Judecata. Lipsa rolului activ al instanţei. Consecinţe
| Comentarii |
|
Articolul 6 din Convenţie impune tribunalului obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor părţilor, iar rolul activ al instanţei de judecată intră în aceste exigenţe, situaţie în care se verifică compatibilitatea Convenţiei cu respectarea acestor drepturi pentru buna administrare a justiţiei şi respectul principiului securităţii juridice.
Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 390 din 5 decembrie 2008
Prin sentința civilă nr. 67/04.02.2008, Judecătoria Bălcești a admis în parte acțiunea introductivă (și completată prin cererea accesorie) formulată de reclamanții I.P., D.E., I.V. și I.D., împotriva pârâtei V.E., a stabilit hotarul despărțitor dintre terenurile părților, plantate cu viță-de-vie, ca fiind linia dreaptă ce unește punctele de reper, notate cu literele B-H-C-D, puncte necontestate de părți; a obligat pârâta să ridice porțiunea de gard dintre punctele de reper I și J, pe o lungime de 22 m, conform schiței întocmite de expertul M.I., sau în caz de refuz din partea pârâtei, a autorizat pe reclamanți să facă această lucrare, pe cheltuiala pârâtei.
A respins capătul I al acțiunii, ca lipsit de obiect la data soluționării cauzei și a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 619 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut conform actelor de la dosar că pricina reclamată se rezumă la un segment al hotarului despărțitor, mai exact la linia de hotar care desparte viile părților și la gardul despărțitor existent în această zonă.
Conform rapoartelor de expertiză, gardul existent la fața locului este ușor curbat, iar o parte din acest gard este amplasat pe terenul reclamanților, astfel că linia de hotar este linia dreaptă ce unește parii vechi de gard plantați la capetele de apus și, respectiv, de răsărit ale gardului, notați cu punctele de reper necontestate de părți.
Fiind întemeiată cererea reclamanților pentru stabilirea liniei de hotar pe porțiunea aferentă viilor, se justifică și cererea reclamanților de obligare a pârâtei la ridicarea gardului pentru porțiunea care depășește linia de hotar.
împotriva sentinței reclamanții au declarat recurs, calificat de instanță la data de 24.04.2008 ca fiind apel, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 208 C.proc.civ., expertul efectuând lucrarea fără convocarea părților la fața locului, iar pe de altă parte, sentința cuprinde considerente contradictorii câtă vreme expertul stabilește în concluzii că hotarul corect este linia dreaptă, iar în motivarea expertizei se reține că pârâta a făcut gard lung de 22 m, cu o ușoară curbă de 20 cm.
Atât expertul cât și judecătoria au ignorat probele fundamentale, pronunțându-se doar pe grănițuire, fără să oblige pârâta să reinstaleze plasa de sârmă pe partea dinspre sud a părților.
Pe cale de consecință, au solicitat efectuarea unei alte expertize, care să materializeze corect linia de hotar care unește partea de sud a parilor de gard, notați pe schița expertizei.
Prin decizia civilă nr. 179/A/11.09.2008, Tribunalul Vâlcea, Secția civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți și a respins cererea intimatei-pârâte referitoare la cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
în cauza de față s-au administrat două expertize, dintre care, așa cum a sesizat și instanța de fond, cea efectuată de către expertul M.I. este mai clară, expertul propunând ca linie de separare, semnele vechi existente individualizate B-H-C-D, puncte necontestate de părți și care corespund cu parii de gard vechi, plantați în capetele de apus și de răsărit ale gardului în litigiu.
în acest sens este și declarația martorului S.D. care arată că pârâta a respectat mejdina dintre cele două proprietăți la gardul ce a fost construit chiar de soțul ei în 1966. Martorul a precizat că, chiar recent, pârâta a făcut reparații la gard, respectând vechiul hotar.
Cu ocazia cercetării la fața locului, instanța a consemnat atât susținerea reclamantei, în sensul că demolarea aplecătorii a rămas fără obiect pentru că pârâta a retras această improvizație, cât și constatările referitoare la delimitarea terenurilor de un gard din lemn, parțial reparat de pârâtă.
Nu există, prin urmare, nici o contradicție între sentința pronunțată și raportul de expertiză și cu atât mai puțin, considerente contradictorii în cuprinsul hotărârii pronunțate.
Sentința pronunțată este clară, delimitând granița reală dintre cele două terenuri și stabilind obligația intimatei de a retrage gardul.
Instanța de fond a admis două expertize și datorită faptului că nu s-au formulat obiective pertinente în termen procedural, conform art. 212 C.proc.civ.; cererea de efectuare a unei noi expertize s-a considerat neavenită.
Expertiza este o probă tehnică, iar instanța de fond, având în vedere toate probele efectuate, a expus în considerentele hotărârii modalitatea în care se stabilește linia de hotar, indicând punctele de așa manieră încât să se poată proceda la executarea hotărârii.
în cuprinsul hotărârii sunt arătate motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea, iar în dispozitiv, ca de altfel și în considerente, sunt nominalizate obligațiile care trebuie aduse la îndeplinire în temeiul sentinței pronunțate.
Nu corespunde adevărului nici susținerea că expertul nu a convocat părțile la fața locului, câtă vreme din conținutul expertizei rezultă că părțile au fost convocate prin telegramă și prezente la fața locului, iar intimata a depus la dosar și confirmarea convocării.
Pentru celelalte critici, tribunalul a considerat că reflectă modul de interpretare al apelanților, atât asupra sentinței cât și asupra raportului de expertiză.
împotriva deciziei pronunțate de tribunal, în termen legal, au declarat recurs reclamanții, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C.proc.civ., însă criticile lor pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., după cum urmează:
- decizia pronunțată în apel este nelegală, încălcându-se dispozițiile legale care guvernează materia grănițuirii. Astfel, instanța de fond a omologat un raport de expertiză tehnică care era nul, deoarece părțile nu au fost citate legal și deși, ulterior, s-a încuviințat o altă expertiză, aceasta nu a răspuns în nici un fel la obiectivele stabilite de către instanță, instanța de apel confirmând nelegalitatea primei instanțe;
- instanța a fost lipsită de rol activ deoarece trebuia să încuviințeze o nouă expertiză, cu citarea legală a părților.
Examinând actele și lucrările dosarului și decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenții-reclamanți, Curtea a constatat că recursul este fondat, cu consecința admiterii acestuia, casării deciziei recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare la același tribunal, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 584 C.civ., „orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate”.
Pentru ca instanța să se poată pronunța în mod legal pe cererea de grănițuire cu care a fost învestită, trebuie, în cazul în care părțile contestă hotarul, să dispună întotdeauna efectuarea unei expertize topo, care să aibă în vedere titlurile de proprietate invocate de fiecare dintre părți, iar în cazul în care acestea nu există să procedeze la operațiunea de grănițuire conform semnelor vechi necontestate.
Deși, inițial, s-a dispus efectuarea unei expertize de către un expert agronom, acesta a efectuat acest raport fără citarea legală a părților, expertiză care este nulă de drept.
Ulterior, instanța de fond a încuviințat obiecțiunile invocate de către recurenții-reclamanți, (deși obiecțiunile au fost formulate de către recurenții-reclamanți în termenul prevăzut de lege, contrar celor reținute de către instanța de apel), aflate la dosar, inclusiv cele privind nelegala citare deoarece nu există dovezile de citare atașate raportului de expertiză, iar în ședința din 24.09.2007 se desemnează un alt expert.
în dispozitivul sentinței, menținut de instanța de apel, instanța omologhează raportul de expertiză efectuat de către primul expert, raport de expertiză care, așa cum s-a precizat mai sus, este nul de drept, situație inadmisibilă.
în plus, deși recurenții-reclamanți au solicitat efectuarea unei alte expertize, deoarece prima expertiză era nulă, iar cea de-a doua nu a răspuns la obiectivele stabilite de către instanță, atât instanța de fond cât și cea de apel au respins în mod total nejustificat această cerere, fără o motivare legală [încălcând flagrant dispozițiile art. 129 alin. (5) C.proc.civ.].
în această situație, neexaminând în nici un fel operațiunea legală de grănițuire prin efectuarea de probatorii complexe și refuzând cererile părților, instanțele nu au intrat în cercetarea fondului.
Activitatea de judecată a instanței presupune aplicarea cu prioritate a principiilor de bază ale procesului civil, între care se află și acela al asigurării dreptului la un proces echitabil.
în practica CEDO se reține că, Convenția nu-și propune să garanteze drepturi teoretice sau provizorii, ci drepturi concrete și efective, iar dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă toate cererile și observațiile părților sunt într-adevăr examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat.
Altfel spus, art. 6 impune tribunalului obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor părților, iar rolul activ al instanței de judecată intră în aceste exigențe, situație în care se verifică compatibilitatea Convenției cu respectarea acestor drepturi pentru buna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice.
Noțiunea de proces echitabil impune o condiție obligatorie ca o instanță care a motivat pe scurt o hotărâre să fi analizat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse atenției de către părți și nu să se fi mulțumit cu preluarea tale quale a motivării unei instanțe inferioare.
în concluzie, față de considerentele precizate anterior, în apel, în baza efectului devolutiv, tribunalul trebuie să dispună efectuarea unei expertize noi de către un expert topo, care, în funcție de reperele vechi necontestate și titlurile de proprietate invocate de către părțile în proces, să procedeze la grănițuire potrivit normelor legale care guvernează această materie.
Această instanță trebuie să se conformeze obiectivelor stabilite în baza dispozițiilor art. 315 C.proc.civ. și având în vedere termenul rezonabil al procesului prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenție, evitând astfel prelungirea nejustificată a procesului prin casarea la instanța de fond.
Față de cele arătate mai sus, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 pct. 5 C.proc.civ., a admis recursul declarat de recurenții-reclamanți și a casat decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal.
| ← Excepţie de neconstituţionalitate. Cerere de sesizare a... | Judecata. Cerere de lipsă de apărare. Excepţia de netimbrare... → |
|---|
