Obligaţie de întreţinere între foştii soţi după desfacerea căsătoriei. Condiţii
| Comentarii |
|
Potrivit art. 86 alin. (1) din C.fam., obligaţia de întreţinere există între soţ şi soţie, iar în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (2)-(5) C.fam., această obligaţie continuă să subziste şi după desfacerea căsătoriei, dacă unul dintre soţi se află în nevoie datorită incapacităţii sale de muncă. În condiţiile în care actele medicale de care se prevalează pârâta dovedesc faptul că aceasta suferă de o afecţiune medicală, însă niciunul dintre aceste acte nu stabilesc că pârâta s-ar afla în incapacitate de muncă, nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru a se stabili în sarcina reclamantului o obligaţie de întreţinere în favoarea pârâtei.
Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 314 din 24 februarie 2011
Prin Sentința civilă nr. 679 din 29.06.2010 pronunțată de Judecătoria Toplița, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul P.N.V., precum și cererea reconvențională formulată de pârâta P.M. și, în consecință, s-a dispus: desfacerea căsătoriei încheiată între părți; încredințarea minorei P.V.M. spre creștere și educare reclamantului P.N.V.; obligarea reclamantului la plata în favoarea pârâtei a unei obligații lunare de întreținere de 370 lei până când pârâta nu se va mai afla în stare de nevoie; reluarea numelui de B. de către pârâtă; stabilirea unui program de vizitare a minorei de către pârâtă și compensarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 5.05.2001, însă, din vina ambilor soți relațiile de familie s-au deteriorat. Astfel, pe de o parte reclamantul consuma băuturi alcoolice în exces și provoca scandaluri iar pe de altă parte, pârâta, neurmând tratamentul medical prescris a pus în pericol creșterea și educarea copilului și bunele relații de familie.
De asemenea, instanța de fond a reținut că din relația celor doi soți, s-a născut la data de 25.09.2001 minora P.V.M., care în conformitate cu prevederile art. 42 din C.fam., urmează să fie încredințată tatălui spre creștere și educare. Ca urmare a acestei măsuri, în temeiul prevederilor art. 43 alin. (3) C.fam. și în virtutea dreptului părintelui de a avea legături personale cu copilul, instanța de fond a stabilit un program de vizitare a minorei de către pârâtă, în prima și a treia săptămână din lună, de sâmbătă până duminică la ora 16:00, câte o săptămână în vacanța de iarnă și primăvară și o lună în vacanța de vară.
Găsind întemeiată cererea reconvențională a pârâtei în conformitate cu art. 41 alin. (2) C.fam., Judecătoria Toplița a stabilit în sarcina reclamantului o obligație de întreținere în favoarea pârâtei, în cuantum de 370 lei lunar, la stabilirea acestui cuantum avându-se în vedere veniturile lunare de 1.500 lei obținute de reclamant. S-a reținut că pârâta se află în nevoie datorită unei incapacități de muncă.
împotriva acestei hotărâri judecătorești, a declarat apel, reclamantul, solicitând schimbarea hotărârii instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii principale și respingerii acțiunii reconvenționale, implicit a capătului de cerere prin care se solicita stabilirea unei obligații de întreținere în favoarea pârâtei.
în motivarea apelului s-a arătat că martorii ascultați în cauză au relevat faptul că pârâta are un comportament ciudat, având tendința de a purta discuții contradictorii, provocând certuri pe motive inventate sau inexistente. Aceiași martori au dovedit că starea de boală a pârâtei se datorează neglijenței sale, pe fondul neacceptării și neutilizării tratamentului medical prescris. Această stare de boală pune în pericol dezvoltarea fizică și psihică a minorei.
De asemenea, apelantul a susținut că acordarea unei contribuții de întreținere în favoarea pârâtei este nelegală, în condițiile în care aceasta este aptă de muncă, singura probă care ar putea să dovedească incapacitatea de muncă este o expertiză de specialitate, probă care nu a fost administrată în cauză.
Tribunalul Harghita a respins apelul reclamantului, prin decizia civilă nr. 119 din 16.11.2010.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a constatat că probele administrate de instanța de fond respectiv declarațiile martorilor, au arătat că ambele părți au contribuit la destrămarea relațiilor de căsătorie, și de aceea, în mod legal, în temeiul art. 38 alin. (3) C.fam., s-a dispus desfacerea căsătoriei, fără a pronunța divorțul din vina uneia dintre părți.
De asemenea, tribunalul a mai reținut că starea de boală și incapacitatea de muncă a pârâtei, reies din actele medicale depuse la dosar, respectiv biletele de ieșire din spital, expertiza medicală, dar și ancheta socială efectuată de Primăria Toplița, ceea ce face ca în speță să fie incidente prevederile art. 49 alin. (2) C.fam. Cuantumul obligației de întreținere a fost stabilit în mod corect cu respectarea dispozițiilor art. 41 alin. (3) C.fam., respectiv cu luarea în considerare a împrejurării că intimata nu a fost obligată la o pensie de întreținere pe seama minorei.
Reclamantul P.N.V., a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată de Tribunalul Harghita, solicitând modificarea hotărârii și respingerea acțiunii reconvenționale formulată de pârâtă, în principal, în sensul de a respinge capătul de cerere privind obligarea la plata unei întrețineri în favoarea pârâtei. Reclamantul s-a arătat nemulțumit și în ceea ce privește cuantumul obligației de întreținere deoarece s-a avut în vedere venitul obținut înainte de diminuarea salariilor.
în subsidiar, s-a solicitat casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru a administra proba cu expertiza tehnică pentru stabilirea existenței sau inexistenței a capacității de muncă a pârâtei.
în drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
în susținerea recursului, reclamantul a arătat că potrivit dispozițiilor art. 86 alin. (2) C.fam., obligația de întreținere este datorată doar celui care se află în starea de nevoie datorită incapacității de muncă. în opinia reclamantului, dacă prima condiție a fost dovedită cu acte medicale, cea de-a doua - incapacitatea de a munci - nu a fost probată. Pârâtei i-au fost respinse cererile de pensionare pe motive medicale, tocmai pentru că s-a apreciat că nu-i lipsește capacitatea de muncă.
De asemenea, reclamantul a arătat că starea de boală a pârâtei este datorată și neglijenței acesteia.
în concluzie, reclamantul a arătat că nu a fost dovedită incapacitatea de muncă a pârâtei și prin urmare, instanța de fond i-a acordat un drept ce nu i se cuvine.
La declarația de recurs a fost depusă o adeverință privind veniturile reclamantului, pe perioada iulie - decembrie 2010.
Verificând hotărârea atacată, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Invocând motivul de recurs prevăzut art. 304 pct. 9 C.proc.civ., reclamantul a criticat hotărârea instanței de apel, susținând că nu poate fi obligat la plata unei obligații de întreținere în favoarea pârâtei, deoarece nu este îndeplinită una din condițiile prevăzute de art. 41 și 86 din C.fam.
Potrivit art. 86 alin. (1) din C.fam., obligația de întreținere există între soț și soție, iar în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (2) - (5) C.fam., această obligație continuă să subziste și după desfacerea căsătoriei, dacă unul dintre soț se află în nevoie datorită incapacității sale de muncă.
Reclamantul a recunoscut faptul că se află într-o stare de nevoie, însă a susținut că aceasta nu se află în incapacitate de muncă.
Atât instanța de fond cât și instanța de apel au avut în vedere, atunci când a constatat îndeplinită și cea de-a doua condiție, actele medicale depuse de pârâtă la dosar.
Aceste acte medicale sunt: documentar de expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă, biletul de ieșire din spital din 27.07.2009, biletul de ieșire din spital din 17.04.2007, precum și biletul de ieșire din spital din 13.05.2009. Toate aceste acte medicale dovedesc faptul că pârâta suferă de afecțiune medicală, însă niciuna dintre acestea nu stabilesc că pârâta s-ar afla în incapacitate de muncă. Mai mult, în documentarul pentru expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă, nu s-a stabilit, deși a fost întocmit în acest sens, un grad de invaliditate a pârâtei.
în concluzie, Curtea a reținut faptul că instanța de fond și instanța de apel a aplicat în mod eronat prevederile art. 41 C.fam. și a stabilit în sarcina reclamantului o obligație de întreținere în favoarea pârâtei, deși nu erau întrunite condițiile cumulative prevăzute de acest act normativ.
Față de cele reținute, în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea a admis recursul declarat de reclamantul - pârât reconvențional P.N.V., va modifica hotărârea atacată, în sensul că a admis apelul reclamantului - pârât reconvențional, a schimbat în parte Sentința civilă nr. 679 din 29.06.2010 pronunțată de Judecătoria Toplița, în sensul că a respins cererea de obligare a reclamantului - pârât reconvențional la plata unei întrețineri lunare în favoarea pârâtei - reclamante reconvenționale P.M., menținând restul dispozițiilor hotărârii instanței de fond.
| ← Adopţie. Desfacere adopţie. Condiţii | Imobil naţionalizat. Contract de vânzare-cumpărare încheiat... → |
|---|
