. Cu alte cuvinte, voința se exteriorizează indiferent de formă. Dimpotrivă, dreptul public - un drept creat pentru a proteja interesul public, care trebuie să prevaleze în fața intereselor private - este un drept al constrângerilor; de aceea, pentru administrație este permis numai ceea ce este expres permis de lege. Prin urmare, pentru a se putea verifica riguros conformitatea comportamentului organelor administrative cu legea pe care o aplică, acest comportament trebuie să se muleze pe anumite tipare stricte: voința se poate exterioriza numai în forme predefinite. Limitând drepturile și libertățile fundamentale, actele administrative trebuie să respecte o anumită formă, căci orice ingerință trebuie să fie bine făcută pentru a nu deschide drumul arbitrariului și abuzului.
Față de aceste rațiuni, Curtea a reținut că semnătura reprezintă numele patronimic al unei autorități administrative, scris cu mâna autorului la finalul textului actului; ea are ca scop stabilirea originii actului și certificarea conținutului său: aplicând semnătura, autorul își apropriază în principiu, conținutul înscrisului, atestându-i sinceritatea și asumându-și răspunderea.
În consecință, semnătura este o condiție de existență a actului administrativ, în lipsa acesteia înscrisul nefiind decât un simplu proiect. În practica noastră administrativă, în condițiile exploziei fără precedent a activității organelor administrației, s-a conturat o uzanță: confecționarea unei parafe care imită semnătura olografă a unei persoane care ocupă o funcție de conducere: Astfel actul "semnat"; în aceste condiții poate fi valabil numai dacă: există o delegare de semnătură valabilă (căci numai prin acest mecanism putem explica, legal, aprecierea "semnăturii-parte"; de către o altă persoană); sunt respectate limitele delegării (în ce privește persoana delegată, actele pentru care s-a făcut delegarea, termenul delegării).
Ori, în speță nu s-a probat că parafa cu semnătură a fost aplicată de o altă persoană delegată, primarul asumându-și emiterea actelor administrative atacate, atât în fața instanței de fond, cât și în recurs. per a contrario, nefiind vorba în speță de o delegare de semnătură valabilă ori de o încălcare a limitelor delegării, nefiind probat faptul că parafa s-a aplicat de un delegat nu s-a răsturnat prezumția de legalitate a actelor administrative atacate.
Raportul de expertiză grafică, administrat în fața instanței de fond atestă existența în materialitatea lor, atât a A.C. nr. 318/2006, a acordului unic nr. 356/2006, respectiv a avizului de urbanism nr. 8724/43/2006 fiind îndeplinită condiția de formă prevăzută de art. 2 alin.1 din Legea nr. 554/2004 indiferent că actele au fost semnate cu o impresiune de tip parafă, respectiv că avizul de urbanism de la poziția Primar, este realizat prin copiere electrostatică, atâta timp cât nu s-a probat un eventual abuz în utilizarea parafei. Așa fiind, un act semnat nu poate fi inexistent, căci prezintă aparența unui act legal.
Exced prezentului cadru procesual criticile relativ la nelegalitatea autorizației de construcție sub motivul inexistenței unui aviz derogator față de autoritatea de lucru judecat, prevăzută de art. 103 alin.1 Cod procedură civilă și văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă.
Față de aceste rațiuni de fapt și de drept susamintite, Curtea a reținut că soluția de respingere a excepției de nelegalitate este temeinică și legală, sentința recurată fiind însă casată în parte, față de greșita admitere de către Tribunalul Cluj a excepției lipsei calității procesual active a reclamantului B S C în aplicarea art. 312 alin.3 Cod procedură civilă, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, în raport de aceasta, relativ la petitul privind obligarea pârâtului R M H la demolarea construcției edificate în Cluj-Napoca, str. Trandafirilor nr.10, către Tribunalul Brașov instanța competentă consecință a strămutării dispusă în cauză.
Curtea constată că motivul principal invocat în contestația în anulare promovată împotriva deciziei nr. 1245/R/13 martie 2013 a Curții de Apel Brașov vizează omisiunea instanței de recurs de a cerceta vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Potrivit art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.";
Contestatorul a susținut, în esență, că instanța de recurs nu a analiza argumentul său referitor la inexistența juridică a avizului Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanismului nr. 8724/2006 și a autorizației nr. 318/2006.
Contestatorul a susținut că aceste acte administrative sunt viciate ca urmare a faptului că semnătura aplicată pe acestea nu emană de la autorul actului, ci s-a realizat prin copiere electrostatică împreună cu întregul act ca impresiune de sigiliu de tip parafă personală a titularului E B. Contestatorul a apreciat că aceste acte administrative nu sunt decât copii xerox a ceea ce s-a dorit a fi un înscris original.
Curtea constată că instanța de recurs a analizat existența avizului Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanismului nr. 8724/2006 și a autorizației nr. 318/2006 atât sub aspect material, aspect necontestat de părți, cât și sub aspect juridic, respectiv al conținutului, al condițiilor pe care acest conținut trebuie să le îndeplinească. Un element esențial al actelor administrative îl constituie semnarea acestora de emitent, respectiv de autor.
Instanța de recurs s-a referit în mod expres la modalitatea în care o semnătură a autorului actului administrativ poate fi aplicată pe acest act în mod direct și nemijlocit de emitent sau cu o impresiune de tip parafă, situație practicată frecvent de autoritățile publice.
În aceste împrejurări, Curtea constată că motivul invocat de contestator, respectiv omisiunea instanței de recurs de a cerceta vreunul din motivele de modificare sau de casare nu este îndeplinit în cauză.
Referitor la al doilea motiv al contestației în anulare, invocat în subsidiar, respectiv intervenția unei erori materiale, Curtea constată că este de asemenea nefondat.
Din interpretarea acestui text de lege, Curtea reține că primul motiv vizat de art. 318 din codul de procedură civilă - când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale - are în vedere erori materiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, și care au avut, drept consecință, darea unor soluții greșite.
Textul vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de analiză și interpretare a unor dispoziții legale, sau a unor motive de recurs.
A da părților posibilitatea de a se plânge, pe calea contestației în anulare, de modul în care instanța de recurs a analizat motivele de recurs invocate, înseamnă a se deschide dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac, astfel încât contestația în anulare ar deveni o cale ordinară de atac.
Modul în care instanța investită cu soluționarea recursului a analizat criticile invocate în recurs nu se încadrează în categoria greșelilor materiale. Acestea ar putea fi cel mult calificate drept greșeli de judecată, a căror analiză ar presupune reanalizarea acestora, ceea ce ar echivala în fapt cu o rejudecare, or nu aceasta a fost rațiunea legiuitorului care a reglementat contestația în anulare ca fiind o cale extraordinară de atac.
Instanța de recurs a motivat soluția adoptată cu privire la existența și efectele juridice produse de actele administrative atacate, astfel că punerea în discuție a modului în care instanța de recurs a statuat asupra acestor motive de recurs în cadrul contestației în anulare nu atrage în fapt incidența dispozițiilor art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă, reprezentând în fapt un recurs la recurs, ori, această ipoteză este inadmisibilă.
Pentru aceste considerente Curtea va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul B S C împotriva deciziei nr. 1245/R/13 martie 2013 a Curții de Apel Brașov.
Decizia civilă nr.3410/R/20 iunie 2013, Dosar nr. 123/64/2013 - redactat judecător CEC
| ← Admisibilitatea acţiunii unei persoane în contradictoriu cu... | Tipuri de acţiuni în contencios administrativ. Actul atacat... → |
|---|
