Invenţie. Acţiune în anularea brevetului. Lipsa noutătii. Anterioritate distructivă de noutate. Document accesibil publicului

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Legea nr. 64/1991 republicată I, art. 8^m

Critica potrivit căreia documentul în discuţie nu putea fi considerat distructiv de noutate în sensul art. 8 din Legea nr. 64/1991, deoarece nu era accesibil publicului larg, a fost corect înlăturată.

sau librării, în baza unor contracte de editare şi difuzare, ci prin orice alt mijloc de răspândire a informaţiei.

Din punct de vedere cantitativ, numărul persoanelor care alcătuiesc publicul nu are nicio relevanţă. Chiar şi o persoană care are capacitatea de înţelegere şi de comunicare - neţinută de o clauză de confidenţialitate - poate să constituie public, în sensul legii.

Este de asemenea lipsită de relevanţă scara la care informaţia a fost făcută accesibilă publicului. în practică (T381/87, O.E.B.) s-a decis că, chiar dacă numai o singură copie a unui document a fost plasată la o dată determinată pe raftul unei biblioteci, consecinţa legală este că documentul a devenit parte a stadiului tehnicii.

în fine, nu prezintă interes dacă publicul a cunoscut efectiv informaţia care constituie anterioritatea, ci este suficient doar ca

9 ⁷

publicul să fi avut posibilitatea să ia cunoştinţă de ea.

Sub acest aspect, în mod just a observat curtea de apel că publicarea într-o revistă de specialitate şi difuzarea acesteia chiar pe un circuit restrâns, constituit din angajaţii unui institut de profil, întruneşte cerinţa de publicitate prevăzută de lege drept condiţie pentru considerarea respectivului document ca fiind distructiv de noutate.

Curtea de apel a reţinut mai mult - deşi nu era necesar - că informaţia chiar a ajuns la cunoştinţa publicului, dovadă în acest sens fiind referatele prin care se propunea aplicarea noii soluţii în economie.

Faptul că informaţia apărută în revista de specialitate a devenit accesibilă publicului, inclusiv pârâtului care făcea parte din angajaţii cărora revista le era destinată, nu înseamnă că pârâtul a şi luat cunoştinţă de ea sau că ar fi folosit-o ca sursă de inspiraţie.

Numai că, din punct de vedere legal, soluţia tehnică propusă spre brevetare de către pârât nu mai respecta cerinţa de a nu fi devenit accesibilă cunoaşterii publicului anterior datei de depozit.

I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3662 din 11 iunie 2010, nepublicată

Prin sentinta civilă nr. 193 din 14 februarie 2006 Tribunalul Bucu-

reşti - Secţia a IV-a civilă a admis atât acţiunea principală formulată de reclamanta SC E. Bucureşti SA, în contradictoriu cu pârâţii I.A., Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci - O.S.I.M. şi cu intervenienta I.S.C.E. -S.A., cât şi cererea de intervenţie a acesteia şi a dispus anularea brevetului de invenţie nr. 113185 CI cu titlul „Procedeu şi instalaţie pentru preîncălzirea apei de adaos”, având ca titular pe pârâtul I.A.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul desemnat de instanţă, V.M., rezultă că soluţiile tehnice aflate în litigiu au un grad minim de originalitate şi nu se pot încadra în categoria celor brevetabile.

In cel mai bun caz, poate fi vorba de raţionalizări prin aplicarea unor scheme existente în literatura de specialitate.

Metodologia utilizată în cadrul expertizei realizate de dl. C.G. are o serie de imperfecţiuni, care nu permit o apreciere corectă a eventualelor economii.

Datele numerice utilizate în cadrul expertizei nu sunt conforme cu realitatea: preţul real al energiei termice sub formă de abur, conform AN RE este mai mic decât valoarea folosită în raportul de expertiză tehnică.

Prin folosirea unor date de intrare mai apropiate de realitate, tribunalul a constatat că soluţia propusă, deşi are un efect benefic asupra procesului de degazare, poate conduce chiar la pierderi, şi nu la economii în bilanţul energetic şi cel economic asociat acestuia.

Prin decizia nr. 235 A din 23 octombrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins ca nefondate apelurile declarate împotriva sentinţei de pârât şi reclamantă.

In cursul judecării apelului, s-a încuviinţat cererea pârâtului de efectuare a unei noi expertize, cu reluarea obiectivelor avute în vedere la prima instanţă, dar şi cu un nou obiectiv propus de pârât, anume de a se stabili dacă schema instalaţiei prezentată în articolul pretins a conţine una dintre anteriorităţile invocate prin cererea de chemare în judecată este funcţională sau are doar caracter teoretic.

S-a dispus ca lucrarea să fie efectuată de către experţi în specialitatea termoenergetică.

S-au formulat de către ambii apelanţi obiecţiuni la raport, încuviinţate de instanţă; răspunsurile experţilor la obiecţiunile formulate au fost cuprinse în suplimente la rapoartele de expertiză ataşate la dosar.

Pentru a respinge ambele apeluri, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:

1. In ceea ce priveşte apelul pârâtului I.A., cea mai mare parte a criticilor formulate sunt legate de raportul de expertiză tehnică întocmit în cursul judecăţii în primă instanţă de către expert V.M., ale cărui concluzii au fost însuşite în totalitate prin sentinţa pronunţată.

Dat fiind faptul că în această fază procesuală a fost încuviinţată şi administrată o nouă expertiză tehnică, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost efectuată chiar de către specialişti din domeniul termoenergetică, au rămas iară obiect criticile apelantului legate de specialitatea expertului V., de conţinutul lucrării realizate de acesta şi de modul de respectare a dispoziţiilor legale privind cerinţele de brevetabilitate a unei invenţii.

Reanalizând fondul cauzei în raport de expertiza de specialitate efectuată în apel, în limitele cererii deduse judecăţii, ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor formulate în ambele faze procesuale,

inclusiv din motivele de apel, în scopul determinării îndeplinirii cerinţelor de brevetabilitate prevăzute de Legea nr. 64/1991, curtea de apel a reţinut că la data depozitului naţional reglementar nu era îndeplinită condiţia noutăţii, în sensul că soluţia tehnică descrisă de brevet era conţinută în stadiul tehnicii.

Faţă de revendicările cuprinse în brevetul de invenţie, s-au invocat drept elemente de anterioritate, care exclud noutatea invenţiei, trei publicaţii apărute înainte de data depunerii cererii de înregistrare a brevetului la data de 21 martie 1995, respectiv: articolul „O nouă soluţie de preîn-călzire, înainte de degazorul de 1,2 bari, a apei dedurizate de adaos în reţelele de termoficare”, scris de ing. G.C., publicat în nr. 10/1994 al revistei „Producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice şi termi-

ce”; „îndreptarul inginerului energetician din întreprinderile industriale” apărut la Ed. Tehnică în anul 1984, autorii fiind cadre universitare binecunoscute din Universitatea Politehnică Bucureşti; „Exploatarea instalaţiilor de turbine cu abur”, publicaţie apărută la Ed. Energoatomizdat, Moscova, 1958, difuzată şi prin reţeaua de librării din România.

Conform art. 8 din Legea nr. 64/1991, „o invenţie este nouă dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii” [alin. (1)], stadiul tehnicii cuprinzând „toate cunoştinţele care au devenit accesibile publicului printr-o descriere scrisă sau orală, prin folosire ori prin orice alt mijloc, până la data depozitului cererii de brevet de invenţie sau a prioritătii recunoscute” [alin. (2)].

Actul normativ invocat - ca şi celelalte ce vor fi reţinute ca incidente în cauză - interesează în forma de la momentul depozitului reglementar,

21 martie 1995, în aplicarea principiului de aplicare în timp a legii tempus regit actum, care presupune ca orice acte juridice, cum este şi brevetul de invenţie, să fie încheiate sub imperiul legii în vigoare; de asemenea, cauzele de nulitate sunt cele prevăzute de aceeaşi lege; legile ulterior adoptate ori modificările actelor normative existente nu pot produce, în principiu, efecte retroactive asupra actelor juridice prin prisma celor două aspecte menţionate - încheierea actului şi cauzele de nulitate a acestuia.

In cauză s-au invocat trei documente cu caracter de anterioritate.

Potrivit Regulii 32 B alin. (2) din H.G. nr. 152/1992 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, în vigoare la momentul depozitului reglementar, la aprecierea activităţii inventive se stabileşte stadiul tehnicii din care se formează un mozaic de soluţii tehnice ce se compară, în totalitatea lui, cu revendicările.

In cazul în care se invocă lipsa noutăţii invenţiei, potrivit Regulii 32 A alin. (2) şi (3) din acelaşi act normativ, materialele din stadiul tehnicii nu pot fi luate în considerare decât individual, pentru fiecare invenţie; nu

sunt opozabile materialele din stadiul tehnicii în sistem mozaic, lucru valabil şi în situaţia unui grup de invenţii care respectă unitatea invenţiei, avându-se în vedere fiecare invenţie în parte.

Dat fiind că în speţă se invocă lipsa noutăţii, curtea de apel a considerat că doar articolul „O nouă soluţie de preîncălzire, înainte de degazorul de 1,2 bari, a apei dedurizate de adaos în reţelele de termo-ficare”, scris de ing. G.C. şi publicat în nr. 10/1994 al revistei „Producerea, transportul şi distribuţia energici electrice şi termice” este relevant din punct de vedere al anteriorităţii, fiind cel mai apropiat din punct de vedere tehnic de invenţia în discuţie, fapt necontestat de către niciuna dintre părţile litigante şi rezultat din ambele rapoarte de expertiză întocmite de experţii în termoenergetică.

Pârâtul l.A. a contestat apariţia şi difuzarea efectivă a revistei respective în luna noiembrie 1994, adică a lunii imediat următoare celei evocate de numărul 10 indicat în revistă.

O asociere între data apariţiei sau difuzării şi cea a numărului revistei ar fi posibilă numai dacă s-ar fi dovedit modul de apariţie al revistei, în speţă lunar, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, caz în care vor fi avute în vedere probele administrate efectiv.

La sfârşitul articolului din revistă, se menţionează de către redactorul P.I. că acest articol a intrat în redacţie în luna noiembrie 1994, ceea ce ar însemna că a fost publicat după această dată.

Prin adresa nr. 324/26.01.2005 emisă de Filiala Institutul de Cercetări şi Modernizări Energetice ICEMENERG SA - regăsită la dosar în setul de acte depus chiar de către pârât, se arată că, dintr-o greşeală de dactilografiere, s-a menţionat faptul că ar fi intrat în redacţie în luna noiembrie 1994, în realitate, nr. 10/1994 al revistei fiind definitivat în cursul lunii octombrie 1994 şi distribuit beneficiarilor în luna noiembrie

Afirmaţiile din această adresă, ce reprezintă un act autentic, semnată fiind de directorul general al instituţiei emitente în exercitarea atribuţiilor sale, calitate oficială confirmată prin aplicarea ştampilei instituţiei, beneficiază de o prezumţie relativă de adevăr, în aplicarea art. 1173 C. civ. (nu până la înscrierea în fals, nefiind vorba despre constatări personale ale funcţionarului superior). Această forţă probantă se impune cu atât mai mult cu cât înscrisul provine de la instituţia care reprezintă continuatoarea persoanei juridice care gestiona în anul 1994 difuzarea revistei „Producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice şi termice", respectiv RENEL.

Dovada contrară celor menţionate în adresă nu a fost efectuată; dimpotrivă, celelalte înscrisuri le confirmă.

Astfel, pârâtul a susţinut că, în fapt, revista nu a apărut până la sfârşitul anului 2004, bazându-se pe prezumţii desprinse din mai multe împrejurări:

revista nu poartă codul specific, alocat publicaţiei, ISSN 1224-1113, pe care îl prezintă unele dintre numerele ulterioare, începând cu nr. 5/1996; arc coperţi lucioase realizate de Rapid Color Bucureşti, deşi acea societate nu exista în 1994-1995; are nr. de comandă 88.805, superior celui care ar fi corespuns anului 1994, la nivelul anilor 1996-1997.

Aceste prezumţii, bazate pe fapte plauzibile, unele dovedite (cum este codul de numerotare standardizată), nu infirmă cele menţionate în adresa ICEMENERG, deoarece vizează alte fapte.

Nu este exclus ca, astfel cum arată apelantul, după anul 1996, să se fi luat măsuri pentru difuzarea revistei conform reglementării în vigoare, reprezentate de Legea nr. 111/1995 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Depozitului legal de documente, indiferent de suport, însemnând adoptarea unui cod unic ISSN, ce permite identificarea publicaţiei în spaţiile de informare accesibile publicului larg, inclusiv pentru numere anterioare ale revistei, cum este şi cel de faţă.

Ceea ce este relevant, şi a fost arătat chiar de către pârât, este că revista a fost efectiv editată, exclusiv pentru uz intern, în perioada anterioară înscrierii sale în circuitul informaţional larg, urmare a includerii sale obligatorii în Depozitul legal de documente după noiembrie 1995.

In acest sens, apelantul a arătat că între 1991 şi 1995 revista a fost de uz intern, ceea ce înseamnă nu numai că a existat în materialitatea sa, dar a şi fost difuzată, pe un circuit restrâns.

Această precizare se coroborează cu menţiunile din adresa ICE-MENERG, în sensul că în anul 1994, contractarea abonamentelor la revista „Producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice şi termice” se făcea centralizat de către RENEL iar, în vederea difuzării, RENEL stabilea tirajele pentru direcţiile generale, diviziile şi institutele de studii, proiectare şi cercetare subordonate (ISPE, ISPH etc.).

Concluzia care se desprinde din cele arătate este că, înainte ca difuzarea revistei să fie reglementată potrivit normelor în vigoare, a fost difuzată printr-un sistem propriu, asigurat de RENEL, în mod centralizat -conform cu sistemul de organizare a industriei energiei electrice de acel moment - în care au fost incluse şi institutele de studii, proiectare şi cercetare subordonate.

Or, pârâtul avea la acea dată calitatea de salariat al ISPE, situaţie în care ar fi putut lua efectiv cunoştinţă despre conţinutul revistei, care îi era accesibil.

Accesul pentru public la un material a cărui apartenenţă la stadiul tehnicii este disputată, la care se referă art. 8 din lege, nu este asigurat numai prin punerea acestuia la dispoziţia publicului larg, respectiv prin biblioteci, librării etc., în baza unor contracte de editare şi difuzare, ci şi prin orice alt mijloc de răspândire a informaţiei, cu condiţia să fie destinat unui public determinat, indiferent cât de numeros.

Această cerinţă este îndeplinită în cazul sistemului de difuzare propriu practicat de RENEL, care viza, în principal, pe toţi funcţionarii din unităţile şi instituţiile subordonate, dar şi din institutele de învăţământ superior cu profil tehnic, din Bucureşti şi din provincie, pe bază de abonamente, fară vreo legătură cu Biblioteca Naţională sau cu Biblioteca Academiei Române, de la care apelantul a obţinut şi a depus la dosar relaţii privind intrarea revistei în evidenţele lor.

Pe de altă parte, soluţia tehnică prezentată în revistă a fost cunoscută cel puţin la nivelul Institutului de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE) şi al Filialei Electrocentrale Bucureşti, până la data cererii de constituire a depozitului reglementar al brevetului - 21.03.1995 - după cum rezultă din înscrisurile de la dosar depuse în mai multe rânduri, ceea ce atestă popularizarea informaţiilor din materialul publicistic până la acea dată.

Astfel, la FEB au ajuns două solicitări, aproape concomitent, cu surse diferite, de aplicare a unui proiect de modificare a soluţiei de preîncălzire a apei de adaos: pe de o parte, CET Bucureşti Vest a depus referatul înregistrat sub nr. 394/22.02.1995, prin care a propus o asemenea modificare a soluţiei de preîncălzire a apei la intrarea în degazorul de apă dedurizată de adaos în reţeaua de termoficare prin montarea unor preîncălzitori de suprafaţă de tip apă-apă, ceea ce atestă că îi era cunoscută una dintre soluţiile vehiculate la acel moment, fie cea din revistă, fie cea a autorului brevetului.

In acelaşi timp, ISPE a depus, la rândul său, un referat înregistrat sub nr. 1769/24.02.1995, prin care a comunicat posibilitatea înlocuirii PAD- urilor abur-apă cu PAD-uri apă-apă, cu care, însă, s-a învederat că

institutul nu este de acord. In urma aprobării date de FEB, s-a ajuns la o soluţie mixtă aplicată în practică.

După 1996 soluţia cuprinsă în articolul din revistă a fost aplicată în mai multe centrale, respectiv la CET Grozăveşti, CET Bucureşti Vest, CET Progresu şi CET Bucureşti Sud. Aceasta semnifică, după cum s-a arătat, că soluţia utilizării schimbătorilor de căldură de tip apă-apă cu plăci pentru preîncălzirea apei de adaos a fost cunoscută la nivelul instituţiilor din cadrul RENEL până la data de 21 martie 1995, atestând că a fost accesibilă publicului în sensul art. 8 din lege.

Prevăzând în art. 8 din Legea nr. 64/1991 cerinţa noutăţii brevetului în raport cu stadiul tehnicii, legiuitorul a avut în vedere ca în stadiul tehnicii să se regăsească nu invenţia ca atare, ci o lucrare care reproduce ansamblul invenţiei în elementele esenţiale.

Aşadar, compararea între soluţiile tehnice se face prin prisma caracteristicilor tehnice ce reprezintă esenţa invenţiei, respectiv a materialului din stadiul tehnicii, pentru stabilirea punctelor comune, implicit, a celor de diferenţiere.

Un asemenea obiectiv l-a avut şi expertiza tehnică încuviinţată, constatându-se că cci trei experţi din specialitatea termoenergetică nu au ajuns la un punct de vedere unitar, concluziile lor fiind expuse în două rapoarte diferite, cu câte un supliment, ca răspuns la un obiectiv încuviinţat şi neanalizat.

Curtea, analizând conţinutul acestora, a dat eficienţă rapoartelor întocmite de experţii C.M. şi S.A.C., înlăturându-le pe cele ale expertului S.V., nu numai pentru faptul că opinia acestuia este minoritară, ci şi pentru modul concret în care rapoartele acestui expert au fost întocmite.

Astfel, la întrebarea esenţială adresată de instanţă, anume cea a elementelor comune din cele două lucrări tehnice supuse comparării, expertul S. practic nu a răspuns, rezumându-se a preciza sumar în ce constă fiecare dintre schemele instalaţiilor comparate şi conchizând în sensul că între cele două scheme nu există asemănare „decât poate ca desen”, deşi cele două scheme nu au fost efectiv comparate.

Pe lângă modul impropriu de realizare a expertizei, în absenţa comparării instalaţiilor tehnice, se observă că expertul a minimalizat rolul pe care un desen îl are în explicarea, descrierea unei lucrări tehnice brevetate sau potenţial brevetabile, ajungând la o soluţie contrară celei desprinse din dispoziţiile legale incidente.

Astfel, din Regula 16 a Regulamentului de aplicare a legii (forma din

H.G. nr. 152/1992), rezultă că desenele sunt necesare în măsura în care contribuie la înţelegerea invenţiei şi a elementelor de noutate ale ei, ceea ce atestă că asemănarea desenelor reprezintă un indiciu pentru similitudinile dintre instalaţiile însele.

In ceea ce priveşte rapoartele de expertiză întocmite de experţii C.M. şi S.A.C., Curtea a constatat că acestea au fost realizate cu acurateţe, răspunzându-se la obiect cerinţelor formulate.

Referirea la revendicări s-a făcut individual, pentru fiecare în parte, potrivit Regulilor 32 A şi 15 din Regulamentul de aplicare a legii, constatându-se că elementele tehnice considerate noi, conţinute în revendicările 1 şi 2 din brevet sunt identice cu cele conţinute în soluţia tehnică prezentată în articol.

Astfel, procedeul „pentru preîncălzirea apei de adaos” prezentat în revendicarea 1 din brevet este identic celui prezentat în articol; în ambele soluţii acest procedeu constă în „preîncălzirea apei de adaos care se face cu apă degazată” preluată din rezervorul degazorului şi constituie principalul element comun, considerat în brevet drept o noutate.

De asemenea, instalaţia „preîncălzirea apei de adaos care se face cu apă degazată” prezentată în revendicarea 2 din brevet este identică celei din schema de funcţionare din figura 2 conţinută în articol, existând în ambele soluţii un element tehnic de bază comun, considerat o noutate, respectiv schimbătorul de căldură cu plăci de tip apă-apă racordat pe

intrare şi ieşire la circuitele existente de apă de adaos şi apă degazată, prin care se preîncălzeşte apa de adaos.

Experţii au menţionat în plus, răspunzând celui de-al 2-lea obiectiv al lucrării încuviinţate, că soluţia prezentată în revistă este funcţională, contrar susţinerilor apelantului - pârât, pentru argumente pur tehnice, redate ca atare în raportul de expertiză.

Pe baza acestor constatări tehnice, a căror exactitate nu poate fi verificată de către instanţă - sarcina acesteia fiind numai accea de a dezlega problemele de drept pe baza constatărilor tehnice ale experţilor -Curtea a constatat că brevetul nu îndeplineşte cerinţa noutăţii, întrucât elementele tehnice considerate noi în brevet, în privinţa ambelor revendicări ale acestuia, sunt identice cu cele din lucrarea prezentată în materialul publicistic ce a servit drept bază de comparare, ceea ce determină identitatea principiului de funcţionare şi a înseşi invenţiei, operând efectul devolutiv al apelului exercitat.

2. In ceea ce priveşte apelul reclamantei, Curtea a constatat că vizează exclusiv neacordarea cheltuielilor de judecată de către prima instanţă, care a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. şi că nu se impune recunoaşterea cheltuielilor suportate de către reclamantă în cursul judecăţii în primă instanţă, întrucât acestea au constat în onorariul pentru expertiza ce nu a mai fost valorificată în această fază procesuală în verificarea legalităţii sentinţei, în apel procedându-se la efectuarea unei noi expertize de specialitate a cărei plată a fost suportată potrivit dispoziţiilor acestei instanţe.

împotriva acestei decizii a declarat recurs numai pârâtul I.A., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

In motivarea cererii, recurentul a redat pe larg istoricul brevetării invenţiei şi pe cel al judecăţii, susţinând că este autorul soluţiei tehnice în litigiu, pe care a prezentat-o conducerii ISPE cu referatul din data de 19.12.1994, împreună cu propunerea ca această instituţie să preia caii-

tatea de titular al invenţiei. In acest sens, instituţia urma să întocmească documentele necesare şi să depună la O.S.I.M., în termenul legal de 60 de zile, cererea de acordare a brevetului de invenţie pe numele ISPE, dar, cum aceasta nu a fost de acord, pârâtul s-a adresat el însuşi O.S.I.M. pentru eliberarea brevetului.

Analizând probele administrate în cauză şi omologând exclusiv concluziile raportului de expertiză întocmit de experţii C.M. şi S.A.C., instanţa respins în mod greşit apelul său, reţinând greşit existenţa unei anteriorităţi, constând în articolul „O nouă soluţie de preîncălzire înainte de degazorul de 1,2 bari a apei dedurizate de adaos în reţelele de termo-ficare”, publicat de directorul CET Progresul, ing. G.C.

Soluţia astfel pronunţată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv art. 8 din Legea nr. 64/1991, forma în vigoare la momentul brevetării.

Faţă de motivarea instanţei de apel cu privire la soluţia pronunţată, având în vedere situaţia de fapt, probatorii le administrate în cauză, prin raportare la prevederile Legii nr. 64/1991 şi la cele ale H.G. nr. 152/1992 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, pe de o parte, în mod greşit s-a considerat ca fiind distrugătoare de noutate soluţia cuprinsă în articolul „O nouă soluţie de preîncălzire înainte de degazorul de 1,2 bari a apei dedurizate de adaos în reţelele de termoficare” al inginerului G.C., iar pe de altă parte tot în mod eronat s-a considerat ca fiind identice cele două soluţii analizate, adică cea brevetată şi cea cuprinsă în articolul în discuţie.

Cu privire la primul aspect, singura probă considerată de instanţă fiind suficientă şi pertinentă pentru a infirma noutatea invenţiei brevetate este adresa nr. 12/26.01.2005 emisă de Filiala Institutul de Cercetări şi Modernizări Energetice ICEMENERG SA, în care se precizează că, dintr-o greşeală de dactilografiere, s-a menţionat faptul că nr. 10/1994 al revistei „Producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice şi termice” ar fi intrat în redacţie în luna noiembrie 1994, dar că în realitate acest număr al revistei ar fi fost definitivat în cursul lunii octombrie 1994 şi distribuit beneficiarilor în noiembrie 1994.

Pe lângă faptul că menţiunile din adresă apar ca fiind fabricate tocmai pentru a susţine cauza intimatei reclamante, calificarea de „act autentic” dată de instanţă acestui înscris, în raport de care toate şi oricare dintre susţinerile şi probele invocate şi solicitate de recurentul pârât nu au mai fost luate în seamă, nu face decât să confirme faptul că prezumţia instanţei este una greşită.

Analiza instanţei, în virtutea rolului său activ, ar fi trebuit completată prin cercetări logice, menite a conduce la aflarea adevărului, în sensul de a se verifica dacă nr. 10/1994 a existat sau a fost efectiv distribuit, respectiv dacă pentru nr. 10/1994 al revistei a existat documentaţia necesară editării şi difuzării, respectiv comanda nr. K8.805 de editare a revistei (numărul de comandă fiind menţionat pe coperta revistei), contract de editare şi de difuzare, contracte cu beneficiarii, documente de transport, documente contabile care să ateste cheltuielile efectuate pentru editarea şi difuzarea revistei etc.

Totodată, au fost ignorate practic probele invocate de recurentul pârât prin care se face dovada faptului că revista în care a fost publicat articolul considerat drept anterioritate a intrat la Biblioteca Academiei Române (începând cu nr. 7/1995), conform adresei nr. 1469/29.05.2006, precum şi a faptului că, de la momentul editării până la momentul aducerii la cunoştinţa publicului - inclusiv atunci când este vorba de un

circuit restrâns orice publicaţie parcurge cel puţin câteva luni, aspect care rezultă şi din conţinutul adresei nr. 1612/50.05.2006 a Bibliotecii Naţionale, care precizează că revista a intrat în bibliotecă după anul

2006 (începând cu nr. 10/2005), ambele înscrisuri la care s-a făcut referire fiind depuse la dosarul cauzei.

Or, ignorând cele două adrese, instanţa de apel a eliminat practic prevederile art. 41 ale Decretului nr. 17/1949 pentru editarea şi difuzarea cărţii (articol abrogat la data de 30 ianuarie 1996 prin Legea nr. 111/1995), care statua că „întreprinderile de editură şi tipografiile sunt obligate să trimită bibliotecilor specificate mai jos, un număr de exemplare, din lucrările editate sau tipărite de ele, după cum urmează: a) Câte două exemplare din toate publicaţiile, bibliotecii Academiei Republicii Populare Române (..). Astfel, primul exemplar al revistei „Producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice şi termice” a intrat colecţia Bibliotecii Academiei Române începând cu anul 1995, respectiv nr. 7/1995.

Fără a ţine seama de aspectele sus arătate, dovedite de către recurentul pârât cu înscrisurile existente la dosar, instanţa a prezumat, pe baza unui singur înscris considerat drept act autentic, faptul că revista a fost adusă la cunoştinţa publicului.

Primul număr al revistei care a intrat în biblioteca ISPE (recurentul pârât fiind angajat la ISPE la momentul formulării cererii de brevet) este numărul 1/1997, contrar celor reţinute de instanţa de apel, în sensul că recurentul pârât A.I. ar fi avut posibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul nr. 10/1994 al revistei în calitatea sa de angajat al ISPE la nivelul anului 1994.

Din analiza pe care instanţa o face cu referire la cele două rapoarte de expertiză tehnică întocmite rezultă fară putinţă de tăgadă faptul că s-a considerat ca fiind corect raportul întocmit de experţii C.M. şi S.A.C. exclusiv pentru motive de formă, şi nu pentru conţinutul acestuia, instanţa reţinând pe de o parte că opinia expertului S.V. este minoritară, iar pe de altă parte că raportul de expertiză înlăturat ar aborda un mod impropriu de realizare a expertizei, deşi însăşi instanţa arată mai departe că exactitatea constatărilor tehnice ale experţilor nu poate fi verificată de către aceasta şi în condiţiile în care concluziile raportului de expertiză înlăturat este susţinut cu argumente tehnice solide, prezentate în trei volume anexă la raport.

Astfel, contrar celor reţinute de către instanţa de apel faţă de raportul de expertiză întocmit de experţii C.M. şi S.A.C., aceştia nu fac altceva decât să descrie sumar şi subiectiv elemente descrise în articol şi în schema publicată comparând cu elemente existente în brevet. Făcând o comparaţie semantică şi nici într-un caz tehnică, cei doi experţi nu sesizează diferenţele evidente dintre soluţia propusă prin intermediul

revistei, care precizcază fară echivoc că acesta funcţionează doar cu apă dedurizată, în timp ce soluţia din brevet este funcţională atât cu apă degazată, cât şi cu apă fierbinte, aspect esenţial de diferenţiere între cele două soluţii.

De altfel, pornind de la o analiză sumară şi neargumentată tehnic şi practic, cei doi experţi ajung în mod absolut arbitrar la concluzia că cclc două soluţii sunt identice, când în realitate soluţia descrisă în articolul inginerului G. nu este funcţională în mod practic, astfel cum se arată, cu argumente, în expertiza efectuată de expert tehnic V.S., care precizează că orice specialist care lecturează articolul cu pricina realizează că el tratează doar ca o idee posibilitatea utilizării schimbătoarelor în plăci, aducând ca argumente posibile avantaje, însă fară o finalizare sau o concepţie practică, fiind un articol pur teoretic, cu trimitere la specialişti pentru a fundamenta o soluţie tehnică.

Totodată, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul tehnic V.S., schema brevetată este funcţională tocmai datorită faptului că este dotată cu toate regulatoarele necesare de debit, presiune şi temperatură, care fac posibilă funcţionarea în parametri a instalaţiei, în timp ce schemei prezentate în articolul inginerului G. îi lipsesc elemente esenţiale pentru funcţionare, respectiv pompele de termoficare treapta 1 şi 11 şi cazanele de apă fierbinte (CAF-uri). Acest aspect reţinut de către expertul V.S. a fost efectiv eliminat, deşi reprezintă un alt element, esenţial (întrucât ţine de funcţionarea soluţiei) de diferenţiere.

O altă dovadă a subiectivismului evident al experţilor C.M. şi S.A.C., acceptat de către instanţă, este şi împrejurarea că se compară elemente tehnice comune dintre soluţiile din brevet şi cele prezentate în

revista „îndreptarul inginerului energetician din întreprinderile industriale” apărută în anul 1984 la Ed. Tehnică Bucureşti, fară a preciza întreg conţinutul articolului.

Aceşti experţi ajung astfel să emită concluzii categorice, fară a îşi argumenta tehnic opinia, lucru constatat de altfel şi de instanţă în momentul admiterii obiecţiunilor la raportul întocmit de aceştia, ceea ce denotă că opinia celor doi experţi era formată chiar înainte de cercetarea actelor dosarului.

Cei doi experţi, în completarea expertizei, afirmă în mod cu totul absurd că revendicarea 1 din brevet este identică atât cu soluţia propusă în articolul „O nouă soluţie de preîncălzire, înainte de degazorul de 1,2 bar, a apei dedurizate de adaos în reţelele de termoficare”, pretins publi-

cat în anul 1994, cât şi cu soluţia propusă în „îndreptarul inginerului energetician din întreprinderile industriale” din anul 1984. Or, aşa cum

s-a arătat, pe de o parte, soluţia prevăzută în „îndreptarul inginerului energetician din întreprinderile industriale” funcţionează cu apă rece, în

timp de soluţia inginerului Gruia Constantin funcţionează cu apă caldă, iar, pe de altă parte, dacă s-ar considera drept corectă această compara-

ţie, ar însemna că cele două soluţii (cea a ing. G.C. şi cea din îndreptar) sunt identice, ceea ce este complet neadevărat, dat fiind modul în care funcţionează cele două instalaţii.

Motivele pentru care solicită recurentul să se constatate, pe de o parte lipsa de anterioritate, iar pe de altă parte ncfuncţionalitatea schemei realizată de ing. G. sunt următoarele:

In articolul inginerului G.C. s-au fâcut unele greşeli de calcul şi de interpretare, erori recunoscute de autor şi corectate abia în anul 2004, prin articolul „Unele precizări la articolul: O nouă soluţie de preîncălzire, înaintea degazorului de 1,2 bari, a apei dedurizate de adaos în reţelele de termoficare”, articol publicat în numărul din ianuarie 2004 al aceleiaşi reviste împreună cu schemele instalaţiei în varianta clasică apă-abur şi în varianta apă-apă.

Schema instalaţiei de preîncălzire a apei dedurizate înainte de degazor prezentată în articolul pretins publicat în 1994 al inginerului

G.C. este nefuncţională deoarece:

Procesul de degazare se realizează în degazorul de 1,2 bari numai la temperatura de fierbere a apei de 104°C, temperatură care se atinge prin preîncălzirea dinaintea degazorului şi continuată în degazor cu optim 10-:15°C.

In degazor apa nu poate fi preîncălzită cu peste 15°C, datorită timpului scurt în care se scurge coloana de degazare prin cădere liberă.

Preîncălzirea apei de adaos înainte de degazor numai până la temperatura de 70°C, conform schemei de instalaţie a inginerului G.C., lasă pe seama degazorului continuarea încălzirii cu restul de 34°C, ceea ce este imposibil, şi astfel temperatura de fierbere 104°C nu se atinge iar apa de adaos străbate degazorul fară să se degazeze.

Schema respectivă a instalaţiei nu asigură reglajele obligatorii, respectiv reglajul debitului de abur introdus în degazor în funcţie de debitul apei de adaos, reglajul debitului apei adaos la intrarea in degazor în funcţie de nivelul lichidului din rezervorul degazorului şi reglajul debitului apei degazate spre preîncălzitorul apă-apă dinaintea degazorului, în funcţie de temperatura apei de adaos la intrarea în degazor care trebuie asigurată la valoarea de 90-95° C.

Purja continuă la un cazan de abur are rolul ca, prin expandorul de purjă, să deverseze în canalizare impurităţile introduse în cazan cu apa de alimentare, iar în schemele instalaţiilor de gazare a apei de adaos din articolul publicat de inginerul G.C. pentru corectarea erorilor strecurate în cel din anul 1994, figurează soluţia inexistentă la varianta clasică apă-abur imposibilă la varianta noua apă-apă, prin care impurităţile

colectate în expandorul de purjă se introduc în circuit prin degazorul apei de adaos.

Prin introducerea în degazor a impurităţilor selectate în expandorul de purjă s-ar anula efectul purjei continue de la cazanele de abur şi în foarte scurt timp concentraţia de impurităţi, în continuă creştere, ar fi condus la erodarea instalaţiilor şi în final la blocarea funcţionării centralelor electrice de termoficare.

Prin raportare la dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 64/1991 şi la Regula 30 alin.(l) din H.G. nr. 152/1992 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a legii, recurentul solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Intimaţii SC E. Bucureşti SA, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi SC ISPE SA au depus la dosar întâmpinări, toţi solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii curţii de apel ca fiind temeinică şi legală.

In baza art. 305 C. proc. civ., recurentul a solicitat proba cu înscrisuri noi, depunând în acest sens o serie de procese-verbale şi adrese pentru a dovedi că publicaţia prin care se pretinde că s-ar fi distrus anterioritatea a fost accesibilă publicului cel mai devreme la sfârşitul lunii martie

1995, aşadar după constituirea depozitului reglementar.

Analizând recursul, înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

1. In primul rând, motivele pentru care în recurs se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri sunt cele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

In motivarea cererii sale, recurentul formulează mai multe critici prin care îşi manifestă nemulţumirea faţă de modul cum au fost interpretate probele de către instanţa de apel şi faţă de situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută pe baza probelor administrate. Or, după abrogarea pct. 10 şi

11 ale art. 304 C. proc. civ., asemenea critici nu mai pot fi analizate de instanţa de recurs, care poate verifica numai dacă la situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită au fost aplicate corect dispoziţiile legale incidente.

Acesta este considerentul pentru care criticile privitoare la împrejurarea că instanţa de apel ar fi ignorat probele invocate de recurent, în sensul că revista în care s-a publicat articolul considerat anterioritate ar fi intrat la biblioteca Academiei Române după anul 1996 sau că instanţa ar fi prezumat greşit, pe baza unui înscris considerat fară temei autentic, faptul că nr. 10/1994 al revistei „Producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice şi termice” ar fi existat şi ar fi fost adusă la cunoştinţa publicului în luna noiembrie 1994, nu vor fi analizate.

In legătură cu acest aspect, recurentul însuşi invocă netemeinicia deciziei, şi nu nelegalitatea acesteia.

Recurentul face referire la dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 64/1991, or, la situaţia de fapt reţinută, instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile legale anterior menţionate.

Astfel, a stabilit că, din perspectiva cerinţei noutăţii, documentul care reprezintă anterioritatea îl constituie articolul „O nouă soluţie de preîncăl-zire, înainte de dcgazorul de 1,2 bari, a apei dedurizate de adaos în reţelele de termoficare” scris de ing. G.C. şi publicat în nr. 10/1994 al revistei „Producerea , transportul şi distribuţia energiei electrice şi termice”.

Şi în apel recurentul a contestat apariţia şi difuzarea efectivă a respectivului număr din revistă în luna noiembrie 1994, adică în luna imediat următoare celei evocate de nr. 10 al revistei.

Instanţa de apel, analizând înscrisurile depuse la dosar şi prezumţiile simple invocate de părţi - şi nu doar o singură adresă, cum pretinde recurentul - a ajuns la concluzia că între anii 1991 şi 1995, revista a fost editată, dar pentru uz intern, ceea ce înseamnă că a existat în materialitatea sa şi a fost şi difuzată pe un circuit restrâns, la care însă inclusiv pârâtul I.A. a avut acces, dat fiindcă era salariat al I.S.P.E.

Critica potrivit căreia documentul în discuţie nu putea fi considerat distructiv de noutate în sensul art. 8 din Legea nr. 64/1991, deoarece nu era accesibil publicului larg, reluată şi în recurs, a fost corect înlăturată de către instanţa de apel.

Astfel, pentru a se considera că un document ce conţine o soluţie tehnică a fost adus la cunoştinţa publicului, aceasta nu presupune în mod necesar ca el să fi fost pus în circulaţie prin biblioteci sau librării, în baza unor contracte de editare şi difuzare, ci prin orice alt mijloc de răspândire a informaţiei.

Este de asemenea lipsită de relevanţă scara la care informaţia a fost

făcută accesibilă publicului. In practică (T381/87, OEB) s-a decis că, chiar dacă numai o singură copie a unui document a fost plasată la o dată determinată pe raftul unei biblioteci, consecinţa legală este că documentul a devenit parte a stadiului tehnicii.

In fine, nu prezintă interes dacă publicul a cunoscut efectiv informaţia care constituie anterioritatea, ci este suficient doar ca publicul să fi avut posibilitatea să ia cunoştinţă de ea.

Faptul că informaţia apărută în revista de specialitate a devenit accesibilă publicului, inclusiv pârâtului care facea parte din angajaţii cărora revista le era destinată, nu înseamnă că pârâtul a şi luat cunoştinţă de ea sau că ar fi folosit-o ca sursă de inspiraţie.

Numai, că, din punct de vedere legal, soluţia tehnică propusă spre brevetare de către pârât nu mai respecta cerinţa de a nu fi devenit accesibilă cunoaşterii publicului anterior datei de depozit.

2. în ceea ce priveşte soluţia tehnică propriu-zisă, brevetată de reclamant şi, respectiv, propusă în documentul distructiv de noutate, hotărârea instanţei de apel s-a întemeiat pe concluziile unei expertize tehnice de specialitate.

Pentru a proceda astfel, curtea de apel a înlăturat concluziile expertului S.V. şi a dat eficienţă concluziilor experţilor C.M. şi S.A.C., iar considerentele pentru care a procedat astfel nu au fost de ordin exclusiv formal, cum susţine recurentul.

Astfel, pentru ca instanţa să împărtăşească opinia unui expert, ea trebuie să fie expusă coerent, logic, argumentat şi, în primul rând, să răspundă întrebărilor adresate.

Or, lipsa răspunsului argumentat la unele întrebări şi minimalizarea rolului jucat de desene în compararea celor două documente au constituit o scădere, din punctul de vedere al instanţei de apel, a lucrării întocmite de expertul S.V.

Intr-adevăr, desenele sunt considerate ca făcând parte din stadiul tehnicii şi, la limită, pot constitui în anumite cazuri ele însele anterioritate; în speţă, desenele completează articolul şi, respectiv, revendicările descrise în brevet.

Nu se poate reţine, astfel, că instanţa de apel ar fi preferat în mod discreţionar un punct de vedere în detrimentul celuilalt ci, dimpotrivă, şi-a motivat opţiunea.

Altminteri, argumentele pentru care instanţa de apel a dat mai multă greutate unei probe decât alteia, câtă vreme nu aduc în discuţie aspecte de nelegalitate, nici nu pot fi cenzurate de către instanţa de recurs deoarece, aşa cum s-a arătat şi anterior, nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Deşi s-a arătat nemulţumit de opţiunea instanţei de apel, nici recurentul însuşi nu a fost în măsură să arate în care din cele 9 motive de recurs prevăzute de lege se încadrează critici le sale privitoare la evaluarea probei cu expertiză.

3. Pe fond, recurentul susţine că documentul reţinut ca anterioritate cuprinde o altă soluţie tehnică decât cea brevetată de el, motiv pentru

care nu se poate considera că existenţa lui distruge noutatea invenţiei, în sensul art. 8 din Legea nr. 64/1991.

In forma în vigoare la data brevetării, textul prevedea că o invenţie este nouă dacă nu este conţinută în stadiul tehnicii, prin stadiul tehnicii înţelegându-se toate cunoştinţele care au devenit accesibile publicului până la data înregistrării cererii de brevet sau a priorităţii recunoscute.

Argumentele aduse de recurent în sprijinul acestei aserţiuni sunt acelea că schema propusă de ing. G.C. cuprinde greşeli de calcul şi de interpretare şi este nefuncţională.

Asupra acestor aspecte, de strictă specialitate, s-au pronunţat experţii desemnaţi în faza procesuală anterioară, care au afirmat pe baza verificărilor efectuate că soluţia prezentată în revistă este funcţională, adică poate fi pusă în practică pentru obţinerea rezultatului scontat.

In ceea ce priveşte soluţiile tehnice propuse, s-a reţinut că revendicarea 1 din brevet vizează un procedeu - „procedeu pentru preîncălzirea apei de adaos” şi că acesta este identic celui prezentat în articol; în ambele soluţii, acest procedeu constă în „preîncălzirea apei de adaos care se face cu apă degazată” preluată din rezervorul degazorului şi constituie principalul element comun, considerat în brevet drept o noutate.

In ceea ce priveşte instalaţia care realizează „preîncălzirea apei de adaos care se face cu apă degazată”, prezentată în revendicarea 2 din brevet s-a stabilită că este identică celei din schema de funcţionare din figura 2 conţinută în articol; ambele soluţii conţin un element tehnic de bază comun, considerat o noutate, respectiv schimbătorul de căldură cu plăci de tip apă-apă racordat pe intrare şi ieşire la circuitele existente de apă de adaos şi apă degazată, prin care se preîncălzeşte apa de adaos.

Procedând la această comparaţie, experţii au stabilit care este conţinutul dezvăluirii cererii de brevet, care este întinderea protecţiei, adică în ce constă noutatea a ceea ce s-a revendicat efectiv, care este anterioritatea relevantă din stadiul tehnicii şi care este conţinutul anteriorităţii.

Chiar dacă s-au referit şi la o lucrare mai veche, anterioritatea pe care s-a bazat analiza a reprezentat-o articolul adus la cunoştinţa publicului în luna noiembrie 1994; acesta a fost şi anterioritatea reţinută de instanţă, fară a i se putea reproşa o comparaţie cu mai multe documente, de tip mozaic.

In urma analizei efectuate, nu s-a putut identifica o caracteristică esenţială care să deosebească cei doi termeni de comparaţie şi care să opereze în favoarea invenţiei, situaţie în care concluzia lipsei de noutate apare ca fiind corectă.

Faptul că procesul de degazare se realizează în degazorul de 1,2 bari numai la temperatura de fierbere a apei de 104 grade Celsius, temperatură care se atinge prin preîncălzirea degazorului, ce nu se poate realiza

cu peste 15 grade Celsius, din cauza timpului scurt în care se parcurge coloana de degazare prin cădere liberă, invocat de recurent, reprezintă o problemă de strictă specialitate tehnică.

Aceeaşi este situaţia şi în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia schema instalaţiei nu asigură reglajele obligatorii ale debitului de abur şi debitului apei, precum şi cea referitoare la rolul pe care îl joacă purja continuă la un cazan de aburi.

Pentru a verifica realitatea acestor afirmaţii şi a cenzura astfel opiniile exprimate de experţi, instanţa de recurs ar trebui să aibă cunoştinţele de specialitate; or, motivul pentru care s-a apelat la părerea unor experţi este tocmai acela că specificul cauzei necesită nu doar cunoştinţe de drept, ci şi de termodinamică, la un nivel care îl depăşeşte pe cel al culturii generale.

Pentru aceste considerente şi dat fiind că în această fază procesuală

nu se mai pot administra alte probe decât cea cu înscrisuri, înalta Curte constată că, la situaţia de fapt stabilită pe baza probelor administrate în fazele procesuale anterioare, curtea de apel a aplicat corect prevederile art. 8 din Legea nr. 64/1991, nefiind incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

In baza art. 312 C. proc. civ., înalta Curte va menţine decizia atacată şi va respinge recursul ca nefondat.

← Invenţie. Decădere din drepturile oferite de brevet pentru...		Invenţie. Certificat de protecţie tranzitorie. Anulare. Brevet... →

Invenţie. Acţiune în anularea brevetului. Lipsa noutătii. Anterioritate distructivă de noutate. Document accesibil publicului

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Invenţie. Acţiune în anularea brevetului. Lipsa noutătii. Anterioritate distructivă de noutate. Document accesibil publicului