Imobil preluat de stat. Cerere de restituire întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun. Incidenţa Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Respectarea principiului securităţii raporturilor juridice
| Comentarii |
|
În contextul în care prin două hotărâri judecătoreşti irevocabile s-a constatat că demersul juridic iniţiat de reclamantă în scopul redobândirii în natură a imobilului care a constituit proprietatea sa, anterior preluării acestuia de către Statul Român, nu poate primi o rezolvare favorabilă, întrucât a fost înstrăinat în mod legal, iar titlul subdobânditorului nu a fost desfiinţat, într-un litigiu ulterior nu mai pot fi supuse examinării solicitări care au în vedere aceeaşi finalitate - respectiv redobândirea dreptului de proprietate şi înscrierea acestuia în cartea funciară pe numele reclamantei, chiar dacă, în aparenţă, obiectul acestei din urmă judecăţi ar fi diferit de al celorlalte două. Întrucât problema restituirii în natură a imobilului în litigiu a fost în mod irevocabil rezolvată în litigiile anterioare, invocarea în speţă de către instanţă a Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este pe deplin justificată în raport de cerinţa respectării principiului securităţii raporturilor juridice, consecvent invocată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cerinţă care în speţă este îndeplinită. Pe de altă parte, dezlegarea dată de instanţa supremă problemelor de drept examinate în soluţionarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe, conform prevederilor art. 3307 alin. (4) C.proc.civ.
Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 18 din 18 ianuarie 2011
Prin sentința civilă nr. 1338/15 februarie 2010, Judecătoria Târgu Mureș a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, reprezentat de M.F.P., prin D.G.F.P. Mureș și a respins acțiunea formulată de reclamanta A.I. în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepția lipsei de interes, excepție invocată de pârâtul B.J. și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de aceeași reclamantă în contradictoriu cu pârâții Municipiul Târgu Mureș și B.J.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că reclamanta este fosta proprietară a imobilului din litigiu, preluat de Statul Român în baza sentinței civile nr. 3883/1961 a Tribunalului Popular Raional Târgu Mureș și vândut ulterior foștilor chiriași B.M. și I., în temeiul Legii nr. 112/1995, iar apoi transmis cu titlu de moștenire pârâtului B.J.
S-a mai reținut că reclamanta a uzat de prevederile Legii nr. 10/2001, însă contractul de vânzare-cumpărare menționat nefiind desființat, a obținut dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent și, întrucât contestația formulată în instanță i-a fost respinsă prin hotărâre irevocabilă, s-a apreciat că este neîntemeiată acțiunea prin care solicita constatarea nevalabilității titlului de preluare a imobilului de către stat și revenirea la situația anterioară de carte funciară.
De asemenea, judecătoria a reținut că pârâtul Statul Român, reprezentat de M.F.P., nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece textele de lege pe care și-a întemeiat acțiunea reclamanta nu îi conferă acestuia dreptul de a reprezenta statul în instanță, ca subiect de drepturi și obligații.
Prin decizia civilă nr. 210/16 septembrie 2010, Tribunalul Mureș a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, reținând că, întrucât aceasta a uzat anterior de prevederile Legii nr. 10/2001, nu mai poate redobândi în natură imobilul pe calea acțiunii în revendicare de drept comun, acest aspect fiind lămurit prin decizia nr. 33/2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Reclamanta s-a prevalat în continuare de calea de atac a recursului, solicitând, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în vederea examinării pe fond a pretențiilor formulate.
Prin intermediul memoriului cuprinzând dezvoltarea motivului de recurs invocat, reclamanta a susținut că primele două instanțe au refuzat în mod nejustificat să se pronunțe asupra cererilor cu a căror soluționare au fost învestite, respectiv nulitatea titlului de preluare a imobilului de către Statul Român și a încheierilor de carte funciară ulterioare, prin care acesta a fost transmis succesiv în proprietatea altor persoane, respingând neîntemeiat proba cu expertiza topografică, prin care a solicitat identificarea terenului rămas liber în urma vânzării, aflat și în prezent în proprietatea statului.
S-a mai arătat că instanțele erau datoare ca, prin prisma dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, invocate în susținerea acțiunii, să constate că titlul statului - respectiv sentința civilă nr. 3883/1961, este lovit de nulitate absolută, în raport de prevederile Constituției și a tratatelor la care România a aderat înainte de anul 1990 și că, prin urmare, și încheierile ulterioare de carte funciară sunt nelegale, fiind date cu încălcarea prevederilor Decretului - Lege nr. 115/1938.
De asemenea, s-a susținut că respingerea acțiunii prin invocarea deciziei nr. 33/2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție este eronată, deoarece, chiar dacă imobilul revendicat - cel vândut în temeiul Legii nr. 10/2001, nu mai poate fi restituit în natură, instanțele trebuiau să constate că titlul statului nu a fost valabil, numai în acest fel reclamanta putând promova ulterior o altă acțiune, prin care să solicite restabilirea situației anterioare prin echivalent, conform practicii în această materie a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinările formulate în cauză, pârâții Municipiul Târgu Mureș și B.J. au susținut legalitatea deciziei atacate, arătând că primele două instanțe au reținut în mod corect că acțiunea în revendicare a reclamantei nu mai poate primi o rezolvare favorabilă pe calea dreptului comun, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât aceasta a și uzat de prevederile respectivei legi, recunoscându-i-se dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
La rândul său, pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, a apreciat că soluția criticată prin recursul declarat este legală, neavând calitate procesuală pasivă în cauză, prin prisma dispozițiilor art. 3 alin. (1) pct. 48 din H.G. nr. 386/2007.
Examinând recursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. (2) C.proc.civ., Curtea a constat că acesta este nefondat, astfel că a respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Prin Dispoziția nr. 1366/16 decembrie 2003, emisă de Primarul municipiului Târgu Mureș în aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001, s-a respins cererea reclamantei pentru restituirea în natură a imobilului din litigiu, reținându-se că acesta a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995, astfel că s-a propus acordarea de despăgubiri bănești, comunicându-se respectiva ofertă Prefecturii județului Mureș, în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Legea nr. 10/2001, în forma aflată în vigoare la acea dată.
Contestația formulată de reclamantă împotriva dispoziției menționate a fost respinsă prin Sentința civilă nr. 353/24 martie 2004 a Tribunalului Mureș, soluția a devenit irevocabilă prin Decizia civilă nr. 7580/4 octombrie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, după ce s-a respins apelul prin Decizia civilă nr. 611/6 iulie 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș.
Ulterior, prin Dispoziția nr. 7345/25 septembrie 2007, emisă de Primarul municipiului Târgu Mureș ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 - sub aspectul naturii și modalității de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, s-a procedat la modificarea în parte a Dispoziției nr. 1366/2003, în sensul propunerii de acordare de titluri de despăgubire, conform procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, respectiv de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Și această din urmă dispoziție a fost supusă controlului judecătoresc, contestația reclamantei a fost respinsă prin Sentința civilă nr. 138/30 ianuarie 2008 a Tribunalului Mureș, definitivă prin Decizia civilă nr. 60/25 iunie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 8589/23 octombrie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel cum a rezult din considerentele Sentinței civile nr. 138/2008, prin contestația care a format obiectul acestei ultime judecăți, reclamanta a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 452 mp. - rămas în proprietatea Statului Român după înstrăinarea către foștii chiriași, în temeiul Legii nr. 112/1995, a construcțiilor și terenului aferent în întindere de 119 mp., parte din imobil pentru care s-a solicitat acordarea de despăgubiri bănești la valoarea de piață de la data soluționării contestației.
Examinând solicitările reclamantei, instanța care a pronunțat hotărârea judecătorească menționată a reținut că, în ceea ce privește cererea de restituire în natură a imobilului - chiar dacă aceasta a vizat doar o parte din teren, operează excepția autorității de lucru judecat, deoarece în litigiul anterior - finalizat prin sentința civilă nr. 353/2004, a fost supusă controlului judecătoresc tocmai modalitatea de reparație propusă de autoritatea administrativă emitentă a dispoziției atacate, în sensul că restituirea în natură nu este posibilă, situație în care același aspect nu mai poate fi repus în discuție.
De asemenea, instanța a analizat și felul măsurilor reparatorii propuse prin Dispoziția nr. 7345/2007, apreciind că aceasta respectă prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 247/2005.
Raportat la cele anterior relevate, Curtea a constat că prin două hotărâri judecătorești irevocabile s-a constatat că demersul juridic inițiat de reclamantă în scopul redobândirii în natură a imobilului care a constituit proprietatea sa, anterior preluării acestuia de către Statul Român, nu a putut primi o rezolvare favorabilă, întrucât a fost înstrăinat în mod legal, iar titlul subdobânditorului nu a fost desființat.
Prin urmare, în prezentul litigiu nu au putut fi supuse examinării solicitări care au în vedere aceeași finalitate - respectiv redobândirea dreptului de proprietate și înscrierea acestuia în cartea funciară pe numele reclamantei, chiar dacă, în aparență, obiectul acestei din urmă judecăți a fost diferit de al celorlalte două.
în acest context, Curtea a apreciat că în mod greșit s-a susținut de către reclamanta - recurentă că, primele două instanțe au refuzat să-i examineze pe fond pretențiile formulate în prezenta cauză, câtă vreme s-a făcut trimitere la soluțiile pronunțate în litigiile anterioare.
De asemenea, nu a fost primită nici critica vizând respingerea cererii de efectuare a unei expertize topografice - în scopul identificării terenului neînstrăinat cumpărătorilor locuinței, deoarece și problema restituirii în natură a acestuia a fost în mod irevocabil rezolvată în litigiile anterioare, situație în care, invocarea de către instanța de apel a Deciziei nr. 33/2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție a fost pe deplin justificată în raport de cerința respectării principiului securității raporturilor juridice, consecvent invocată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, dezlegarea dată de instanța supremă problemelor de drept examinate în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, conform prevederilor art. 3307 alin. (4) C.proc.civ.
Or, prin Decizia nr. 33/2008 s-a stabilit că, în cadrul acțiunilor în revendicare întemeiate pe dispozițiile dreptului comun și având ca obiect imobile care cad sub incidența Legii nr. 10/2001, instanțele de judecată vor putea să dea prioritate Convenției Europene a Drepturilor Omului doar în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice, ipoteză care s-a identificat pe deplin în prezenta cauză.
De asemenea, nu a putut fi ignorat nici faptul că titlul de preluare a imobilului din litigiu de către Statul Român este reprezentat tot de o hotărâre judecătorească irevocabilă - Sentința civilă nr. 3883/1961 a fostului Tribunal Popular al Raionului Târgu Mureș, nedesființată prin vreuna din căile de atac prevăzute de lege, situație în care cererea privind constatarea nulității absolute a respectivului titlu nu poate fi apreciată decât ca neîntemeiată, soluție de natură a afecta în același mod capetele de cerere subsecvente, având ca obiect constatarea nulității încheierilor de carte funciară care au urmat și reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei.
în fine, instanța de recurs a constat că nici invocarea neaplicării în cauză a prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu poate fi apreciată ca un motiv de nelegalitate a soluției criticate prin recursul supus examinării, deoarece potrivit textului de lege menționat, bunurile preluate de stat fără un titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparație, în acest caz instanțele judecătorești fiind competente sa stabilească valabilitatea titlului statului.
Or, astfel cum a rezult din precedente, imobilul din litigiu se încadrează în prevederile unei legi speciale de reparație - Legea nr. 10/2001, iar reclamanta a uzat de procedura instituită prin aceasta, inclusiv de căile de atac în justiție, stabilindu-i-se în mod irevocabil dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, situație în care se pretinde fără temei că i s-ar fi încălcat dreptul de acces la instanță ori dreptul de proprietate, deopotrivă ocrotite și garantate de Constituție și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
în fine, nici invocarea împrejurării că reclamanta nu a încasat încă despăgubirile prin echivalent nu este de natură a conduce la o altă concluzie, acest aspect putând forma, eventual, obiectul unei alte judecăți.
Având în vedere considerentele anterior expuse, Curtea a constat că în cauză nu se regăsesc motive de nelegalitate, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ., s-a respins ca nefondat recursul dedus judecății, observând totodată, că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
| ← Partajarea bunurilor comune dobândite de soţi în timpul... | Servitutea distanţei plantaţiilor. Dreptul de a sădi... → |
|---|
