Împrumuturi, credite, creditori. Jurisprudență Împrumuturi, credite, creditori
| Comentarii |
|
Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 4366 din data de 05.06.2013
Dosar nr. 2463 /318/2013 Cod operator 2445
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA TÂRGU JIU
JUDEȚUL GORJ
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 4366/2013
Ședința publică de la 05 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE ALEXANDRU BOGDAN POPESCU
Grefier RAMONA MARIA MARINESCU
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind reclamanții B.E.și B.C. și pârâtele S.C. ...S.A. și S.C. ...S.A.-Sucursala …., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, reclamanții fiind reprezentați de avocat G.V.F., iar pârâtele de avocat P.L..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța acordă părților cuvântul în probațiune.
Avocat G.V.F. pentru reclamanți și avocat P.L. pentru pârâte solicită instanței încuviințarea probei cu încrisuri.
În temeiul art. 255 și urm. Cod pr. civ., apreciind-o drept pertinentă, concludentă și utilă, instanța urmează a încuviința pentru ambele părți proba cu înscrisurile din dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri pe fondul cauzei.
Avocat G.V.F. pentru reclamanți solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale indicate din convențiile de credit încheiate între părți și obligarea pârâtelor să restituie reclamanților cuantumul comisioanelor reținute, conform adresei prin care acestea sunt cuantificate, fără cheltuieli de judecată.
Avocat P.L. pentru pârâte solicită respingerea ca neîntemeiate a tuturor capetelor de cerere, fără cheltuieli de judecată, arătând că în speță nu sunt incidente disp. art. 4 din Legea nr. 193/2000, nefiind îndeplinite în mod cumulativ condițiile vizând lipsa de negociere a clauzelor, dezechilibrul dintre părți și referirea la prețul contractului.
A susținut că, așa cum rezultă din înscrisul de la fila 21 din dosar, la încheierea convenției părțile și-au cunoscut și însușit drepturile, iar comisionul de risc a fost determinat prin graficul de ramburs, așa încât exista posibilitatea cuantificării costurilor creditului, reclamanții având opțiunea directă a ofertei, față de ofertele concurenței, precizând că acest comision face parte din prețul contractului, fiind exceptat de la controlul instanței asupra clauzelor abuzive, perceperea sa fiind chiar o obligație impusă de O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.02.2013, sub nr. 2463/318/2013, reclamanții B.E.și B.C., în contradictoriu cu pârâtele S.C. ...S.A. și S.C. ...S.A.-Sucursala …, au solicitat instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să constate caracterul abuziv al prevederilor art. 3.5 din condițiile convențiilor de credit nr. 0133047/06.11.2007 și nr. 0141485/15.02.2008 și să le înlăture din cuprinsul acestor convenții, cu obligarea pârâtelor la returnarea comisionului de risc perceput astfel în mod abuziv, să constate nule prevederile articolelor din actele adiționale aferente convențiilor de credit referitoare la perceperea comisionului de administrare credit, cu obligarea pârâtelor la returnarea comisionului de administrare și eliminarea acestuia pe viitor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta S.C. ...S.A.-Sucursala … convențiile de credit nr. 0133047/06.11.2007 și nr. 0141485/15.02.2008, pentru suma de 78.000 CHF pentru o perioadă de 168 de luni, respectiv suma de 10.000 CHF pentru o perioadă de 120 de luni, stipulându-se în art. 3.5 din cuprinsul acestora perceperea comisionului de risc în valoare de 0.19 % pentru prima convenție, respectiv 0.26% pentru cea de-a doua convenție, iar în art. 3.6 din cuprinsul acestora perceperea comisionului de administrare credit, fără a se stabili modul de calcul sau scadența acestuia, așa încât valoarea acestuia este zero.
Au mai arătat că, potrivit disp. O.U.G. nr. 50/2010, băncile nu pot percepe decât 6 tipuri de comisioane specificate de acest act normativ, fiind eliminat comisionul de risc, dar nu și comisionul de administrare, care însă în speță este zero, așa încât comisionul de risc a devenit ilegal, însă pârâta a transformat acest comision în comision de administrare, modificând astfel unilateral clauzee contractuale, cu încălcarea disp. art. 969 Cod civil, aplicabile la data încheierii convențiilor.
Au susținut reclamanții și că banca a schimbat doar denumirea comisionului de risc, transformându-l în comision de administrare, deși legea impunea eliminarea comisionului de risc, menționând în actele adiționale că reprezintă costul pentru administrarea creditului din perspectiva riscurilor asumate prin punerea la dispoziție a împrumutului, așa încât aceste prevederi din actele adiționale sunt nule.
Au mai precizat că este abuzivă perceperea comisionului de risc anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, acesta fiind o dobândă ascunsă, din declarația financiară rezultând că este înregistrat la venituri din dobânzi, că nu poate fi considerat preț al banilor, acesta fiind reprezentat de dobândă, că nu pot fi negociate clauzele contractuale, contractul fiind unul de adeziune, iar clauzele provoacă un dezechilibru semnificativ în sarcina consumatorului, așa încât sunt fără efect pentru acesta, impunându-se eliminarea lor, potrivit art. 6, art. 13, 14 din Legea nr. 193/2000.
Totodată, au susținut că perceperea comisionului de risc nu se reflectă în prestarea vreunui serviciu de către bancă, fiind plătit pentru prestația pentru care se achită deja dobânda, riscul creditelor neperformante fiind suportat de debitorii buni platnici, de asemenea fiind acoperite de către debitori riscul valutar, riscul de plată întârziată sau de neplată, riscul distrugerii sau deprecierii garanției imobiliare, pecizând că astfel este creat un dezechilibru semnificativ între prestații, banca recunoscând implicit acestea prin răspunsul conținând o nouă ofertă de comision la convocare sa la conciliere.
În drept, reclamanții au invocat disp. art. 6, art. 13, 14 din Legea nr. 193/2000, disp. O.U.G. nr. 50/2010, disp. art. 274 Cod pr. civ.
În dovedirea cererii, reclamanții au solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, iar în susținere a depus la dosarul cauzei, în copie, convențiile de credit nr. 0133047/06.11.2007 și nr. 0141485/15.02.2008 și acte adiționale, adresa nr. 90027/05.02.2013, carte de identitate, convocare la conciliere, practică judiciară, plan rambursare credit, adrese (filele 6-57, 66-93).
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997.
În cauză, pârâta S.C. ...S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a cererii formulate de către reclamanți.
În motivare, pârâta a arătat că nu este abuzivă în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000 clauza contractuală privind perceperea comisionului de risc, că anularea clauzelor indicate ar conduce la nerespectarea dreptului pârâtei la proprietate privată și libertate economică, precum și că nu se pot dispune restituirea prestațiilor, întrucât contractele de credit sunt cu prestație succesivă.
A susținut că riscul se generează prin simpla acordare a unui credit și trebuie evaluat permanent, fiind o noțiune inerentă activității de creditare, prin care băncile își realizează funcția esențială de creație monetară, ce presupune emiterea unei cantități de monedă de cont a băncii care acordă creditul, fiind definit ca riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profitului preconizat, ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale privind rambursarea creditului și a costurilor aferente.
A mai precizat că, potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, pentru a putea fi considerată abuzivă, o clauză contractuală trebuie, cumulativ, să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru prestarea serviciului, or în speță clauza din art. 5 a convenției de credit a fost negociată, fiind prevăzută într-un limbaj clar în cuprinsul condițiilor speciale ale convențiilor de credit semnate de către reclamanți, aceasta nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, rațiunea economică a comisionului de risc fiind asigurarea echilibrului contractual la evoluția stării financiare a debitorilor, constituind un element al prețului, a costului aferent punerii la dispoziție a creditului, riscul trebuind administrat pe tot parcursul derulării contractului de credit.
A arătat că riscul de credit este asumat în urma analizei economico-financiare a solicitantului, a solidității garanțiilor oferite de acesta ca accesoriu al creanței, fiind în corelație cu riscul diminuării valorii creanței, riscul conrapartidei, riscul de poziție, riscul valutar, riscul de marfă, riscul operațional și riscul reputațional, gestionarea acestor riscuri regăsindu-se în prețul creditului.
A reiterat că perceperea comisionului de risc este un element de preț al contractului, exclus de la controlul naturii abuzive exercitat de instanță, așa cum rezultă din Directiva nr. 93/13/CEE, întrucât ține de dreptul concurenței, fiind elementul cel mai bine înțeles de către consumator, și nu se confundă cu garanția reală imobiliară, fiind prevăzut clar și fără echivoc și însușit de către consumator prin semnarea convenției de credit, care nu este aleatorie, ci comutativă.
A susținut și că, în analiza caracterului abuziv al unei clauze, trebuie ca aceasta să nu se refere la conținutul obiectului propriu-zis al contractului, așa cum rezultă din Directiva nr. 93/13/CEE și actul național de transpunere Legea nr. 193/2000, aspecte relevate prin hotărârile Curții Europene de Justiție în cauzele nr. C-144/99, nr. C-365/93, nr. C-144/99.
A mai menționat și că anularea clauzelor indicate de către reclamant ar conduce la nerespectarea dreptului pârâtei la proprietate privată și libertate economică, ducând la pierderi semnificative ale băncii, care constituie exproprieri de fapt ale unor câștiguri certe, asimilabile noțiunii de bun din perspectiva Curții Europene a Drepturilor Omului, încălcând totodată dreptul la activitate economică și liberă inițiativă.
În drept, pârâta a invocat disp. din Legea nr. 193/2000, Directiva nr. 93/13/CEE, art. 1 Protocolul 1 CEDO.
În dovedire, pârâta a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, iar în susținere a depus la dosarul cauzei, în copie, practică judiciară, adresă din data de 17.05.2013 (filele 111, 119-134).
Analizând ansamblul materialului probator, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanții B.E.și B.C. au încheiat cu pârâta S.C. ...S.A.-Sucursala … convențiile de credit nr. 0133047/06.11.2007 și nr. 0141485/15.02.2008 pentru suma de 78.000 CHF pentru o perioadă de 168 de luni, respectiv suma de 10.000 CHF pentru o perioadă de 120 de luni.
Respectivele convenții sunt alcătuite din două părți: condițiile speciale, care cuprind clauze referitoare la valoarea împrumutului, durata, dobânda, penalizările, comisioanele, rambursarea, garanțiile, și condițiile generale, prin care sunt definiți termenii din contract, fiind stipulate drepturi și obligații ale părților, sancțiuni pentru neexecutarea obligațiilor, situația contractului în caz de litigiu.
Între aceste două părți ale convenției este inserată referirea generică privind faptul că părțile cunosc și acceptă drepturile și obligațiile ce le revin, fără a se face referire la negocierea fiecărei clauze în parte.
Prin clauza prevăzută de pct. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit nr. 0133047/06.11.2007 este prevăzută perceperea unui comision de risc de 0, 19 % aplicat la soldul creditului plătibil lunar pe toată perioada de derulare, iar prin clauza corespunzătoare din convenția de credit nr. 0141485/15.02.2008 cuantumul comisionului de risc este de 0, 26%, fiind stabilite totodată alte 5 tipuri de comisioane.
Prin clauza prevăzută de art. 3 pct. 5 din condițiile generale ale convențiilor antemenționate este definit comisionul de risc, ca fiind datorat pentru punerea la dispoziție a creditului, modul de calcul și scadența acestuia fiind stabilite în condițiile speciale, o definire similară fiind dată comisionului de aranjament de la art. 3 pct. 4 din condițiile generale.
Prin clauza prevăzută de art. 3 pct. 6 din condițiile generale ale convențiilor antemenționate este definit comisionul de administrare, ca fiind datorat pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului acordat, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de părți în baza convenției, modul de calcul și scadența acestuia fiind stabilite în condițiile speciale, în care însă la punctul 5 intitulat Comisioane nu se prevede perceperea comisionul de administrare.
Prin actele adiționale nr. 1/22.10.2010 și nr. 2/22.10.2010 încheiate între părți cu privire la fiecare dintre convențiile antemenționate, printre altele, s-a prevăzut un comision de administrare credit în cuantum de 0, 19%, ulterior 0, 10% lunar pentru convenția de credit nr. . 0133047/06.11.2007 respectiv 0, 26 %, ulterior 0, 14% lunar pentru convenția de credit nr. 0141485/15.02.2008, pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutătorului.
În drept, arată instanța că în cauza de față, invocându-se caracterul abuziv al clauzelor referitoare la comisionul de risc, respectiv comisionul de administrare, sunt aplicabile disp. art. 4 din Legea nr. 193/2000, potrivit cărora o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, nefiind negociată direct cu consumatorul clauza stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de profesionisti pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Totodată, disp. art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 stipulează că este obligația profesionistului să facă dovada că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, așa încât există prezumția că o astfel de clauză nu a fost negociată, dovada în sens contrar incumbându-i băncii.
În acest sens, reține instanța că prin adoptarea Legii nr. 193/2000 s-a urmărit transpunerea în legislația internă a Directivei nr. 93/13/CE, în raport cu care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat, prin cauza C137/08/VB Penzugyi Lizing și ca urmare a unei jurisprudențe constante, că sistemul de protecție pus în aplicare prin Directivă se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație inferioară față de un comerciant în ce privește puterea de negociere cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de comerciant fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora.
Curtea a statuat că pornind de la această inferioritate, art. 6 alin. 1 din Directivă prevede că o clauză abuzivă nu creează obligații pentru consumator, jurisprudența ei conducând la concluzia că această dispoziție este imperativă și urmărește să substituie echilibrul formal, pe care îl instituie contractul cu privire la drepturile și obligațiile părților, cu un echilibru real de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părți (hotărârea Mostazo Claro pct. 36 și Asturcom Telecomunicaciones pct. 30).
Așa fiind, mai arată instanța și că, potrivit disp. art. 1 din Legea nr. 193/2000, este interzis profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, iar în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.
Aplicând aceste dispoziții legale la speța de față, observă instanța că între părți au fost încheiate convenții preformulate, cu conținut standard, iar eventualele diferențe dintre acestea și alte convenții nu se datorează negocierii directe cu clienții, ci particularităților fiecărui client în parte, iar clauzele convențiilor nu au fost negociate de către părți, nefiind dovedit contrariul prin niciun mijloc de probă, așa încât clientul este pus în situația de adeziune la condiții redactate anterior de către bancă.
Astfel, în privința comisionului de risc, observă instanța că perceperea sa a fost stipulată fără să se arate în funcție de ce criterii a fost stabilit, de ce s-a impus aplicarea lui din moment ce existau garanțiile imobiliare, cum a fost el negociat, de ce comisionul este nerambursabil, nerestituibil la finalul creditului în situația neproducerii riscului, sau dacă se poate restitui în anumite situații, așa încât din modul de redactare al clauzelor referitoare la acest comision, se desprinde concluzia că lipsește caracterul lor negociat, fiind abuzive întrucât, percepute lunar, maschează în realitate o dobândă care, pe lângă faptul că lezează interesele economice ale clienților, aduce atingere și mediului concurențial bancar, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimulează un spor de dobândă sub denumirea de comision.
Este așadar îndeplinită și condiția generării în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, a unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, disimularea unei părți a dobânzii sub denumirea de comision fiind o dovadă clară în acest sens, întrucât reprezintă o modalitate de inducere în eroare a clienților, prin prezentarea de dobânzi aparent avantajoase în raport cu ofertele altor bănci de pe aceeași piață relevantă cu banca respectivă, fiind totodată o modalitate de procurare a unui avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite ale comercianților.
Totodată, dezechilibrul în detrimentul consumatorului este relevat prin aceea că nu reprezintă un element de cost actual al creditului, cum eronat susține banca, ci unul eventual, nereturnat clientului bun platnic, banca acoperindu-și în realitate pierderile rezultate din nerambursarea creditelor de către alți clienți, transferând astfel consecințele pierderilor cauzate de creditele sale neperformante asupra clienților bun-platnici.
De altfel, arată instanța și că prin O.U.G. nr. 50/2010, fiind introduse noi reglementări în această materie în conformitate cu Directiva nr. 2008/48/CE, a fost eliminat comisionul de risc.
Considerentele expuse anterior își păstrează valabilitatea și în ceea ce privește clauzele din actele adiționale la convențiile de credit, referitoare la perceperea de către bancă a comisionului de administrare, modul de redactare al acestora conducând la concluzia că acesta reprezintă de fapt o redenumire a comisionului de risc, fiind astfel abuzivă punerea sa în sarcina clientului.
În consecință, văzând și disp. art. 12, art. 13 din Legea nr. 193/2000, instanța urmează a admite cererea sub acest aspect și a constata caracterul abuziv al clauzelor menționate, acestea fiind nule absolut și trebuind eliminate din convențiile, respectiv actele adiționale încheiate între părți.
Așa fiind, arată instanța că, nulitatea fiind o sancțiune de drept civil constând în desființarea actului juridic încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale, ce operează retroactiv și al cărei principal efect este repunerea părților în situația anterioară, se impune restituirea prestațiilor efectuate în temeiul actului juridic nul, așa încât va admite cererea și sub acest aspect, obligând pârâtele să restituie reclamanților sumele percepute cu titlu de comision de risc, respectiv comision de administrare, în cuantumul comunicat prin adresa de la fila 111 din dosarul cauzei, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, cu dobândă legală.
În temeiul art. 451 și urm. Cod pr. civ., instanța urmează a lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanții B.E.și B.C., ambii domiciliați în Târgu… în contradictoriu cu pârâtele S.C. ...S.A., cu sediul în … și S.C. ...S.A.-Sucursala … cu sediul în ….
Constată caracterul abuziv al prevederilor art. 3.5 din condițiile generale și art. 5 lit. a din condițiile speciale din convenția de credit nr. 0133047/06.11.2007 și din convenția de credit nr. 0141485/15.02.2008 referitoare la comisionul de risc și înlătură aceste prevederi din cuprinsul acestor convenții.
Obligă pârâtele să restituie reclamanților comisionul de risc în cuantum de 4.533, 50 CHF în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății cu dobânda legală, aferent convenției de credit nr. 0133047/06.11.2007, respectiv comisionul de risc în cuantum de 699, 49 CHF în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății cu dobânda legală, aferent convenției de credit nr. 0141485/15.02.2008.
Constată caracterul abuziv al prevederilor art. 3 din actul adițional nr. 1/22.10.2010 și al prevederilor art. 2 din actul adițional nr. 2/22.10.2010 la convenția de credit nr. 0133047/06.11.2007 referitoare la perceperea comisionului de administrare credit, precum și al prevederilor art. 3 din actul adițional nr. 1/22.10.2010 și al prevederilor art. 2 din actul adițional nr. 2/22.10.2010 la convenția de credit nr. 0141485/15.02.2008 referitoare la perceperea comisionului de administrare credit și înlătură aceste prevederi din cuprinsul acestor acte.
Obligă pârâtele să restituie reclamanților comisionul de administrare în cuantum de 2.142, 20 CHF în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății cu dobânda legală, aferent convenției de credit nr. 0133047/06.11.2007, respectiv comisionul de administrare în cuantum de 251, 26 CHF în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății cu dobânda legală, aferent convenției de credit nr. 0141485/15.02.2008.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
ALEXANDRU BOGDAN POPESCU RAMONA MARIA MARINESCU
| ← Reconstituiri (fapte, acte, drepturi). Jurisprudență Fondul... | plângere contravenţională. Jurisprudență Amenzi → |
|---|
