Excepţie de neconstituţionalitate. Cerere de sesizare a Curţii Constituţionale respinsă pentru abuz de drept
| Comentarii |
|
În conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate poate fi primită atunci când îndeplineşte condiţiile prevăzute în alin. (1), (2) şi (3) ale aceluiaşi articol. Acesta înseamnă că o instanţă a fondului este chemată să examineze doar dacă excepţia a fost ridicată de persoanele arătate de lege, dacă are legătură cu soluţionarea cauzei şi dacă prevederile evocate nu au fost anterior declarate ca fiind neconstituţionale. Orice altă analiză excede competenţelor sale, instituite de legiuitor în mod expres şi limitativ. Inadmisibilitatea reţinută pentru un motiv neprevăzut de lege, anume pentru un pretins abuz de drept, sancţionabil în baza unor prevederi ale Codului de procedură civilă, reprezintă rezultatul unei greşite aplicări a legii şi îngrădeşte liberul acces la justiţie.
Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 350 din 28 noiembrie 2008
Prin încheierea pronunțată de Tribunalul Botoșani, Secția civilă, la data de 30.09.2008 în dosarul cu nr. 3163/40/2007, cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă ca inadmisibilă.
Pronunțându-se în acest sens, instanța a stabilit, cu referire la neconstituționalitatea art. 54, 55, 56 și 57 din O.G. nr. 26/2000 că, deși nu există nici unul din motivele de inadmisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, cererea de sesizare nu poate fi acceptată dat fiind că este expresia neîndoielnică a unui abuz de drept, o încălcare vădită a art. 723 alin. (1) C.proc.civ. și a garanției duratei rezonabile a unui proces, oferită prin dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. A mai reținut tribunalul că în aceeași cauză, aceleași persoane au mai depus o cerere de sesizare privind excepția de neconstituționalitate a art. 57 din O.G. nr. 26/2000, respinsă prin Decizia nr. 778/07.11.2006, motiv pentru care reiterarea după doi ani, alături de neconstituționalitatea art. 54-56, nu reprezintă decât o expresie a intenției de blocare a acestui proces. Sesizarea în vederea cercetării neconstituționalității art. 294 și 295 C.proc.civ. a fost respinsă, cu motivarea că nu are legătură cu pricina.
S.V. și L.M.A. au declarat recurs împotriva încheierii tribunalului, susținând că hotărârea este rezultatul unei aplicări greșite a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. Recurentele au arătat că cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă pentru că, în ambele cazuri, condițiile cerute de art. 29 din Legea nr. 47/2000 sunt îndeplinite.
Recursul se dovedește a fi întemeiat, potrivit celor ce urmează.
în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate poate fi primită atunci când îndeplinește condițiile prevăzute în alin. (1), (2) și (3) ale aceluiași articol. Aceasta înseamnă că o instanță a fondului este chemată să examineze doar dacă excepția a fost ridicată de persoanele arătate de lege, dacă are legătură cu soluționarea cauzei și dacă prevederile evocate nu au fost anterior declarate ca fiind neconstituționale. Orice altă analiză excede competențelor sale, instituite de legiuitor în mod expres și limitativ.
în speță, atunci când s-a pronunțat asupra cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate a art. 54, 55, 56 și 57 din O.G. nr. 26/2000, tribunalul a reținut că nu există nici un motiv de inadmisibilitate în sensul art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, dar cu toate acestea a refuzat sesizarea Curții Constituționale, apreciind, în principal, că evocarea excepțiilor este un abuz de drept. A mai reținut totodată că neconstituționalitatea art. 57 din ordonanță a fost soluționată prin Decizia nr. 778/07.11.2006 a Curții Constituționale, la cererea acelorași părți din prezentul dosar.
Or, inadmisibilitatea reținută pentru un aspect neprevăzut de lege, și anume pentru un pretins abuz de drept, sancționabil în baza unor prevederi ale Codului de procedură civilă, reprezintă rezultatul unei aplicări greșite a legii și îngrădește liberul acces la justiție.
Pe de altă parte, în prezenta cauză, neconstituționalitatea art. 57 din O.G. nr. 26/2000 a fost invocată în raport cu dispozițiile art. 24 din Constituție, iar prin Decizia nr. 778/07.11.2006 a Curții Constituționale, aceeași excepție a fost soluționată față de dispozițiile art. 126 din Constituție, încât identitatea de „obiect”, mai precis de cauză, avută în vedere de tribunal nu se confirmă.
De asemenea, tribunalul a considerat inadmisibilă cererea de a fi sesizată Curtea Constituțională cu excepția referitoare la art. 294 și 295 C.proc.civ., cu motivarea că cele două texte nu au legătură cu obiectul dedus judecății. Și în acest caz statuarea instanței încalcă prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, câtă vreme cerința este ca prevederile considerate neconstituționale să aibă „legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului”, iar cele două articole ale Codului de procedură civilă instituie reguli de soluționare a apelului, fază în care se află și această pricină, despre care recurentele afirmă că le limitează un anumit drept constituțional.
Față de cele mai sus expuse curtea, constatând temeinicia criticilor aduse încheierii atacate, admisibilitatea cererii de sesizare și văzând dispozițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, urmează să admită recursul și să caseze încheierea, cu trimitere cauzei la Tribunalul Botoșani în vederea înaintării excepțiilor invocate, la Curtea Constituțională.
| ← Excepţia de netimbrare în concurs cu renunţarea la judecată.... | Judecata. Lipsa rolului activ al instanţei. Consecinţe → |
|---|
