Insă, din probele administrate în cauză se reţine că bunurile susceptibile de a fi încadrate în categoria menţionată anterior, bunuri proprii ale defunctului, au fost testate în favoarea reclamantei
| Comentarii |
|
B.M. Efectul acestui legat cu titlu universal este acela că bunurile mobile şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice vor fi luate în calcul la stabilirea rezervei succesorale. In consecinţă, din masa bunurilor de împărţit, pârâtei i se cuvine o cotă de 1/2 în calitatea sa de soţie supravieţuitoare rezervatară, iar reclamantei cealaltă cotă de 1/2 în calitatea sa de moştenitoare rezervatară.
Pentru a proceda la sistarea acestei stări de indiviziune în care se găsesc părţile, instanţa este ţinută de a efectua mai multe operaţiuni juridice, şi anume: imputarea rezervei soţului supravieţuitor care se face în raport de întreaga moştenire, calculul rezervei succesorale şi a cotităţii disponibile. Or, în cauză se observă că prin instituirea legatelor cu titlu particular şi cu titlu universal, se epuizează întreaga masă succesorală, depăşindu-se astfel cotitatea disponibilă cuvenită moştenitoarei testamentare. Sancţiunea instituită de lege (art. 847 C. civ.) pentru depăşirea cotităţii disponibile este aceea a reducţiunii liberali-tăţii excesive. Potrivit art. 848 C. civ., reducţiunea poate fi invocată doar de moştenitorii rezervatari în favoarea cărora legea a restituit rezerva. Prin urmare, dreptul de a cere reducţiunea este un drept care se naşte direct în persoana erezilor.
Instanţa nu poate însă aplica sancţiunea instituită de lege, de rcducţiune a liberalităţilor ce încalcă rezerva succesorală, întrucât aceasta nu operează de drept, fiind necesar a fi cerută instanţei de judecată pe calea unei acţiuni personale, patrimoniale. Deoarece moştenitorul rezervatar se află în situaţia de faţă în posesia bunurilor succesorale şi este acţionat pe cale principală de către beneficiarul liberalităţilor, pentru partaj, pârâta avea la îndemână posibilitatea de a opune reclamantei reducţiunea pe cale de acţiune reconvenţională.
Cum instanţa de judecată nu a fost învestită cu soluţionarea unei astfel de cereri, este evident că nu se poate proceda la partajarea bunurilor imobiliare şi la predarea bunurilor ce formează obiect al legatelor, motiv pentru care instanţa va dispune menţinerea stării de indiviziune în privinţa moştenitorilor defunctului T.Ş.
44. Indiviziune succesorală. Partaj
C. civ., art. 700 alin. (1)
C. proc. civ., art. 6731 Decretul nr. 167/1958, art. 3, art. 7 alin. (2)
Acţiunea de partaj succesoral este o acţiune complexă, care, din punct de vedere procedural, impune respectarea dispoziţiilor înscrise în art. 6731 şi urm. C. proc. civ. Astfel, chiar dacă singurul petit al cererii de chemare în judecată a fost de ieşire din indivi-ziunea succesorală, în considerarea art. 6735 C. proc. civ., instanţa era obligată a stabili bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietari, cota-parte ce revine fiecăruia, creanţele născute din starea de coproprietate şi să dispună sistarea indiviziunii.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 726/R din 4 aprilie 2006, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 2255/2005, reclamanta P.G. a chemat în judecată pârâţii P.E., G.M., S.A., M.M., D.V., C.E. şi I.E., solicitând ieşirea din indiviziune asupra averii rămase de pe urma defunctului P.I., deccdat la 11 decembrie 1992, cu ultimul domiciliu în comuna Gruiu, judeţ Ilfov, avere compusă din 1/2 dintr-o casă de locuit din paiantă formată din 4 camere şi anexe şi din cheltuieli de înmormântare şi parastase creştineşti în cuantum de 65 milioane lei.
Prin cererea reconvenţională formulată la data de 20 aprilie 2005, pârâta-reclamantă E.G., în calitate de cesionară a drepturilor litigioase
a pârâtelor P.E., G.M. şi C.E., a solicitat completarea masei partajabile cu doi cai şi o căruţă cu o valoare de 40.000.000 lei, precum şi cu terenul în suprafaţă de 8.800 mp restituit defunctului P.I., în calitatc de moştenitor al tatălui său I.M., în temeiul titlului de proprietate nr. 15450 eliberat conform Legii nr. 18/1991. De asemenea, s-a solicitat partajarea în natură a imobilelor.
Prin sentinţa civilă nr. 1825 din 9 iunie 2005, Judecătoria Buftea a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor I.E. şi
D.V., a admis excepţia prescrierii capătului doi din acţiunea principală privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de înmormântare, a respins capătul doi din acţiunea principală ca fiind prescris, a admis în parte acţiunea principală şi acţiunea reconvenţională, a constatat deschisă succesiunea defunctului P.I., decedat la 11 decembrie 2002, cu ultim domiciliu în comuna Gruiu, judeţ Ilfov, a constatat că masa succesorală se compune din cota de 1/2 din imobilul casă de locuit şi anexe din comuna Gruiu, judeţul Ilfov, teren de 8.800 mp, menţionat în titlul de proprietate nr. 15450/1995, cota de 1/2 din 2 cai şi o căruţă, s-a constatat că masa succesorală revine reclamantei P.G., în calitate de moştenitoare acceptantă, şi s-a constatat că pârâţii nu au acceptat expres sau tacit succesiunea defunctului.
împotriva acestei hotărâri, pârâţii E.G., S.A. şi M.M. au formulat recurs la data de 9 august 2005, înregistrat la Tribunalul Bucureşti, Sccţia a V-a civilă, sub nr. 4701/2005. Prin motivele de recurs se solicită admiterea recursului, anularea sentinţei de fond, iar pc fond, respingerea cererii principale şi reconvenţionale ca fiind inadmisibile. Susţin recurcntelc-pârâte că hotărârea pronunţată este esenţial nclcgală şi vădit netemeinică dcoarecc a constatat deschisă succesiunea defunctului, existenţa şi întinderea masei precum şi a potenţialilor moştenitori fară să fi fost învestită cu cereri în acest sens. Prin urmare, este inadmisibilă atât acţiunea principală, cât şi cea reconvenţională de ieşire din indiviziune asupra bunurilor succesorale ale lui P.I., fară a se solicita în prealabil constatarea deschiderii succesiunii, moştenitorii, cotele şi masa succesorală. Instanţa de fond s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.
De asemenea, se critică sentinţa de fond prin faptul că s-au nesocotit probe esenţiale sub aspectul acceptării moştenirii. Astfel, din căsătoria defunctului P.I. cu intimata P.G. nu s-au născut copii, astfel că moştenitorii defunctului sunt soţia supravieţuitoare şi fraţii şi surorile defunctului. In mod nelegal, prima instanţă a considerat că numai P.G. a acceptat tacit succesiunea, deşi după decesul fratelui lor
s-a întocmit dosarul notarial de succesiune nr. 874/1994 al fostului notariat de Stat al Sectorului Agricol Ilfov din localitatea Buftea, în care prin încheierea din 29 septembrie 2004 se precizează expres că moştenitoarele P.E. şi G.M. acceptă succesiunea, iar prin încheierea din 27 iunie 1994 D.V. a renunţat în mod expres la moştenirea fratelui lui, în timp ce soţia supravieţuitoare acceptă moştenirea. De asemenea,
I.N. a renunţat prin declaraţie autentică. Prin urmare, au acceptat moştenirea şi au calitatea de erezi intimata P.G. şi intimatele P.E. şi G.M., surorile defunctului. Urmează a se constata că I.E., soţia renunţă-torului I.N., este străină de succesiune ca şi intimatul D.V. Cu privire la moştenitorii S.A., M.M. şi C.E., urmează a fi admis apelul şi constatat că au acceptat tacit succesiunea.
Se mai critică hotărârea şi sub aspectul faptului că la termenul de judecată din 27 mai 2005, instanţa a acordat părţilor cuvântul asupra excepţiei neacceptării în termen a moştenirii, însă s-a pronunţat prin sentinţă pe fondul cauzei, fară a se administra probe şi a se da cuvântul părţilor pe excepţie. Totodată recurenţii-pârâţi susţin că instanţa de fond nu a administrat în cauză probe esenţiale, precum efectuarea unei expertize topometrice şi a unei expertize imobiliare, astfel că se impune admiterea apelului şi efectuarea probelor necesare pentru determinarea valorii construcţiei şi a terenului inclus în masa succesorală.
In cauză a declarat recurs împotriva sentinţei instanţei de fond şi reclamanta P.G., la data de 10 august 2005, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii asupra capătului doi de cerere privind cheltuielile de înmormântare. Consideră că prescripţia dreptului la acţiune asupra pasivului succesoral intervine numai atunci când acţiunea de partaj ar fi fost promovată anterior acestei pretenţii. în cazul de faţă, prin cererea introductivă s-a solicitat partajarea bunurilor rămase de pe urma defunctului P.I., printre care şi cheltuielile cu înmormântarea. Apreciază recurenta-reclamantă că termenul de prescripţie nu a expirat dată fiind posesia exercitată de aceasta asupra bunurilor succesorale, ceea ce întrerupe prescripţia conform art. 17 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.
Examinând motivele de recurs faţă de sentinţa recurată şi probele administrate în faţa instanţei de fond, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispun art. 3041 C. proc. civ., Tribunalul constată recursurile fondate, pentru următoarele considerente:
Atât în acţiunea principală, cât şi în cererea reconvenţională s-a învederat decesul lui P.I., survenit la 11 decembrie 1992, persoanele
carc au calitatca de rude ale acestuia, persoanele carc au calitatea de moştenitori ca urmare a acceptării exprese sau tacite a moştenirii, precum şi bunurile succesorale şi cotele ce le revin din masa succesorală.
Recurenţii-pârâţi susţin nelegalitatea sentinţei de fond prin aceea că s-a pronunţat ultra petita, asupra unor aspecte nesolicitate prin cererea principală sau prin cererea reconvenţională, critică care formal poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6
C. proc. civ. Susţinerile recurenţilor-pârâţi sunt nefondate şi vor fi înlăturate de Tribunal, deoarece instanţa de fond a fost învestită cu o acţiune complexă de partaj succesoral, care, din punct de vedere procedural, impune respectarea dispoziţiilor înscrise în art. 6731 şi urm. C. proc. civ. Astfel, chiar dacă singurul petit al celor două cereri a fost de ieşire din indiviziunea succesorală, instanţa, în considerarea art. 673> C. proc. civ. era obligată a stabili bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietari, cota-parte ce revine fiecăruia, creanţele născute din starea de coproprietate şi să dispună sistarea indiviziunii.
Tot ca o critică de nelegalitate a hotărârii, recurenţii-pârâţi invocă ncrespectarea formelor de procedură de către instanţa de fond, în sensul că la termenul de judceată din 27 mai 2005, când partea reclamantă a ridicat o excepţie de neacceptare în termen a moştenirii de către pârâţi, acestora nu li s-a acordat cuvântul asupra excepţiei, nu li s-a dat posibilitatea să propună probe pentru a dovedi acceptarea tacită, instanţa dispunând nclegal unirea excepţiei cu fondul, iar la acelaşi termen a soluţionat procesul.
Tribunalul constată din verificarea actclor de proccdură din dosarul de fond, că nu s-a dat posibilitatea pârâţilor să combată excepţia de neacceptare în termen a succesiunii defunctului P.I., aspect de nelegalitate a sentinţei prin încălcarea principiului contradictorialităţii
şi dreptului la apărare ce guvernează procesul civil. In ceea ce priveşte faptul că s-a acordat cuvântul pe excepţie, iar pricina a fost soluţionată pe fond, aceasta este nefondată, pentru că la termenul de judecată din 27 mai 2005, instanţa a dat cuvântul părţilor pe aspectele prevăzute de art. 673^ C. proc. civ., urmând a pronunţa o încheiere în conformitate cu art. 6736 C. proc. civ.. Cum raţionamentul judiciar al instanţei de fond a condus în mod eronat, după cum se va arăta în continuare, la aprecierea că numai reclamanta este moştenitor acceptant al succesiunii, încheierea menţionată a reprezentat în realitate sentinţa pronunţată pe fondul cauzei. Din acest punct de vedere, constatându-se că toate bunurile succesorale sunt culese de aceeaşi parte reclamantă,
moştenitor acceptant, instanţa a considerat a nu mai fi necesarc administrarea probelor cu expertize pentru determinarea valorilor bunurilor succesoralc.
Analizând motivul de recurs ce vizează greşita soluţionare a excepţiei de neacceptare în termen a succesiunii şi, prin urmare, a constatării calităţii de moştenitori ai defunctului P.I., Tribunalul constată că acesta este fondat.
Astfel, este străin de succesiunea defunctului fratele acestuia, I.N., decedat la rândul său în decembrie 2002, care a renunţat în mod expres la succesiune prin declaraţia autentificată sub nr. 3114 din 7 septembrie 2003 de Notariatul de Stat Local Turda, judeţul Cluj. Prin urmare, soţia supravieţuitoare I.E. nu are calitate de succesoare în cauza de faţă. De asemenea, prin declaraţia consemnată în încheierea din 27 iunie 1994 din dosarul succesoral nr. 864/1994 a devenit străin de succesiune şi D.V., fiul lui D.I., predecedat la data de 27 aprilie 1989, fratelui său P.I. a cărui succesiune se dezbate în cauza de faţă.
Cât priveşte pe ceilalţi pârâţi, Tribunalul observă că Judecătoria i-a înlăturat de la succesiune pe motiv că nu au făcut acte de acceptare expresă sau tacită a succesiunii. Această judecată este eronată, deoarece s-a dovedit în recurs că moştenitorii lui P.I. au încercat dezbaterea succesorală notarială, printr-o proccdură începută la 18 mai 1994, la Consiliul Popular al comunei Gruiu. Această solicitarc, deşi nu s-a finalizat cu eliberarea unui certificat de moştenitor, s-a făcut de P.G., soţia supravieţuitoare, sora P.E., sora G.M., nepotul de frate
D.V. şi I.N. Deşi această cercre nu este făcută în interiorul termenului prevăzut de art. 700 alin. (1) C. civ., adică în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, succesibililor P.E. şi G.M. Ic este aplicabil având valoare de acceptare voluntară tacită a moştenirii, pentru care singura condiţie este aceea ca actul săvârşit să implice cu necesitate intenţia de a accepta succesiunea. Or, formulând o cerere pentru lămurirea succesiunii lui P.I., fratele lor, aceste două moştenitoare au înţeles implicit să accepte drepturile succesorale ce li se cuvin în calitate de moştenitoare de pe urma fratelui lor.
In privinţa recurenţilor-pârâţi S.A. şi M.M. care invocă în recurs acceptarea tacită a succesiunii prin primirea unor bunuri ale succesiunii şi prin beneficiul fructelor imobilului teren agricol aparţinând defunctului, se observă că prima instanţă nu le-a dat posibilitatea de a proba această susţinere pentru care sunt necesare administrarea de dovezi incompatibile cu calca de atac a recursului.
Aşadar, în mod greşit Judecătoria a considerat că toţi pârâţii sunt străini de succesiune prin neacceptare în termenul de opţiune succesorală, printr-o interpretare eronată a probelor administrate în cauză sub acest aspect. Urmează astfel, a se constata că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra fondului cererii de ieşire din indiviziune între toate persoanele care au vocaţie de moştenitor, fiind astfel incidente
dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. In considerarea acestor argumente, Tribunalul va admite recursul declarat de pârâţi, va casa sentinţa de fond şi va trimite pricina spre rejudecare după administrarea probelor necesare lămuririi aspectelor de fapt ale acceptării tacite a moştenirii de către pârâţii S.A. şi M.M.
Cât priveşte recursul declarat de reclamanta P.G., Tribunalul constată că şi acesta este fondat în următoarele limite:
Cheltuielile făcute de succesori cu înmormântarea şi parastasele creştineşti pentru defunct reprezintă o sarcină a moştenirii inclusă ca atare în pasivul succesoral conform art. 774 C. civ. Cum pasivul se transmite conform principiului diviziunii de drept între moştenitorii universali şi cu titlu universal de la data deschiderii moştenirii şi cum moştenitorii universali şi cu titlu universal (deci moştenitorii legali) au obligaţia de a plăti pasivul succesoral proporţional cu partea ereditară a fiecăruia, cel care a plătit din sarcina moştenirii mai mult decât partea sa are dreptul de a se întoarce cu acţiune personală în regres împotriva comoştenitorilor.
Este adevărat că dreptul de creanţă se prescrie la trei ani de la data naşterii lui, dar în cauza de faţă termenul de prescripţie nu a început să curgă la data decesului lui de cuius, cum eronat apreciază instanţa de fond prin încheierea de şedinţă din 6 mai 2005. Dincolo de faptul că prescripţia nu poate curge înainte de efectuarea cheltuielilor cu înmormântarea şi cu parastasele creştineşti, raţionamentul este greşit.
Conform art. 1108 pct. 4 C. civ., cel care a achitat cheltuielile cu înmormântarea defunctului s-a subrogat de drept în locul fiecărui debitor al moştenirii. Deoarece până la momentul introducerii acţiunii, numărul moştenitorilor colaterali privilegiaţi acceptanţi nu erau cunoscuţi, termenul de prescripţie nu a început să curgă împotriva soţului supravieţuitor care a afirmat efectuarea cheltuielilor.
Aşadar, în mod greşit s-a apreciat că este formulată în afara termenului de prescripţie general de trei ani capătul de cerere privind constatarea pasivului succesoral, situaţie în care, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea de fond a fost casată, iar procesul rcjudecat în fond de prima instanţă.
Notă: Prin Decizia nr. 6 din 19 ianuarie 2009, publicată în M. Of. nr. 321 din 14 mai 2009, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că dispoziţiile art. 728 raportate la art. 774, 775, 777 şi 896 C. civ. şi ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, se interpretează în sensul că acţiunile privind lichidarea pretenţiilor referitoare la cheltuielile de înmormântare şi respectarea tradiţiilor religioase, ce compun pasivul succesoral, sunt prescriptibile în termenul general de prescripţie, atât în situaţiile în care sunt formulate în cadrul acţiunii de ieşire din indiviziune, cât şi atunci când sunt formulate pe cale separată.
| ← Succesiune. Volume de cărţi. Dovada existenţei şi numărului... | Legate care epuizează masa succesorală şi încalcă rezerva... → |
|---|
