Invenţie. Protectie tranzitorie a brevetului. Comercializarea produsului. înţeles. Anularea certificatului de protecţie. Interes
| Comentarii |
|
Legea nr. 93/1998, art. 3 lit. c)
1. Potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 93/1998 privind protecţia tranzitorie a brevetelor de invenţie, protecţia tranzitorie se acordă dacă, printre altele, produsul care face obiectul brevetului de
invenţie de referinţă nu a fost comercializat în România anterior
datei de 31 decembrie 1993.
Decizia recurată se întemeiază pe o interpretare specifică dată noţiunii de comercializare, ca noţiune căreia nu îi corespunde orice act sau „fapt de comerţ”, ci numai acele acte comerciale de interpunere în circulaţie, în scopul obţinerii de profit, a produsului pentru care se solicită protecţia.
Or, înregistrarea medicamentului la autorităţile competente, negocierea şi avizarea preţului înlătură orice prezumţie de necomercialitate decurgând din conţinutul facturilor, referitor la menţiunile „gratuit” şi „liber de taxe vamale”.
Interpretarea noţiunii de comercializare în sensul în care, potrivit Codului comercial, i se circumscrie inclusiv operaţiunea de import, în urma căreia produsul este introdus pe piaţa relevantă, ca operaţiune coroborată cu demersuri de natură administrativă în vederea stabilirii preţului de vânzare a produsului către populaţie, independent de caracteristicile facturii justificative a importului, reprezintă o interpretare în acord cu spiritul legii.
2. Excepţia lipsei de obiect nu poate fi primită, întrucât dispoziţiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 93/1998 permit celui interesat să
ceară anularea certificatului de protecţie tranzitorie pe toată durata de valabilitate a acestuia.
Data la care instanţa judecătorească va pronunţa, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, anularea certificatului este irelevantă, întrucât, dacă s-ar admite că această dată ar trebui să se situeze în interiorul duratei de protecţie, ar însemna ca exercitarea cu succes a dreptului la acţiune de către cel vătămat să depindă de un factor independent, cel puţin în parte, de voinţa lui, şi anume cursul procesului.
O asemenea interpretare ar fi cu atât mai nejustificată cu cât anularea certificatului are efect retroactiv, urcându-şi efectele până la data emiterii acestuia.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5641 din 8 iunie 2006, nepublicată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, sub nr. 2533/2003, reclamanta SC I. SA a chemat în judecată pe pârâta G.G.L.M. G.B., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea certificatului de protecţie tranzitorie brevet de invenţie nr. 2.012 T pentru ncîndc-plinirea condiţiei prevăzute de art. 3 lit. c) din Legea nr. 93/1998, referitoare la necomercializarea produsului ce face obiectul brevetului de invenţie (respectiv produsul „ZOFRAN”) anterior datei de 31 decembrie 1993.
Prin sentinţa civilă nr. 1191 din 15 decembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a III-a civilă, s-a admis acţiunea formulată de reclamantă şi, în consecinţă, s-a dispus anularea certificatului de protecţie tranzitorie pentru brevetul de invenţie nr. 2.012/T, fiind obligată pârâta la plata sumei de 108.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că reclamanta justifică interesul şi calitatea procesuală activă în promovarea acţiunii, dcoarece a fost somată de către pârâtă prin adresa nr. 3861 din 20 decembrie 2002 să înceteze importul şi comercializarea produsului EMESET, care conţine în componenţa sa principiul farmaceutic „ondansteron”, conţinut şi de produsul „ZOFRAN”, pentru care s-a emis certificatul de protecţie tranzitorie contestat.
Pe fond, s-a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 93/1998, deoarece din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că pârâta a comercializat în România produsul ZOFRAN anterior datei
de 31 decembrie 1993. In acest sens, instanţa a avut în vedere adresa nr. 792/2003, emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul Concurenţei, din care reiese că s-a avizat preţul pentru acest medicament, conform avizului nr. 2375/G.O./1993, document depus, de asemenea, la dosar.
In plus, a reţinut instanţa şi punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii - Direcţia Farmaceutică, conform căruia un medicament înregistrat în România şi pentru care s-a obţinut un preţ, îndeplineşte condiţiile de comercializare.
Pc de altă parte, s-a mai reţinut că alte două societăţi, respectiv SC N. SRL Bucureşti şi SC M.P.O. SRL Suceava, au importat produsul ZOFRAN în anul 1993.
S-a avut în vedere şi adresa nr. 3980/2003 a Ministerului Finanţelor, prin care se dovedeşte negocierea preţului pentru medicament, cât şi avizul de preţ, dar şi factura nr. 318699 din 15 decembrie 1993, care dovedeşte importul medicamentului respectiv, înregistrat în România, conform adresei nr. 832/2000 a Ministerului Sănătăţii.
Toate aceste înscrisuri au determinat înlăturarea apărărilor pârâtei, în sensul că, deşi produsul respectiv a fost importat, el nu a fost comercializat, având un scop umanitar (ajutoare şi donaţii).
împotriva sentinţei civile nr. 1191 din 15 decembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, a declarat apel pârâta
G.G.L.M. G.B., apel înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, sub nr. 1254/2004.
Prin decizia civilă nr. 1593/A din 13 iulie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în primul rând, că acţiunea reclamantei este întemeiată pe un interes legitim. In acest sens, a fost luată în considerare notificarea nr. 3861 din 20 decembrie 2002, adresată de pârâtă reclamantei, demersurile efectuate de pârâtă în vederea suspendării operaţiunilor de vămuire a produsului EMESET, care conţine, la rândul său, ondansteron, precum şi sesizarea organelor penale privind importul ilegal al produsului EMESET.
S-a mai arătat, sub acest aspect, în considerentele dcciziei că aparenţa legitimităţii interesului reclamantei în promovarea acţiunii în anulare este creată de avizele obţinute de aceasta de la autorităţile competente pentru importul şi comcrcializarca produsului sus-menţionat şi
contestat de pârâtă tocmai în raport cu dreptul conferit acesteia prin certificatul de protecţie tranzitorie a brevetului de invenţie a cărui anulare s-a solicitat.
Totodată, instanţa de apel a apreciat că dispoziţiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 92/1998, care prevăd condiţia necomercializării în România, anterior datei de 31 decembrie 1993, a produsului pentru care se solicită protecţia tranzitorie, trebuie interpretate în sensul că nu îl vizează exclusiv pe solicitantul certificatului de protecţie tranzitorie. Pentru acest motiv, s-a reţinut ca fiind relevante în cauză facturile depuse la dosar din carc rezultă comercializarea produsului protejat de cătrc alte două societăţi comerciale, şi anume SC N. SRL şi SC M.P.O. Suceava.
Instanţa de apel a apreciat, însă, ca fiind întemeiată critica formulată de apelanta-pârâtă cu privire la greşita interpretare făcută de prima instanţă referitor la noţiunea de „comercializare’' din art. 3 lit. c) al legii. Din acest punct de vedere, instanţa a considcrat că acestei noţiuni nu îi corespunde orice act sau „fapt de comerţ”, în accepţiunea strictă a dreptului comercial, ci numai acele acte comerciale de interpunere în circulaţie, în scopul obţinerii de profit, a produsului pentru carc sc solicită protccţia.
In consecinţă, potrivit considerentelor aceleiaşi decizii, înregistrarea produsului ZOFRAN în anul 1992 de către Ministerul Sănătăţii, emiterea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 571 din 24 mai 1993 privind aprobarea Nomenclatorului de medicamente şi produse biologice de uz uman pe anul 1993, unde este menţionat acest produs, importul produsului de către SC N. SRL şi SC M.P.O. Suceava în anul 1993, negocierea preţurilor cu ridicata şi amănuntul ale acestui medicament de către firmele respective (notele nr. XI/B/11440/1993 şi XI/B/11449/1993) şi avizarea lor de către Ministerul Finanţelor (avizul nr. 2375/1993) nu reprezintă acte de comercializare, ci acte efectuate în vederea comercializării produsului şi care atestă îndeplinirea condiţiilor privind comercializarea.
In argumentarea acestei interpretări, curtca de apel reţine că prima instanţă a ignorat partea de început a adresei nr. VI/33056 din 5 iulie 2000, emisă de Ministerul Sănătăţii, potrivit căreia înregistrarea produsului nu echivalează cu comcrcializarca lui, iar stabilirea preţului produsului importat are loc în vederea comcrcializării.
Instanţa a mai luat în considerare, pentru a-şi întemeia aprecierea privind inexistenţa unei comcrcializări anterioare a produsului pentru care s-a obţinut protecţia tranzitorie, şi adresa nr. 832 din 15 martie
2000, emisă de Ministerul Sănătăţii - Agenţia Naţională a Medicamentului, în conformitate cu care acest minister nu deţine date privind data când a început comercializarea produsului ZOFRAN în România.
Facturile depuse la dosarul cauzei pentru a dovedi anterioritatea comercializării produsului în discuţie au fost şi ele privite ca irele-vante, întrucât valoarea bunurilor menţionate în acele facturi nu ţinea loc de preţ, ci reprezenta doar valoare declarată în vederea îndeplinirii formalităţilor vamale. Dimpotrivă, menţiunea „gratis” sau „scutit de taxe” (free of charge) a fost privită ca argument suplimentar pentru a considera că produsele la carc se referă toate aceste facturi nu erau destinate comercializării în România.
Constatând, prin urmare, că numai printr-o greşită interpretare a probelor administrate în cauză, tribunalul a reţinut existenţa, anterior datei de 31 decembrie 1993, a unor acte de comercializare a produsului în România, instanţa de apel a apreciat fondată critica apelantei-pârâte formulate cu privire la această chestiune.
împotriva deciziei civile nr. 1593/A din 13 iulie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta, recurs înregistrat pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, sub nr. 40729/1/2004.
Reclamanta şi-a întemeiat criticile la adresa deciziei recurate pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 1, pct. 9, respectiv pct. 10C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., legat de neconstituirea legală a instanţei, se referă la aspectul că instanţa de apel nu a fost constituită potrivit dispoziţiilor legale. Astfel, în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 92/1992, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 179/1999, la Curtea de Apel Bucureşti sunt constituite complete specializate în soluţionarea litigiilor în materia proprietăţii intelectuale. Or, potrivit susţinerii recurentei-reclamante, cel puţin unul dintre judecătorii pricinii nu face parte din rândul celor desemnaţi de preşedintele curţii de apel pentru soluţionarea de litigii în materie de proprietate intelectuală, hotărârea fiind nelegală în conformitate cu art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi anume ccl legat de aplicarca greşită a legii, este susţinut de rccurcnta-rcclamantă prin critica referitoare la interpretarea de către instanţa de apel a noţiunii de „comercializarc” din art. 3 lit. c) al Legii nr. 93/1998 într-o manieră nuanţată, prin acrcditarca ideii că ar avea o accepţiune particulară în dispoziţia legală anterior menţionată, iar nu pe accca indicată de
dreptul comercial. In susţinerea acestei critici, reclamanta subliniază că instanţa de apel a ignorat principiul de interpretare ubi lex mm distinguit, nec nos distinguere debemus, atunci când a refuzat să recunoască operaţiunilor de înregistrare, import, negociere şi avizare a preţului medicamentului calitatea de dovezi de comercializare.
Un al treilea motiv de recurs, privitor la nepronunţarea asupra unor dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.), a fost invocat de reclamantă prin prisma criticii referitoare la faptul că instanţa de apel, deşi a precizat în considerentele deciziei pronunţate că sunt relevante înscrisurile referitoare la celelalte două societăţi comerciale implicate în comercializarea produsului, nu ar fi tras, finalmente, nicio concluzie din analiza acestor înscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata-pârâtă a invocat excepţia lipsei de obiect şi excepţia lipsei de interes a recursului declarat de reclamantă.
Referitor la exccpţia lipsei de obiect, pârâta a relevat că, în temeiul brevetului de invenţie validat în Marea Britanie, pentru care s-a recunoscut protecţia tranzitorie şi în România, drepturile cu privire la această invenţie au fost recunoscute pentru o perioadă de 20 de ani, şi anume de la 25 ianuarie 1985 până la 25 ianuarie 2005. Prin urmare, invenţia a căzut în domeniul public cu începere de la această din urmă dată.
Or, adaugă pârâta, potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 93/1998, „anularea certificatului de protecţie tranzitorie pentru ncîndeplinirca condiţiilor prevăzute de prezenta lege se poate cere în tot cursul duratei de protecţie”.
în motivarea excepţiei lipsei de interes, intimata-pârâtă arată că faptul că reclamanta comcrcializează un produs „pirat”, care încalcă certificatul de protecţie tranzitorie nu reprezintă un interes legitim. Existenţa unui interes legitim ar fi presupus, potrivit susţinerii intimatei-pârâte, ca reclamanta să pretindă un drept propriu conferit de un titlu de proprietate industrială valabil pc teritoriul României. Din această perspectivă, acţiunea în anulare a brevetului promovată în cauză apare, în viziunea intimatei-pârâte, ca fiind „prima strategie a unui pirat carc copiază un astfel de brevet, (fila 4 din întâmpinare)”.
Pronunţându-se, în aplicarea dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate asupra excepţiilor invocate de intimata-pârâtă, întrucât admiterea oricăreia dintre acestea ar fi tăcut de prisos soluţionarea pc fond a cauzei în rccurs, înalta Curte va respinge ca neîntemeiate aceste excepţii.
Exccpţia lipsei de obicct nu poate fi primită, întrucât dispoziţiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 93/1998 permit celui interesat să ceară anularea certificatului de protccţie tranzitorie pc toată durata de valabilitate a acestuia. Data la care instanţa judecătorească va pronunţa, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, anularea certificatului este irelevantă, căci, dacă s-ar admite că această dată ar trebui să se situeze în interiorul duratei de protecţie, ar însemna ca exercitarea cu succes a dreptului la acţiune de către cel vătămat să depindă de un factor independent, ccl puţin în parte, de voinţa lui, şi anume cursul procesului.
O asemenea interpretare, ca aceea propusă de pârâtă în motivarea exccpţici lipsei de obicct, ar fi cu atât mai nejustificată cu cât anularea certificatului are efect retroactiv, urcându-şi efectele până la data emiterii acestuia.
Referitor la excepţia lipsei de interes, instanţa de recurs va menţine soluţia şi considerentele cuprinse, în legătură cu această excepţie, în decizia pronunţată de instanţa de apel, cu atât mai mult cu cât întâmpinarea depusă în dosarul de recurs nu conţinc niciun fel de contraargumente la considerentele amintite.
Astfel, este neîndoielnic că, prin promovarea acţiunii, reclamanta a urmărit înlăturarea pe cale judiciară a opoziţiilor manifestate de pârâtă faţă de operaţiunile şi actele efectuate de reclamantă în legătură cu produsul EMESET.
Aceste opoziţii se întemeiau pe invocarea de către pârâtă a dreptului de proprietate industrială asupra principiilor farmaceutice „ondansteron" şi „ondansteron clorhidrat”, precum şi asupra compoziţiilor farmaccutice care le conţin, protejate prin ccrtificatul de protecţie tranzitorie contestat de reclamantă. Or, pârâta susţinea, în acelaşi timp, că rcclamanta îi încălca dreptul exclusiv conferit de brevet, prin comercializarea produsului EMESET, care conţine, la rândul său, ondansteron.
In raport cu situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, trebuie luate în considerare, pentru a aprecia asupra existenţei interesului, notificarea nr. 3861/20 dccembrie 2002, adresată de pârâtă reclamantei, demersurile efectuate de pârâtă în vederea suspendării operaţiunilor de vămuire a produsului EMESET, precum şi sesizarea organelor penale privind importul ilegal al acestui produs.
Aşa cum, în mod corect, s-a apreciat în considerentele dcciziei recurate, aparenţa legitimităţii interesului reclamantei în promovarea acţiunii în anulare este crcată de avizele obţinute de accasta de la autorităţile competente pentru importul şi comercializarea produsului
sus-mcnţionat şi contestat de pârâtă tocmai în raport cu dreptul conferit acesteia prin certificatul de protecţie tranzitorie a brevetului de invenţie a cărui anulare s-a solicitat.
In concluziile scrise, depuse în dosarul de recurs la data de 8 iunie 2006, intimata-pârâtă, reiterând consideraţiile referitoare la notificarea pe care i-a adresat-o recurentei-reclamante, în sensul de a stopa comercializarea produsului ZOFRAN în decembrie 2002, arată că în decembrie 2005 s-ar fi împlinit oricum termenul de prescripţie al unei eventuale acţiuni în daune-interesc pe carc pârâta să o promoveze împotriva reclamantei pentru încălcarea drepturilor conferite de certificatul de protecţie tranzitorie. Or, arată intimata-pârâtă, în lipsa unei asemenea acţiuni, nu se vede ce interes ar mai avea reclamanta să obţină, la o dată ulterioară expirării duratei de protecţie, anularea certificatului de protecţie tranzitorie.
Este de observat că acest argument are un caracter parţial, întrucât nu acoperă chestiunea sesizării organelor penale în legătură cu comercializarea de către reclamantă a produsului EMESET, care conţine produsul protejat, lasă dcschisă posibilitatea ca reclamanta să sufere consecinţe juridice, în sensul angajării răspunderii penale, atât timp cât s-ar reţine valabilitatea certificatului de protecţie tranzitorie în raport cu data operaţiunilor de comercializare.
Având în vedere soluţia de respingere a excepţiilor invocate de intimata-pârâtă, înalta Curte procedează la examinarea recursului declarat de reclamantă, recurs pe care îl va admite, pentru considerentele expuse în ccle ce urmează.
Potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 93/1998 privind protecţia tranzitorie a brevetelor de invenţie, protecţia tranzitorie se acordă dacă, printre altele, produsul care face obiectul brevetului de invenţie de referinţă nu a fost comercializat în România anterior datei de 31 decembrie 1993.
Instanţa de apel a constatat că în cauză accastă condiţie negativă, a necomercializării anterioare a produsului în România, nu ar fi îndeplinită, dcoarcce probele invocate de rccurcnta-rcclamantă în susţinerea nulităţii certificatului privesc fie acte prealabile comercializării, precum operaţiunile de înregistrare, import, negocieri şi avizare a preţului medicamentului, fie acte carc nu pot fi subsumate comercializării întrucât nu fac dovada unei interpuneri în circuitul comercial în vederea obţinerii de profit, aşa cum sunt facturile depuse la dosar, având menţiunile „gratuit” şi J'ree of charge”.
Prin urmare, decizia recurată se întemeiază pe o interpretare specifică dată noţiunii de comercializare în sensul art. 3 lit. c) din
Legea nr. 93/1998, ca noţiune cărcia, potrivit considerentelor aceleiaşi decizii, nu îi corespunde orice act sau „fapt de comerţ”, în accepţiunea strictă a dreptului comercial, ci numai accle acte comerciale de interpunere în circulaţie, în scopul obţinerii de profit, a produsului pentru carc se solicită protccţia.
în susţinerea acestei accepţiuni specifice, curtea de apel evocă dispoziţiile art. 35 lit. d) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată, conform cărora nu constituie încălcarea drepturilor confcritc titularului de brevet „comercializare sau oferirea spre vânzare pc teritoriul României (...)”, precum şi regula 46 din H.G. nr. 152/1992, care prevede necesitatea obţinerii unei autorizaţii din partea ameliora-torului, în cazul îndeplinirii actelor privitoare la materialul de înmulţire (se referă la protecţia prin brevet a soiurilor şi raselor) constând în: oferirea spre vânzare, vânzarea sau alte forme de comercializare, exportarea, importarea, stocarea în scopul efectuării acestor acte ş.a.
Instanţa de recurs, în examinarea criticii formulate de rccu-renta-reclamantă cu privire la interpretarea restrictivă a textului de lege, carc conţine condiţia negativă a comercializării produsului, observă, în primul rând, că, de principiu, nu poate fi justificată o accepţiune particulară a unei noţiuni juridice menţionate într-o anumită lege, apelând la conţinutul aceleiaşi noţiuni, astfel cum acesta este conturat într-o dispoziţie dintr-un alt act normativ.
Or, din acest punct de vedere, Legea nr. 93/1998 nu oferă, în niciunul din articolele sale, o definire, fie şi indirectă, a noţiunii de comercializare, de natură să releve conţinutul particular pc carc instanţa de apel i-1 acordă în contextul art. 3 lit. c) din lege.
în al doilea rând, chiar dacă s-ar depăşi accastă chestiune de principiu, nu s-ar putea recunoaşte textelor legale invocate în sprijinul accepţiunii specifice a noţiunii de comercializare valoarea unui argument peremptoriu. Enumerările legale citate în considerentele decizici recurate nu sunt omogene, în sensul că, dacă textul citat din Legea nr. 64/1991 permite o distincţie între „comercializare” şi „oferirea spre vânzare”, în schimb, „oferirea spre vânzare” sau chiar „stocarea în vederea vânzării” apar, în lumina dispoziţiei citate din
H.G. nr. 152/1992, ca fiind forme de comercializare.
înregistrarea medicamentului la autorităţile competcnte, negocierea şi avizarea preţului înlătură orice prezumţie de necomer-cialitate decurgând din conţinutul facturilor, referitor la menţiunile „gratuit” şi „liber de taxe vamale”. în alţi termeni, nu se vede de ce SC M.P.O. Suceava şi SC N. SRL ar fi purtat ncgocicri în vederea stabilirii preţului de vânzare a medicamentului către populaţie, act cu caracter
comercial ncîndoiclnic, dacă, aşa cum susţine intimata-pârâtă, facturile pe baza cărora s-a efectuat importul medicamentului ar face dovada unui ajutor umanitar sau al unei donaţii.
In realitate, interpretarea noţiunii de comercializare în sensul în care, potrivit Codului comercial, i se circumscrie inclusiv operaţiunea de import în urma căreia produsul este introdus pe piaţa relevantă (în speţă, piaţa românească), ca operaţiune coroborată cu demersuri de natură administrativă în vederea stabilirii preţului de vânzare a produsului către populaţie, independent de caracteristicile facturii justificative a importului, reprezintă o interpretare în acord cu spiritul legii, care, aplicată la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, impune concluzia constatării în speţă a comercializării produsului „ondanste-ron” înainte de data de 31 decembrie 1993, ca produs conţinut de medicamentul „ZOFRAN”.
Cât priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., înalta Curte reţine că aspectul invocat de rccurenta-rcclamantă nu poate atrage incidenţa motivului de casare în discuţie, întrucât acest aspect ţine de o normă de organizare, iar nu de competenţă.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. IOC. proc. civ., în vigoare la data declarării recursului, instanţa de recurs reţine că în considerentele deciziei recurate s-a făcut referire la înscrisurile privitoare la importurile efectuate SC M.P.O. Suceava şi SC N. SRL, înscrisuri pe care aceeaşi decizie le apreciază drept pertinente şi relevante în cauză. Astfel, instanţa de apel a apreciat explicit că factura nr. 320844 din 9 septembrie 1993 nu dovedeşte comercializarea bunului de către SC N. SRL pentru motivul că valoarea indicată în factură a fost declarată doar pentru vamă, iar produsele menţionate în factură nu reprezintă decât stoc destinat depozitului.
Pentru toate aceste considerente, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) prima parte C. proc. civ., a admis recursul declarat de reclamantă şi, în temeiul art. 314 C. proc. civ., observând că situaţia de fapt a fost pe deplin stabilită prin decizia recurată, a modificat-o în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, al menţinerii sentinţei pronunţate în cauză de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă.
Capitolul al lll-lea Desene şi modele industriale
| ← Model industrial. Acţiune în anularea certificatului | Inovaţie. Despăgubiri pentru încălcarea drepturilor... → |
|---|
