Imobil preluat în mod abuziv. Revendicare. Lucrări noi şi îmbunătăţiri efectuate de persoana deţinătoare. Dreptul la despăgubiri împotriva fostului proprietar. Drept de retenţie
| Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 312 Legea nr. 10/2001, art. 49 alin. (3) C. civ., art. 482, art. 494 alin. (1), alin. (3)
în cazul în care, la imobilul preluat în mod abuziv şi restituit în natură fostului proprietar, persoana deţinătoare a efectuat lucrări noi şi îmbunătăţiri, aceasta este îndreptăţită la despăgubiri, în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză. De asemenea, existând o conexiune materială între creanţa astfel datorată şi imobilul litigios, persoana deţinătoare este îndreptăţită la acordarea unui drept de retenţie, ca o garanţie a executării despăgubirilor.
C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 484 din 11 februarie 2003
(B.J. - bază de date)
Notă: Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost republicată (M. Of. nr. 798 din 2 septembrie 2005).
Prin sentinţa civilă nr. 288 din 10 octombrie 2001 a Tribunalului Prahova, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta C.V.S.V.; s-a admis acţiunea şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P.C.F.S. Prahova, în sensul că pârâta a fost obligată la plata contravalorii construcţiilor noi şi a lucrărilor de îmbunătăţire, edificate de reclamant şi Statul Român la imobilul proprietatea pârâtei; s-a acordat reclamantului un drept de retenţie asupra imobilului până la achitarea integrală a despăgubirilor de către pârâţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul din litigiu este proprietatea pârâtei C.V.S., conform sentinţei civile nr. 258 din 25 ianuarie 2000 a Judecătoriei Câmpina judeţul Prahova. La imobilul respectiv, reclamantul Spitalul de Boli Pulmonare Breaza a efectuat lucrări de construcţie noi, dar şi îmbunătăţiri, necesare activităţii desfăşurate de acesta. Aceste îmbunătăţiri au fost făcute cu bună-credinţă.
S-a mai reţinut de instanţa de fond că acordarea dreptului de retenţie în favoarea reclamantului asupra imobilului proprietatea pârâtei reprezintă o garanţie în favoarea reclamantului (creditorului) şi produce efecte până la achitarea integrală a debitului datorat de pârâtă.
Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia civilă nr. 126 din 13 decembrie 2001, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta C.V.S.V. împotriva sentinţei civile nr. 288 din 10 octombrie 2001 a Tribunalului Prahova.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, la imobilul proprietatea pârâtei C.V.S.V. reclamantul a efectuat lucrări de construcţie noi. dar şi îmbunătăţiri necesare activităţii desfăşurate de acesta. Că, în conformitate cu art. 482 C. civ., pârâta, prin accesiune, îşi va apropria lucrările efectuate de reclamant, iar, în conformitate cu art. 494 alin. (1) şi (3) C. civ., pârâta va trebui să plătească reclamantului valoarea materialelor şi preţul muncii constructorului, fiind fără relevanţă atât împrejurarea că acesta a folosit imobilul fără titlu, cât şi faptul că lucrările cădeau sau nu în sarcina acestuia sau că nu i-a fost plătită pârâtei lipsa de folosinţă a imobilului.
S-a mai reţinut faptul că instituirea de către instanţa de fond a dreptului de retenţie asupra imobilului proprietatea pârâtei, în favoarea reclamantului, are ca efect principal facultatea creditorului aflat în posesia bunului, de a refuza restituirea lui până la stingerea integrală a creanţei, fiind un mijloc pur pasiv de respingere a pretenţiei proprietarului debitor de a intra anticipat în posesie.
împotriva deciziei civile mai sus menţionate, a declarat recurs pârâta C.V.S., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, invocând art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., deoarece:
- instanţele au reţinut că nu sunt aplicabile prevederile art. 49 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, fară a observa că, de fapt, s-a solicitat instanţelor să se constate că utilizatorul (spitalul) a fost de rea-credinţă şi deci nu i se datorează despăgubiri. Statul şi spitalul neavând vreun titlu cu privire la imobilul din litigiu, atunci când au edificat construcţii noi şi îmbunătăţiri la imobilul revendicat, au fost constructori de rea-credinţă;
- instanţa de apel, deşi îşi motivează soluţia pe îmbogăţirea fără just temei a pârâtei, totuşi nu are în vedere reaua-credinţă avută de stat şi de Spitalul Breaza, atunci când au făcut îmbunătăţirile respective la imobilul în litigiu;
- instanţa de apel a greşit şi atunci când a acordat dreptul de retenţie pârâtului asupra imobilului în litigiu.
Recursul nu este fondat.
Imobilul compus din teren şi construcţii, aparţine pârâtei C.V.S.V. -sentinţa nr. 238 din 25 ianuarie 2000 a Judecătoriei Câmpina judeţul Prahova, în anul 1945 imobilul a fost rechiziţionat, iar mai apoi a fost dat în administrarea Spitalului de Boli Pulmonare Breaza.
în perioada cât imobilul s-a aflat în proprietatea statului şi în administrarea Spitalului de Boli Pulmonare Breaza (reclamant în cauză) au fost efectuate la imobil o serie de lucrări de îmbunătăţiri, reparaţii capitale precum şi construcţii noi, a căror valoare se ridică la 3.490.977.000 lei.
Cu privire la nereţinerea de către instanţe a prevederilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, invocate de pârâtă, acestea nu-şi găsesc aplicabilitate, deoarece legea mai sus menţionată are caracter special ce derogă de la dreptul comun, iar pârâta nu a înţeles să uzeze de prevederile acesteia, pârâta a intrat în posesia şi proprietatea imobilului în litigiu urmare a exercitării acţiunii în revendicare, folosind deci calea dreptului comun. De altfel, şi prezenta acţiune în pretenţii formulată de reclamantul Spitalul de Boli Pulmonare Breaza se întemeiază tot pe dreptul comun. în atare situaţie, dispoziţiile art. 49 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu pot fi invocate de pârâtă în vederea exonerării ei de la plata contravalorii reprezentând îmbunătăţiri la imobilul în litigiu stabilite de instanţa de fond, deoarece pârâta nu face parte din categoria de persoane la care se referă textul de lege enunţat. Obligarea de către instanţă a pârâtei la plata contravalorii îmbunătăţirilor efectuate de-a lungul timpului la imobilul în litigiu a avut la bază principiul îmbogăţirii fără justă cauză a pârâtei care, odată intrată în posesia şi proprietatea imobilului, beneficiază de îmbunătăţirile respective.
De altfel, prin acţiunea în revendicarea imobilului în litigiu, pârâta a solicitat dreptul de proprietate şi cu privire la construcţiile care nu au existat în momentul rechiziţionării imobilului în litigiu, înţelegând să uzeze de dreptul său de accesiune reglementat de art. 482 C. civ. însuşindu-şi lucrările efectuate de reclamant, conform art. 494 alin. (1) C. civ., pârâta este datoare să plătească valoarea materialelor şi preţul muncii constructorului - reclamantul în cauză -, iar potrivit art. 494 alin. (3) din acelaşi cod, este fără relevanţă împrejurarea că reclamantul sau statul - intervenient în cauză - au folosit imobilul fără titlu sau că nu au plătit lipsa de folosinţă.
în ce priveşte acordarea dreptului de retenţie în favoarea reclamantului cu privire la imobilul în litigiu, se reţin următoarele:
Dreptul de retenţie constituie prin el însuşi un mijloc de garantare a obligaţiilor, care conferă creditorului posibilitatea de a opune excepţia de retenţie erga omnes, deci oricui ar reclama bunul, obligând astfel pe debitor să-şi plătească datoria. Acest drept nu-i conferă creditorului retentor dreptul de a folosi bunul sau de a şi-l însuşi.
în speţă, s-a reţinut de instanţe în mod corect ca dovedite îmbunătăţirile făcute la imobilul în litigiu, precum şi construcţiile noi edificate de reclamant. Cu alte cuvinte, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de
3.490.977.000 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor făcute de reclamant la imobilul proprietatea pârâtului. în acest caz, există o conexiune materială între creanţa datorată de pârâtă şi deţinerea sau posesia exercitată de reclamant cu privire la imobilul litigios.
Pentru toate aceste considerente, curtea a reţinut că motivele de recurs invocate nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi, în consecinţă, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., şi a respins recursul declarat de pârâta C.V.S. împotriva deciziei civile nr. 126 din 13 decembrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
| ← Drept de retenţie. Atributele conferite titularului dreptului | Contract de asociere în participaţiune. Reziliere pentru... → |
|---|
