Stabilirea paternităţii. întreruperea cursului prescripţiei extinctive. Caracterul întreţinerii
Comentarii |
|
Nu orice întreţinere are ca efect întreruperea cursului prescripţiei extinctive, ci numai aceea care este benevolă (nu reprezintă executarea unei obligaţii care decurge dintr-un act juridic), substanţială şi are caracter de continuitate pentru a satisface nevoile copilului. Cadourile oferite copilului ocazional nu au semnificaţia unei întreţineri.
C.A. Timişoara, Secţia civilă, decizia nr. 2702 din 30 septembrie 1999
Prin sentinţa civilă nr. 19791 din 24 noiembrie 1998, Judecătoria Timişoara a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta H.D. împotriva pârâtului D.A. pentru stabilirea paternităţii minorului I.C.A., născut la 9 aprilie 1993.
Instanţa a reţinut că acţiunea a fost introdusă înăuntrul termenului legal, în raport cu dispoziţiile art. 60 alin. 83) C. fam., dcoarece în cursul anului 1994 pârâtul a adus minorului o bicicletă, haine şi dulciuri, prestându-i astfel întreţinere. Pe fond însă a apreciat că pârâtul nu este tatăl minorului, astfel cum rezultă din probele testimoniale şi ştiinţifice administrate în cauză.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis de Tribunalul Timiş, prin decizia civilă nr. 950 din 1 aprilie 1999, iar sentinţa primei instanţe a fost schimbată în tot, în sensul că s-a admis acţiunea reclamantei şi s-a stabilit că pârâtul este tatăl minorului.
Analizând recursul dcclarat de pârât, curtea a apreciat că decizia recurată este lipsită de temei legal, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, minorul s-a născut la 4 aprilie 1993, iar acţiunea de stabilire a paternităţii a fost intentată la 26 mai 1995, cu depăşirea termenului de 1 an prevăzut de art. 60 alin. (1) C. fam.
Deşi reclamanta a invocat dispoziţiile art. 60 alin. (3) C. fam., motivând că în toamna anului 1994, cu ocazia unei vizite făcute în Timişoara, pârâtul a lăsat cadouri pentru minor, condiţiile prevăzute de acest text legal nu sunt întrunite în speţă. întreţinerea trebuie să fie benevolă, substanţială şi să aibă caracter de continuitate, or, în speţă,
predarea unor cadouri în cursul anului 1994 nu are această semnificaţie.
In consecinţă, faţă de data intentării acţiunii - 26 mai 1995 raportată la data naşterii minorului - 9 aprilie 1993 -, acţiunea reclamantei este prescrisă conform art. 60 alin. (1) C. fam.
Curtea a admis recursul declarat de pârât şi a casat decizia tribunalului, respingând apelul declarat de reclamantă.
← Întreţinere acordată de pretinsul tată copilului, încetarea... | Acţiune în stabilirea paternităţii. întreruperea cursului... → |
---|