încuviinţarea executării silite. Contrarietate de hotărâri. Revizuire
| Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 322 pct. 7, art. 372, art. 3731, art. 405
C. civ., art. 1201
Cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, formulată în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., îşi are suportul în respectarea principiului autorităfii de lucru judecat.
Astfel, există contrarietate între încheierea prin care instanţa a respins cererea de încuviinţare a executării silite, constatând că dreptul creditorului de a cere executarea silită s-a prescris, şi încheierea prin care aceeaşi instanţă încuviinţează ulterior executarea silită, cu motivarea că prescripţia dreptului de a cere executarea silită nu poate fi invocată de debitor decât pe calea contestaţiei la executare.
C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 2440 din 22 aprilie 2003
Prin încheierea din 13 iunie 2001, pronunţată de Judecătoria Iaşi, s-a respins cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu, concretizat în sentinţa civilă nr. 1657 din 10 decembrie 1997 a Tribunalului Iaşi, privind pe creditoarea B.P. SA Iaşi şi debitorii P.G. şi P.A.
Pentru a pronunţa această încheiere, Judecătoria Iaşi a reţinut, în esenţă, că, potrivit art. 405 C. proc. civ., dreptul creditorului de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani de la data când se naşte dreptul de a formula o astfel de cerere, respectiv, în speţă, de la data de 13 martie 1998, când hotărârea care constituie titlu executoriu, sentinţa nr. 1657/1997, a rămas definitivă şi irevocabilă. Or, în cauză, cererea a fost introdusă abia la 13 iunie 2001, adică cu depăşirea termenului de 3 ani, astfel că dreptul reclamantei de a mai cere executarea silită a fost stins prin prescripţie.
Soluţia pronunţată prin încheierea din 13 iunie 2001 a fost menţinută, cu aceeaşi motivare, şi în urma exercitării de către reclamanta B.P. SA Iaşi, prin lichidatorii săi, a căilor de atac. Astfel, prin decizia civilă nr. 2093 din 17 septembrie 2001, pronunţată de Tribunalul Iaşi, a fost respins apelul declarat de reclamantă, iar prin decizia nr. 73 din 4 februarie 2002 a Curţii de Apel Iaşi, a fost confirmată soluţia dată în apel şi, ca urmare, a fost respins, ca nefondat, recursul.
La data de 22 aprilie 2002, reclamanta, prin executor bancar, formulează o a doua cerere, în baza aceluiaşi titlu, sentinţa nr. 1657/1997, de încuviinţare
a executării silite privind pe debitorii P.G. şi P.A. Această cerere a fost admisă prin încheierea din 23 aprilie 2002 a Judecătoriei Iaşi, instanţa reţinând, în fundamentarea soluţiei, că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 372 şi art. 3731 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 138/2000.
împotriva acestei încheieri au declarat apel debitorii P.G. şi P.A., precum şi numiţii B.C. şi B.R. Prin decizia civilă nr. 1544 din 7 octombrie 2002, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în camera de consiliu, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelanţilor B.C. şi B.R. şi, ca urmare, a fost respins, în baza excepţiei menţionate, apelul declarat de aceştia, iar, pe fond, a fost respins şi apelul introdus de debitorii P.G. şi P.A., instanţa reţinând, pe de o parte, că numiţii B.C. şi B.R. nu au calitate procesuală activă, întrucât cererea de executare silită îi priveşte numai pe debitorii P.G. şi P.A., iar pe de altă parte, referitor la debitorii P.G. şi P.A., că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 372 şi art. 3731 C. proc. civ., pentru a fi încuviinţată executarea silită, aceştia având, însă, posibilitatea de a invoca excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită de către creditoare prin contestaţia la executare.
împotriva acestei ultime hotărâri, debitorii P.G. şi P.A. au formulat cerere de revizuire, susţinând, în esenţă, că, din moment ce prin hotărâre irevocabilă (decizia nr. 73 din 4 februarie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi) s-a statuat că dreptul reclamantei B.P. SA Iaşi de a cere executarea silită în baza titlului executoriu, constituit prin sentinţa civilă nr. 1637/1997 şi obţinut împotriva debitorilor mai sus menţionaţi, a fost stins prin prescripţie, întrucât de la data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei, 13 martie 1998, şi până la formularea cererii, 13 iunie 2001, au trecut mai mult de 3 ani, termen în limita căruia trebuia exercitat dreptul de a cere executarea silită, conform art. 405 alin. (1) C. proc. civ., instanţele nu mai puteau admite o a doua cerere fundamentată pe acelaşi titlu executoriu (sentinţa nr. 1637/1997) şi să încuviinţeze executarea silită decât cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, aşa cum s-a procedat în speţă.
în consecinţă, revizuienţii solicită admiterea cererii de revizuire, anularea ultimei hotărâri, respectiv a deciziei nr. 1544 din 7 noiembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Iaşi, şi, pe cale de consecinţă, şi a încheierii din 23 aprilie 2002 (dată de Judecătoria Iaşi), precum şi a tuturor actelor de executare subsecvente hotărârilor pronunţate cu încălcarea puterii lucrului judecat. Ca temei de drept al cererii, au fost invocate dispoziţiile art. 322 pct. 7 şi art. 323 alin. (2) C. proc. civ.
Cererea de revizuire este fondată.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea se poate cere dacă există două hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi
calitate. Cu alte cuvinte, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, întemeiată pe textul legal precizat, îşi are suportul logic în respectarea principiului autorităţii de lucru judecat şi, ca atare, hotărârile a căror contrarietate se invocă trebuie pronunţate în aceeaşi cauză, doar ca rezultat a două procese diferite, între aceleaşi persoane şi având aceeaşi calitate procesuală, fiind astfel necesar ca hotărârile să conţină elemente caracteristice şi definitorii pentru reţinerea existenţei lucrului judecat.
în speţă, se constată că există contrarietate de hotărâri. Astfel, prin încheierea din 13 iunie 2001, pronunţată de Judecătoria Iaşi (menţinută prin decizia nr. 73 din 4 februarie 2002 a Curţii de Apel Iaşi), s-a dispus respingerea cererii de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu constituit în favoarea creditoarei B.P. SA, sucursala Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 1657/1997, rămasă definitivă şi irevocabilă la 13 martie 1998, pe motiv că cererea a fost formulată abia la data de 13 iunie 2001, adică cu depăşirea termenului de 3 ani, prevăzut de dispoziţiile art. 405 alin. (1) C. proc. civ., în care se putea formula o astfel de cerere. Ulterior, aceeaşi judecătorie, prin încheierea din 23 aprilie 2002, rămasă definitivă, prin decizia nr. 1544 din 7 octombrie 2002 a Tribunalului Iaşi, şi irevocabilă, prin neapelare, a admis cea de a doua cerere formulată de aceeaşi creditoare şi privind aceiaşi debitori, revizuienţii P.G. şi P.A., şi, ca urmare, a încuviinţat executarea silită în baza aceluiaşi titlu, respectiv a sentinţei civile nr. 1657/1997.
Cum cele două încheieri au rămas definitive şi irevocabile, iar cea de a doua cerere de judecată are acelaşi obiect şi este întemeiată pe aceeaşi cauză, între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor, în aceeaşi calitate, rezultă că, prin admiterea celei de a doua cereri de încuviinţare a executării silite, a fost încălcat principiul autorităţii de lucru judecat (art. 1201 C. civ.).
Este de reţinut că atât motivarea, cât şi soluţia pronunţată prin decizia nr. 1544 din 7 octombrie 2002, de Tribunalul Iaşi, prin care a fost menţinută încheierea Judecătoriei Iaşi din 23 aprilie 2002, de admitere a celei de a doua cereri, sunt criticabile, din moment ce, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă (încheierea din 13 iunie 2001), se statuase că dreptul reclamantei-creditoare
B.P. SA, sucursala Iaşi, de a cere executarea silită a fost stins prin prescripţie, aşa încât, la pronunţarea soluţiei, tribunalul era dator să reţină, în soluţionarea cauzei, această excepţie, şi nu să considere greşit că excepţia, care este de ordine publică, nu poate fi invocată de debitori în apel, ci numai, eventual, în cazul formulării de către aceştia a unei contestaţii la executare, aşa că, hotărând astfel, se constată că Tribunalul Iaşi a pronunţat o hotărâre cu încălcarea autorităţii lucrului judecat, în respectarea căreia se impune anularea acesteia, ca şi a încheierii menţinute prin această hotărâre.
în consecinţă, a fost admisă cererea de revizuire, s-au anulat decizia civilă nr. 1544 din 7 octombrie 2002 a Tribunalului Iaşi şi încheierea dată de Judecătoria Iaşi la 23 aprilie 2002, precum şi actele de executare.
| ← Hotărâre de stabilire a unor drepturi salariale. Contestaţie... | Contestaţie la executare. Nelămuriri cu privire la hotărârea... → |
|---|
