ÎNDREPTAREA ERORILOR MATERIALE DE CĂTRE EXECUTORUL JUDECĂTORESC

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 1895/2013 din data de 04.11.2014

În conformitate cu prevederile art. 57 din Legea nr. 188/2000, "actele îndeplinite de executorii judecătorești, care prezintă erori materiale sau omisiuni vădite, vor fi îndreptate sau completate de către aceștia, la cerere sau din oficiu, cu citarea părților, dacă lucrările cuprind date care fac posibilă îndreptarea greșelilor sau completarea omisiunilor. Cererea de îndreptare a erorii materiale sau de completare se va soluționa de urgență. Despre îndreptarea sau completarea efectuată se face mențiune pe toate exemplarele actului";.

Din interpretarea acestor dispoziții legale reiese că executorul judecătoresc poate îndrepta erori materiale strecurate în actele sale doar în condițiile în care actul său de învestire, respectiv cererea de executare silită, a fost în mod corect făcută de către parte, ceea ce nu este cazul în speță, însăși creditoarea indicând suma reprezentând sold la data formulării cererii de executare. Ori, cererea de executare silită este un act al creditorului, și nu al executorului, astfel că eroarea materială săvârșită în cadrul cererii de executare silită în baza căreia executorul judecătoresc a întocmit toate actele de executare nu putea fi îndreptată pe această cale.

Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 1895/2013, pronunțată în dosarul nr. 10501/190/2012

Prin contestația la executare înregistrată sub numărul de mai sus, contestatorul B.V.B a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimata SC S.C. SRL, să dispună anularea formelor și actelor de executare emise în Dosarul execuțional nr. 1920/ex/2012 al Biroului executorului judecătoresc M.M. , inclusiv a Somației emisă în data de 28.08.2012, precum și anularea executării înseși, ca nelegale; să dispună suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.

În motivare contestatorul arată că, la data de 30.08.2012, i-a fost comunicată o somație de către BEJ M.M., somație emisă în dosar execuțional nr. 1920/ex/2012, prin care acesta a fost somat la plata sumei de 49.406,73 euro, sumă ce ar reprezenta un debit restant, și cheltuielile de executare silită aferente în cuantum de 9.466,61 lei. În cuprinsul somației se arată că aceasta are la bază titlul executoriu Contract de credit bancar pentru persoane fizice nr. 246PF-LRZ25.04.2007, încheiat cu BCR SA- Suc. Bistrița.

Odată cu somația, i-a mai fost comunicată Încheierea civilă nr.7927/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr.9517/190/2012, prin care a fost încuviințată executarea silită a titlului executor (contractul de credit arătat mai sus), în favoarea creditorului SC S.C. SRL. De asemenea, i-a fost comunicat și procesul-verbal încheiat la 28.08.2012 de către executorul judecătoresc, privind cheltuielile de executare silită.

Contestatorul susține că executarea silită începută, cât și actele de executare încheiate sunt netemeinice și nelegale, întrucât, potrivit art. 373 Cod procedură civilă, executarea silită trebuie încuviințată de instanța de judecată. Apreciază că instanța de executare în mod greșit a admis cererea formulată de executorul judecătoresc, fără a verifica îndeplinirea condițiilor legale pentru începerea executării silite.

Astfel, contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 246PF-LR/25.04.2007 a fost încheiat între BCR - Sucursala B și contestator, și nu cu creditoarea SC S.C. SRL. Contestatorul consideră că nu datorează nicio sumă de bani acestei societăți comerciale, nu are cunoștință ca BCR- Suc. B să-și fi cesionat creanțele ce decurg din acest contract de împrumut. Pe de altă parte, în cazul în care ar exista un astfel de act de cesiune de creanță, acesta nu constituie titlu executoriu și nici nu s-a dispus învestirea acestui act cu formulă executorie, în prealabil. În aceste condiții, executarea silită este începută în beneficiul unei alte persoane juridice decât BCR-SA, fiind nelegală, urmând a fi anulată, împreună cu orice alt act de executare efectuat.

Pe de altă parte, contestatorul consideră că și-a achitat obligațiile ce decurg din contractul de împrumut. În cazul în care ar mai fi dator cu sume de bani ce derivă din acest contract, consideră că a intervenit prescripția extinctivă. Stabilirea de către creditoarea din dosarul de executare a sumei de 49.406,73 euro ca fiind datorată de către contestator, fără a se face în vreun fel dovada existenței, valabilității și a modului de calcul a acestei creanțe, este nelegală și netemeinică, în condițiile în care suma împrumutată a fost de doar 10.000 euro (conform contractului de credit sus arătat), sumă achitată anterior. Astfel, creanța solicitată nu este certă, lichidă și exigibilă pentru a putea fi executată silit.

În ceea ce privește cheltuielile de executare silită, contestatorul arată că, prin procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc în data de 28.08.2012, care i-a fost comunicat odată cu somația, se stabilește în sarcina sa obligația de a plăti suma de 9.466,61 lei reprezentând cheltuieli de executare (din care 9.302,61 lei onorar executor judecătoresc și 164 lei alte cheltuieli de executare). Nu se face însă dovada că aceste cheltuieli ca au fost suportate de către intimată, obligații care încalcă prevederile arătate în art. 371 indice 7alin. 3 Cod procedură civilă. În aceste condiții, se apreciază că acest proces verbal este nelegal și în consecință se impune anularea sa.

Referitor la suspendarea executării silite, până la soluționarea contestației la executare, contestatorul consideră că se impune aceasta dat fiind vădit caracterul ei nelegal și netemeinic. Executarea silită începută în lipsa unor înscrisuri doveditoare cerute de lege și în condițiile arătate mai sus este de natură a-i aduce importante prejudicii materiale.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 399, 400, 403 alin. 1, 404 Cod procedură civilă.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 5-9).

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare și a cererii de suspendare a executării silite, cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că, între BCR S.A. și BVB, în calitate de împrumutat, au fost încheiate: Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 246PF-LR din data de 25.04.2007 prin care Banca acordă împrumutatului un credit în sumă de 10.000,00 euro, și Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 367PF.LR din data de 31.05.2007 prin care Banca acordă împrumutatului un credit în sumă de 41.000,00 euro. Dat fiind faptul că debitorul nu a respectat obligația principală asumată prin Contractele de credit Banca a emis Notificările nr. 4028964/10.08.2009 și 4028965/2009 prin care se aducea la cunoștința împrumutatului iminența declarării scadenței anticipate în caz de neplata a ratei totale.

Prin Contractul de cesiune nr. 1849/02.09.2009 Banca a cesionat creanța certă, lichidă și exigibilă aferentă Contractului de credit împreună cu orice alte drepturi, fructe și beneficii prezente și viitoare către SC S.C. SRL. Împrumutatul a fost înștiințat cu privire la încheierea Contractului de cesiune de creanță prin notificările anexate prezentei. Contractul de cesiune fiind înscris în Arhiva electronică de garanții reale mobiliare.

Pe fondul cauzei, intimata consideră cererea de suspendare a executării silite este neîntemeiată întrucât a fost formulată cu rea-credință de vreme ce sumele contestate sunt evidențiate în mod expres de titlul executoriu, obligația de restituire a împrumutului neputând fi pusă la îndoială. Având în vedere faptul că s-a demarat executarea silită pentru recuperarea unei creanțe certe, lichide și exigibile, contestatorul nu poate invoca în apărarea sa aparența de drept, care este evident în favoarea creditoarei. Motivele invocate de contestator nu sunt suficiente pentru a justifica o măsură care poate prejudicia în mod deosebit creditorul, cum este suspendarea executării.

Mai mult, argumentele invocate de contestator nu au susținere în fapt, fiind de fapt menite doar să contureze o contestație la executare lipsită de orice temei, care la rândul ei, să creeze condițiile de admisibilitate pentru prezenta cerere de suspendare al cărei unic scop este tergiversarea unei proceduri de executare silită desfășurată în deplină conformitate cu prevederile legale.

În subsidiar, în condițiile admiterii cererii de suspendare, în temeiul art. 723 ind. I C.pr.civ., intimata solicită instanței stabilirea unei cauțiuni în cuantum de 20% din valoarea obiectului cererii.

Intimata a dobândit calitatea de creditor ca urmare a încheierii contractului de cesiune. Așa cum rezultă din prezentarea situației de fapt, contestatorului i-a fost adus la cunoștință faptul că acesta nu și-a respectat obligațiile prevăzute în contractul de credit și pe cale de consecință declararea scadenței anticipate a creditului este iminentă. De vreme ce împrumutatul nu s-a conformat celor învederate prin notificare creditul a fost declarat scadent. Practic, această sancțiune contractuală constă în faptul că debitorii nu mai pot beneficia de dreptul de a achita eșalonat ratele de credit.

Ulterior declarării scadenței anticipate a creditului, creanța certă, lichidă și exigibilă aferentă contractului de credit imobiliar a făcut obiectul unui contract de cesiune de creanță, contract față de care, debitorul cedat, în speță contestatorul, este terț, iar intimata este cesionar. Cu alte cuvinte calitatea de creditor a intimatei a fost dobândită ca urmare a încheierii, în condițiile impuse de legea în vigoare, a contractului de cesiune. Este necesar să se precizeze faptul că executarea silită a fost demarată în baza contractului de credit imobiliar. Contractul de cesiune de creanță justifică numai calitatea de creditor a intimatei.

Mai mult, cesiunea de creanță este un contract consensual, deci este valabil încheiată la momentul realizării acordului de voință. Părțile cesiunii de creanță sunt cedentul și cesionarul, respectiv banca și societatea. Pe cale de consecință, întrucât debitorul cedat nu este parte în contractul civil de cesiune, nu este necesar consimțământul său în vederea încheierii valabile a acestuia.

Din caracterul consensual al cesiunii de creanță reglementat de art. 1391 din Vechiul C. civ. rezultă că simpla remitere a titlului din care izvorăște creanța reprezintă executarea contractului de cesiune de creanță. Pentru ca cesiunea de creanță să fie opozabilă terților, inclusiv debitorului cedat, aceasta trebuie să îi fie notificată sau acceptată în scris de către debitor. Cele două condiții de opozabilitate nu trebuie îndeplinite cumulativ satisfacerea oricăreia dintre ele fiind suficientă. Vechiul cod civil aplicabil Contractului de cesiune nu prevede o anumită modalitate în care să fie notificat debitorul, astfel, termenul de "notificare" folosit trebuie înțeles lato sensu.

Relevantă sub aspectul conturării noțiunii de "notificare" despre care vorbește contestatorul este și înscrierea contractului de cesiune de creanță la Arhiva electronică de garanții reale mobiliare. Această înscriere este făcută în mod evident în scop de publicitate opozabilitate, iar debitorii cedați au calitatea de terii în contractul de cesiune. Astfel, potrivit art. 2 lit. a) coroborat cu art. 29 alin (I). Titlu VI (Regimul juridic al garanțiilor reale mobiliare) din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice cesiunile drepturilor de creanță îndeplinesc condiția de publicitate din momentul înscrierii avizului de garanție reală la Arhiva electronică de garanții reale mobiliare. Mai mult. prevederile art. 99 alin (I) din Legea nr. 99/1999 sunt în sensul că între cesiunea notificată debitorului sau acceptată de către acesta și cesiunea înscrisă la arhivă va avea prioritate cesiunea înscrisă.

Pe de altă parte, lipsa notificării sau a acceptării cesiunii de creanță de către debitorul cedat nu arc nicio influență asupra validității acestei operațiuni juridice, iar în ceea ce privește opozabilitatea, trebuie analizată exclusiv din perspectiva subiecților de drept cărora li se poate realiza plata în mod valabil, dar și a celorlalte modalități de stingere a creanței cedate în raporturile cu cedentul sau/și cesionarul. În cazul în care debitorul cedat nu a realizat vreun act susceptibil a conduce la stingerea creanței ce a formal obiectul cesiunii, acesta nu se poate prevala de inopozabilitatea acestei operațiuni pentru a paraliza procedura de executare silită declanșată de cesionarul devenit creditor, pentru că nu ar justifica existența unui interes legitim în derularea unui astfel de demers și ar constitui o valorificare a conduitei sale culpabile de a nu executa de bunăvoie obligația pe care și-a asumat-o față de creditorul inițial.

Intimata consideră că nu are o creanță prescrisă, astfel, prescripția dreptului de creanță nu începe să curgă de la data încheierii contractului, cum greșit afirmă contestatorul, ci de la data nașterii dreptului la acțiune, dată care nu poate fi alta decât cea a declarării scadenței anticipate a creditului, în conformitate cu dispozițiile Contractului de credit, când toate creanțele creditoarei prevăzute în Contract au devenit exigibile. În acest sens, prin Notificarea nr. 4028964/10.08.2009, creditorul inițial BCR a adus la cunoștința împrumutatului scadența anticipată a creditului ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale, față de intervenirea scadenței anticipate a creditului este evident că nu este vorba despre termenul general de prescripție de trei ani pentru recuperarea întregii creanțe aferente Contractului de credit.

Intimata apreciază creanța născută ca urmare a neexecutării obligațiilor instituite prin contractul de credit ca fiind certă, lichidă și exigibilă.

Creanța este certă - rezultă din contractul de credit. Contestatorul a încheiat cu Banca un contract de credit pentru suma de 10.000 euro ale cărui rate a încetat să le mai achite, fapt care a condus la declararea scadenței anticipate a contractului de credit de către Bancă. Contractul de credit fiind semnat de către debitorul-contestator, nu se poate susține că lipsește caracterul cert al creanței.

Creanța este lichidă - cuantumul acesteia fiind determinabil, deoarece câtimea ci este determinată prin însuși actul de creanță. Dobânzile se vor calcula până la data achitării integrale a creditului și sunt și ele determinabile în baza prevederilor contractului de credit. Față de sumele achitate de contestator, se poate determina printr-un calcul simplu care este câtimea creanței.

Creanța este exigibilă - dispozițiile contractuale fiind foarte clare în acest sens.

Cu privire la eroarea materială strecurată în cuprinsul somației, intimata învederează că a efectuat toate demersurile necesare rectificării acesteia și că nu este just ca o greșeală a executorului judecătoresc să prejudicieze în mod deosebit creditorul. Respectiva eroare a executorului judecătoresc a fost dată de faptul că împotriva debitorului au fost formulate două cereri de executare silită. Mai mult, contestatorul nu poate arăta prejudiciul suferit prin eroarea materială din cuprinsul somației de vreme ce acesta nu a achitat vreo sumă în contul creditorului.

În drept s-au invocat prevederile art. 115 Cod procedură civilă.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 32-38).

Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la termenul din 28.02.2013, contestatorul a solicitat să se dispună admiterea contestației sale, astfel cum a fost formulată, reiterând motivele de fapt și de drept expuse în cererea introductivă.

În plus, acesta susține că procesul-verbal de îndreptare eroare materială, întocmit la data de 12.12.2012 de către executorul judecătoresc M.M. , este un act care nu poate produce niciun efect juridic, cu privire la executarea silită din prezentul dosar, având în vedere următoarele: nu este vorba despre o eroare materială pe care a efectuat-o executorul judecătoresc, pentru a o putea îndrepta el însuși cuantumul creanței este o condiție esențială a executării silite, constituind obiectul acesteia, astfel că nu poate fi modificată arbitrar, iar pe de altă parte, executorul judecătoresc nu este competent să modifice acest cuantum (în speță de la 9.317,87 euro, la suma de 49.000), pentru a constitui în fapt, un înscris probator pentru creditoare, de care să se poată folosi în cadrul prezentei contestații la executare.

Pe de altă parte, contestatorul apreciază că, în ceea ce privește obligațiile ce decurg din contractul de împrumut, a intervenit prescripția extinctivă. Astfel, din actele aflate la dosarul cauzei (aspect confirmat și de intimată, prin întâmpinare) rezultă că creditul aferent contractului nr. 246PF-LR/2.5.04.2007 a fost declarat scadent prin notificarea din data de 10.08.20099, iar executarea silită în prezentul dosar a fost încuviințată la data de 14.08.2012, somația fiind emisă la 28.08.2012. Raportat la aceste elemente, termenul de prescripție extinctivă s-a împlinit, creanța fiind prescrisă.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța a reținut următoarele:

Între BCR S.A. și contestatorul BVB, în calitate de împrumutat, s-a încheiat Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 246PF-LR din data de 25.04.2007 prin care Banca a acordat împrumutatului un credit în sumă de 10.000 euro.

Urmare a nerespectării de către debitor a obligației principale asumată prin contractul de credit, Banca a emis notificarea nr.4028964/10.08.2009 prin care a adus la cunoștința împrumutatului iminența declarării scadenței anticipate în caz de neplată a ratei totale.

De asemenea, prin Contractul de cesiune de creanțe nr. 849/02.09.2009 (f.65-69) Banca a cesionat creanța derivată din contractul de credit anterior menționat către intimată, contractul de cesiune fiind înscris în Arhiva electronică de garanții reale mobiliare.

La data de 08.08.2012 creditoarea a formulat o cerere de executare silită în vederea recuperării creanței sale, cerere înregistrată sub nr. 1920/ex/2012 la Biroul executorului judecătoresc M.M. , sens în care a fost deschis dosarul de executare obiect al cauzei pendinte.

Nefondat susține contestatorul că ar fi intervenit prescripția extinctivă în ceea ce privește obligațiile ce decurg din contractul de împrumut, deoarece din cuprinsul actelor depuse la dosar reiese că declararea anticipată a creditului s-a produs la data de 10.08.2009, prin notificarea nr. 4028964 expediată contestatorului de către BCR. Astfel, dreptul de a cerere executarea silită s-a născut în favoarea creditorului la această dată, cesionarul - intimata din speță, formulând cererea de executare silită la data de 08.08.2012, respectiv cu trei zile înainte ca termenul de prescripție reglementat de art. 405 alin. 1 C.pr.civ., să se împlinească.

În ceea ce privește apărările de fond formulate în cauză, o soluție de admitere a contestației prin prisma motivării contestatorului a inexistenței titlului executor în favoarea intimatei nu poate subzista.

Că este așa o confirmă dispozițiile art. 2 lit. a) coroborat cu art. 29 al. 1 Titlu VI din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice în conformitate cu care cesiunile drepturilor de creanță îndeplinesc condiția de publicitate din momentul înscrierii avizului de garanție reală la Arhiva electronică de garanții reale mobiliare. Această teză este reiterată de către legiuitor și prin norma cuprinsă în prevederile art.99 al. 1 din Legea nr.99/1999 care sunt în sensul că între cesiunea notificată debitorului sau acceptată de către acesta și cesiunea înscrisă la arhivă va avea prioritate cesiunea înscrisă. Ori, din notificările depuse la filele 32 și 36 din dosar, precum și din confirmările de primite aflate la filele 37 și 79, rezultă fără echivoc că cesiunea a fost notificată contestatorului, existând pe confirmarea de primire semnătura de primire aplicată de nora contestatorului.

Instanța va da, însă, eficiență apărărilor contestatorului referitoare la nelegalitatea executării silite înseși prin prisma apărărilor vizând cuantumul creanței supuse executării silite.

Astfel, așa după cum s-a arătat anterior, prin contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 246PF-LR din data de 25.04.2007 Banca a acordat contestatorului un credit în sumă de 10.000 euro. La data de 08.08.2012, cesionarul a solicitat executorului judecătoresc recuperarea sumei în cuantum total de 49.406,73 euro, precizând în cadrul cererii de executare silită că la data formulării acesteia creanța este în cuantumul menționat, astfel cum rezultă din înscrisul depus la fila 43 dosar.

La data de 28.08.2012 executorul judecătoresc a procedat la emiterea somației de executare (f.83), prin care a pus în vedere debitorului contestator să plătească suma de 49.406,73 euro, cu titlu de debit neachitat și 9.466,61 lei, cu titlu de cheltuieli de executare silită. Ulterior, în data de 20.11.2012, executorul judecătoresc a emis trei adrese de înființare a popririi pe conturile debitorului, în temeiul contractului de credit bancar, adrese în care se reiterează aceleași sume (f.94, 95, 96).

La data de 03.12. 2012, ulterior formulării prezentei contestații la executare, intimata a adresat executorului judecătoresc o cerere prin care a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în cererea de executare silită, sens în care executorul judecătoresc a întocmit, la data de 12.12.2012, procesul - verbal de îndreptare a erorii materiale depus la fila 100 din dosar.

Pe de altă parte, apare ca evident aspectul că intimata a observat această neconcordanță doar ca urmare a primirii contestației la executare pendinte. Ori, fiind fază procesual civilă, executarea silită este guvernată de aceleași principii ca și procesul civil, creditorul având obligația adoptării unei conduite active, respectiv cea de a depune diligențele maxime pentru realizarea drepturilor sale. O atare soluție de admitere a contestației se justifică și prin prisma principiului nemo auditur prorpiam turpitudine allegans (nimeni nu poate opțiune un drept prin invocarea propriei culpe).

Așa fiind, în considerarea dispozițiilor art. 399 și urm. Cod procedură civilă, instanța a admis în parte contestația la executare, în sensul că va anula actele de executare silită întocmite în dosarul execuțional nr. 1920/ex/2012 al Biroului executorului judecătoresc M.M. .

Întrucât contestatorul nu a înțeles să achite cauțiunea stabilită de instanță, în cuantum de 20.750 lei, depunerea acesteia fiind obligatorie și prealabilă soluționării cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, conform art. 403 alin. 1 C.pr.civ., instanța a respins cererea formulată în acest sens, ca fiind neîntemeiată.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, intimata a fost obligată să plătească contestatorului suma de 1.010 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru, timbrul judiciar și onorariul avocațial.

Împotriva Sentinței civile nr.1895/07.03.2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr.10501/190/2012 a declarat recurs SC. S.C. SRL, în contradictoriu cu intimatul B.V.B a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea sentinței recurate cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe, iar, în subsidiar, modificarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, respingerea în tot și ca neîntemeiată a contestației la executare precum și menținerea tuturor actelor de executare silită ca fiind legale și temeinice.

Sentința recurată este lipsită de temei legal și a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (motiv prev.art.304 pct.9 C.pr.civ.), având în vedere următoarele:

Între BCR SA și B.V.B , în calitate de împrumutat au fost încheiate: contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.246PF-LR din data de 25.04.2007 prin care banca acordă împrumutatului un credit în sumă de 10.000 euro; contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.367PF.LR din data de 31.05.2007 prin care bancă acordă împrumutatului un credit în sumă de 41.000 euro.

Dat fiind faptul că debitorul nu a respectat obligația principală asumată prin contractele de credit, banca a emis notificările nr.4028964/10.08.2009 și 4028965/2009, prin care se aducea la cunoștința împrumutatului iminența declarării scadenței anticipate în caz de neplată a ratei totale.

Prin contractul de cesiune nr. J 849/02.09.2009 banca a cesionat creanța certă, lichidă și exigibilă aferentă contractului de credit împreună cu orice alte drepturi, fructe și beneficii prezente și viitoare către SC S.C. SRL.

Împrumutatul a fost înștiințat cu privire la încheierea contractului de cesiune de creanță conform notificărilor aflate la dosarul cauzei, contractul de cesiune fiind înscris în arhiva electronică de garanții reale mobiliare.

Eroarea materială strecurată în cuprinsul somației a fost înlăturată prin procesul-verbal de îndreptare a erorii materiale din 12.12.2012, motiv pentru care intimatul-contestator nu poate proba nici un fel de vătămare ca urmare a actului de executare contestat.

Faptul că de la data emiterii somației de executare, respectiv 07.09.2012 și până la data de 12.12.2012, dată la care a fost emis procesul verbal de îndreptare a erorii materiale, a existat o eroare materială, nu a determinat existența unui prejudiciu pentru intimatul-contestator.

Simpla eroare materială ce constă în indicarea greșită în cuprinsul somației de plată a valorii pentru care aceasta a fost emisă, suma precizată fiind aferentă altui dosar de executare deschis de către recurentă față de contestator, nu este suficientă pentru a putea determina existența unui prejudiciu din moment ce intimatul-contestator nu a achitat vreo sumă în contul creditorului.

Mai mult decât atât, având în vedere faptul că eroare materială a fost îndreptată prin încheierea procesul verbal de îndreptare a erorii materiale din 12.12.2012, rezultă mai presus de orice îndoială rezonabilă faptul că orice incertitudine a creanței puse în executare de recurentă și rezultată din eroarea materială cuprinsă în somația de plată a fost înlăturată, iar orice fel de pretins prejudiciu a fost, pe cale de consecință, eliminat.

Prin urmare, solicită să se observe de către instanță că recurenta a efectuat toate demersurile necesare rectificării acesteia și, prin urmare, intimatul-contestator nu poate dovedi pretinsul prejudiciu ce ar fi fost determinat de eroarea materială din cuprinsul somației, de vreme ce acesta nu a achitat vreo sumă în plus în contul creditorului.

Prima instanță nu a analizat și nici nu s-a pronunțat asupra apărărilor formulate de către recurentă, invocate prin întâmpinare, cu privire la lipsa prejudiciului suferit prin eroarea materială, aspect care echivalează cu o necercetare a fondului, nemotivarea hotărârii recurate și încălcarea drepturilor recurentei prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dublul grad de jurisdicție, dreptul la apărare și la un proces echitabil, precum și dreptul la o cale de atac efectivă, aspecte ce determină necesitatea casării sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În acest sens, învederează faptul că, cu toate că intimata a formulat apărări privind lipsa prejudiciului suferit prin eroarea materială, apărărilor fiind consemnate și în sentința recurată, însă, în cuprinsul considerentelor sentinței nu se face referire sub nici o formă la acestea apărări, fapt echivalent cu o nepronunțare asupra fondului cauzei în sens larg, prin omisiunea pronunțării asupra unei apărări esențiale formulate de intimată.

În concluzie, instanța de fond a încălcat în mod flagrant drepturile recurentei prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dublul grad de jurisdicție, dreptul la apărare și la un proces echitabil, precum și dreptul la o cale de atac efectivă.

În consecință pentru motivele invocate apreciază că se impune casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pe fondul cauzei, recurenta a dobândit calitatea de creditor ca urmare a încheierii contractului de cesiune.

Așa cum rezultă din prezentarea situației de fapt, intimatului - contestator i-a fost adus la cunoștință faptul că acesta nu și-a respectat obligațiile prevăzute de Contractul de credit și, pe cale de consecință, declararea scadenței anticipate a creditului este iminentă. De vreme ce împrumutatul nu s-a conformat celor învederate prin notificare, creditul a fost declarat scadent. În esență, această sancțiune contractuală constă în faptul că debitorii nu mai pot beneficia de dreptul de a achita eșalonat ratele de credit.

Ulterior declarării scadenței anticipate a creditului, creanța certă, lichidă și exigibilă aferentă contractului de credit imobiliar a făcut obiectul unui contract de cesiune de creanță, contract față de care, debitorul cedat, în speță intimatul-contestator este terț, iar recurenta este cesionar. Cu alte cuvinte calitatea de creditor a recurentei a fost dobândită ca urmare a încheierii, în condițiile impuse de legea în vigoare a contractului de cesiune.

Este necesar să precizeze faptul că executarea silită a fost demarată în baza contractului de credit imobiliar, contractul de cesiune de creanță justifică numai calitatea de creditor a recurentei

Mai mult, cesiunea de creanță este un contract consensual, deci este valabil încheiată la momentul realizării acordului de voință. Părțile cesiunii de creanță sunt cedentul și cesionarul, respectiv banca și societatea. Pe cale de consecință, întrucât debitorul cedat nu este parte în contractul de cesiune, nu este necesar consimțământul său în vederea încheierii valabile a acestuia.

Din caracterul consensual al cesiunii de creanță reglementat de art.1391 din Vechiul C.civ., rezultă că simpla remitere a titlului din care izvorăște creanța reprezintă executarea contractului de cesiune de creanță. Pentru că cesiunea de creanță să fie opozabilă terților, inclusiv debitorului cedat, aceasta trebuie să îi fie notificată sau acceptată în scris de către debitor. Cele două condiții de opozabilitate nu trebuie îndeplinite cumulativ, satisfacerea oricăreia dintre ele fiind suficientă.

Vechiul cod civil aplicabil Contractului de cesiune nu prevede o anumită modalitate în care să fie notificat debitorul, prin urmare termenul de "notificare"; folosit trebuie înțeles lato sensu.

Relevantă sub aspectul conturării noțiunii de "notificare"; despre care vorbește intimatul contestator este și înscrierea contractului de cesiune de creanță la arhiva electronică de garanții reale mobiliare. Această înscriere este făcută în mod evident în scop de publicitate/opozabilitate, iar debitorii cedați au calitatea de terți în contractul de cesiune. Astfel, potrivit art.2 lit. a coroborat cu art.29 alin.1, Titlu VI (Regimul juridic al garanțiilor reale mobiliare) din Legea nr.99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, avizului de garanție reală la arhiva electronică de garanții reale mobiliare. Mai mult decât atât, prev.art.99 alin. l din Leg.nr.99/1999 sunt în sensul că între cesiunea notificată debitorului sau acceptată de către acesta și cesiunea înscrisă la arhivă va avea prioritate cesiunea înscrisă.

Pe de altă parte, lipsa notificării sau a acceptării cesiunii de creanță de către debitorul cedat nu are nici o influență asupra validității acestei operațiuni juridice, iar, în ceea ce privește opozabilitatea, trebuie analizată exclusiv din perspectiva subiecților de drept cărora li se poate realiza plata în mod valabil, dar și a celorlalte modalități de stingere a creanței cedate în raporturile cu cedentul sau/și cesionarul.

În cazul în care debitorul cedat nu a realizat vreun act susceptibil a conduce la stingerea creanței ce a format obiectul cesiunii, acesta nu se poate prevala de inopozabilitatea acestei operațiuni pentru a paraliza procedura de executare silită declanșată de cesionarul devenit creditor, pentru că nu ar justifica existența unui interes legitim în derularea unui astfel de demers și ar constitui o valorificare a conduitei sale culpabile de a nu executa de bunăvoie obligația pe care și-a asumat-o față de creditorul inițial. Creanța nu este prescrisă.

Astfel, învederează instanței faptul că prescripția dreptului de creanță nu începe să curgă de la data încheierii contractului, cum greșit afirmă intimatul-constatator, ci de la data nașterii dreptului la acțiune, dată care nu poate fi alta decât cea a declarării scadenței anticipate a creditului, în conformitate cu dispozițiile contractului de credit, când toate creanțele creditoarei prevăzute în contract au devenit exigibile.

În acest sens, prin Notificarea nr.4028965/10.08.2009, creditorul inițial - BCR a adus la cunoștința împrumutatului scadența anticipată a creditului ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale. Față de intervenirea scadenței anticipate a creditului este evident că se află încă în termenul general de prescripției de trei ani pentru recuperarea întregii creanțe aferente contractului de credit.

Având în vedere cele mai sus menționate solicită instanței respingerea excepției prescripției dreptului de creanță ca neîntemeiată.

Creanța născută ca urmare a neexecutării obligațiilor instituite prin contractul de credit este certă, lichidă și exigibilă.

Creanță este certă - rezultă din contractul de credit. Așa cum s-a menționat anterior intimatul-contestator a încheiat cu banca un contract de credit ale cărui rate a încetat să le mai achite, fapt care a condus la declararea scadenței anticipate a contractului de credit de către bancă. Contractul de credit fiind semnat de către debitor, nu se poate susține că lipsește caracterul cert al creanței.

Creanța este lichidă - cuantumul acesteia fiind determinabil, deoarece câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță. Dobânzile se vor calcula până la data achitării integrale a creditului și sunt și ele determinabile în baze prevederilor contractului de credit. Față de sumele achitate de intimatul-contestator, se poate determina printr-un calcul simplu care este câtimea creanței

Creanța este exigibilă - dispozițiile contractuale fiind foarte clare în acest sens.

Așa cum a arătat în prezentarea situației de fapt, intimatul-contestator a fost notificat cu privire la declararea scadenței anticipate la cesiunea de creanță și la valoarea creanței.

Având în vedere considerentele precizate mai sus, se solicită admiterea recursului, în principal, casarea sentința recurate cu trimitere spre rejudecare aceleași instanțe, iar, în subsidiar, modificare sentinței recurate și, pe cale de consecință, respingerea în tot și ca neîntemeiată a contestației la executare precum și menținerea tuturor actelor de executare silită ca fiind legale și temeinice, cu cheltuieli de judecată.

În drept, art.299 și urm.C.pr.civ., art.304/1 C.pr.civ., art.304 pct.9 C.pr.civ.

Intimatul B.V.B a formulat întâmpinare (f.,23-24), prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată pentru următoarele motive:

Prin sent.civ.nr.1895/2013 Judecătoria Bistrița a admis în parte, contestația la executare formulată și pe cale de consecință a dispus anularea tuturor actelor și formelor de executare, precum și executarea însăși pornite de BEJ MM în dos.exec.nr.1920/ex/2012 și a obligat recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.010 lei.

Apreciază că sentința pronunțată de instanța de fond este una legală și temeinică, iar motivele de casare invocate nu au fundament în prezenta cauză, instanța analizând problemele deduse judecății.

Recurenta nu a lecturat în detaliu sentința atacată, reiterând și susținerile cu privire la prescripția dreptului - invocat de intimat - și respinsă de către instanța de fond.

Consideră - în continuare - că executarea silită începută, cât și actele de executare încheiate ca fiind netemeinice și nelegale pentru următoarele motive:

Procesul verbal de îndreptare eroare materială, întocmit la data de 12.12.2012 de către executorul judecătoresc M.M. , este un act care nu poate produce nici un efect juridic, cu privire la executarea silită din prezentul dosar, având în vedere următoarele:

- cuantumul creanței este o condiție esențială a executării silite, constituind obiectul acesteia, astfel că nu poate fi modificată arbitrar, iar pe de altă parte, executorul judecătoresc nu este competent să modifice acest cuantum (în speță de la 9.317,87 euro, la suma de 49.000 euro) pentru a constitui un fapt, un înscris probator pentru creditoare, de care să se poată folosi în cadrul prezentei contestații la executare;

- executarea silită a fost încuviințată, conform cererii creditoarei prin încheierea civilă nr.7927/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița, iar ca și consecință a acesteia a fost emisă somația din data de 28.08.2012 și demarată procedura executării silite, executorul judecătoresc fiind ținut de aceste cereri.

Astfel cum arată mai sus, contract de credit bancar pentru persoane fizice nr.246 PG-LR/25.04.2007 a fost încheiat între BCR - Sucursala Bistrița și intimatul și nu cu creditoarea SC S.C. SRL.

Astfel așa cum s-a arătat mai sus, contract de credit bancar pentru persoane fizice nr.246PF-LR/25.04.2007 a fost încheiat între: BCR- Suc. B și intimatul, și nu cu creditarea SC S.C. SRL, pentru suma de 10.000 euro, iar recurenta a solicitat executorului judecătoresc executarea pentru suma de 49.406,73 euro. Mai arată faptul că acest act de cesiune de creanță, acesta nu constituie titlu executoriu și nici nu s-a dispus investirea acestui act cu formulă executorie, în prealabil.

In aceste condiții, executarea silită este începută în beneficiul unei alte persoane juridice decât BCR SA. Apreciază că executarea silită însăși este nelegală, urmând a fi anulată, împreună cu orice alt act de executare efectuat.

Stabilirea de către creditoare din dosarul de executare a sumei de 9.317,87 euro, respectiv 10.000 euro, ca fiind datorată de către intimat, fără a se face în vreun fel o minimă dovadă a existenței, valabilității și a modului de calcul a acestei creanțe, este nelegală și netemeinică.

Cu privire la lipsa prejudiciului efectiv suferit de intimat prin această executare silită, arată faptul că această poziție constituie un abuz de drept, iar creditorul în orice situație trebuie să își exercite aceste obligații cu bună credință.

Eroarea materială săvârșită în cadrul cererii de executare silită - de către creditoare - în baza căreia executorul judecătoresc a întocmit toate actele de executare nu poate fi îndreptată de către executorul judecătoresc, cererea de executare silită fiind un act al creditorului, nu al executorului.

Astfel, este evident în cauză, recurenta a observat această neconcordanță doar ca urmare a primirii prezentei contestații la executare. Ori, fiind fază procesual civilă, executarea silită este guvernată de aceleași principii ca și procesul civil, creditorul având obligația adoptării unei conduite active, respectiv cea de a depune diligențele maxime pentru realizarea drepturilor sale.

Pe de altă parte, conform principiului nemo auditur propriam turpitudine allegans, nimeni nu poate obține un drept prin invocarea propriei sale culpe.

Astfel, creanța solicitată nu este certă, lichidă și exigibilă pentru a putea fi executată silit, iar soluția instanței de fond este una legală și temeinică, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat.

In drept, invocă disp.-art.115-118 C.pr.civ.

Tribunalul examinând în baza prev.art.304 și art.304/1 Cod proc.civilă hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu a constatat că aceasta este temeinică și legală nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii.

← ÎNSCRISULUI TIPĂRIT PE HÂRTIE NU I SE POATE ATAŞA O...		EXISTENŢA NOVAŢIEI SUBIECTIVE. Jurisprudență Contestaţie la... →

ÎNDREPTAREA ERORILOR MATERIALE DE CĂTRE EXECUTORUL JUDECĂTORESC

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ÎNDREPTAREA ERORILOR MATERIALE DE CĂTRE EXECUTORUL JUDECĂTORESC