Încuviinţare purtare nume. Relevanţa momentului stabilirii filiaţiei
| Comentarii |
|
Niciun text legal nu permite instanţei să încuviinţeze ca un copil născut în afara căsătoriei, a cărui filiaţie s-a stabilit la naştere faţă de ambii părinţi, să poarte numelui celuilalt părinte, după ce părinţii de comun acord au stabilit la naştere numele de familie.
în privinţa celor doi minori, este posibilă încuviinţarea purtării numelui de familie al tatălui, pe considerentul că filiaţia acestora faţă de tată nu s-a stabilit, ca şi în cazul surorii lor, la momentul naşterii, ci ulterior, astfel că la momentul naşterii celor doi minori nu exista vreo posibilitate de alegere a numelui de familie, minorii trebuind să poarte numele de familie al mamei, singura persoană faţă de care minorii şi-au stabilit filiaţia. Pentru ca şi minora să poarte acelaşi nume cu al celorlalţi membri ai familiei sale, există posibilitatea de a se solicita schimbarea numelui pe cale administrativă, în condiţiile art. 4 alin. (2) lit. h) din O.G. nr. 41/2003.
Trib. Bistriţa-Năsăud, s. I civ., dec. nr. 41/A din 21 martie 2012, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. II130/2011, pronunţată de Judecătoria Bistriţa la data de 14.12.2011, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta M.C. împotriva pârâtului M.P.Ş. şi, în consecinţă, s-a încuviinţat ca minorii M.T.N., născut la data de 07.10.2003, şi M.T.R., născut la data de 04.02.2002, să poarte în viitor numele tatălui lor, acela de M.; s-a dispus efectuarea cuvenitelor menţiuni în actele de naştere ale
minorilor. împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta. Apelul declarat nu este fondat.
In mod corect instanţa de fond, în raport de dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 71/2011, conform cărora dispoziţiile noului cod civil sunt incidente acţiunilor privitoare la filiaţie (acţiuni în care se cuprind şi cele prin care se solicită încuviinţarea purtării numelui de familie al unuia dintre părinţi) numai în cazul copiilor născuţi după data de 1.10.2011, a stabilit că în cauză sunt incidente dispoziţiile Codului familiei şi a soluţionat cauza prin prisma acestor reglementări legale. Potrivit art. 64 C. fam., copilul din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească dobândeşte numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită. In cazul în care copilul a fost recunoscut în acelaşi timp de ambii părinţi, dacă părinţii nu au un nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor reunite. In acest caz, numele copilului se va stabili prin învoiala părinţilor şi se va declara, odată cu naşterea copilului, la serviciul de stare civilă. In lipsa unei asemenea învoieli, autoritatea tutelară de la domiciliul copilului va hotărî, ascultând pe părinţi, dacă copilul va purta numele unuia dintre ei sau numele lor reunite.
Minora A.C. s-a născut la data de 18.07.2006, cu aproape 5 ani anterior căsătoriei părinţilor săi. Minora a fost recunoscută de tată la momentul înregistrării naşterii sale, părinţii de comun acord stabilind ca
minora să ia numele de familiei al mamei sale. In schimb, filiaţia faţă de tată a fraţilor săi N. şi R. nu a fost stabilită la momentul naşterii lor, ci ulterior, la data de 9.02.2010, conform adresei serviciului de stare civilă. Ca atare, minora nu se află într-o situaţie identică cu cea a fraţilor săi, tocmai din cauza momentului diferit la care a intervenit recunoaşterea de filiaţie paternă. Fiind vorba de situaţii distincte, şi dispoziţiile legale privitoare la numele purtat sunt diferite.
Astfel, în timp ce în privinţa minorei sunt aplicabile prevederile art. 64 alin. (3) C. fam. raportat la art. 62 alin. (2) C. fam., în privinţa fraţilor săi sunt incidente prevederile art. 64 alin. (1) şi (2) C. fam., care permit încuviinţarea purtării numelui de familie al părintelui faţă de care
s-a stabilit ulterior filiaţia. In privinţa minorilor N. şi R. este posibilă încuviinţarea purtării numelui de familie al tatălui pe considerentul că filiaţia acestora faţă de tată nu s-a stabilit, ca şi în cazul minorei, la momentul naşterii, ci ulterior, astfel că, la momentul naşterii celor doi minori, nu exista vreo posibilitate de alegere a numelui de familie, minorii trebuind să poarte numele de familie al mamei, singura persoană faţă de care minorii şi-au stabilit filiaţia. Ulterior, stabilindu-se şi filiaţia faţă de tată, art. 64 alin. (3) C. fam. permite să se încuviinţeze purtarea numelui de familie al tatălui, tocmai pentru a se asigura egalitatea în drepturi cu copilul din afara căsătoriei recunoscut la naştere de ambii părinţi (în privinţa căruia încă de la momentul naşterii există posibilitatea de opţiune în privinţa numelui).
In cazul minorei, Codul familiei a permis părinţilor încă de la momentul naşterii sale să cadă de acord în privinţa numelui de familiei al minorei. Prin urmare, odată exercitată această opţiune, părinţii nu mai pot reveni asupra acesteia şi solicita pe cale judiciară încuviinţarea purtării numelui celuilalt părinte, indiferent de motivele care stau la
baza acestei solicitări. întrucât niciun text legal nu permite instanţei să încuviinţeze ca un copil născut în afara căsătoriei, a cărui filiaţie s-a stabilit la naştere faţă de ambii părinţi, să poarte numelui celuilalt părinte, după ce părinţii de comun acord au stabilit la naştere numele de familie, tribunalul, în baza art. 296 CPC, a respins ca nefondat apelul declarat, menţinând hotărârea instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică. Pentru ca şi minora să poarte acelaşi nume cu al celorlalţi membri ai familiei sale, există posibilitatea de a se solicita schimbarea numelui pe cale administrativă, în condiţiile art. 4 alin. (2) lit. h) din O.G. nr. 41/2003.
Notă. Deşi hotărârea este pronunţată în temeiul reglementării anterioare, considerentele instanţei se menţin după intrarea în vigoare a noului Cod civil, devenind aplicabile prevederile art. 84 şi art. 450 NCC.
Jurisprudenţă C.E.D.O. 1. Refuzul guvernului britanic de a modifica registrele de naşteri sau de a elibera extrase cu un conţinut diferit de ceea ce se menţiona în registru, în ceea ce priveşte sexul persoanei, nu poate fi considerat ca fiind o atingere a respectului dreptului la viaţă privată. Nu există nicio obligaţie pozitivă care să impună statelor contractante să stabilească o modalitate juridică de schimbare a stării civile a unei persoane ce a suferit o operaţie de schimbare a sexului, în aşa fel încât ea să-şi poată dovedi noua identitate sexuală (C.E.D.O., Rees c. Regatului Unit, 17 octombrie 1986)
2. Ulterior, în anul 1992, Curtea şi-a modificat jurisprudenţa, admiţând că nerecunoaşterea noii identităţi sexuale unei persoane constituie o încălcare a art. 8 din Convenţie. întrucât nu s-au operat modificările necesare în actele de stare civilă, reclamanta a întâmpinat mai multe dificultăţi în viaţa personală, fiind nevoită să dea informaţii de ordin intim şi personal. „Incontestabil, în materie de transsexualitate, mentalităţile au evoluat, ştiinţa a progresat”, astfel încât se ajunge la concluzia că persoana este pusă zilnic într-o situaţie incompatibilă cu respectul datorat vieţii sale private (C.E.D.O., B. c. Franţei, 25 martie 1992)
| ← Măsuri de protecţie a familiei în cazul violenţei unui sot | Încuviinţare nume minor. Copil rezultat din relaţii de... → |
|---|
