Inexistenţa stării de proprietate comună pe cote-părţi asupra imobilului. Inadmisibilitatea partajului
| Comentarii |
|
C. civ., art. 728
Cercetând regimul juridic al proprietăţii asupra terenului, s-a constatat că proprietarul terenului cu destinaţie de curte este Municipiul Bucureşti, care a înţeles să acorde folosinţa acestuia proprietarilor construcţiei pe o perioadă determinată de timp, susceptibilă de prorogare legală sau convenţională şi contra unui preţ, fiind încheiat astfel un contract de închiriere.
Conform dispoziţiilor art. 728 C. civ., nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Părţile însă nu se află în situaţia juridică a coproprietăţii, întrucât cei ce au promovat acţiunea de partaj deţin un drept de proprietate individuală şi nu în cotă-parte asupra terenului situat sub construcţie, iar Municipiul Bucureşti este titularul dreptului de proprietate asupra curţii, teren asupra căruia au cedat proprietarilor construcţiei doar un drept de folosinţă. Prin urmare, părţile nu se găsesc în situaţia de coproprietate, ci în situaţia unor proprietari cu proprietăţi distincte, individuale, ce nu pot face obiect al acţiunii de ieşire din indiviziune.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 319 A din 16 mai 2005, nepublicată
Prin cererea înregistrată la data de 18 iunie 2003 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. 7553/2003, reclamanţii P.R. şi P.M. au chemat în judecată pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC R.V. SA, solicitând pronunţarea unei hotărâri de ieşire din indiviziune asupra terenului situat în Bucureşti, sector 1, în suprafaţă totală de 331,85 mp, prin atribuirea către reclamanţi a suprafeţei de 218,11 mp proprietate de stat.
Prin sentinţa civilă nr. 634 din 28 ianuarie 2004, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de SC R.V. SA, iar pe fond, a respins acţiunea de ieşire din indiviziune ca fiind neîntemeiată. Pentru a se hotărî astfel, s-a avut în vedere situaţia de fapt potrivit căreia SC R.V. SA a vândut reclamanţilor P.R. şi P.M. suprafaţa de 113,74 mp teren situat sub casa din Bucureşti, sector 1, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 140/112 din 23 aprilie 1997. Restul suprafeţei de teren de 218,11 mp, reprezentând curtea şi grădina aferentă locuinţei, a fost închiriată reclamanţilor până în aprilie 2004 de către Primăria Municipiului Bucureşti, în calitate de proprietar, prin SC R.V. SA, cu contractul nr. 18095/1999.
Cererea reclamanţilor de ieşire din indiviziune asupra terenului deţinut doar cu drept de locaţiune şi aflat în proprietatea exclusivă a Primăriei Municipiului Bucureşti este găsită de judecătorie ca fiind neîntemeiată, faţă de dispoziţiile art. 728 C. civ. raportat la art. 6731 şi urm. C. proc. civ., deoarece se poate pune capăt unei stări de coproprietate atunci când un bun este stăpânit în comun pe cote-părţi ideale şi abstracte de proprietate, bun care nu este fracţionat în materialitatea sa, cu scopul de a împărţi intre copărtaşi în materialitatea sa bunul, fiecare devenind proprietar exclusiv asupra unei părţi determinante din
acesta. întrucât în cauză nu s-a putut constata o formă de proprietate comună a reclamanţilor cu pârâţii, Primăria Municipiului Bucureşti fiind proprietar exclusiv al suprafeţei de 218,11 mp teren, cererea a fost respinsă.
Asupra calităţii procesuale pasive a SC R.V. SA, judecătoria a considerat că aceasta subzistă atâta timp cât SC R.V. SA are calitate de mandatara a Primăriei Municipiului Bucureşti în contractele încheiate cu reclamanţii, fiind astfel necesar ca hotărârea să fie opozabilă şi acestei persoane juridice.
împotriva acestei hotărâri reclamanţii P.R. şi P.M. au declarat apel la data de 2 aprilie 2004, solicitând în temeiul art. 282 şi urm. C. proc. civ. admiterea apelului, iar pe fond să se dispună ieşirea din indiviziune cu statul asupra terenului situat în Bucureşti, sector 1, în suprafaţă totală de 331,85 mp, prin atribuirea suprafeţei de teren de 218,11 mp. Arată apelanţii-reclamanţi că hotărârea judecătoriei este nelegală şi netemeinică, deoarece ei sunt proprietarii terenului în suprafaţă de 113,74 mp, precum şi a locuinţei edificate pe aceasta, având o suprafaţă utilă de 98,46 mp, după cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 140/112/1997. Cât priveşte restul terenului de 218,11 mp, care înconjoară construcţia, nu a fost revendicat de niciun fost proprietar
şi nici nu există vreo cercre de rctroccdare pentru acest imobil. Dc asemenea, fiind o suprafaţă mică de teren, nu poate prezenta interes pentru stat în vederea edificării unor construcţii, cu atât mai mult cu cât familia apelanţilor a ocupat imobilul format din construcţie şi teren în întregul său din 1968, în mod neîntrerupt, fară a fi deranjaţi în vreun fel.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. 1013/2005 la data de 2 martie 2005. Analizând actele şi lucrările dosarului faţă de motivele de apel invocate şi cercetând pricina în respectarea limitelor devo-lutive ale acestei căi de atac, tribunalul apreciază apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Pretenţia dedusă judecăţii de către apelanţii-reclamanţi este aceea de ieşire din indiviziune cu unitatea administraţiv-teritorială în care se găseşte imobilul, respectiv Municipiul Bucureşti. Or, apelanţii-reclamanţi au dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 140/112 din 23 aprilie 1997 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, dreptul de proprietate asupra locuinţei compusă din 3 camere şi dependinţe, situată în sector 1, Bucureşti, în suprafaţă utilă de 98,46 mp, reprezentând o cotă indiviză de 100% din imobil. Prin acelaşi contract, s-a vândut cumpărătorilor şi suprafaţa de 113,74 mp teren situat sub construcţie, conform art. 33 din H.G. 20/1996 privind Normele metodologice de aplicarc a Legii nr. 112/1995.
Expertul tehnic judiciar S.M., carc a verificat la faţa locului împrejurările de fapt ale cauzci, întocmind raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 3591 din 8 decembrie 2003 ordonată de Judecătorie, a constatat că suprafaţa totală a terenului în litigiu este de 331,90 mp, iar suprafaţa locuinţei este de 113,80 mp, în curtea casei găsindu-se construite şi 2 magazii din tablă. Expertul topograf precizează, de asemenea, poziţia construcţiei ca fiind aproximativ în mijlocul curţii şi folosirea de către reclamanţi a terenului din jurul casei pentru intrarea în casă şi în cele 2 magazii.
Faţă de această situaţie de fapt corect reţinută de Judecătorie, s-a stabilit regimul juridic al proprietăţii asupra terenului, constatându-se că proprietarul terenului cu destinaţie de curte este Municipiul Bucureşti, care a înţeles să acorde folosinţa acestuia proprietarilor construcţiei pe o perioadă determinată de timp, susceptibilă de prorogare legală sau convenţională şi contra unui preţ, fiind încheiat astfel contractul de închiriere nr. 18095 din 29 octombrie 1971 între Primăria Municipiului Bucureşti prin SC R.V. SA şi P.R., în calitatc de
chiriaş. S-a constatat astfel, în mod corect, că cererii reclamanţilor nu-i sunt aplicabilc dispoziţiile art. 728 C. civ., potrivit cărora nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune.
Indiviziunea (coproprictatea) este acea formă a proprietăţii comune ce se caracterizează prin faptul că bunul aparţine concomitent mai multor proprietari, nefiind fracţionat în materialitatea lui. Ceea ce este fracţionat este numai dreptul de proprietate referitor la acel bun. Dreptul de proprietate este fracţionat în cote-părţi matematice, ideale, abstracte, şi nu în materialitate, astfel că pe toată perioada copro-prietăţii, dreptul fiecărui coproprietar poartă asupra fiecărei particule din bun. Starea de coproprietate poate fi sistată pe calea partajului convenţional sau judiciar oricând, acest drept fiind imprescriptibil sub aspect extinctiv, presupunând împărţirea materială a bunului între copărtaşi, fiecare devenind proprietar exclusiv asupra unei părţi determinate din bun.
In cauză, tribunalul constată că părţile nu se află în stare de coproprietate (greşit indicată drept indiviziune, care se referă la o universalitate de bunuri), astfel cum corect a reţinut şi prima instanţă de fond, întrucât apelanţii-reclamanţi deţin un drept de proprietate individuală şi nu în cotă-parte asupra terenului în suprafaţă de 113,74 mp situat sub construcţie, iar Municipiul Bucureşti este titularul dreptului de proprietate asupra curţii în suprafaţă de 218,11 mp, teren asupra căruia apelanţii-reclamanţi deţin doar un drept de folosinţă. Prin urmare, părţile nu se găsesc în situaţia de coproprictate, ci în situaţia unor proprietari cu proprietăţi distincte, individuale, ce nu pot facc obiect al acţiunii de ieşire din indiviziune.
Faţă de acest regim juridic al terenului, susţinerile apelanţilor-recla-manţi în sensul că au deţinut terenul cu un ordin de repartiţie nr. 1364 din
17 septembrie 1968, în mod neîntrerupt din 1968 sau faptul că poziţionarea construcţiei nu permite edificarea altor construcţii pe teren, teren care are astfel o valoare economică scăzută, nu sunt de natură a face aplicabilă părţilor dispoziţia cuprinsă în art. 728 C. civ.
Faţă de cele arătate, tribunalul constată că prin hotărârea instanţei de fond, s-a stabilit corect situaţia de fapt şi s-a făcut aplicarea judicioasă a legii, aspecte verificate numai în limitele cererii de apel, astfel încât, în baza art. 296 C. proc. civ., apelul a fost respins ca nefondat.
| ← Unitate locativă cu camere deţinute în proprietate... | Fond forestier. Proprietatea publică a statului administrată... → |
|---|
