Reconstituiri (fapte, acte, drepturi). Jurisprudență Fondul funciar
Comentarii |
|
Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 4429 din data de 06.06.2013
Dosar nr. 6031/318/2013
R O M Â N I A
Cod operator 2445
JUDECĂTORIA TÂRGU JIU
TÂRGU JIU
JUDEȚUL GORJ
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 4429/2013
Ședința publică de la 06 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE PARASCHIVA CATRINOIU
Grefier ALINA MEZDREA
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamantele VĂDUVA GHEORGHIȚA și MUJA (VĂDUVA) ELENA și pe intimatele COMISIA LOCALĂ TG-JIU DE FOND FUNCIAR și COMISIA JUDEȚEANĂ GORJ DE FOND FUNCIAR, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, reclamantele fiind reprezentate de avocat Deaconu Nicolae, intimata Comisia Locală Tg-Jiu fiind reprezentată de consilier juridic Pociovălișteanu Ramona.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, în temeiul art. 131 C.pr.civ. , instanța verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial , având în vedere disp. art. 53 alin. 2 din Legea 18/1991.
Instanța pune în discuție calificarea termenului de repunere în termenul de 60 zile prevăzut de art. III, Titlul VI din Legea 247/2005.
Avocat Deaconu Nicolae precizează că, în opinia sa, termenul prev. de art. III, Titlul VI din Legea 247/2005 este un termen de prescripție. Depune la dosar decizia nr. 2833/25.03.2013.
Consilier juridic Pociovălișteanu Ramona precizează că nu sunt îndeplinite condițiile pentru repunerea în termenul de a formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, acest termen fiind de decădere.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond.
Avocat Deaconu Nicolae pentru reclamante solicită repunerea în termenul de a formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la terenul de 5.000 mp întrucât reclamantele au obținut acest teren printr-un act de schimb și l-au stăpânit până la data la care s-a pronunțat hotărârea având ca obiect revendicare. Solicită, de asemenea, reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament.
Consilier juridic Pociovălișteanu Ramona solicită respingerea acțiunii.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub nr. 6031/318/2013, reclamantele VĂDUVA GHEORGHIȚA și MUJA (VĂDUVA) ELENA în contradictoriu cu intimatele COMISIA LOCALĂ TG-JIU DE FOND FUNCIAR și COMISIA JUDEȚEANĂ GORJ DE FOND FUNCIAR au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5000 m.p., potrivit Actului de schimb nr. 501/1958, pe un alt amplasament,din rezerva Comisiei Locale sau,în cazul în care o asemenea rezervă a fost epuizată,să fie acordate despăgubiri în condițiile legii, urmând să se dispună repunerea în termenul de 60 de zile prevăzut de art. III Titlul VI din Legea nr. 247/2005, de a formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru acest teren.
În motivare, reclamantele au arătat că sunt moștenitoarele autorului Văduva Aurel,care conform actului de schimb nr. 501/1958, a primit un teren în suprafață de 5000 m.p., în schimbul altui teren proprietatea sa ce i-a fost luat de Statul Român și folosit la regularizarea apelor și care nu se mai putea retroceda în natură, acest teren fiind folosit până la data de 25 martie 2013 când terenul a fost luat de numitul Lupescu Grigore, vechiul proprietar înainte de 1958, în urma unei acțiuni în revendicare finalizată prin sentința nr. 9222 din 22.06.2012 pronunțată în dosarul nr. 1 271/318/2007, rămasă irevocabilă prin decizia Curții de Apel Craiova din 25.03.2013.
Reclamantele au mai arătat că prin sentința menționată mai sus, instanța de judecată a stabilit că reclamantului Lupescu Grigore i s-a reconstituit dreptul de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991 pe același amplasament, astfel încât titlul de proprietate emis constituie dovada proprietății în timp ce actele de schimb încheiate în baza Decretului nr. 151/1950 sunt lovite de nulitate absolută și a fost respinsă și excepția uzucapiunii cu motivarea că terenul a fost preluat abuziv de la fostul proprietar.
Cu privire la repunerea în termenul de 60 de zile pentru formularea cererii de reconstituire potrivit art. III din Titlul VI din Legea nr. 247/2005, este de relevat că nu au depus cerere de reconstituire în termenul prevăzut mai sus întrucât dețineau terenul primit în schimb, la care nu au considerat că trebuie să renunțe în favoarea unui alt teren și erau îndreptățite să se considere proprietare în baza actului de schimb până la data la care sentința de mai sus a rămas irevocabilă.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 6 alin. 2 indice 1 din Legea nr. l/2000, iar cererea de repunere în termen a fost întemeiată pe textul art. 19 din Decretul nr. 167/1958, precum și pe art. 2522 din Codul civil în vigoare.
Pentru dovedire, reclamantele au depus la dosar, în copie, sentința civilă nr. 9222 din 22.06.2012 certificată "conform cu originalul, actul de schimb nr. 501/1958 eliberat autorului Văduva Aurel, acte de stare civilă.
Legal citată, intimata Comisia Județeană Gorj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamante este tardiv formulată.
Intimata Comisia Locală Tg-Jiu, a formulat, la rândul său, întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, precizând că la nivelul Comisiei Locale Tg-Jiu nu există teren disponibil și că nu sunt îndeplinite condițiile de formulare a cererii de repunere în termenul prevăzut de art. III Titlul VI din Legea nr. 247/2005.
Reclamantele au răspuns la întâmpinarea formulată de Comisia Județeană Gorj , arătând că termenul prev. de art. 1 pct. 37 Titlul VI din Legea 247/2005, cât și termenul prev. de art. III din lege, sunt termene de prescripție și nu de decădere și că sunt îndeplinite condițiile privind repunerea în termen.
De asemenea, reclamantele au răspuns la întâmpinarea formulată de Comisia Locală Tg-Jiu , arătând că sunt îndeplinite condițiile formulării cererii de repunere în termen.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Reclamantele sunt moștenitoarele lui Văduva Aurel, în calitate de soția și respectiv fiică.
În temeiul actului de schimb nr.501/1958 încheiat cu Ministerul Agriculturii, autorul reclamantelor a primit un teren în suprafață de 5.000 mp pe care l-a folosit până la data de 25.03.2013.
Întrucât la data menționată mai sus terenul a fost luat de fostul proprietar, Lupescu Grigore, în baza sentinței civile nr. 9222/22.06.2012 pronunțată în dosarul nr. 271/318/2007, rămasă irevocabilă prin decizia Curții de Apel Craiova din data de 25.03.2013, reclamantele au formulat acțiune pentru repunerea în termenul de 60 de zile prev. de art. III Titlul VI din Legea 247/2005, de a formula cerere de reconstituire, solicitând totodată reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5.000 mp, potrivit actului de schimb din 1958.
Potrivit art. I pct. 37 din Titlul VI din Legea 247/2005 "Persoanele fizice și juridice care nu au depus în termenul prevăzut de Legea 169/1997 și de prezenta lege cereri de reconstituire sau, după caz, acte doveditoare pot formula astfel de cereri până la data de 30 noiembrie 2005 inclusiv";.
Așadar, reclamantele puteau formula cerere de reconstituire numai până la data de 30 noiembrie 2005, acesta fiind un termen de decădere și nu de prescripție cum menționează reclamantele în răspunsul la întâmpinarea formulată de Comisia Județeană Gorj de Fond Funciar.
În acest sens este și decizia nr. I din 30 iunie 1997 dată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, în care se reține că termenul de formulare a cererii de reconstituire este un termen de decădere și că, fiind termen de decădere, nu este susceptibil de suspendare sau întrerupere și nici nu poate fi cerută repunerea în termen în condițiile prev. de Decretul nr. 167/1958 (în prezent art. 2522 C.civil).
Chiar dacă reclamantele au folosit terenul dat în schimb de Statul Român, acestea aveau obligația să formuleze cerere de reconstituire pentru că și dacă nu ar fi fost revendicat de fostul proprietar, nu puteau obține reconstituirea dreptului de proprietate fără cerere de reconstituire.
Întrucât reclamantele nu au formulat în termen cerere de reconstituire a dreptului de proprietate și nu se poate dispune repunerea în termen, instanța consideră acțiunea neîntemeiată, motiv pentru care va respinge cererea de repunere în termen și va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de repunere în termen.
Respinge acțiunea privind pe reclamantele VĂDUVA GHEORGHIȚA domiciliată în Tg-Jiu, str. Ana Ipătescu nr. 65, jud. Gorj și MUJA (VĂDUVA) ELENA domiciliată în Tg-Jiu, Bd. Ecaterina Teodoroiu, bl. 1, sc. 1, ap. 10, jud. Gorj și pe intimatele COMISIA LOCALĂ TG-JIU DE FOND FUNCIAR și COMISIA JUDEȚEANĂ GORJ DE FOND FUNCIAR, ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, depus la Judecătoria Tg-Jiu.
Pronunțată în ședința publică din 06.06.2013.
Președinte,
PARASCHIVA CATRINOIU
Grefier,
ALINA MEZDREA
Red. C.P/Tehnored. A.M. 11 Iunie 2013
6 ex
← pretentii. Jurisprudență Fondul funciar | Împrumuturi, credite, creditori. Jurisprudență Împrumuturi,... → |
---|