Încadrare juridică. Şantaj. Fals intelectual.. Jurisprudență Amenzi

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 73/Ap din data de 18.06.2013

Fapta inculpatului B.L.A. săvârșită în calitate organ de cercetare al poliției judiciare, de a o constrânge pe partea vătămată B.P.A., prin amenințări repetate, care vizau luarea față de aceasta a unei măsuri preventive, să remită suma de 1.000 lei, în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial pentru numitul U.T., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 al. 1 C. penal, raportat la art. 13/1 din Legea nr. 78/2000 iar fapta inculpatului săvârșită în aceeași calitate de organ de cercetare al poliției judiciare și în baza aceleiași rezoluții infracționale, de a întocmi în fals, două înscrisuri, respectiv: nota de introducere în arest a părții vătămate și procesul - verbal de aducere la cunoștința părții vătămate a motivul reținerii și de a înscrie în fals numărul de înregistrare 266305/14.09.2011 pe plângerea depusă de martorul U.T., acțiunile de falsificare fiind săvârșite în realizarea scopului urmărit, respectiv constrângerea și determinarea părții vătămate de a remite un folos, în mod injust, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 al. 1 C. penal, raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 al. 2 C. penal (3 acte materiale).

Prin sentința penală nr. 6/15.02.2013 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. 810/119/2012 s-a dispus în baza art. 334 Cod de procedură penală respingerea cererii formulate de inculpatul B.L.A. privind schimbarea încadrării juridice a infracțiunii prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale), în infracțiunile prevăzute de art. 290 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 și art. 289 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (2 acte materiale).

S-a dispus în baza art. 194 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 13/1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și c și art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal, condamnarea inculpatului B.L.A., fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În baza art. 289 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale), art. 74 alin. 1 lit. a și c și art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a, 34 alin. 1 lit. b Cod penal, a fost aplicată inculpatului B.L.A. pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal, i s-a interzis inculpatului B.L.A. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b Cod penal, ca pedeapsă accesorie, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 86/1 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei iar în baza art. 86/2 alin. 1 și 2 Cod penal, a stabilit pentru inculpat termen de încercare de 5 ani, care se socotește de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii.

În baza art. 863 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciu de Probațiune de pe lângă Tribunalul Covasna și să respecte programul stabilit de acesta;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 Cod de procedură penală i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 864 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea executării și a pedepsei accesorii.

În baza art. 348 Cod de procedură, penală, cu aplicarea art. 170 Cod de procedură penală, s-a dispus anularea următoarelor acte: notă de introducere în arest din 19.01.2012, orele 16,00, procesului-verbal din 19.01.2012, cu nr. de înregistrare 191.777 din 23.10.2009 și plângerea penală formulată de U.T., având număr de înregistrare 266395/14.09.2011, aflate la filele 132, 133 și 131 dosar de urmărire penală.

S-a mai dispus în baza art. 91/3 alin. 7 Cod de procedură penală, după rămânerea definitivă a hotărârii, arhivarea suporturilor (CD și DVD și două casete) pe care sunt stocate înregistrările convorbirilor telefonice și în mediul ambiental și filmările constatării flagrantului din 27.01.2012 și a desfășurării percheziției din 31.01.2012, în loc special, în plic sigilat, cu asigurarea confidențialității.

În baza art. 189 Cod de procedură penală, s-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu, avocat R.Z., din faza de urmărire penală în sumă de 200 lei și onorariul parțial al apărătorului din oficiu în faza judecății, în cuantum de 50 lei, cuvenit avocat I.Z.E., să se suporte din fondul special al Ministerului Justiției.

În baza art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.550 lei cheltuielile judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna cu nr. 15/P/2012 din 19 martie 2012, înregistrat la data de 21 martie 2012, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul B.L.A., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 194 al. 1 C. penal, raportat la art. 13/1 din Legea nr. 78/2000 și art. 289 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, în actul de sesizare reținându-se în esență că, în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare din cadrul Poliției mun. S, încadrându-se în categoria persoanelor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 78/2000, a constrâns-o pe partea vătămată B.P.A., prin amenințări repetate, amenințările vizând luarea față de aceasta a unei măsuri privative de libertate, să remită suma de 1.000 lei, acțiunile de amenințare fiind săvârșite atât în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial pentru numitul U.T., cât și în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos pentru sine, precum și că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a întocmit în fals, trei înscrisuri, respectiv nota de introducere în arest a părții vătămate, procesul-verbal de aducere la cunoștința părții vătămate a motivul reținerii și a înscris în fals numărul de înregistrare 266305/14.09.2011 pe plângerea depusă de U.T., acțiunile de falsificare fiind săvârșite în realizarea scopului urmărit, respectiv constrângerea părții vătămate și determinarea acesteia de a remite un folos, respectiv dobândirea în mod injust al acestuia de către inculpat.

În urma analizării probatoriului administrat în faza de urmărire penală, respectiv denunțul și declarația părții vătămate (f. 8-13, 15-16 d.u.p.), note de redare a convorbirilor telefonice și în mediul ambiental (f. 55 -82), verificări cu privire la existența plângerii penale formulată de U.T. (f. 86), procesele -verbale de consemnare a seriilor bancnotelor ce au fost înmânate denunțătorului și planșa foto (f. 87 -95), procesul-verbal de constatare în flagrant a remiterii folosului patrimonial (f.96 -101), autorizația de percheziție și procesul-verbal de percheziție (f. 102-108), raportul de constatare tehnico-științifică grafică (f. 109 -130), acte întocmite în fals asupra cărora s-a efectuat expertiza grafică (f. 131-134), mini DVD (2 buc) conținând filmările constatării în flagrant a remiterii folosului patrimonial din data de 27.01.2012 și de la efectuarea percheziției din 31.01.2012) și suporturile conținând convorbirile telefonice și în mediul ambiental (f.153-155), declarațiile martorilor B.R.(f.135), U.T. (f.136-137), P.V. (f. 138) și P.B.M. (f.139), dovada de remitere de către inculpat a sumei de 300 lei primită de acesta în data de 26.01.2012 de la B.P.A. (f.140), declarațiile inculpatului (f. 17-20, 23-24, 30-33), fișa postului (f. 25-27), fișa de cazier judiciar a inculpatului (f. 141 -142), procesele -verbale de verificare cu privire la calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare (f. 35 -38) și a mijloacelor de probă administrate nemijlocit de instanță, respectiv declarația inculpatului B.L.A. (f. 17-19 d.f.), a părții vătămate B.P.A. (f.55-58 d.f.) și declarațiile martorilor U.T. (f.29-30 d.f.), P.V. (f. 31-32 d.f.), B.R. (f. 59-60 d.f.) și P.B.M. (f.61-62 d.f.) prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare, în cursul lunii noiembrie 2011, inculpatului i s-a repartizat dosarul nr. 1726/P/2011, în vederea efectuării cercetării penale, dosar în care numitul B.P.A. era cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 al. 1 Cod penal și înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1 Cod penal și în care, în luna decembrie 2011, inculpatul a dispus începerea urmăririi penale, soluție confirmată de procurorul de caz, apoi, la data de 6.12.2011, numitul B.P.A. a fost chemat la sediul Poliției mun. S. pentru a fi audiat de inculpatul B.L.A. în dosarul respectiv.

După audiere, în momentul în care părăsea sediul Poliției mun. S., B.P.A. s-a întâlnit cu martorul U.T., cu care a avut o discuție, recunoscând că îi datora acestuia 1.000 Euro, sumă pe care a primit-o în luna septembrie 2010, pentru achiziționarea unui autoturism second -hand, acesta arătând că nu a adus autoturismul întrucât nu a găsit modelul solicitat și nici nu s-a încadrat în suma primită, recunoscând totodată că din lipsa resurselor financiare nu a restituit nici avansul de 1000 Euro. Astfel, între B.P.A. și martorul U.T., s-au purtat discuții în legătură cu restituirea avansului de 1.000 Euro, B.P.A. recunoscând creanța, în condițiile în care nu s-a întocmit nici un înscris doveditor, angajându-se față de martorul U.T. că îi va restitui suma, în măsura posibilităților.

Realizând că B.P.A., aflându-se în sediul poliției, are anumite probleme, martorul U.T. s-a interesat la ofițerul de serviciu, de la care a aflat că acesta a fost chemat de inculpatul B.L.A.

Astfel, martorul U.T. l-a căutat pe inculpat în biroul acestuia și l-a întrebat ce probleme are B.P.A., inculpatul aducându-i la cunoștință că acesta este cercetat într-un dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz de încredere și înșelăciune, condiții în care martorul i-a relatat inculpatului că și el i-a dat lui B.P.A., în cursul anului 2010, suma de 1.000 Euro, fără a întocmi nici un act, pentru achiziționarea unui autoturism, pe care nu l-a adus și nici nu i-a restituit suma dată.

Inculpatul B.L.A. l-a sfătuit pe martorul U.T. să depună și el plângere penală împotriva numitului B.P.A., astfel martorul U.T., în aceeași zi a formulat plângere penală, pe care a predat-o inculpatului.

A doua zi, după primirea plângerii de la U.T., inculpatul B.L.A. a apelat-o telefonic pe partea vătămată B.P.A., spunându-i că trebuie să se prezinte la sediul Poliției mun. S, partea vătămată conformându-se, ocazie cu care inculpatul i-a dat de înțeles că pe numele său este depusă o plângere penală legal înregistrată, formulată de U.T. și dacă nu restituie suma de 1.000 Euro, fie direct lui U.T., fie prin intermediul său, va conexa această plângere la dosarul existent și va lua față de el o măsură privativă de libertate.

Tot cu această ocazie, inculpatul i-a citit părții vătămate conținutul plângerii formulate de U.T., fără însă a o audia în legătură cu această plângere, persoana vătămată fiind doar amenințată că, în situația în care nu restituie măcar o parte din suma datorată lui U.T., respectiv 1.000 lei, se va lua față de ea o măsură privativă de libertate.

Pentru a fi credibil și a inspira părții vătămate temerea că pe numele său există o plângere legal înregistrată, inculpatul B.L.A., fără acordul nimănui, a luat parafa pentru numere de înregistrare din secretariatul Biroului Investigații Criminale, respectiv din fișetul care era deschis, înscriind în fals pe plângerea penală formulată de U.T., la întâmplare, numărul de înregistrare 266305/14.09.2011, amenințând-o în mai multe rânduri pe partea vătămată cu arestarea, în situația în care nu va achita cel puțin o parte din suma datorată numitului U.T., respectiv suma de 1.000 de lei.

La data de 19.01.2012, inculpatul B.L.A. a chemat-o la biroul său pe partea vătămată B.P.A., ocazie cu care i-a spus că nu a achitat nimic din datoria către U.T. și că este cazul să fie arestat.

Cu acest prilej, inculpatul B.L.A. a întocmit pe numele părții vătămate notă de introducere în arest și un proces -verbal prin care i s-a adus la cunoștință motivele reținerii, precum și faptul că are dreptul să încunoștințeze o persoană despre măsura luată, partea vătămată B.P.A., arătând că dorește să fie încunoștințată despre măsura luată soția sa B.R., care a și fost apelată de partea vătămată.

După, întocmirea acestor acte, inculpatul i-a spus părții vătămate că merge la procuror, care va decide în legătură cu măsura preventivă, partea vătămată fiind lăsată în supravegherea colegului de birou - martorul P.V. Însă, înainte să ajungă la sediul parchetului, inculpatul a fost sunat de partea vătămată, care i-a spus că este în măsură să achite în contul datoriei lui U. suma de 100 Euro și l-a rugat pe inculpat să nu pună în aplicare măsura luată, asigurându-l că într-o perioadă scurtă, de câteva zile, va achita o parte din datorie, urmând să procure banii din vânzarea unor bunuri personale din locuință, respectiv frigiderul și mașina de spălat, condiții în care inculpatul i-a acordat un termen de câteva zile, respectiv până în data de 23.01.2012, să aducă banii, amenințând-o pe partea vătămată că dacă nu face acest lucru, doar va modifica data de pe documentele întocmite și-l arestează.

În urma acestor acțiuni de constrângere exercitate de inculpat asupra părții vătămate, pentru a o determina la remiterea unei sume de bani, prin denunțul formulat la data de 23.01.2012 și înregistrat la data de 24.01.2013 la D.G.A., Serviciul Județean Anticorupție Covasna, partea vătămată l-a denunțat pe inculpat.

Conform înțelegerii cu inculpatul, la data de 23 ianuarie 2012, partea vătămată s-a prezentat la sediul Poliției mun. S, ocazie cu care îi mai cere inculpatului încă două zile, pentru a se prezenta cu banii, iar la data de 25.01.2012, orele 11,25, îl contactează telefonic pe inculpat, spunându-i că are suma de 3 milioane lei avans, pe care urmează să-i aducă în aceeași zi. În aceeași convorbire, partea vătămată arată că restul de bani o să-l aibă a doua zi și-l roagă pe inculpat să-l ajute să nu ajungă plângerea lui U. în dosar, pentru că nu vrea să fie arestat.

În aceeași zi de 25.01.2012, orele 15,40, partea vătămată are o discuție telefonică și cu martorul U.T., căruia îi aduce la cunoștință că a făcut rost de 1.000 lei și că a doua zi urmează să-i predea inculpatului, martorul precizând că, dacă primește întreaga datorie, își retrage plângerea. Imediat după încheierea discuției cu martorul U.T., la orele 15,42, partea vătămată l-a contactat telefonic pe inculpat, aducându-i la cunoștință că a vorbit cu martorul U.T. și că a doua zi dimineața la orele 10,00 se va prezenta cu suma de 1.000 lei, inculpatul solicitând părții vătămate ca a doua zi la orele 10,00 să se prezinte la el, indiferent dacă are sau nu banii și totodată amenințând-o cu arestarea dacă nu aduce suma solicitată.

La data de 26.01.2012, la sediul Poliției mun. S, au loc două întâlniri între partea vătămată și inculpat, la prima întâlnire partea vătămată arată că va primi banii doar la orele 14.00, motiv pentru care inculpatul o amenință că dacă nu vine cu banii până la orele 16,00, face hârtiile într-o jumătate de oră în vederea arestării, precizând totodată că, dacă este vorba de libertate 1.000 lei nu înseamnă nimic. A doua întâlnire, are loc în jurul orelor 14,00, când partea vătămată predă inculpatului suma de 300 lei, pentru care acesta din urmă întocmește dovadă de primire în două exemplare, inculpatul cerându-i părții vătămate și diferența de 700 lei, sub amenințarea arestării, exprimându-se "Ordonanța de reținere…..să fac sau să nu fac hârtiile?, apoi stabilesc ca suma de 700 lei să fie predată a doua zi.

A doua zi, 27.01.2012, orele 11,34, partea vătămată are o discuție telefonică cu martorul U.T. și-i aduce la cunoștință faptul că a dat un avans cu o zi înainte și va mai preda în aceeași zi o altă sumă inculpatului. Astfel, martorul îl contactează imediat pe inculpat, care confirmă că a vorbit cu partea vătămată, care urmează să-i predea o sumă de bani. În jurul orelor 12,00, din data de 27.01.2012, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul B.L.A. în incinta sediului Poliției mun. S., unde i-a predat acestuia suma de 700 lei, inculpatul fiind surprins în flagrant imediat după ce a primit banii.

Prima instanță a respins cererea formulată de inculpat, prin apărătorul său, prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracțiunii prevăzute de art. 289 al. 1 C. penal, raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 al. 2 C. penal (3 acte materiale), în infracțiunile prevăzute de art. 290 al. 1 Cod penal raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 și art. 289 al. 1 C. penal, raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 al. 2 C. penal (2 acte materiale), pe motiv că plângerea penală formulată și depusă la Poliția mun. S de martorul U.T. face parte din categoria actelor sub semnătură privată apreciind că, din momentul în care plângerea penală a fost depusă de către martorul U.T. la Poliția mun. S. (la 6.12.2011), aceasta a dobândit caracterul de înscris oficial, inculpatul fiind obligat, în virtutea atribuțiilor de serviciu, să o înregistreze, însă, chiar cu ocazia înregistrării acesta a trecut pe plângere, în fals, nr. 266305/14.09.2011, neavând importanță sub acest aspect, data când a executat înscrierea, la data depunerii plângerii sau ulterior, astfel că susținerea inculpatului că plângerea penală din speță este un înscris sub semnătură privată nu poate fi primită.

S-a considerat că în drept, fapta inculpatului B.L.A., săvârșită în calitate organ de cercetare al poliției judiciare din cadrul Poliției mun. S. - Biroul Investigații Criminale, de a o constrânge pe partea vătămată B.P.A., prin amenințări repetate, care vizau luarea față de aceasta a unei măsuri preventive, să remită suma de 1.000 lei, în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial pentru numitul U.T., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 13/1 din Legea nr. 78/2000 iar fapta inculpatului săvârșită în aceeași calitate de organ de cercetare al poliției judiciare din cadrul Poliției mun. S. și în baza aceleiași rezoluții infracționale, de a întocmi în fals, două înscrisuri, respectiv: nota de introducere în arest a părții vătămate și procesul - verbal de aducere la cunoștința părții vătămate a motivul reținerii și de a înscrie în fals numărul de înregistrare 266305/14.09.2011 pe plângerea depusă de martorul U.T., acțiunile de falsificare fiind săvârșite în realizarea scopului urmărit, respectiv constrângerea și determinarea părții vătămate de a remite un folos, în mod injust, către inculpat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale).

Referitor la individualizarea pedepselor, potrivit art. 72 Cod penal, prima instanța a avut în vedere atât limitele de pedeapsă prevăzute de lege și pericolul social al faptelor săvârșite, care rezultă din încălcarea acelor relații sociale care ocrotesc libertatea psihică a persoanei împotriva faptelor de orice fel, respectiv cele bazate pe încrederea publică în înscrisurile oficiale, cât și scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 Cod penal, cât și persoana inculpatului, care are vârsta de 43 de ani, nu are antecedente penale, fiind cunoscut cu un comportament corespunzător în comunitatea în care trăiește și muncește, este căsătorit, având în întreținere un copil minor, și a avut o atitudine parțial sinceră, recunoscând fapta comisă, cu motivațiile mai sus arătate, pe care o regretă, împrejurări pe care instanța le-a reținut ca circumstanțe atenuante, în sensul prevederilor art. 74 alin. 1 lit. a și c Cod penal și a aplicat față de inculpat dispozițiile art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal.

Totodată, prima instanța a constată că, din referatul de evaluare, a rezultat că, față de contextul și modalitatea comiterii faptelor, personalitatea și stilul de viață al inculpatului, resursele interne, factorii protectivi și de risc identificați, ponderea și raportul dintre aceștia, există perspective rapide de reintegrare în societate al inculpatului, fiind evidentă preocuparea inculpatului în vederea diminuării consecințelor negative rezultate din comiterea faptelor săvârșite, așa cum și le însușește, acesta fiind totodată decis să nu reitereze comportamentul infracțional.

Instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului B.L.A. la pedeapsa de 3(trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 al. 1 Cod penal, raportat la art. 13/1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și c și art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal și la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale), art. 74 alin. 1 lit. a și c și art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal.

S-a făcut aplicarea regulilor de la concursul de infracțiuni prima instanță aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

Prima instanță a dispus interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b Cod penal, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, față de circumstanțele personale ale inculpatului arătate mai sus, prima instanța a apreciat că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat și chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârșii infracțiuni, sens în care, în baza art. 86/1 Cod penal, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei ce se va aplica și în baza art. 86/2 Cod penal, a stabilit pentru inculpat termen de încercare de 5 (cinci) ani, care se va socoti de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, urmând ca, pe durata termenului de încercare inculpatul să fi obligat să se supună măsuri de supraveghere arătate mai sus.

A mai dispus prima instanță și anularea înscrisurilor falsificate, respectiv: nota de introducere în arest din 19.01.2012, orele 16,00, procesul-verbal din 19.01.2012, cu nr. de înregistrare 191.777 din 23.10.2009 și plângerea penală formulată de U.T., având număr de înregistrare 266395/14.09.2011, aflate la filele 132, 133 și 131 d.u.p.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și inculpatul B.L.A..

În dezvoltarea motivelor de apel Parchetul a arătat în esență că instanța de fond în mod greșit a reținut pe seama acestuia circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a și c Cod penal care au condus la aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus.

Al doilea motiv vizează schimbarea modalității de executare a pedepsei din suspendare sub supraveghere în detenție și în subsidiar, în situația în care nu se va stabili o pedeapsă cu închisoarea în detenție, solicită majorarea termenului de încercare.

Un alt motiv vizează neaplicarea față de inculpat a pedepselor complementare prevăzute de art. 64 alin.1 teza a II-a lit. b și c Cod penal și a pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. c Cod penal, raportat la gravitatea faptei comise, întrucât toate faptele au fost comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Apreciază că este oportună reținerea pedepselor complementare și a pedepsei accesorii mai sus menționate întrucât toate activitățile au fost comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Inculpatul prin apărător solicită admiterea apelului declarat de inculpatul B.L.A. pentru considerentele expuse pe larg în concluziile scrise pe care le depune la dosar. Consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, consecința unei analize superficiale a dosarului.

În legătură cu infracțiunea de șantaj solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală considerând că faptei îl lipsește atât latura obiectivă cât și latura subiectivă respectiv acțiunea de constrângere și intenția indirectă calificată prin scop.

Solicită de asemenea schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de fals intelectual în ceea ce privește actul material referitor la aplicarea pe plângerea a ștampilei de înregistrare și a numărului de înregistrare, în infracțiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată în această situație celelalte două acte materiale referitoare la nota de introducere în arest și la procesul verbal de aducere la cunoștință a reținerii, urmând un regim special. Pentru acestea solicită a se dispune achitarea având în vedere că aceste fapte nu sunt prevăzute de legea penală. După schimbarea încadrării juridice a primului act materiale din fals material în înscrisuri sub semnătură privată solicită achitarea pe considerentul că lipsește intenția.

În subsidiar solicită pentru infracțiunile de fals, achitarea în temeiul art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală considerând că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Se arată că inculpatul nu a urmărit nimic în ceea ce îl privește ci a intenționat să își ajute un coleg în sensul restituirii unei părți din împrumut care nu era de 1000 lei ci 1000 Euro. De fapt era vorba de suma pe care a preluat-o denunțătorul ca avans pentru a-i aduce o mașină din străinătate.

În legătură cu infracțiunea de șantaj trebuia să existe o temere că în baza amenințărilor lui B. urmează să își piardă libertatea. Această reacție subiectivă a lui B. nu a existat niciodată, acesta și-a continuat atitudinea de om descurcăreț și când s-au purtat primele discuții în legătură cu restituirea împrumutului lui B. i se naște o nouă ideea pentru a ieși din încurcătură. Așa fiind s-a prezentat la DGA a făcut un autodenunț în urma căruia cei de la DGA, probabil, nu au avut nicio clipă în vedere o infracțiunea de șantaj s-a încercat un flagrant pentru mită.

Nu se poate reține că B. s-ar fi speriat, mai ales că știa că măsura arestării nu poate fi luată de un polițist. Inculpatul i-a spus la un moment dat că se duce la procuror și ce îi va spune așa va face. A plecat spre parchet însă nu a mai ajuns pentru că a fost sunat de B. pentru a-i spune că a făcut rost de restul banilor. Este cert că nu s-a luat nicio măsură și nu s-a primit nicio sumă de bani.

Verificând în aplicarea art. 378 Cod procedură penală, hotărârea atacată sub toate aspectele, pe baza lucrărilor și a materialului probator din dosarul cauzei, Curtea constată următoarele:

Prima instanță a stabilit pe baza materialului probator administrat în cauză o stare de fapt corectă constând în esență în aceea că, inculpatul, în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare din cadrul Poliției mun. S., încadrându-se în categoria persoanelor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 78/2000, a constrâns-o pe partea vătămată B.P.A., prin amenințări repetate, amenințările vizând luarea față de aceasta a unei măsuri privative de libertate, să remită suma de 1.000 lei, acțiunile de amenințare fiind săvârșite în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial pentru numitul U.T., respectiv restituirea pe această cale a unei părți din suma de 1000 Euro pe care partea vătămată o datora lui U.T.

În realizarea scopului urmărit, respectiv constrângerea părții vătămate și determinarea acesteia de a remite un folos, respectiv dobândirea în mod injust al acestuia, inculpatul a întocmit în fals, trei înscrisuri, respectiv nota de introducere în arest a părții vătămate, procesul - verbal de aducere la cunoștința părții vătămate a motivul reținerii și a înscris în fals numărul de înregistrare 266305/14.09.2011 pe plângerea depusă de U.T.

Această stare de fapt rezultă din materialul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în fața primei instanțe, fiind analizat detaliat de instanța de fond.

Se vor reține în primul rând declarațiile inițiale date de inculpat în faza de urmărire penală în care a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, motivând că a vrut să ajute un coleg de serviciu, respectiv pe U.T., să obțină restituirea sumei de bani ce o avea de primit de la partea vătămată B.P.A.

Inculpatul a recunoscut faptul că a pus la întâmplare un număr de înregistrare fictiv pe plângerea primită de la U.T., luând hotărârea să nu o înregistreze, că i-a solicitat părții vătămate să restituie acea sumă de bani către U.T., în caz contrar urmând a dispune conexarea celor două dosare, impunându-se măsura reținerii și apoi arestarea preventivă.

A mai precizat inculpatul că a întocmit o notă de introducere în arest a părții vătămate și un proces verbal privind persoana care trebuie contactată în cazul luării măsurii privative de libertate, semnat de partea vătămată, amenințându-l pe B.P.A. cu conexarea dosarelor și luarea măsurii arestării preventive.

Întrucât inculpatul a precizat că luase hotărârea de a nu înregistra plângerea formulată de U.T., trecând în acest sens și un număr fictiv pe ea, este evident că măsura conexării celor două dosare ce urma să aibă ca rezultat arestarea părții vătămate nu putea avea loc în mod legal.

Știind că presupusul dosar penal ce se formase în urma depunerii plângerii de către U.T. nu era înregistrat legal, inculpatul nu a făcut altceva decât să o amenințe pe partea vătămată cu luarea măsurii arestării preventive care nu se putea lua în lipsa conexării, aspect pe care partea vătămată nu-l cunoștea, fiindu-i ascuns acesteia de către inculpat faptul că plângerea lui U.T. nu fusese înregistrată, cu scopul de a o determina să restituie din datoria pe care o avea către colegul inculpatului U.T.

Partea finală a declarației date de inculpat în data de 27.01.2011 (" sunt conștient că am greșit, am recurs la acest gest pentru a ajuta un coleg de serviciu pentru a-și recupera o creanță iar nu în scopul dobândirii unui folos personal";) sintetizează foarte bine întreaga rezoluție infracțională.

În dorința de a-și ajuta colegul de serviciu ( U.T. era și el polițist ) pentru a-și recupera suma de bani pe care partea vătămată refuza să i-o restituie, inculpatul, odată ce a primit plângerea colegului cu dorința acestuia de a vedea ce rezolvă, a luat hotărârea de a o constrânge pe partea vătămată, amenințând-o cu conexarea celor două plângeri și cu arestarea preventivă, pentru a o determina să-i restituie măcar o parte din suma de bani.

Cu experiența sa, inculpatul și-a dat seama că o cale mult mai rapidă și poate și mai eficientă de a obține restituirea sumei de bani era aceasta, de constrângere a părții vătămate, alternativa unui proces penal sau civil desfășurat în condițiile legii, fiind una ce presupunea mult timp și probabil nici nu conducea la restituirea sumei de bani.

Tot ceea ce a făcut inculpatul în perioada următoare depunerii plângerii de câtre U.T. a fost direcționat înspre obținerea unei părți din suma de bani datorată de partea vătămată, iar nu în sensul soluționării în cadrul unui proces penal, a acestui litigiu.

Pentru a fi cât mai convingător în fața părții vătămate, inculpatul a trecut un număr fictiv de înregistrare pe respectiva plângere, arătându-i părții vătămate acest aspect, ulterior, a întocmit în fals o notă de introducere în arest și un proces verbal de încunoștințare, ce se întocmesc după luarea unei măsuri preventive, ce nu fusese luată.

Inculpatul i-a precizat părții vătămate în mai multe rânduri că, dacă nu restituie o parte din suma de bani, va dispune conexarea celor două dosare, reținerea sa și va merge la procuror cu solicitarea de arestare preventivă.

Aceste afirmații completate de înscrisurile întocmite în fals au creat părții vătămate o stare de temere inevitabilă, oricât ar fi fost de experimentată aceasta, în sensul că ar fi fost cercetată și în alte dosare penale, pentru că oricărei persoane, când i se spune că va fi arestată, i se creează o stare de neliniște și temere.

În cele două declarații date inițial de inculpat a fost expusă pe larg modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, acesta fiind conștient că nu procedează conform legii, precizând că " este conștient că a greșit dar a vrut să ajute un coleg ".

Aceste declarații inițiale în mod corect au fost reținute de prima instanță întrucât se coroborează cu declarațiile părții vătămate și cu interceptările telefonice transcrise la dosar, în dovedirea situației de fapt expuse mai sus. Nuanțările ulterioare din declarațiile inculpatului nu se coroborează cu celelalte probe și în mod corect nu au fost reținute de prima instanță.

În mod corect a reținut prima instanță că inculpatul nu a urmărit obținerea în mod injust a unui folos pentru sine ci numai pentru colegul său de serviciu, constând în determinarea părții vătămate să restituie o sumă de bani pe care o datora și pe care a recunoscut-o. Din toate mijloacele de probă, inclusiv interceptările telefonice, nu rezultă că inculpatul ar fi cerut vreo sumă de bani pentru sine, ci numai pentru colegul său, ca parte a datoriei pe care partea vătămată o avea la acesta din urmă.

Aspectul că, pentru suma de 300 de lei primită de la partea vătămată, inculpatul a întocmit și o chitanță în care a menționat ce reprezintă suma vine să dovedească fără dubiu faptul că nu a urmărit pentru el obținerea vreunui folos, ci a avut ca singură intenție dorința de a-l ajuta pe căi ilegale, pe colegul său, să obțină măcar o parte din suma ce-i era datorată de partea vătămată. Faptul că nu i-a restituit acea sumă imediat colegului său nu poate să ducă la concluzia că a obținut un folos pentru sine, motivarea primei instanțe cu privire la acest aspect fiind pertinentă, banii fiind bunuri de gen ce pot fi înlocuiți unii cu alții.

Se va respinge deci critica adusă sentinței atacate de Ministerul Public, instanța de apel considerând că în mod corect s-a reținut de prima instanță că inculpatul nu a urmărit obținerea pentru sine a unui beneficiu.

Modalitatea în care inculpatul a înțeles să-și ajute colegul a fost însă una abuzivă.

Acțiunea de constrângere a părții vătămate prin amenințare a fost cât se poate de reală, creându-i acesteia o temere, astfel cum rezultă din declarația martorei B.R., soția părții vătămate, dar și din declarația inculpatului în care a precizat că partea vătămată "părea oarecum speriat de posibilitatea reținerii";.

Nu se poate susține că nu este întrunită latura subiectivă a infracțiunii de șantaj, întrucât intenția clară a inculpatului a fost acea de a o constrânge pe partea vătămată să restituie cel puțin o parte din datorie, dorind să-și ajute în acest fel colegul de serviciu.

De asemenea, nu se poate considera că părții vătămate nu i s-a produs o temere prin amenințarea cu reținerea sau cu arestarea preventivă sau că inculpatul a glumit pe acest aspect. Instanța de apel consideră că orice persoană ( cu excepția celor ce nu au discernământ sau doresc să intre în penitenciar dintr-un motiv sau altul ) trăiește o stare de temere mai mare sau mai mică, depinde dacă a mai fost arestată sau nu, la auzul că va fi luată o măsură preventivă împotriva sa.

Nu se poate susține că partea vătămată, ce era cercetată în mai multe dosare penale, nu a trăit o stare de temere, în condițiile în care atât soția acestuia cât și inculpatul au precizat că era speriat, declarații ce se coroborează și cu susținerile părții vătămate. Întocmirea acelor înscrisuri în fals, înscrisuri ce se întocmesc abia după luarea unei măsuri preventive, au avut menirea de a completa amenințarea adusă verbal de inculpat și de a constrânge pe partea vătămată să dea acea sumă de bani solicitată.

Din declarațiile martorilor P.V. și P.B.M., colegi de birou ai inculpatului, ce au precizat că partea vătămată, în perioada cât a fost pusă să aștepte în birou, părea relaxată, nu se poate trage concluzia că aceasta nu simțea nicio temere față de o eventuală reținere a sa. Temerea este un sentiment ce poate fi exteriorizat sau nu de persoanele care îl încearcă sau uneori, trebuie să cunoști mai bine acea persoană ca să poți trage concluzia că îi este sau nu teamă de situația în care se află. Martorii nu-l cunoșteau pe B.P. iar aspectele declarate în sensul că părea relaxat sunt niște simple aprecieri ale martorilor cu privire la trăirile interioare ale unei persoane necunoscute, aprecieri făcute pe baza unor observații sporadice, în condițiile în care martorii și-au văzut de treburile lor în birou în această perioadă.

Din acest motiv, aceste declarații nu pot avea o valoare probatorie mare cu privire la starea de temere în care se afla partea vătămată. Pe de altă parte, această stare de temere a fost creată pe parcursul unui interval mai mare de timp, iar nu în acele momente, părții vătămate solicitându-i-se în nenumărate rânduri să restituie acea sumă de bani, în caz contrar urmând a se dispune conexarea celor două dosare și arestarea sa.

Raportul de constatare tehnico științifică atestă faptul că înscrisurile falsificate au fost întocmite de inculpat, coroborându-se cu declarațiile inițiale date de acesta. Nu se poate reține că înscrisurile au fost întocmite în dosarul penal deja existent pe numele părții vătămate întrucât există neconcordanțe între numerele dosarelor penale trecute în ceste înscrisuri, se face referire la o faptă de furt calificat de care partea vătămată nu fusese învinuit iar măsura reținerii nu fusese luată. În mod corect a reținut instanța de fond că inculpatul a falsificat cu intenție aceste înscrisuri în vederea atingerii scopului de a constrânge partea vătămată.

Amenințările verbale aduse de inculpat cu luarea unei măsuri preventive în cazul în care nu aduce respectiva sumă de bani solicitată rezultă foarte clar din interceptările telefonice, interceptări ce se coroborează cu declarațiile părții vătămate și cele inițiale date de inculpat.

Concluzionând cu privire la situația de fapt, instanța de apel apreciază că prima instanță, în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă, a reținut o situație de fapt ce corespunde adevărului, expunând și analizând pe larg toate mijloacele de probă.

Se vor respinge deci criticile aduse de inculpat prin apărător sentinței atacate referitoare la situația de fapt, inexistența temerii părții vătămate, a acțiunii de constrângere și a intenției calificate prin scop.

Cu privire la încadrarea în drept a faptelor se va considera că în mod corect prima instanță a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin apărător. Atâta vreme cât plângerea formulată de U.T. a fost depusă la o instituție publică, ea a devenit un înscris oficial, prin faptul că a început să aparțină acelei instituții, inculpatul falsificând tocmai mențiunea oficială a acestui înscris, respectiv numărul de înregistrare. Inculpatul a falsificat această mențiune cu ocazia înregistrării plângerii, deci cu ocazia întocmirii înscrisului oficial.

În mod corect prima instanță a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, considerând că acțiunile inculpatului de falsificare a numărului de înregistrare al respectivei plângeri penale, depuse de U.T. la secția de poliție, reprezintă un act material al infracțiunii de fals intelectual.

Se va respinge critica adusă de inculpat privind greșita respingere de către prima instanță a cererii de schimbare a încadrării juridice.

Prin urmare, în drept s-a stabilit că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 13/1 din Legea nr. 78/2000 și ale infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. 1 C. penal, raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (3 acte materiale).

Instanța de apel consideră că în mod temeinic au fost reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a și c Cod penal, astfel cum au fost detaliate de prima instanță, avându-se în vedere atât persoana inculpatului (circumstanțele personale au fost reținute temeinic de prima instanță inclusiv prin analiza referatului de evaluare), cât mai ales scopul săvârșirii acestei infracțiuni, astfel cum a fost reținut, respectiv dorința acestuia de a ajuta un coleg de serviciu, prin a determina o persoană ce avea și alte dosare penale în care era cercetat, să-i restituie colegului său o sumă pe care o datora și pe care a recunoscut-o.

Atâta vremea cât ambele instanțe, de fond și apel, consideră că inculpatul nu a urmărit pentru sine obținerea unui folos just pe căi injuste ci pentru o altă persoană, inculpatul neobținând nici un beneficiu prin săvârșirea acestei fapte, reținerea acestor circumstanțe atenuante apare ca fiind o măsură legală și temeinică.

Se va respinge critica adusă de Ministerul Public privind greșita reținere a circumstanțelor atenuante.

Pentru motivele expuse mai sus (circumstanțele personale, astfel cum reies și din referatul de evaluare și cele reale, îndeosebi scopul săvârșirii infracțiunilor) instanța de apel consideră că se impune o reducere a pedepsei aplicate pentru infracțiunea de șantaj precum și o reindividualizare judiciară a modalității de executare a pedepsei rezultante.

Se impune deci o mai mare coborâre a pedepsei aplicate pentru infracțiunea de șantaj sub minimul special, considerând că în acest nou cuantum pedeapsa aplicată este suficientă pentru a asigura reeducarea inculpatului. Acesta, din dorința de a obține un folos just pentru un coleg de serviciu, a ales o cale injustă, fără a obține vreun beneficiu propriu din această faptă.

Având în vedere însă că inculpatul și-a exercitat abuziv funcția, săvârșind aceste infracțiuni în exercitarea atribuțiilor de serviciu, instanța de apel consideră că se impune interzicerea, atât ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei cât și ca pedeapsă complementară pe o durată de 1 an, a dreptului de a exercita profesia de polițist. Inculpatul este nedemn să mai exercite această profesie, pe durata executării pedepsei și timp de 1 an după executarea pedepsei, din moment ce a înțeles să-și exercite abuziv atribuțiile profesiei conferite de lege, în dauna persoanelor pe care ar fi trebuit să le apere.

Se va admite această critică formulată de Ministerul Public privind neaplicarea pedepsei accesorii și a pedepsei complementare.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, având în vedere concluziile referatului de evaluare, în care se menționează, printre altele, că inculpatul dispune atât de resurse individuale cât și familiale optime care-l pot sprijini în eforturile de integrare în societate, că este evidentă preocuparea acestuia în vederea diminuării consecințelor negative ale faptelor și este capabil să valorifice și să utilizeze resursele individuale, familiale și comunitare de care dispune în vederea unei cât mai rapide reintegrări în societate, fiind decis să nu reitereze comportamentul infracțional, instanța de apel consideră că nu se impune, pentru reeducarea inculpatului, încredințarea supravegherii acestuia unei instituții specializate.

Considerând că scopul pedepsei poate fi atins și fără supravegherea din partea Serviciului de Probațiune Covasna, instanța de apel va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.

Pentru motivele de mai sus instanța nu consideră că se impune executarea în regim de detenție a pedepsei, scopul acesteia putând fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, dată fiind gradul de pericol social concret scăzut al faptelor.

Se va respinge critica adusă de Ministerul Public sentinței atacate prin care a solicitat majorarea pedepsei și executarea ei în regim de detenție, ori, în subsidiar majorarea termenului de încercare.

În considerarea celor expuse, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală se vor admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și inculpatul B.L.A. în limitele arătate mai sus, respectiv cu privire la cuantumul pedepsei aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 194 alin.1 Cod penal raportat la art. 13 indice 1 din Legea nr. 78/2000, neaplicarea față de inculpat a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 194 alin. 1 Cod penal raportat la art. 13 indice 1 din Legea nr. 78/2000, neaplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c Cod penal și la modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei rezultante.

Rejudecând în aceste limite instanța de apel va reduce pedeapsa aplicată inculpatului B.L.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 194 alin. 1 Cod penal raportat la art. 13 indice 1 din Legea nr. 78/2000 de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.

Va aplica inculpatului B.L.A., pe lângă pedeapsa principală de 2 ani închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 194 alineat 1 Cod penal raportat la art. 13 indice 1 din Legea nr. 78/2000, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c Cod penal, respectiv interzicerea dreptului de a exercita profesia de polițist, pe o durată de 1 an.

Se vor menține aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a, 34 alin. 1 lit. b Cod penal și va fi aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c Cod penal, respectiv interzicerea dreptului de a exercita profesia de polițist pe o durată de 1 an.

În baza art. 71 alin.1 și 2 Cod penal i se va interzice inculpatului și exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alineat 1 litera c Cod penal, respectiv interzicerea dreptului de a exercita profesia de polițist ca pedeapsă accesorie, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 81 Cod penal se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 359 Cod de procedură penală i se atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal se suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

Vor fi menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

În baza art. 192 alin.2 Cod de procedură penală va fi obligat apelantul la plata sumei de 150 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală restul cheltuielilor judiciare vor rămâne în sarcina statului.

← Natura juridică a unui act emis de o autoritate publică se...  Admisibilitatea acţiunii unor persoane fizice care dovedesc... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încadrare juridică. Şantaj. Fals intelectual.. Jurisprudență Amenzi