Legea nr. 10/2001. Compensare cu alte bunuri şi servicii. Condiţii. Teren liber, susceptibil de a fi restituit în natură. Înţeles
| Comentarii |
|
Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 246/A din 1 octombrie 2008
Prin sentinta civilă nr. 43 din 1.02.2008 a Tribunalului Bistrita-Năsăud, a fost admisă în parte plângerea formulată de reclamantul H.O. împotriva Dispoziţiei nr. 2649/14.10.2005, emisă de pârâtul Primarul Municipiului Bistriţa, ce a fost anulată şi pârâtul obligat să emită o nouă dispoziţie prin care să ofere petentului în compensare suprafaţa de 1352 mp teren înscris în CF 4358 Bistriţa, cu nr.top. nou l20/4/2/2/l/4/l/2, conform raportului de expertiză întocmit şi să propună acordarea de măsuri reparatorii pentru diferenţa de 202 mp teren şi casa şi anexele din CF 388 Bistriţa, nr. top. 45, 46 şi să înainteze întreaga documentaţie Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea stabilirii cuantumului acestora şi emiterii deciziei cu privire la aceste măsuri reparatorii, fiind respinsă cererea pentru restituirea în natură a imobilelor din C.F.388 Bistriţa, nr. top. 45,46, teren în suprafaţa de 1555 mp şi casă şi anexe gospodăreşti, precum şi cererea de compensare a construcţiilor cu alte bunuri de aceeaşi natură, iar pârâtul obligat să-i plătească reclamantului suma de 1451 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial şi onorariu expertize.
În considerentele acestei sentinţe, tribunalul reţine că, prin dispoziţia contestată, s-a admis în parte cererea de restituire formulată de petentul H.O. pentru imobilul casă, anexe gospodăreşti şi teren în suprafaţă de l555 mp înscrise în CF 388 Bistriţa nr.top. 45,46 şi s-a formulat o propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent constând din despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale în lipsa unor bunuri şi servicii care să fie oferite în compensare. S-a dispus trimiterea notificării şi actelor anexe Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea stabilirii cuantumului şi s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, întrucât
construcţiile au fost integral demolate iar terenul a fost ocupat integral de blocurile de locuinţe construite în zonă, alei de acces, parcări şi un scuar public.
Petentul H.O., este moştenitorul testamentar, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 22 din 27.02.2002, al numitei B.M., decedată la 1.02.2002. Defuncta a fost proprietară a imobilului casă, anexe şi teren în suprafaţă de l555 mp, înscris în CF 388 Bistriţa nr.top. 45,46 imobil dobândit la rândul său prin moştenire în calitate de soţie supravieţuitoare a proprietarului tabular B.G. decedat la 7.02.1981.
Acest imobil a fost expropriat prin Decretele de expropriere nr. 63l/l973 poz. 33, nr. 36/1976 poz.10, nr. 168/1977 poz.61. Pentru exproprierile efectuate prin Decretele nr. 168/l977 şi 631/1973, antecesoarea petentului a primit despăgubirile calculate la acea vreme de 11.753 lei ROL şi 8.889,50 lei ROL, însă, pentru cea afectată prin Decretul nr. 36/1976, nu s-au mai primit despăgubiri.
Situaţia expusă a fost reţinută şi de entitatea deţinătoare, astfel cum rezultă din Raportul întocmit în vederea soluţionării cererii.
Reclamantul a solicitat, atât prin notificarea iniţială, cât şi ulterior, acordarea unor bunuri în compensare, dar, în principal, restituirea în natură a unor suprafeţe din terenul expropriat, care, în opinia sa, nu sunt afectate de detalii de sistematizare, împrejurări ce rezultă din conţinutul notificării şi a actului de la fila 144 şi a procesului verbal de analiză a Comisiei interne desemnate în vederea soluţionării cererilor depuse în temeiul L.10/2001 din 29.09.2005.
Pentru verificarea susţinerilor cu privire la neutilizarea în întregime a terenului expropriat pentru scopul în vederea căruia s-au făcut exproprierile succesive, precum şi pentru verificarea existenţei în patrimoniul intimatului Municipiul Bistriţa a unor bunuri şi servicii din domeniul privat care să poată fi oferite în compensare, instanţa a dispus efectuarea unei expertize topografice şi a unei expertize contabile.
Expertiza tehnică întocmită şi completată concluzionează că întreaga suprafaţă de teren fostă proprietatea antecesoarei petentului a fost afectată de detaliile de sistematizare a zonei, prin efectuarea lucrărilor pentru care a fost expropriat, respectiv fiind ocupat prin construire de blocuri de locuinţe, alei, parcări, parţial de Şcoala generală nr. 4 şi curtea acesteia şi un scuar de interes public, neputând fi restituit în natură, iar construcţiile casă şi anexe gospodăreşti au fost integral demolate.
Faţă de susţinerea intimatului că nu posedă bunuri sau servicii posibil a fi oferite în compensare în condiţiile art.l alin.2 din L.10/2001, susţinere materializată şi în procesul verbal întocmit în condiţiile art. l alin. 5 din acelaşi act normativ, petentul a depus la dosarul cauzei anunţuri de vânzare la licitaţie publică a unor bunuri proprietatea intimatului, motiv pentru care tribunalul a apreciat că se impune verificarea şi administrarea de probe cu privire la existenţa în patrimoniul intimatului
a unor bunuri sau servicii din domeniul privat care să nu fie obiect al unor contracte de concesiune sau închiriere, sens în care a dispus o expertiză contabilă.
Expertiza contabilă concluzionează că există bunuri în domeniul privat al municipiului Bistriţa posibil să fie oferite în compensare. Cum, pentru o parte din aceste bunuri, intimatul a făcut dovada existenţei unor contracte de concesiune şi de vânzare cumpărare, explicând situaţia lor expertul contabil a făcut precizări, iar petentul şi-a însuşit unele dintre apărările intimatului, iar, prin notele de şedinţă din
l3.06.2006, a solicitat clarificarea prin expertiză topografică a situaţiei terenurilor situate în Bistriţa str. G., Piaţa P. şi incinta serelor, pe care expertul contabil le-a identificat ca nefiind afectate de contracte de concesiune sau închiriere.
Pentru verificarea situaţiei acestor terenuri, s-a dispus completarea expertizei topografice, pentru a se proceda la identificarea cu date de CF a acestora, la stabilirea suprafeţelor şi a faptului dacă sunt sau nu libere în sensul legii. Potrivit concluziilor expertizei tehnice, imobilul situat în Piaţa P. este înscris în CF 4358 Bistriţa, nr.top. l20/4/2/2/1/4/l în suprafaţă de l989 mp, proprietatea Statului Român, pe care este edificat un punct termic dezafectat. Cu privire la acest imobil, s-a propus formarea a două parcele, din care una în suprafaţă de 637 mp cu nr.top. nou l20/4/2/2/l/4/l/l pe care este edificat punctul termic şi o parcelă în suprafaţă de 1352 mp cu nr.top. nou 120/4/2/2/1/4/2 foste sere dezafectate. Imobilul situat în str.G. a fost identificat ca fiind înscris în Cf 2l08 Bistriţa, nr.top.1856/l, 1855/9, 6622/30/0, 1855/2 şi 6622/3l în suprafaţă de 796 mp proprietatea oraşului Bistriţa, iar cel de-al treilea, situat în incinta serelor, a fost identificat ca fiind înscris în CF l765 Bistriţa parte din nr.top. 3l52/l, 3l53/l în suprafaţă de 2274 mp cu proprietari tabulari F.A. şi S.F.
Cu privire la imobilul din CF 2108 Bistriţa nr.top. 6622/30/a în suprafaţă de 920 mp s-a constatat, din actele depuse ulterior expertizei, că este proprietatea Asociaţiei „Club Fotbal Gloria l922” Bistriţa, dar, din eroare, cu ocazia intabulării acestei asociaţii, serviciul de carte funciară nu a operat transferul acestei parcele din proprietatea oraşului Bistriţa în cea a respectivei asociaţii.
Prin obiecţiunile efectuate în cauză, intimatul Municipiul Bistriţa a arătat că imobilul de pe str.G. nu formează proprietatea sa, împrejurare deja analizată, iar, în ceea ce priveşte imobilul din incinta serelor, chiar dacă figurează înscris pe proprietari persoane fizice, a fost expropriat anterior, fiind cuprins în domeniul public prin HG nr. 905/2002, iar, din imobilul cu suprafaţa de 637 mp pe care este edificat punctul termic, suprafaţa de 394 mp, este cuprinsă în domeniul public prin HCL nr. l52/2004 şi face obiectul HCL nr. l7/2005, prin care s-a aprobat amenajarea prin centru de afaceri şi Pavilion expoziţional, proiect aflat în dezbatere publică.
Analizând apărările intimatului în raport de probele dosarului, cu privire la posibilitatea de a oferi în compensare petentului vreunul dintre terenurile constatate ca făcând parte din domeniul privat al municipiului şi neafectate de contracte de concesiune sau de închiriere, tribunalul a apreciat că imobilele din CF 2l04 Bistriţa şi CF l765 Bistriţa nu pot fi avute în considerare, deoarece primul este proprietatea altei persoane juridice, iar cel de al doilea face parte din domeniul public, astfel cum rezultă din HG nr. 905/2002, astfel că singurul teren aflat în patrimoniul intimatului şi care face parte din domeniul privat este suprafaţa de l352 mp din CF 4358 Bistriţa nr.top. l20/4/2/2/l/4/l/2 astfel cum a fost identificat de expert, restul suprafeţei de 637 mp pe care este edificat punctul termic făcând parte din domeniul public, aşa cum rezultă din Hotărârea Consiliului local nr. 152/2004 şi anexele acesteia.
Intimatul, la data adoptării hotărârii respective, a procedat la cuprinderea în domeniul public a punctului termic nr. 14 de pe str. Bistricioare şi a suprafeţei de 394 mp, acordându-i nr. top. nou l20/4/2/2/1/4/1/1, iar expertul, prin modul în care a propus formarea loturilor, a majorat această suprafaţă la 637 mp, asigurându-se astfel şi funcţionalitatea construcţiei.
In ceea ce priveşte lotul în suprafaţă de l352 mp, a format obiectul unui contract de concesiune, dar acest contract nu mai este în vigoare, cum însuşi intimatul recunoaşte în obiecţiunile depuse, în prezent fiind ocupat de foste sere dezafectate, împrejurare raportat la care el poate fi considerat liber.
Susţinerea că întregul imobil din CF 4538 Bistriţa este cuprins în proiectul de realizare a unui Centru de Marketing Regional în regiunea Nord-Vest, aprobat prin. HCL nr. l7/2005, astfel că nu poate fi aferent în compensare, nu poate fi primită, deoarece, din conţinutul HCL nr.l7/2005 şi a actelor anexe, rezultă că obiectul acesteia este aprobarea studiului de fezabilitate aferent proiectului, că acest studiu privea şi amenajarea unui centru de afaceri prin reamenajarea şi extinderea punctului termic nr. 14 situat în str. B., iar acest punct termic este cel cuprins în anexa la HCL nr. 152/2002.
Cu privire la acest proiect, s-a eliberat şi certificatul de urbanism nr. 787 din 27.04.2005, cu o valabilitate de 12 luni de la data emiterii, iar intimatul nu a depus la dosarul cauzei niciun alt act care să ateste derularea ulterioară a procedurilor în vederea materializării proiectului, respectiv avize de specialitate, autorizaţie construcţie, sau îndeplinirea celorlalte etape şi formalităţi cuprinse în hotărârea respectivă.
Având în vedere considerentele expuse, instanţa a apreciat că terenul în suprafaţă de l352 mp înscris în CF 4358 Bistriţa nr. top. nou l20/4/2/2/l/4/l/2 este liber,
există în patrimoniul intimatului, face parte din domeniul privat, putând fi oferit în compensare petentului pentru terenul expropriat.
Potrivit art. l alin.3 din Legea nr. 10/200l, în cazul n care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii ori despăgubiri, acordarea în compensare fiind stabilită de legiuitor ca o obligaţie a unităţii deţinătoare.
Atât dispoziţiile art. l alin. 3, cât şi ale art.l0 şi 26 alin.l din Legea nr. l0/200l prevăd în cadrul măsurilor reparatorii prin echivalent ca o primă măsură compensarea oferită de entitatea deţinătoare cu acordul persoanei îndreptăţite şi numai în lipsa acesteia propunerea de despăgubiri.
Instanţa supremă s-a pronunţat în sensul că instanţele sunt datoare să stabilească prin probe existenţa în patrimoniul unităţii deţinătoare a unor bunuri care să poate fi oferite în compensare, precum şi asupra faptului că instanţele au plenitudine de jurisdicţie în analizarea dispoziţiilor motivate de respingere a cererilor de restituire în natură consecinţă a interpretării art. 2 alin. 2 şi art. l4 din Legea nr. l0/200l, or, din moment ce instanţele pot dispune ele însele în mod direct restituirea în natură, se impune concluzia că, atunci când se evidenţiază prin probe existenţa bunurilor în patrimoniul deţinătorului, care să poate fi oferite în compensare, instanţa este îndrituită să se pronunţe în acest sens.
In acest mod, tribunalul, în aplicarea şi a art.11 alin.8 din Legea nr. l0/200l, a dat eficienţă juridică şi finalitate dispoziţiilor reparatorii ale legii speciale, dar şi a art.l din Protocolul nr. l, realizând o reparaţie efectivă şi echitabilă în condiţiile art. 6 şi 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
În ceea ce priveşte cererea petentului referitoare la trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unui punct termic, aceasta a fost disjunsă şi formează obiectul altui dosar aflat pe rolul instanţei de contencios administrativ, astfel că cererea de acordare în compensare pentru construcţiile demolate a unui punct termic nu poate fi primită, intimatul neavând în patrimoniu în domeniul privat astfel de construcţii.
Deoarece Consiliul local Bistriţa a fost împrocesuat în cauză prin extinderea de acţiune pentru obligarea de a trece din domeniul public în domeniul privat al municipiului a construcţiei punct termic, şi cum acest petit a fost disjuns şi înaintat instanţei de contencios administrativ, Consiliul local nu şi-a mai păstrat calitatea de parte în prezentul dosar, deşi, din eroare, în încheierile de şedinţă a fost menţionat, astfel că tribunalul nu s-a mai pronunţat şi asupra acestuia.
Împotriva acestei decizii, au declarat în termen legal apel ambele părţi.
Reclamantul nu şi-a motivat apelul, iar, ulterior a renunţat la judecarea
acestuia, motiv pentru care, în temeiul art. 293 alin. 2 rap. la art. 246 C. pr. civ, curtea
va constata această renunţare.
>
Pârâtul Primarul mun. Bistriţa, personal şi pentru Municipiului Bistriţa, a solicitat schimbarea sentinţei apelate în sensul respingerii plângerii.
În motivarea apelului său, pârâtul învederează că terenul oferit de instanţă cu titlu de compensare nu este liber, instanţa, în virtutea rolului activ, fiind obligată să pună în vedere pârâtului să completeze probaţiunea, în măsura în care aprecia că HCL nr. 17/2005 privind aprobarea studiului de fezabilitate aferent proiectului de realizare a unui Centru de Marketing Regional NV era insuficientă pentru a dovedi această împrejurare.
Cheltuielile efectuate pentru acest proiect în sumă de 174.456,66 lei rezultă din adresa nr. 23087/3.04.2008 a Direcţiei economice, Direcţiei Tehnice şi a Serviciului tehnic de investiţii din cadrul Primăriei.
Proiectul a demarat încă din anul 2004, între oraşele Baia-Mare, Bistriţa, Dej, cu denumirea „Elaborarea aplicaţiei de Finanţare nerambursabilă prin programul PHARE, componenta de coeziune economică socială - Infrastructura Mare 2004-2006, pentru proiectul Market/NV - reţea Regională de Centrul de marketing, Consultanţă şi Expoziţionale”, sens în care a şi fost aprobat studiul de fezabilitate prin HCL nr.17/2005.
Ulterior, proiectul a fost aprobat prin HG nr.898/2007, fiind trecut în lista proiectelor de rezervă din cadrul programului PHARE coeziune economică şi socială 2004-2006, la baza emiterii acestei hotărâri fiind documentele întocmite în anii 20042006, dar şi HCL 109/31.05.2007 de aprobare a Planului Urbanistic de Detaliu „Realizare centru de afaceri şi pavilion expoziţional” pe terenul din CF 4358 Bistriţa, nr. top 120/4/2/21/4/1, planul urbanistic stabilind condiţiile de amplasare, dimensionare, conformare şi servire.
După emiterea HG nr.898/2007 şi a HCL nr. 147/2007, proiectul a fost reactualiza, fiind emise certificatul de urbanism nr.1329/3.07.2007, nr.2385/1.11.2007, precum şi o serie de avize. A fost solicitată şi emiterea autorizaţiei de construire,însă aceasta este condiţionată de avizul MCC şi a unui certificat de descărcare de sarcină arheologică.
Toate aceste documente existau la data pronunţării hotărârii primei instanţe şi puteau fi depuse la dosar.
Legat de proiect au fost aprobate sume considerabile în bugetul local aprobat prin HCL nr. 26/2008, investiţiile fiind trecute în Programul Anual al achiziţiilor publice pe anul 2008, această investiţie regăsindu-se şi în Planul Local de dezvoltare
durabilă a mun. Bistriţa pentru perioada 2005-2015, aprobat prin HCL nr. 71/28.04.2005.
Reclamantul nu a formulat o cerere în sensul ca bunul respectiv să fie inclus pe lista bunurilor ce pot fi oferite în compensare, instanţa apreciind greşit că, în virtutea principiului plenitudinii de competenţă, poate dispune de bunurile unităţii administrativ teritoriale chiar împotriva voinţei acesteia. În acest sens, apelantul a şi invocat o decizie a Curţii Constituţionale, respectiv decizia nr. 871/2007, prin care au fost declarate neconstituţionale prevederile OUG nr.110/2005 privind vânzarea spaţiilor cu destinaţie de cabinete medicale, curtea apreciind că textul înlătură posibilitatea autorităţilor publice locale de a dispune liber de bunurile aflate în proprietatea privată a unităţilor administrativ teritoriale, în sensul de a opta sau nu pentru vânzarea acestora, încălcând, astfel, dreptul unităţilor administrativ teritoriale de exercitare a prerogativei dispoziţiei, ca atribut ce ţine de esenţa dreptului de proprietate.
Prin compensarea efectuată, tribunalul a operat o expropriere împotriva unităţii administrativ teritoriale, în condiţiile în care Legea nr. 10/2001 nu-l prejudiciază cu nimic pe vechiul proprietar, oferindu-i alternativa de a primi alte măsuri reparatorii prin echivalent, inclusiv despăgubiri băneşti în temeiul Titlului nr. VII din Legea nr. 247/2005.
În concluzie, tribunalul a obligat greşit pârâtul să acorde în compensare terenul solicitat de reclamant, interpretând greşit disp. art. 1 alin. 2 şi 5, art. 11 alin.8, art. 26 alin. 1 din legea nr. 10/2001 republicată şi art. 36 alin. 2 lit. c şi alin. 5 din Legea nr. 215/2001, republicată, întrucât art. 11 nu stabileşte o ordine de prioritate pentru petenţi în alegerea măsurilor reparatorii prin echivalent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie statuând în acest sens că posibilitatea acordată persoanelor îndreptăţite de a opta pentru un anumit tip de despăgubiri, expres menţionate, nu echivalează cu dreptul de a alege orice bun din patrimoniu deţinătorului.
Tribunalul a încălcat dispoziţiile art. 11 alin. 7 din Legea nr. 10/2001 republicată acordând teren în compensare fără a face o evaluare a terenului preluat abuziv de stat şi a celui oferit în compensare.
Reclamantul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca nefondat, pe motiv că probele nu sunt excepţii pentru ca instanţa să le pună în discuţia părţilor, întrucât, astfel, s-ar antepronunţa, iar, în ceea ce priveşte raportul de expertiză întocmit în cauză, pârâtul nu a formulat obiecţiuni.
Repararea prejudiciilor în temeiul Legii nr.10/2001 nu constituie o expropriere a unităţii administrativ teritoriale, aceasta având obligaţia, nu să vândă imobile forţat, ci să plătească pentru cele preluate abuziv. Repararea prejudiciului se face, de regulă în
natură, pe vechiul amplasament, însă, î situaţia în care acest lucru nu este posibil, prin echivalent, echivalent însemnând în principal un alt imobil în compensare, mai aproape de finalitatea urmărită de legiuitor pentru repararea prejudiciului şi mai favorabilă pentru bugetul statului decât despăgubirile băneşti.
Oricum, România a fost condamnată prin numeroase hotărâri ale Curţii Europene pentru nefuncţionalitatea Fondului „Proprietatea”, ceea ce, practic, echivalează cu lipsa oricărei despăgubiri.
În ceea ce priveşte terenul dat în compensare de tribunal, nici până în prezent nu există autorizaţie de construire, doar acte premergătoare, finanţarea face trimitere la un proiect PHARE din perioada 2004-2006, ce nu a fost demarat nici până în prezent, iar sumele pe care pârâtul pretinde că le-ar fi alocat municipalitatea sunt ulterioare pronunţării hotărârii apelate.
În plus, hotărârile la care se face referire în motivele de apel sunt cu totul străine de natura cauzei, decizia 104/2004 a ÎCCJ neconţinând citatul indicat, iar decizia 283/2007 nefiind publicată şi neindicându-se dosarul în care a fost pronunţată.
Analizând apelul pârâtului prin prisma motivelor invocate, având în vedere şi probele noi administrate în apel, raportat la dispoziţiile art. 292 alin. 1 şi 295 C. pr. civ. curtea apreciază că acesta este fondat, urmând a fi admis în temeiul art. 296 C. pr. civ., din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, în esenţă, soluţionarea apelului declarat de pârât presupune lămurirea următoarelor împrejurări:
- dacă instanţele pot sau nu să dispună compensarea cu alte bunuri sau servicii, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, iar deţinătorul imobilului refuză să ofere astfel de bunuri sau servicii în schimb;
- dacă imobilul pe care pârâtul a fost obligat să-l ofere în compensare este sau nu liber, respectiv dacă au demarat sau nu lucrările de utilitate publică pe care acesta susţine că intenţionează să le realizeze pe acest teren;
- dacă, în condiţiile caracterului nefuncţional al Fondului „Proprietatea”, conform jurisprudenţei CEDO, curtea poate sau nu schimba soluţia primei instanţe.
a) În ceea ce priveşte prima problemă invocată, care este una de legalitate a sentinţei, răspunsul este categoric pozitiv, în acest sens fiind şi jurisprudenţa curţii (a se vedea decizia civilă nr. 213 din 17 septembrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 1159/112/2007). O astfel de decizie nu depăşeşte atribuţiile puterii judecătoreşti şi nu reprezintă o expropriere în sensul celor susţinute de pârât, întrucât acceptarea acestui argument ar însemna încălcarea accesului la justiţie prev. de art. 21 din Constituţie, întrucât, de fapt, pârâtul susţine că, în aplicarea art. 1 alin. 5 şi art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, poate, după bunul său plac, să includă anumite bunuri pe lista
bunurilor oferite spre compensare sau, dimpotrivă, să nu includă niciun bun, iar această decizie nu poate fi cenzurată de instanţă, fiind atributul exclusiv al unităţii administrativ teritoriale, derivând, de fapt, din atributul de dispoziţie ca element component dreptului de proprietate, sens în care şi invocă o decizie a Curţii constituţionale. În realitate, orice decizie a unui organ administrativ poate fi atacată în instanţă, cu excepţia celor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, decizia Curţii Constituţionale invocată referindu-se la posibilitatea de înstrăinare a bunurilor din domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale şi nu la executarea unei obligaţii legale ca cea în speţă.
Referitor la acţiunea de care poate uza reclamantul pentru a ataca un refuz abuziv al primarului de a oferi un bun în compensare (pârâtul referindu-se în motivele de apel la împrejurarea că reclamantul nu a cerut includerea bunului în lista celor oferite în compensare), fiind vorba de o obligaţie legală rezultând din dispoziţiile legii speciale de restituire, constituie un capăt de cerere accesoriu plângerii împotriva dispoziţiei administrative dată în aplicarea aceleiaşi legi. De altfel, o altă interpretare, în sensul îndrumării reclamantului la instanţa de contencios administrativ şi suspendării soluţionării plângerii formulată în temeiul art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 până la soluţionarea acţiunii în contencios, conform art. 244 alin. 1 pct. 1 C. pr. civ., ar echivala cu încălcarea dreptului la un proces echitabil prev. de art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale, cel puţin sub aspectul termenului rezonabil, reclamantul mai având, oricum, de parcurs, până la despăgubirea sa totală, încă o procedură administrativă, posibil urmată de una jurisdicţională, în aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
b) Cu privire la a două problemă invocată, ce ţine de netemeinicia sentinţei apelate, curtea apreciază, având în vedere inclusiv argumentele reclamantului din întâmpinare, că terenul de care prima instanţă a dispus în sensul de a fi oferit spre compensare nu este liber.
Prin probele depuse inclusiv în apel, pârâtul a dovedit că este vorba de efectuarea unei lucrări de utilitate publică, începută în baza unui proiect PHARE pe anii 2004-2006, pentru care au fost alocate fonduri şi a început procedura.
Reclamantul a invocat lipsa autorizaţiei de construire, recunoscută de pârât, precum şi împrejurarea că sumele au fost alocate ulterior pronunţării hotărârii obiect al apelului, ceea ce este real (sentinţa fiind pronunţată în 1 februarie 2008, iar HCL nr. 26 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa pe anul 2008 fiind aprobată la 12 februarie 2008, aşa cum rezultă din copia de la filele 711 din dosarul curţii), însă aceste împrejurări nu sunt de natură să ducă la concluzia că terenul este liber pentru a fi oferit în compensare, întrucât această împrejurare ar
însemna, printre altele, ca acesta să nu fie inclus într-un proiect de utilitate publică, cum este cel invocat de apelant.
Cu alte cuvinte, verificând modul în care pârâtul a respectat obligaţia rezultând din dispoziţiile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, instanţa este ţinută să constate doar dacă refuzul acestuia de a oferi un anumit bun (cel în litigiu) în compensare este sau nu unul abuziv raportat la disp. art. 3 din Decretul nr. 31/1954, or refuzul pârâtului nu este unul abuziv, câtă vreme a dovedit că este în cursul unei proceduri ce urmează să se finalizeze într-un proiect de utilitate publică. Prin urmare, unitatea administrativ teritorială şi-a exercitat dreptul de a dispune de un bun aflat în proprietatea sa privată potrivit scopului economic şi social prevăzut de lege.
Faptul că sumele de bani din bugetul unităţii administrativ teritoriale au fost alocate ulterior pronunţării sentinţei apelate nu este de natură să ducă la altă concluzie, soluţia primei instanţe nefiind irevocabilă şi nici măcar executorie.
Această împrejurare ar putea fi avută în vedere pentru a se verifica dacă demersurile pârâtului nu au fost doar formale, în sensul că au avut ca unic scop doar împiedicarea aplicării art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 în ceea ce priveşte terenul cu nr. top. 120/4/2/2/1/4/1/2 din CF 4358 Bistriţa.
Aşa cum rezultă, însă, din întreaga probaţiune administrată în cauză, proiectul nu a fost conceput în cursul procedurii în faţa instanţei, iar faptul că pârâtul a accelerat finalizarea acestuia prin aprobarea unor sume din bugetul local dovedeşte încă o dată că nu a înţeles să-şi exercite abuziv dreptul de a dispune de un bun al său, ci doar să-şi exercite un drept potrivit scopului său recunoscut de lege.
c) În legătură cu apărarea reclamantului referitoare la caracterul nefuncţional al Fondului „Proprietatea”, aceasta este reală, însă nu duce la schimbarea soluţiei, deoarece OUG nr. 81/2007 permite acordarea unor sume de bani cu titlu de măsuri reparatorii prin echivalent în limita sumei de 500.000 lei. Reclamantul nu a solicitat în cursul acestei proceduri stabilirea valori imobilului imposibil de restituit în natură pentru a se verifica această apărare, instanţa fiind ţinută de principiul disponibilităţii procesului civil rezultând din dispoziţiile art. 129 alin. ultim C.pr.civ.
| ← Legea nr. 10/2001. Teren liber în accepţiunea acestui act... | Legea nr. 10/2001. Deciziile Î.C.C.J. nr. XX/2007 şi LII/2007.... → |
|---|
