Măsuri de protecţie a familiei în cazul violenţei unui sot
| Comentarii |
|
Măsurile de protecţie prevăzute de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, republicată, cum este şi aceea a suportării de către agresor a chiriei pentru locuinţa temporară, nu pot avea o existenţă independentă, fiind necesar ca mai întâi să fie dispusă una dintre măsurile principale de protecţie, prevăzute de art. 23 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Trib. Prahova, s. civ., dec. nr. 1608 din 21 noiembrie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 14169/22.10.2012, Judecătoria Ploieşti a respins cererea formulată de reclamanta B.C. ca neîntemeiată. împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta. Recursul declarat nu este fondat.
Conform art. 23 din Legea nr. 217/2003: „(1) Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre
următoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii: a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei; c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima; d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate; e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic; f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu victima; g) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute; h) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora. (2) Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune şi suportarea de către agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială. (3) Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanţa poate dispune şi obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării”.
La termenul din 9.10.1012, în faţa instanţei de fond, reclamanta a precizat că nu mai solicită evacuarea temporară a pârâtului din locuinţă. La termenul din 16.10.2012, reclamanta şi-a precizat cererea în sensul că solicită emiterea unui ordin de protecţie prin care să se dispună: obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de reclamantă; obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de reşedinţa acesteia şi locul său de muncă; interdicţia pentru pârât de a se deplasa în zone determinate pe care reclamanta le frecventează sau le vizitează periodic; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod; suportarea de către pârât a chiriei şi întreţinerii pentru locuinţa temporară, în cuantum de 150 euro. De asemenea, a solicitat emiterea unui ordin de protecţie pentru sora şi nepoata sa, în sensul ca pârâtul să păstreze distanţa minimă determinată şi faţă de acestea.
In cadrul răspunsului la interogatoriu, reclamanta a recunoscut că, din momentul părăsirii de către aceasta a domiciliului comun, pârâtul nu a căutat-o şi nu a contactat-o telefonic. De asemenea, a recunoscut că lo
cuieşte în prezent la domiciliul surorii sale şi că pârâtul nu a contactat-o pe aceasta sau pe nepoata reclamantei nici telefonic, nici prin corespondenţă şi nu s-a prezentat la locuinţa acestora. Prin urmare, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, nu apare ca fiind justificată emiterea unui ordin de protecţie prin care să se dispună obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de reclamantă, faţă de reşedinţa acesteia şi locul său de muncă, interdicţia pentru pârât de a se deplasa în zone determinate pe care reclamanta le frecventează sau le vizitează periodic sau interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod. Incidentele dintre părţi au avut loc în locuinţa familiei, însă reclamanta, prin cererea modificatoare, nu a mai solicitat evacuarea pârâtului sau reintegrarea sa în domiciliul comun.
In mod temeinic s-a reţinut, prin hotărârea recurată, că măsurile de protecţie prevăzute de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, cum este şi aceea a suportării de către pârât a chiriei pentru locuinţa temporară, nu pot avea o existenţă independentă, fiind necesar ca mai întâi să fie dispusă una dintre măsurile principale de protecţie, prevăzute de art. 23 alin. (1) din acelaşi act normativ. O astfel de măsură însă nu se impune în prezenta cauză.
Celelalte probe administrate în cauză, înscrisurile depuse de către reclamantă, inclusiv plângerea înregistrată sub nr. 781078/2012, declaraţia martorei audiate sau înscrisurile depuse de către pârât, nu sunt de natură să ateste o altă situaţie de fapt decât cea care rezultă din chiar răspunsurile reclamantei la interogatoriu, menţionate anterior. Susţinerea recurentei-reclamante în sensul că este imposibil ca pârâtul să achite o rată de 600 lei dintr-un venit de 780 lei nu prezintă relevanţă în cauză.
| ← Emitere ordin de protecţie. Condiţii | Încuviinţare purtare nume. Relevanţa momentului stabilirii... → |
|---|
