Invenţie. Decădere din drepturile oferite de brevet pentru neplata taxelor. Data de la care operează. Răspunderea civilă contractuală. încetarea contractului

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Legea nr. 64/1991 republicată II, art. 43 alin. (2), art. 44

1. Conform art. 43 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, pe întreaga durată de valabilitate a brevetului de invenţie titularul datorează

anual taxe de menţinere în vigoare a brevetului.

Alineatul (3) al aceluiaşi articol prevede că neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet. Decăderea titularului din drepturi se înregistrează în Registrul naţional al brevetelor de invenţie şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală.

Din interpretarea logică a textului enunţat rezultă că sancţiunea decăderii operează la data expirării termenului în care titularul de brevet nu şi-a executat obligaţia, şi nu la data constatării decăderii de către O.S.I.M. sau, după caz, de către instanţă ori de la data publicării acestei sancţiuni în B.O.P.I., cum a reţinut instanţa de apel.

Măsura decăderii sancţionează nerespectarea termenului de plată a taxelor, taxe care sunt datorate tocmai pentru menţinerea în vigoare a brevetului. A accepta că decăderea operează de la o dată ulterioară scadenţei de plată a taxelor ar echivala cu menţinerea în vigoare a brevetului pe o perioadă de timp pentru care taxele nu au

fost plătite, ceea ce contravine atât literei, cât şi spiritului reglementării, care prevede obligaţia de plată a taxelor şi sancţiunea nerespectării obligaţiei.

Faptul că data de la care operează decăderea este data limită la care mai puteau fi plătite taxele de menţinere în vigoare rezultă implicit şi din art. 44 al Legii nr. 64/1991, în care se prevede că titularul brevetului care din motive temeinice nu a putut să respecte un termen în procedurile în faţa O.S.I.M. este repus în situaţia anterioară după o anumită procedură, cu excepţia mai multor ipoteze, printre care şi cea de nerespectare a termenelor legale de plată a taxelor de menţinere în vigoare a brevetului.

Singura posibilitatea pe care o oferă legea titularului care nu a respectat termenele de plată a taxelor de menţinere în vigoare este aceea de a solicita revalidarea, conform procedurii din art. 37 al legii.

2. Cum, potrivit voinţei părţilor - care are putere de lege între acestea conform art. 969 C. civ. - durata de valabilitate a contractului de cesiune este aceeaşi cu durata de valabilitate a brevetului, cum aceleaşi părţi au convenit că drepturile de autor se acordă pentru toată perioada de valabilitate a brevetului de invenţie, iar această perioadă a încetat, rezultă că nu mai există temei pentru obligarea pârâtelor la plata drepturilor băneşti cuvenite inventatorilor o perioadă de timp ulterioară, acţiunea reclamantului, ca şi cererea de intervenţie principală fiind întemeiate pe răspunderea civilă contractuală, invocându-se nerespectarea contractelor încheiate cu pârâta.

I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6561 din 3 decembrie 2010, nepublicată

Notă: în acelaşi sens, a se vedea şi I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3942 din 22 iunie 2010, decizia nr. 6500 din 3 decembrie 2010 şi decizia nr. 4612 din 22 septembrie 2010.

Prin cererea înregistrată la data de 9 ianuarie 2008 reclamantul

I.G.D. a chemat în judecată pe pârâtele S.N.L.O., E.M.C.R.P. şi E.M.C.M., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să le oblige pe pârâte la plata estimativă a sumei de 200 000 lei reprezentând drepturi de autor pentru invenţia „Cupe pentru excavator” pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2007, rezervându-şi dreptul de a-şi majora pretenţiile în funcţie de concluziile raportului de expertiză necesar în cauză. A solicitat şi obligarea pârâtelor la plata dobânzilor legale pentru sumele datorate de la data introducerii acţiunii, până la data efectuării plăţilor, plus cheltuieli de judecată.

Pârâtele au formulat cereri de chemare în garanţie împotriva SC U.M.R. SA Rovinari şi SC G. SA Târgu-Jiu, în calitate de furnizori ai cupelor de excavator utilizate în perioada de referinţă a acţiunii.

La data de 16 aprilie 2008 P.C.I., coautor al invenţiei, a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi a solicitat obligarea pârâtelor la plata drepturilor de autor în cuantum de 15% pentru perioada 1 ianuarie

2007 - 31 decembrie 2007, indexate cu indicele de inflaţie de la data când trebuiau achitate până la data plăţii, obligarea pârâtelor la plata dobânzilor legale pentru sumele datorate de la data introducerii acţiunii, până la data efectuării plăţii, precum şi la cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 200 din 20 octombrie 2008, Tribunalul Gorj -Secţia civilă a admis în parte acţiunea în contradictoriu cu pârâtele S.N.L.O., E.M.C.R.P., E.M.C.M. şi chematele în garanţie SC U.M.R. SA Rovinari şi SC G. SA, precum şi cererea de intervenţie principală; a respins cererile de chemare în garanţie; a obligat pe pârâta E.M.C.R., în solidar cu S.N.L.O., la 355918 lei către reclamant şi la 82 508 lei către intervenient, cu titlul de despăgubiri; a obligat pe pârâta E.M.C.M., în solidar cu S.N.L.O., la 104721 lei către reclamant şi la 24044 lei către intervenient, cu titlul de despăgubiri; a obligat pe pârâta E.M.C.R., în solidar cu S.N.L.O., la 6745,7 taxă de timbru şi la 2897,3 lei taxă de timbru aferentă despăgubirilor reclamant, respectiv către intervenient; a obligat pe pârâta E.M.M., în solidar cu S.N.L.O., la 3.3441,62 lei taxă de timbru şi la 1432,96 lei taxă de timbru aferentă despăgubirilor reclamant, respectiv către intervenient; a obligat pe pârâte, în solidar, respectiv E.M.C. R. şi E.M.C.M. la câte 4513,5 lei taxă de expertiză, prima către reclamant şi cea doua către intervenient; a obligat pe pârâta E.M.C.R., în solidar cu S.N.L.O., la 400 cheltuieli de judecată către reclamant şi E.M.M. la 2000 lei către intervenient în solidar cu S.N.L.O.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:

La data de 19 mai 1999 autorii invenţiei, în calitatea lor de salariaţi ai C.N.L.O., au încheiat un contract de cesiune prin care au transmis dreptul la eliberarea brevetului de invenţie către unitatea ai cărei salariaţi erau, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 şi art. 48 din Legea nr. 64/1991, cesiunea fiind totală, pe tot teritoriul României şi pe toată durata de valabilitate brevetului.

De la data încheierii contractului de cesiune acesta nu a suferit modificări, nu s-au întocmit acte adiţionale şi nu au avut loc alte negocieri privind condiţiile de derulare a contractului de cesiune.

Ulterior, între autori a intervenit o înţelegere, care a rămas definitivă şi irevocabilă prin sentinţa nr. 1468 din 17 martie 2006, în legătură cu procentele cuvenite autorilor şi, după caz, moştenitorilor lor, din exploatarea invenţiei.

Prin contractul nr. 1/2002 încheiat între C.N.L.O. şi cei trei autori s-a stabilit atestarea calităţii de autor la data de 30 mai 2001 de către

O.S.I.M., arătându-se că drepturile de autor se acordă pe toată perioada de valabilitate a brevetului de invenţie şi că procentul de 20% din eficienţa economică rezultată în urma exploatării invenţiei reprezintă drepturile autorilor.

In aceleaşi condiţii s-a încheiat şi contractul nr. 3/2002 cu referire la E.M.C.R., având în vedere faptul că celălalt contract, respectiv nr. 1 a fost încheiat cu referire la E.M.C.R.P.

Conform expertizei, în perioada anului 2007, invenţia „Cupă de excavator cu rotor,” tip SIP (Seimeanu - Iordănescu - Popescu ) a fost folosită de către E.M.C.R.P. la un număr de zece excavatoare ERC 1400 30/7, iar de către E.M.C.M. la trei excavatoare, menţionându-se că toate cupele folosite au geometria şi caracteristicile cupei SIP, brevet de invenţie nr. RO 116822 Bl.

In ceea ce priveşte cererile de chemare în garanţie a SC U.M.R. SA Rovinari şi SC G. SRL Tg. Jiu, s-a reţinut că nu rezultă cu certitudine faptul că cupele de excavator livrate de acestea sunt cupe SIP brevetate conform prescripţiilor brevetului nr. RO 116822 Bl, având în vedere concluzia experţilor în sensul că acestea prezintă variante de execuţie, fară a putea aprecia dacă cele trei cupe prezentate sub denumirile cupă SIP, cupă poligonală şi cupă UREX II, sunt identice din punct de vedere al aspectului geometric, al modului de echipare, al părţii tăietoare şi al functionalitătii.

Referitor la cuantumul drepturilor autorilor, instanţa a reţinut că cei trei experţi l-au calculat în funcţie de procentele stabilite prin contracte şi obiectivele instanţei, din eficienţa economică rezultată în urma exploatării invenţiei, în raport de criteriile prezentate de S.N.L.O. şi admise de instanţă, respectiv garanţia tehnică de funcţionare şi masa minieră excavată, având în vedere că pârâta S.N.L.O., în calitate de cesionar, nu a ţinut o evidenţă specială privind numărul de aplicaţii şi valoarea profitului post-calculat, iar pentru perioada solicitată niciuna din hotărârile ataşate nu vizează calcularea drepturilor de autor pentru perioada solicitată în cererea de faţă.

Cu privire la capătul de cerere ce vizează plata dobânzilor legale, tribunalul a reţinut că este nefondat, întrucât în contractele negociate iniţial s-a stabilit în art. 2 lit. f) că etapele post-calculate se realizează fară indexări lunare, trimestriale, semestriale şi anuale, însă având în vedere că cesionarul nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută în această clauză, la sumele neachitate se va aplica indicele de inflaţie la momentul executării de bunăvoie sau executării silite conform dispoziţiilor art. 371¹ şi următoarele C. proc. civ.

In ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, tribunalul a procedat la reducerea onorariului de avocat, invocând prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi jurisprudenţa C.E.D.O.

Prin decizia civilă nr. 269 din 21 octombrie 2009 Curtea de Apel Craiova - Secţia 1 civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a apelanţilor pârâţi; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantului reclamat şi apelantului intervenient; a admis apelurile declarate de reclamantul I.G.D. şi de intervenientul P.C.I. împotriva sentinţei; a admis în parte apelurile declarate de pârâtele E.M.C.R., E.M.C.M. şi S.N.L.O.; a schimbat sentinţa, în sensul că a obligat pârâta E.M.C.R., în solidar cu pârâta S.N.L.O. la 452.558 lei către reclamant şi la 96.977 lei către intervenient, iar pe pârâta E.M. Mehedinţi în solidar cu S.N.L.O. Tg. Jiu la 131 873 lei către reclamant şi la 28 259 lei către intervenient, sume actualizate conform indicelui de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală începând cu data introducerii acţiunii, 9 ianuarie 2008, respectiv a cererii de intervenţie, 16 aprilie 2008, până la data plăţii efective; a înlăturat obligarea pârâtelor de la plata taxelor de timbru acordate reclamantului şi intervenientului; a obligat pe pârâtele E.M.C. Roşia şi E.M. Mehedinţi, în solidar cu pârâta S.N.L.O. Tg. Jiu, la câte 14 000 lei onorariu de avocat la instanţa de fond; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:

Conform art. 33 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, brevetul de invenţie conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare pe întreaga durată de protecţie a acestuia.

Titularul are obligaţia să plătească taxele de menţinere în vigoare a brevetului de invenţie pe întreaga perioadă de valabilitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, beneficiind de un termen de graţie potrivit art. 5 bis. alin. (1) al Convenţiei de la Paris, privind protecţia proprietăţii industriale, în forma revizuită la Conferinţa de la Haga din 1925.

Potrivit art. 43 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, neplata taxei legale de menţinere în vigoare a brevetului se sancţionează cu decăderea titularului din drepturile ce decurg din brevet.

Decăderea titularului din drepturile conferite de brevetul de invenţie se înregistrează în Registrul naţional al brevetelor de invenţie şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială - B.O.P.I.

Decăderea are ca efect pierderea drepturilor titularului de brevet,

decăderea fiind totală şi producând efecte numai pentru viitor. In condiţiile în care decăderea nu produce efecte pentru trecut, abia începând cu data publicării acesteia în B.O.P.I., respectiv 28 martie 2008, se poate pune în discuţie lipsa protecţiei legale şi pierderea dreptului de exploa

tare a brevetului, fiind lipsit de relevanţă faptul că taxa nu a fost plătită din 1999.

Cum reclamantul şi intervenientul au solicitat acordarea de despăgubiri pentru o perioadă de timp anterioară datei de 28 martie 2008, excepţiile invocate de pârâta E.M.C.R. se impun a fi respinse.

Pe fond, din concluziile expertizei tehnice întocmite în faza procesuală a apelului de expert Ţ.S.L.D., rezultă că invenţia „Cupă de excavator cu rotor” tip SIP ce a format obiectul brevetului de invenţie nr. RO 116822 Bl, a fost folosită în perioada anului 2007 la un număr de 10 excavatoare ERC 1400 30/7 la E.M.C.R.P. şi la un număr de 3 excavatoare la E.M.C.M.

Expertul şi-a fundamentat concluziile pe constatările din teren şi în acelaşi timp pe evidenţele existente la sediul celor două pârâte, îndeosebi adresa nr. 625/11 august 2008 emisă de pârâta E.M. C.M. care, prin conţinutul său, atestă implicit folosirea de către această pârâtă a cupelor ce au format obiectul brevetului de invenţie nr. RO 116822 Bl.

Referitor la pârâta E.M.C.R., expertul a concluzionat că invenţia ca soluţie tehnică a fost înregistrată cu adresa nr. 7112/29 octombrie 1998, a fost avizată de fostul C.N.L.O. Tg. Jiu prin procesul de avizare nr. 5/11.03.1999 şi aprobată prin art. 5 din Hotărârea Consiliului de Administraţie al C.N.L.O. Tg. Jiu, ceea ce dovedeşte în mod cert că invenţia cclor doi coautori - reclamantul şi intervenientul - a fost folosită şi de către această pârâtă.

Expertul a arătat că pe parcursul exploatării invenţiei, pârâtele au adus o serie de modificări tehnologice şi constructive legate de valorile unghiurilor de poziţionare a dinţilor la cupa încărcătoare faţă de cupa tăietoare, fară ca aceste modificări să personalizeze un alt tip de cupă în raport cu cupa tip SIP, ce a constituit obiectul invenţiei.

In finalul concluziilor lucrării întocmite, expertul a conchis că urmare a utilizării invenţiei pe perioada de referinţă 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2007, pârâtele au realizat o eficienţă economică de 4174512 lei, cota de 20% reprezentând drepturi de autor conform clauzelor inserate în contractul de cesiune nr. 3333/19 mai 1999, fiind de 834 902 lei.

Având în vedere înţelegerea încheiată între autorii invenţiei, respectiv autorul reclamantului - I.G.D. şi intervenientul P.C.I., înţelegere rămasă definitivă şi irevocabilă prin sentinţa civilă nr. 1468 din 17 martie 2006 a Judecătoriei Tg. Jiu, expertul a calculat drepturile patrimoniale cuvenite reclamantului în calitate de moştenitor al autorului

I.G., reprezentând 70% din suma de 834 902 lei, cât şi drepturile patrimoniale ale intervenientului, reprezentând 15% din aceeaşi sumă.

Argumentele expuse de expertul în specialitatea tehnologiei construcţiilor de maşini pentru susţinerea punctului său de vedere concordă cu concluziile experţilor tehnici numiţi la instanţa de fond.

Curtea apreciază că reclamantul şi intcrvenientul sunt îndreptăţiţi la plata drepturilor patrimoniale stabilite prin expertiza tehnică de specialitate întocmită în calea de atac a apelului, fară ca aceste sume să fie supuse impozitului pe venit de 15 % prevăzut de O.G. nr. 73/1999, aşa cum greşit a concluzionat prima instanţă.

Articolul 21 din O.G. nr. 73/1999, temei legal la care prima instanţă a făcut referire în considerentele hotărârii pronunţate, ce prevedea un impozit pe venit de 15%, a fost abrogat prin art. 85 din Legea nr. 493/2002, astfel încât în mod nelegal instanţa de fond şi-a raportat soluţia la un text de lege ce nu mai era în vigoare la data pronunţării hotărârii. Mai mult, prin O.G. nr. 7/2001 veniturile din drepturile de proprietate intelectuală sunt considerate venituri din activităţi independente şi se supun regulilor de determinare pentru astfel de venituri.

Prin urmare, critica reclamantului şi cea a intervenientului din acest punct de vedere este întemeiată, cei doi fiind îndreptăţiţi să primească sumele stabilite de expertul numit de instanţa de apel, fară ca aceste sume să fie impozitate cu cota de 15 %.

Critica referitoare la neacordarea sumelor actualizate, dar şi dobânzilor legale de la data formulării cererilor până la data plăţii efective este de asemenea întemeiată.

Potrivit principiului nominalismului monetar, creditorul este îndreptăţit să primească de la debitorul său suma exactă de bani pe care acesta din urmă o datora.

In condiţiile inflaţiei, actualizarea sumei datorate în raport de coeficientul de devalorizare a monedei naţionale reprezintă aducerea debitului la valoarea actuală a monedei, astfel încât prejudiciul suferit prin neachitarea debitului la termen să fie integral acoperit.

Actualizarea sumelor nu exclude acordarea dobânzilor legale ce se cuvin creditorului, în temeiul dispoziţiilor art. 1082 raportat la art. 1088 C. civ.

Faţă de aceste considerente, cererile reclamantului şi intervenientului privind acordarea sumelor actualizate, cât şi acordarea dobânzilor legale sunt pe deplin justificate, prima instanţă rezolvând greşit cererile formulate de părţi sub acest aspect.

Cât priveşte critica reclamantului şi intervenientului referitoare la diminuarea nejustificată a onorariului de avocat de către instanţa de fond, este de asemenea justificată.

Deşi art. 274 alin. (3) C. proc. civ. dă posibilitatea instanţei să reducă onorariul de avocat, în speţă prima instanţă în mod greşit a făcut aplicarea acestui text de lege, deoarece suma de 14 000 lei achitată cu titlul de onorariu de avocat atât de reclamant, cât şi de intervenient este justificată faţă de complexitatea cauzei, de durata în timp şi de faptul că reprezentarea a presupus formularea de cereri, întâmpinări şi concluzii.

Ultima critică formulată de reclamant şi intervenient vizează obligarea pârâtelor la plata către reclamant şi, respectiv, intervenient a cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Această critică a fost formulată şi de apelantele pârâte, fiecare din cele trei pârâte susţinând că au fost obligate în mod greşit la plata taxelor judiciare de timbru către reclamant şi intervenient.

Critica invocată este întemeiată, pentru faptul că sumele menţionate în considerentele şi dispozitivul hotărârii cu titlul de taxă judiciară de timbru nu au fost achitate de reclamant şi intervenient.

Pe de altă parte, aceste sume nici nu erau datorate de cele două părţi, în raport de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 146/1997, care prevede expres că pentru cauzele ce au ca obiect drepturile de autor, se achită o taxă judiciară de timbru fixă, de 39 lei.

Critica formulată de pârâta E.M.C.R., referitoare la excepţia de neexecutare a contractului de cesiune nr. 3333/1999, invocată de această parte la termenul de judecată din 22 februarie 2008, este nefondată.

Prima instanţă nu s-a pronunţat prin încheiere cu privire la excepţia invocată, însă acest lucru nu atrage nelegalitatea hotărârii pronunţate, întrucât susţinerile formulate de pârâtă pe calea excepţiei de neexecutare a contractului de cesiune vizau în realitate aspecte de fond care nu puteau fi rezolvate decât prin pronunţarea asupra cauzei deduse judecăţii.

Or, prin sentinţa pronunţată, tribunalul s-a pronunţat implicit cu privire la susţinerile pârâtei legate de neexecutarea de către cedent a obligaţiei impusă prin clauza 3.2 din contract, câtă vreme a concluzionat în sensul că pârâtele au utilizat invenţia în procesul de producţie şi au obţinut eficienţă economică.

De altfel, pârâta E.M.C.R. nu a făcut nici o probă în sensul susţinerilor sale, respectiv nu a dovedit că autorii invenţiei nu au transmis documentele şi datele necesare pentru exploatarea invenţiei.

Pe de altă parte, chiar dacă autorii invenţiei nu ar fi transmis aceste documente, s-a demonstrat clar că invenţia a fost utilizată de pârâte, aşa încât acestea au obligaţia să achite cota - parte din eficienţa economică reclamantului şi intervenientului.

Critica comună formulată de cele trei apelante pârâte, privind expertiza efectuată la instanţa de fond se apreciază ca rămasă fară obiect câtă vreme curtea de apel, ca instanţă devolutivă, a dispus efectuarea unei expertize în specialitatea tehnologiei construcţiilor de maşini, probă solicitată de apelantele pârâte prin motivele de apel.

Susţinerea pârâtei E.M.C.R. în sensul că drepturile patrimoniale solicitate de reclamant şi intervenient nu pot fi indexate, întrucât în acest mod ar fi încălcate prevederile art. 2 lit. f) din contractele nr. 1/2000 şi nr. 3375/2000, care stabilesc expres că drepturile de autor se acordă neindexate, este nefondată.

Clauza inserată în art. 2 lit. O din cele două contracte referitoare la acordarea sumelor neindexate ar fi fost aplicabilă în situaţia în care sumele cuvenite autorilor invenţiei ar fi fost achitate cu respectarea termenelor stabilite în contractele menţionate.

Câtă vreme pârâtele nu şi-au respectat obligaţia asumată prin aceste contracte, reclamantul şi intervenientul au dreptul să primească sumele cuvenite în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză efectuat în apel, actualizate conform indicelui de inflaţie de la data formulării cererilor până la data plăţii efective, pentru că numai în acest mod prejudiciul suferit poate fi acoperit.

Atât la fond cât şi în calea de atac a apelului, instanţele de judecată au fost preocupate să stabilească adevărul în cauza dedusă judecăţii, administrând toate probele considerate utile şi pertinente, iar în final la pronunţarea soluţiilor s-a făcut o examinare a întregului material probator, prevalând argumentele susţinute de probe ale tuturor pârtilor implicate în proces.

In atare situaţie, susţinerea pârâtei S.N.L.O. Tg. Jiu cu trimitere la respectarea dreptului la un proces echitabil, în conformitate cu prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, nu se confirmă.

împotriva deciziei au declarat recurs pârâtele E.M.C.M., continuat de E.C.H., S.N.L.O. SA - S.N.L.O. şi E.M.C.R., continuat de E.C.R.

/. Recursul declarat de pârâta E.M.C.M.

In motivarea cererii sale, recurenta susţine următoarele:

1.1. In fapt, cupele de excavator care au făcut obiectul brevetului de invenţie nr. 116822 Bl au suferit modificări majore, care le deosebeşte fundamental de cele brevetate.

Expertizele dispuse în cauza iniţial au fost realizate de experţi care nu erau specialişti în domeniul construcţiilor de maşini, iar în apel de un expert care s-a dovedit a fi subiectiv în favoarea reclamantului şi a intervenientului.

1.2. In ceea ce priveşte valabilitatea brevetului de invenţie, acesta a devenit neprotejat începând cu data de 22 iunie 1999, el putând fi folosit de oricine prin neplata taxei de menţinere în vigoare a acestuia.

Din adresa nr. 1041920/1 octombrie 2009 emisă de O.S.I.M., care se afla în dosarul cauzei la instanţa de apel, rezultă că titularul brevetului a fost înştiinţat prin notificarea O.S.I.M. nr. 1022669/14 aprilie 2008, că termenul de 6 luni pentru revalidarea brevetului a expirat prin neplata taxei de menţinere în vigoare a acestuia.

Recurenta solicită admiterea recursului, casarea celor două soluţii pronunţate de instanţa de fond şi cea de apel, iar pe fond respingerea acţiunii reclamantului şi intervenientului.

2. Recursul declarat de pârâta S.N.L.O. SA Târgu Jiu.

Recurenta critică decizia în baza art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi susţine, în esenţă, că ea nu foloseşte niciun tip de dinte care să asigure unghiul de aşchiere prevăzut în brevetul de invenţie, iar norma de consum stabilită de experţi nu este cea reală. De asemenea, este surprinzătoare concluzia că, deşi chematele în garanţie nu îi furnizează cupe de excavator identiec cu cele brevetate, la faţa locului s-au găsit astfel de cupe.

In opinia recurentei, se impune refacerea expertizei de către un expert T.C.M., iar în acest scop, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta mai invocă şi dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, proces în cadrul căruia observaţiile sale să fie în mod real ascultate.

3. Recursul declarat de E.M.C.R.

3.1. Recurenta critică decizia pentru nelegalitate, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând interpretarea greşită a prevederilor Legii nr. 64/1991 a brevetelor de invenţie cu ocazia respingerii excepţiilor invocate.

In dezvoltarea acestei critici, recurenta susţine următoarele:

In conformitate cu dispoziţiile instanţei de judecată de la termenul din data de 16 septembrie 2009, apelanta-intimată S.N.L.O., prin adresa 7323/28 septembrie 2009 a întreprins demersuri la O.S.I.M. în vederea clarificării situaţiei juridice a brevetului de invenţie RO 116822 Bl.

Urmare a acestui fapt, O.S.I.M., prin adresa nr. 1041920/1 octombrie 2009, a comunicat:

„Compania Naţională a Lignitului Olteniei Jiu, titular al brevetului de invenţie nr. 116822, acordat în baza cererii brevet de invenţie nr. 99-00699, cu data de depozit 21 iunie 1999, a decăzut din drepturi începând cu data de 22 iunie 1999, pentru neplata taxei de menţinere în vigoare”.

Perioada de valabilitate a brevetului, adică durata de protecţie a acestuia este de 20 de ani cu începere de la data de depozit sub condiţia plăţii taxei menţinere în vigoare.

In speţă nu a intervenit revalidarea brevetului, astfel cum este statuat prin art. 39 din Legea nr. 64/1991, coroborat cu prevederile articolului 61 din Regulamentul din 21 mai 2008 de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie publicat în M.O. nr. 456/18 iunie 2008, termenul de 6 luni pentru revalidare, care curge de la data de 28 martie 2008, fiind expirat.

In conformitate cu prevederile art. 43 Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie precum şi ale Regulii 73 (9) şi (10) din Regulamentul de aplicare a legii, înregistrarea, publicarea şi examinarea cererilor de brevet de invenţie, invocarea priorităţii, eliberarea brevetelor de

invenţie, menţinerea în vigoare a acestora sunt supuse taxelor la termenele şi în cuantumul stabilit de lege.

Neplata acestor taxe se înregistrează în Registrul naţional al brevetelor de invenţie şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

In opinia legiuitorului, de vreme ce taxele nu au fost plătite, titularul brevetului de invenţie este decăzut din drepturile conferite de brevet ope legis, de la data înregistrării neplăţii în Registrul Naţional al Brevetelor de Invenţie şi nu de la data publicării în B.O.P.I., operaţiune subsidiară. Aceasta explică faptul că, deşi titularul brevetului a fost decăzut din drepturi din anul 1999, publicarea în B.O.P.I. s-a realizat abia în 28 martie 2008.

De la data înregistrării neplăţii taxelor de menţinere în vigoare a brevetului de invenţie, titularul brevetului este decăzut din drepturile conferite prin brevet, invenţia putând fi utilizată de către oricine fară autorizarea prealabilă a titularului de brevet.

Nici alegaţiile cu privire la existenţa contractului de cesiune de creanţă nr. 3333/1999 nu pot fi primite, cu motivarea că respectivul contract de cesiune conţine în articolul 4 clauza conform cu care acesta se încheie pe întreaga perioadă de valabilitate a brevetului - prin valabilitate înţelegându-se menţinerea în vigoare a brevetului prin plata taxelor de menţinere conform legii, şi nu valabilitatea invenţiei din punct de vedere tehnic - or, de vreme ce invenţia poate fi utilizată de către orice terţ, societatea apelantă nu poate răspunde nici contractual.

Odată ce titularul brevetului de invenţie a fost decăzut din drepturile conferite de brevet şi nu a intervenit o revalidare a brevetului, invenţia poate fi liber exploatată de oricine, fară ca cei care pretind că au vreun drept asupra invenţiei să poată solicita despăgubiri pentru folosirea acesteia.

In acest sens s-a pronunţat I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală prin decizia nr. 1728/14 martie 2008.

Din contractul de cesiune nr. 3333/19.05.1999 intervenit între inventatori şi cesionara C.N.L.O. rezultă în mod cert că valabilitatea acestuia este pe toată durata de valabilitate a brevetului de invenţie. Pe cale de consecinţă şi contractul nr. 1/2002, încheiat ca document subsecvent contractului de cesiune pe care îşi întemeiază solicitările reclamantul şi intervenientul devine lipsit de eficienţă juridică, situaţie care face să nu mai subziste temeiul solicitării drepturilor de autor de către aceştia.

3.2. A doua critică vizează nelegalitatea deciziei recurate, în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pe considerentul că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiei de neexecutare a contractului invocată de către recurenta-pârâtă E.M.C.R.

Totodată, se invocă şi încălcarea de către instanţa de fond şi apel a prevederilor art. 969 C. civ. în sensul că în mod nelegal nu s-a admis excepţia, deşi din probele administrate reieşea că reclamantul şi intervenientul nu au executat prevederile stipulate la clauza 3, punctul 3.2. din Contractul de cesiune 3333/19.05.1999.

3.3. A treia critică vizează nelegalitatea deciziei recurate pe considerentul greşitei obligări a recurentei la plata drepturilor de autor, câtă vreme nu foloseşte invenţia ai cărei autori sunt reclamantul şi intervenientul.

Dacă se trece peste această apărare, în opinia recurentei se impune reducerea sumelor la plata cărora a fost obligată, pentru următoarele argumente:

In conformitate cu prevederile legislaţiei invenţiilor, prin folosirea unei invenţii se înţelege realizarea produsului în strictă conformitate cu conţinutul revendicărilor. Invenţia poate fi utilizată în totalitatea ei, cu alte cuvinte caracteristicile tehnico-funcţionale ale produsului sunt identice cu cele protejate prin revendicări sau doar parţial, adică numai o parte din caracteristicile tehnico-funcţionale ale produsului coincid cu cele din revendicări, situaţie în care trebuie stabilită ponderea utilizării invenţiei din total produs, în raport de care trebuie stabilită eficienţa economică.

In conformitate cu prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 a brevetelor de invenţie republicată, revendicările se interpretează în strictă conformitate cu descrierea şi desenele invenţiei.

In cazul în care invenţia se referă numai la o parte a unui produs, iar din evidenţe rezultă eficienţa economică pentru întregul produs, se procedează mai întâi la stabilirea ponderii invenţiei în produsul respectiv şi pe această bază se determină eficienţa economică obţinută prin aplicarea invenţiei brevetate.

Instanţa de apel nu a făcut aplicabilitatea acestor texte de lege, fapt care a condus la acordarea de drepturi băneşti necuvenite, ce constituie îmbogăţire fară just temei a intimatului-reclamant şi intimatului-inter-venient, fapt sancţionat de articolului 992 C. civ.

In continuare, recurenta explicitează în mod amănunţit care sunt deficienţele raportului de expertiză efectuat în apel, raport care a condus în opinia sa la pronunţarea unei hotărâri greşite.

3.4. A patra critică vizează nelegalitatea deciziei recurate pe temeiul interpretării şi aplicării greşite de către instanţa de apel a prevederilor art. 969 C. civ. şi a articolului 2 din contractul nr. 1/2002, care este legea părţilor, convenţie în care părţile au convenit că sumele acordate cu titlu de drepturi de autor se acordă neindexate, deci neactualizate, în timp ce în cauza de faţă aceste sume au fost acordate de către instanţa de apel actualizate cu coeficientul de inflaţie, acordându-se şi dobânda de la data

introducerii cererii pană la data efectivă a plăţii fapt contrar prevederilor art. 969, 977 şi 983 C. civ.

3.5. A cincea critică vizează nelegalitatea deciziei din perspectiva prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta susţine că în mod greşit instanţa de apel a procedat la majorarea onorariilor avocaţilor în prima fază procesuală, deşi este nejustificat de mare raportat la complexitatea şi caracterul de noutate al cauzei.

Apărătorii reclamantului şi intervenientului au susţinut accleaşi cauze cu aceleaşi obiect şi între aceleaşi părţi, de-a lungul mai multor ani, ceea ce face ca existenţa caracterului de noutate, dar şi a complexităţii muncii depuse de avocat în prezenta cauză să nu subziste, deci apărarea să fie una de rutină.

Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei şi respingerea acţiunii în totalitate sau, în subsidiar, admiterea în parte a acţiunii prin diminuarea drepturilor de autor şi a cheltuielilor de judecată.

Intimatul-reclamant I.G.D. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea tuturor recursurilor ca nefondate.

Recurenta a invocat excepţia de neconsîituţioralitate a art. 43 alin. (3) fraza a 2-a şi a art. 45 alin. (3) fraza a 2-a din Legea nr. 64/1991.

Deşi a indicat două texte de lege, în realitate este vorba de aceeaşi prevedere legală, care era conţinută în art. 45 din Lege în forma publicată în Monitorul Oficial nr. 752 din 15 octombrie 2002 şi care actualmente este conţinută în art. 43 din Legea nr. 64/1991, republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 28/2007 în Monitorul Oficial nr. 541 din 8 august 2007.

Textul de lege vizat prevede că: „Decăderea titularului din drepturi se înregistrează în Registrul Naţional al brevetelor de invenţie şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială”.

Recurenta a susţinut că acest text încalcă art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (3), art. 44 alin. (1), art. 52 alin. (1) din Constituţia României.

In motivarea excepţiei, recurenta a prezentat pe scurt istoricul litigiului şi a susţinut că publicarea de către O.S.I.M. a decăderii brevetului în B.O.P.I. la aproape 9 ani de la data neplăţii taxelor de menţinere în vigoare a brevetului îi creează un prejudiciu, prin aceea că a fost obligată la plata către inventatori a unor sume de bani pentru un brevet de invenţie decăzut din drepturi, deci nelegal.

Intimatul-reclamant a formulat un punct de vedere scris, prin care s-a opus sesizării Curţii Constituţionale, cu motivarea că excepţia este inadmisibilă, deoarece Curtea Constituţională nu poate modifica ori completa prevederea legală supusă controlului şi nici nu se poate pronunţa asupra modului de aplicare sau de interpretare a legii.

Intimatul-intervenient P.I. s-a opus de asemenea sesizării Curţii Constituţionale, arătând că omisiunea din textul menţionat a termenului în care O.S.I.M. trebuie să publice decăderea din drepturi în B.O.P.I. nu face textul neconstituţional, o asemenea omisiune putând determina o intervenţie legislativă.

Celelalte recurente-pârâte au pus oral concluzii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Analizând cu prioritate cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurenta pârâtă E.C.R., înalta Curte constată următoarele:

Articolul 43 alin. (3) fraza a 2-a din Legea nr. 64/1991 este în vigoare, are legătură cu soluţionarea cauzei şi nu a fost declarat neconstituţional, aceste condiţii impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale fiind îndeplinite.

Cu toate acestea, nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale, deoarece recurenta care invocă excepţia nu arată în ce constă contradicţia dintre textul de lege menţionat şi articolele din Constituţie indicate în cerere.

Ceea ce solicită recurenta este, în realitate, ca instanţa de contencios constituţional să se pronunţe dacă este legal ca ea să fie obligată la plata unor sume de bani către inventatori, în baza unui brevet de invenţie căzut în domeniul public, dar a cărui decădere a fost publicată în B.O.P.I. după aproape 9 ani de la neplata taxelor de menţinere în vigoare.

Or, o atare analiză nu incumbă Curţii Constituţionale, ci instanţei de drept comun sesizată cu judecata recursului declarat de aceeaşi parte care a invocat excepţia şi în cadrul căruia s-a şi formulat o asemenea

critică de nelegalitate, adică înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând recursurile înalta Curte constată că acestea sunt fondate în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Motivele de recurs formulate de cele trei pârâte privesc mai multe chestiuni litigioase, şi anume:

- care sunt consecinţele căderii în domeniul public a brevetului de invenţie;

- data de la care se produc aceste consecinţe faţă de părţile din proces;

- identitatea dintre cupele de excavator utilizate de pârâte şi cele pentru care s-a eliberat brevetul de invenţie;

- modul de calcul al eficienţei economice obţinute prin utilizarea cupelor de excavator;

- posibilitatea indexării sumelor şi acordării dobânzilor;

- reducerea onorariului de avocat al părţii care a câştigat procesul.

Primele două chestiuni litigioase se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care, fondat fiind, face inutilă analiza tuturor celorlalte.

Astfel, s-a reţinut ca situaţie de fapt, necontestată de niciuna din părţile litigante, că:

Fundamentul pretenţiilor reclamantului şi intervenientului îl reprezintă contractul de cesiune nr. 3333 din 19 mai 1999 încheiat între inventatorii I.G., autorul reclamantului I.G.D., P.I. şi S.N., în calitate de cedenţi, pe de o parte, şi C.N.L.O. - ale cărei succesoare în drepturi sunt pârâtele, în calitate de cesionară, pe de altă parte.

Prin acest contract, cedenţii au cesionat unităţii ai cărei angajaţi erau, în baza art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991, dreptul la eliberarea brevetului pentru invenţia „Cupa pentru excavator cu rotor”, în schimbul unei redevenţe.

In contract s-a mai prevăzut la art. 1.2 că „cesiunea este totală pe tot teritoriul României şi pe toată durata de valabilitate a brevetului”, iar la art. 4 că „prezentul contract încetează odată cu valabilitatea brevetului sau la data convenită de părţi sau în caz de forţă majoră”.

In baza contractului menţionat, cesionara a obţinut de la O.S.I.M. brevetul de invenţie cu nr. RO 116822.

Ulterior acordării brevetului, părţile contractului de cesiune au mai încheiat un contract, nr. 1/2002, prin care au stabilit procentual drepturile cuvenite inventatorilor din exploatarea invenţiei, „pe toată perioada de valabilitate a brevetului de invenţie”, cum s-a menţionat în art. 2

lit. d).

întrucât titulara brevetului nu a achitat taxele de menţinere în vigoare, O.S.I.M. a dispus decăderea din drepturile conferite de brevet începând cu data de 22 iunie 1999, decăderea fiind publicată în B.O.P.I. nr. 3 din 28 martie 2008.

In raport de această situaţie de fapt, curtea de apel a procedat greşit atunci când a considerat că decăderea din drepturile conferite de brevet produce efecte numai pentru viitor, adică începând cu data publicării în

B.O.P.I., 28 martie 2008.

Conform art. 43 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 pe întreaga durată de valabilitate a brevetului de invenţie titularul datorează anual taxe de menţinere în vigoare a brevetului.

Din interpretarea logică a textului enunţat rezultă că sancţiunea decăderii operează la data expirării termenului în care titularul de brevet

nu şi-a executat obligaţia şi nu la data constatării decăderii de către

O.S.I.M. sau, după caz, de către instanţă ori de la data publicării acestei sancţiuni în B.O.P.I., cum a reţinut instanţa de apel.

Măsura decăderii sancţionează nerespectarea termenului de plată a taxelor, taxe care sunt datorate tocmai pentru menţinerea în vigoare a brevetului.

A accepta că decăderea operează de la o dată ulterioară scadenţei de plată a taxelor ar echivala cu menţinerea în vigoare a brevetului pe o perioadă de timp pentru care taxele nu au fost plătite, ceea ce contravine atât literei, cât şi spiritului reglementării care prevede obligaţia de plată a taxelor şi sancţiunea nerespectării obligaţiei.

Faptul că data de la care operează decăderea este data limită la care mai puteau fi plătite taxele de menţinere în vigoare rezultă implicit şi din art. 44 al Legii nr. 64/1991, în care se prevede că titularul brevetului care din motive temeinice nu a putut să respecte un termen în procedurile în faţa O.S.I.M. este repus în situaţia anterioară după o anumită procedură, cu excepţia mai multor ipoteze, printre care şi cea de neres-pectare a termenelor legale de plată a taxelor de menţinere în vigoare a brevetului.

Singura posibilitate pe care o oferă legea titularului care nu a respectat termenele de plată a taxelor de menţinere în vigoare este aceea de a solicita revalidarea, conform procedurii din art. 37 al legii.

Cu privire la data de la care se produc efectele decăderii înalta Curte s-a mai pronunţat în acelaşi sens prin deciziile nr. 3942 din 22 iunie 2010 şi nr. 4612 din 21 septembrie 2010.

Faţă de cele anterior arătate rezultă că, în speţă, titularul a fost decăzut din drepturile conferite de brevetul de invenţie nr. RO 116822 Bl începând cu data de 22 iunie 1999, aşa cum a comunicat O.S.I.M.

Nu rezultă că s-ar fi cerut şi obţinut revalidarea brevetului şi nici că reclamanţii, ca persoane interesate de menţinerea în vigoare a brevetului, ar fi plătit ei înşişi taxele în conformitate cu art. 39 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, care prevede o atare posibilitate.

Cum, potrivit voinţei părţilor - care are putere de lege între acestea conform art. 969 C. civ. - durata de valabilitate a contractului de cesiune nr. 3333/1999 este aceeaşi cu durata de valabilitate a brevetului, cum în contractul nr. 1/2002 aceleaşi părţi au convenit că drepturile de autor se acordă pentru toată perioada de valabilitate a brevetului de invenţie, iar această perioadă a încetat la data de 22 iunie 1999, rezultă că nu mai există temei pentru obligarea pârâtelor la plata drepturilor băneşti cuvenite inventatorilor pentru anul 2007.

Aceasta deoarece acţiunea reclamantului ca şi cererea de intervenţie principală au fost întemeiate pe răspunderea civilă contractuală, invo-cându-se nerespectarea contractelor nr. 3333/1999 şi nr. 1/2002.

Aşa fiind, toate celelalte chestiuni litigioase care privesc întinderea drepturilor reclamanţilor nu se mai impun a fi analizate, ca de altfel nici cele referitoare la identitatea dintre cupele utilizate de pârâte şi cele brevetate, care, privind chestiuni de fapt, nu sunt încadrabile în art. 304 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 şi 304 pct. 9 C. proc. civ.,

înalta Curte va admite recursurile şi va modifica decizia.

In baza art. 296 C. proc. civ. va respinge apelurile declarate de reclamant şi de intervenient împotriva sentinţei tribunalului, va admite apelurile declarate de pârâte, va schimba în tot sentinţa şi va respinge în tot acţiunea şi cererea de intervenţie principală.

Pe cale de consecinţă, va respinge şi cererile reclamantului şi intervenientului de acordare a cheltuielilor de judecată, în fond şi în apel; va menţine restul dispoziţiilor din sentinţă şi din decizie.

← Invenţie. Acţiune în contrafacere. Utilizarea fără drept a...		Invenţie. Acţiune în anularea brevetului. Lipsa noutătii.... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Invenţie. Decădere din drepturile oferite de brevet pentru neplata taxelor. Data de la care operează. Răspunderea civilă contractuală. încetarea contractului