Legea nr. 10/2001. Teren liber în accepţiunea acestui act normativ
| Comentarii |
|
Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 318/A din 19 noiembrie2008
Prin sentinţa civilă nr. 640/F/2007 din data de 29 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud s-a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul I.P.P., împotriva dispoziţiei nr. 405/12.03.2007 emisă de Primarul municipiului Bistriţa în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Bistriţa şi în consecinţă: a fost anulată ca nelegală şi netemeinică dispoziţia nr. 405/12.03.2007 atacată; s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 997 m.p. situat în Bistriţa, strada N., înscris în cartea funciară nr. 2435 Bistriţa topografic 1877/18; s-a stabilit măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul ocupat în suprafaţă de 162 m.p. fiind obligat Primarul municipiului Bistriţa să acorde contestatorului bunuri sau servicii în compensare, respectiv să propună măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în cazul în care măsura compensării nu este posibilă sau nu există acordul contestatorului în acest sens; s-a respins ca neîntemeiată cererea de sancţionare contravenţională a Primarului municipiului Bistriţa şi a fost obligat intimatul Primarul municipiului Bistriţa să plătească contestatorului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că, prin dispoziţia nr. 405 din 12 martie 2007 emisă de Primarul municipiului Bistriţa s-a respins cererea contestatorului de restituire a imobilului teren în suprafaţă de 1.159 m.p. situat în intravilanul municipiului Bistriţa, strada N., motivat de faptul că terenul a format obiectul Legii nr. 1/2000.
Din cuprinsul notificării formulate, a rezultat faptul că s-a solicitat de contestator restituirea în natură sau prin acordare de măsuri reparatorii prin echivalent a imobilului teren în suprafaţă de 1.159 m.p. situat în strada N..Terenul în cauză a fost identificat nu numai prin indicarea locului situării (strada N.), ci şi prin arătarea proprietarului deposedat - defuncta I.E..
Din conţinutul notificării, precum şi din toate adresele contestatorului formulate în vederea soluţionării cererii sale de restituire a rezultat faptul că cererea de restituire a privit terenul în suprafaţă de 1.159 m.p. situat în intravilanul municipiului Bistriţa, strada N., la momentul notificării proprietate a soţilor D.N. şi D.A. ca efect al ordinelor Prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud nr. 72/24 iulie 1992 şi nr. 189/29 mai 1997, proprietate tabulară a numitei I.E..
Aşadar, este cert şi indubitabil faptul că obiectul cererii de restituire l-a constituit imobilul teren situat în Bistriţa, strada N., atribuit soţilor D.N. şi D.A. prin ordin al prefectului judeţului.
Acest imobil a fost avut în vedere şi de intimat la emiterea dispoziţiei,
împrejurare care rezultă din faptul că dispoziţia face trimitere la Hotărârea nr.
488/2000 a Comisiei judeţene Bistriţa-Năsăud pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, hotărâre care se referă tocmai la terenul atribuit prin ordin soţilor D.N. şi D.A., aşa cum a rezultat din plângerea obiect al dosarului Judecătoriei Bistriţa acvirat.
Ca atare, sub aspectul restituirii nu are relevanţă faptul că în mod eronat în cuprinsul notificării s-a indicat greşit faptul că imobilul se identifică în cartea funciară nr. 2434 Bistriţa topografic 1877.
Indicarea greşită a colii funciare în care se identifică imobilul nu poate determina prin ea însăşi respingerea cererii de restituire, atâta timp cât din datele indicate în cererea de restituire şi în adresele formulate a rezultat posibilitatea
identificării exacte a imobilului, iar intimatul Primarul municipiului Bistriţa a
identificat exact acest teren pe baza datelor furnizate în notificarea care i-a fost adresată.
Cu certitudine, aşa cum s-a subliniat, cererea de restituire a vizat imobilul teren în suprafaţă de 1.159 m.p. situat în Bistriţa, strada N., fostă proprietate a numitei I.E.,
atribuit prin ordin al prefectului soţilor D.N. şi D.A. şi obiect al Hotărârii nr. 488/2000 contestată pe calea plângerii adresată instanţei în dosarul acvirat.
În aceste condiţii nu a existat nicio îndoială asupra faptului că restituirea a vizat terenul înscris în cartea funciară nr. 2435 Bistriţa topografic 1877/18.
În nici un caz nu a putut fi vorba de imobilul teren din cartea funciară nr. 2434 Bistriţa topografic 1877, deoarece aşa cum a rezultat din Hotărârea nr. 147/4 iunie 1997 depusă la dosar acesta este situat pe strada N. la nr. 36 şi a fost restituit contestatorului sub formă de despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995. Pe acest teren se află o construcţie pentru care contestatorul a fost de asemenea despăgubit, construcţie în privinţa căreia s-a reţinut faptul că este ocupată în temeiul unui contract de închiriere, astfel că aceasta este alta decât locuinţa proprietate a soţilor D.N. şi D.A. amplasată pe terenul obiect al cererii de restituire formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Aşa cum a rezultat din cuprinsul colii funciare nr. 2435 Bistriţa imobilul solicitat spre restituire a fost preluat de la numita I.E., dreptul de proprietate al statului fiind înscris în cartea funciară sub B2 în anul 1982 în baza adresei nr. 12005/1982 a fostului Consiliul popular al municipiului Bistriţa şi a adeverinţei cu acelaşi număr, cu titlu de trecere conform art. III din decretul nr. 218/1960 şi 712/1966.
Decretul nr. 218/1960 şi nr. 712/1966 au fost acte normative profund neconstituţionale şi care contraveneau flagrant art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului ratificată de România în decembrie 1955, astfel că titlul statului nu a fost valabil, preluarea bunului fiind considerată abuzivă şi intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Contestatorul este urmaşul proprietarului deposedat, împrejurare care rezultă din actele depuse la dosar. Astfel, contestatorul este fiul lui I.A. născut la 5 iulie 1906 în Sighetu Marmaţiei şi decedat la 16 februarie 1969.
La data de 11 iulie 1906 în faţa ofiţerului de stare civilă din Sighetu Marmaţiei s-au prezentat soţii I.A. şi I.H.J. născută P. care au declarat naşterea la data de 5 iulie 1906 a copilului lor A., tatăl contestatorului.
Prin urmare, s-a dovedit cu certitudine că proprietarul deposedat I.E. a fost bunica paternă contestatorului, numele de fată al proprietarei deposedate figurând şi în cartea funciară nr. 2434 Bistriţa în foaia C (E. în limba maghiară este I.).
În condiţiile dovedirii de către contestator a legăturii sale de rudenie cu proprietarul tabular deposedat, contestatorul este persoană îndreptăţită la restituire în temeiul art. 4 alin. 2 şi 3 raportat la art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Imobilul solicitat, înscris în cartea funciară nr. 2435 Bistriţa topografic 1877/18 nu putea fi retrocedat contestatorului în temeiul legilor fondului funciar, neintrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 36 alin. 5 din Legea nr. 18/1991 republicată şi nici a art. 34 din Legea nr. 1/2000.
Legile fondului funciar dădeau dreptul la restituirea în natură a terenurilor fără construcţii, neprevăzând pentru terenul în litigiu posibilitatea acordării de despăgubiri pentru imposibilitatea restituirii în natură.
Nu a existat nicio dispoziţie în cuprinsul legilor fondului funciar care să permită restituirea în natură a terenului obiect al notificării ori acordarea de despăgubiri, astfel că acest teren nu a intrat şi nici nu putea legal intra sub incidenţa legilor fondului funciar.
Inaplicabilitatea acestor dispoziţii legale a fost recunoscută chiar de Primarul municipiului Bistriţa în calitate de preşedinte al comisiei locale de fond funciar în cadrul plângerii promovate pe rolul Judecătoriei Bistriţa, unde se subliniază faptul că prevederile Legii nr. 1/2000 s-a referit doar la restituirea în natură a terenurilor libere de construcţii, neafectate de lucrări de investiţii, condiţie neîndeplinită de terenul solicitat pentru care legea fondului funciar nu prevede nici posibilitatea acordării de despăgubiri.
Pe de altă parte, aşa cum s-a subliniat în literatura juridică, prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementată şi situaţia juridică a terenurilor prevăzute de art. 36 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, republicată şi art. 34 din Legea nr. 1/2000, astfel încât aceste din urmă dispoziţii au rămas fără obiect şi trebuie considerate abrogate.
Totodată, la data emiterii dispoziţiei atacate - 12 martie 2007 şi implicit a soluţionării cererii de restituire erau în vigoare dispoziţiile Normelor metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003, care la pct. 8.1 statuau faptul că restituirea în natură a terenurilor (inclusiv cele arabile) situate în intravilanul localităţilor intră sub incidenţa procedurilor prevăzute de lege, dacă terenul respectiv este disponibil (deci nu este ocupat de construcţii ale terţilor ori pe terenul respectiv nu au fost puse în posesie în mod legal, până la apariţia legii, persoane cărora li s-a constituit drept de proprietate în temeiul legilor anterioare).
Ţinând seama că legiuitorul a avut în vedere şi acele imobile care nu au fost încă restituite, prin formularea şi nerestituite cuprinsă în art. 1 din lege, rezultă că domeniul de reglementare a legii are şi caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, în sensul că domeniul de reglementare al acesteia acoperă şi acele terenuri din intravilanul localităţilor care, până la intrarea în vigoare a acesteia, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptăţite.
S-a putut constata faptul că Hotărârea nr. 488/2000 prin care s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate al contestatorului şi s-a dispus înscrierea petentului în anexa 39 Bistriţa cu suprafaţa de 1.159 m.p. în vederea acordării de despăgubiri a fost atacată în dosarul nr. 8241/2000 al Judecătoriei Bistriţa, hotărârea pronunţată în acest dosar fiind emisă la data de 19 septembrie 2003, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Ca atare, la momentul intrării în vigoare a legii reparatorii speciale nu există o hotărâre definitivă de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea contestatorului, astfel că imobilul în litigiu se circumscrie categoriei imobilelor nerestituite menţionate la pct. 8.1 din Normele metodologice în redactarea în vigoare la momentul soluţionării cererii de restituire.Aplicabilitatea acestei dispoziţii legale a fost reţinută şi în considerentele deciziei civile nr. 1904/R/2005 a Curţii de Apel Cluj.
Faptul că există Hotărârea nr. 488/2000 a Comisiei judeţene Bistriţa-Năsăud pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în prezent definitivă ca urmare a constatării perimării plângerii îndreptate împotriva acestui act administrativ jurisdicţional nu împiedică restituirea în temeiul Legii nr. 10/2001, atâta timp cât imobilul nu intra sub incidenţa Legii fondului funciar, dispoziţiile art. 36 alin. 5 din Legea nr. 18/1991 şi ale art. 34 din Legea nr. 1/2000 nefiind aplicabile, aspect relevat chiar de intimat în dosarul nr. 8241/2000.
Mai mult, acea hotărâre a conferit o simplă speranţă iluzorie, nerealizabilă faptic, dovadă fiind faptul că de la data emiterii acesteia au trecut circa 7 ani fără ca şi contestatorul să fi beneficiat de dispoziţiile ei.Nimic nu a împiedicat primarul să promoveze o acţiune în constatarea nulităţii absolute a Hotărârii nr. 488/2000 în temeiul dispoziţiilor art. III din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
La momentul soluţionării notificării, precum şi în prezent, imobilul înscris în cartea funciară nr. 2435 Bistriţa topografic 1877/18, cu excepţia celui de 100 m.p. ocupat de casa soţilor D.N. şi D.A., era şi este deţinut de municipiul Bistriţa (proprietatea fiind a defunctei I.E., deoarece fiind vorba de o preluare abuzivă persoana deposedată îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, conform art. 2 alin. 2 din legea specială reparatorie) ca urmare a constatării nulităţii absolute a Ordinelor Prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud nr. 72/1992 şi nr. 189/1997 prin decizia civilă nr. 206/A/2005 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1059/R/2006 a Curţii de Apel Cluj.
Legea reparatorie instituie principiul restituirii în natură a imobilelor, în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini, indiferent în posesia cui se află în prezent (art. 1 alin. 2, art. 7 alin. 1, art. 9).Conform art. 10 din Legea nr.
10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, restituirea în natură priveşte terenurile pe care nu sunt amplasate construcţii noi edificate, autorizate, terenurile pe care sunt construcţii neautorizate ori construcţii demontabile sau uşoare.
Suprafeţele ocupate de construcţii noi, cele afectate servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale nu se restituie în natură, ci numai prin acordare de măsuri reparatorii prin echivalent.
Din întreaga suprafaţă de 1.159 m.p. la a cărei restituire este îndreptăţit contestatorul, suprafaţa de 162 m.p. este ocupată de imobilul casă în regim P+2 proprietate a soţilor D.N. şi D.A., aşa cum rezultă din memoriul justificativ depus dosar.
Chiar dacă prin decizia civilă nr. 206/A/2005 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud s-a reţinut îndreptăţirea proprietarilor construcţiei la atribuirea suprafeţei de 100 m.p. atribuită în folosinţă, sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicată are relevanţă suprafaţa efectiv ocupată, care potrivit memoriului justificativ amintit este de 162 m.p.
În cauză contestatorul nu s-a depus nicio dovadă contrară în sensul că suprafaţa ocupată de imobilul casă de locuit ar avea o întindere mai mică, de doar 100 m.p.
Prin urmare suprafaţa liberă este de 997 m.p. (1.159 m.p. din care se deduce suprafaţa ocupată de 162 m.p.), aceasta putând fi restituită în natură.
Aşa cum a rezultat din poziţia contestatorului exprimată în cuprinsul adresei nr. 29982/2006 şi a prezentei contestaţii contestatorul a fost de acord cu acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa ocupată de construcţia proprietate a familiei Doru în condiţiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, în forma în vigoare la momentul pronunţării prezentei hotărâri.
În ceea ce priveşte măsurile reparatorii prin echivalent la care este îndreptăţit contestatorul, s-a constatat că potrivit art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă entitatea învestită cu soluţionarea notificării are obligaţia de a acorda persoanei îndreptăţite în compensare bunuri sau servicii, iar dacă măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de cel îndreptăţit se vor propune despăgubiri în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Prin urmare, textul legii a instituit în sarcina entităţii învestite cu soluţionarea notificării obligaţia imperativă de a acorda persoanei îndreptăţite, al cărui bun nu a putut fi restituit în natură, bunuri sau servicii în compensare. Numai în subsidiar, în cazul în care această măsură nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptăţită se vor propune despăgubiri în condiţiile legii speciale.
S-a putut constata faptul că însăşi legea stabileşte o ierarhie a măsurilor reparatorii prin echivalent care se pot acorda, obligatoriu de respectat de entitatea
învestită cu soluţionarea notificării, precum şi de instanţa de judecată în procedura judiciară.
Chiar dacă pe terenul în litigiu s-a relevat existenţa unei anexe gospodăreşti care ocupă suprafaţa de 20 m.p., respectiv a unei filigorii din lemn care se întinde pe suprafaţa de 9 m.p. (conform memoriului justificativ depus), în lipsa dovezii existenţei vreunei servituţi legale sau a unor amenajări de utilitate publică, probă care revenea intimatului, aceste suprafeţe de teren pot fi restituite în natură în temeiul prevederilor art. 10 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, întrucât pe de o parte, la dosarul cauzei nu a existat dovada existenţei vreunei autorizaţii de construcţie emisă anterior soluţionării notificării, iar pe de altă parte, este vorba de construcţii uşoare, chiar demontabile (filigoria).
Necesitatea verificării accesului la calea publică relevată de intimat prin notele de şedinţă depuse la dosar la fila 79 nu are relevanţă în cauză atâta timp cât legea specială reparatorie prevede restituirea în natură a terenurilor libere fără a deosebi după cum au sau nu ieşire la calea publică.
În plus, din moment ce s-a dispus restituirea întregii suprafeţe de teren cu excepţia terenului de sub casa proprietate a familiei D., accesul este asigurat din strada N., aşa cum rezultă din schiţa depusă la dosar.
Cererea contestatorului de sancţionare contravenţională a Primarului municipiului Bistriţa în condiţiile art. 38 alin. 2 lit. a din Legea nr. 10/2001 pentru tergiversarea nejustificată a soluţionării notificării, s-a respins ca neîntemeiată, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată, în forma în vigoare la momentul pronunţării hotărârii, în cazul autorităţilor administraţiei publice locale constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor revin organelor de control, respectiv Corpului de control din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sau prefectului judeţului ori persoanelor desemnate din cadrul instituţiei prefectului.
În baza art. 274 C.proc.civilă, s-a reţinut culpa procesuală a intimatului faţă de modalitatea în care s-a soluţionat notificarea şi faptul că întreaga apărare a vizat anularea dispoziţiei atacate cu consecinţa restituirii în natură a terenului liber, tribunalul a obligat Primarul municipiului Bistriţa, în calitate de entitate învestită cu soluţionarea notificării, la plata în favoarea contestatorului a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat justificat cu chitanţa aflată la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Primarul municipiului Bistriţa solicitând, modificare sentinţei civile în sensul respingerii acţiunii.
În motivarea apelului, pârâtul a arătat că hotărârea apelată este netemeinică şi nelegală, terenul solicitat de reclamant prin notificare în suprafaţă de 1.159 mp, situat în Bistriţa, str. N. apartamentul 8, a făcut obiectul Legii nr. 1/2000 şi pârâtul a primit despăgubiri prin Hotărârea Comisiei Judeţene nr.488/2000, ori imobilul pentru care s-a dispus restituirea în natură prin sentinţa apelată este înscris în CF: Bistriţa nr.2435.
Apelantul a arătat că în ipoteza în care ar fi formulat o acţiune de constatarea nulităţii hotărârii comisiei judeţene, aceasta ar fi fost respinsă ca tardivă, şi în al doilea rând ca nefondată, nefiind întrunite condiţiile prev. de Legea nr. 169/1997.
A doua critică vizează faptul că, instanţa a dispus restituirea în natură a terenului, fără a exista la dosar o expertiză de identificare topografică, care să identifice construcţiile existente, să stabilească dacă terenul are acces la calea publică sau dacă pe teren s-au efectuat alte investiţii. S-a solicitat în consecinţă efectuarea unei expertize de specialitate.
Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea apelului ca nefondat, apreciind că greşeala privind nr. CF nu are relevanţă şi nu poate constitui motiv de respingerea notificării. Numărul topografic fiind stabil şi definitoriu şi a fost corect indicat. În ceea ce priveşte efectuarea unui raport de expertiză, apreciază că nu este necesar, această expertiză trebuia efectuată de către apelant, după ce reclamantul a revendicat imobilul prin notificarea depusă, solicitarea efectuării expertizei ar amâna doar judecarea cauzei.
D.N. şi D.A. au formulat cerere de intervenţie în interesul Primarului municipiului Bistriţa, înregistrată în 14.10.2008. Au solicitat admiterea cererii în principiu şi pe fond şi, în consecinţă, admiterea apelului declarat de Primarul municipiului Bistriţa. Au invocat faptul că notificarea formulată de reclamant a avut în vedere alt teren, decât terenul restituit. Apoi s-a invocat faptul că prin Hotărârea nr.480/2000 s-au acordat despăgubiri în temeiul Legii nr. 18/1991, hotărârea dată de Comisia Judeţeană pentru soluţionarea contestaţiilor formulate în baza Legii nr. 18/1991, au caracter jurisdicţional, în sensul că soluţionează cu putere de adevăr legal, un conflict juridic stabilit în sarcina sa. Prin urmare, aserţiunile privind situaţia juridică a terenului în cauză, potrivit cărora, acesta nu putea face obiectul legii fondului funciar sunt fără relevanţă.
S-a invocat faptul că sentinţa este nefondată sub aspectul suprafeţei de teren cu privire la care s-a dispus restituirea, făcându-se greşita aplicare a art.10 şi 11 din Legea nr.10/2001, deoarece configuraţia terenului şi amplasamentul construcţiilor necesitau o suprafaţă de teren mai mare de 162 mp, care se află strict sub casa de locuit.
Reclamantul I.P.P. a solicitat respingerea cererii de intervenţie, deoarece intervenienţii nu au interes legitim în promovarea cererii. Aceştia deţin 100 mp din terenul în suprafaţă de 1560 mp, care formează obiectul prezentului dosar şi pentru care au obţinut, prin maniere dolosive, acte de proprietate. Aceste acte au fost anulate prin decizia civilă nr. 206/A/2005 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud . Se apreciază că motivele de apel invocate de primar nu au legătură cu argumentele invocate în cererea petenţilor.
În şedinţa publică din 12.11.2008, curtea a admis în principiu cererea de intervenţie formulată de intervenienţii D.N. şi D.A., potrivit art.51 şi 52 Cod proc.civ. apreciind că aceştia au interes de a interveni în favoarea primarului, deoarece au edificat o casă pe terenul în litigiu şi deţin în proprietate o suprafaţă de 100 mp din acest teren.
Analizând sentinţa apelată raportat la motivele de apel invocate, în temeiul art.292 şi 295 Cod proc.civ., curtea reţine următoarele:
Motivele invocate de pârâtul apelant vizează faptul că imobilul restituit în natură prin sentinţă este alt imobil decât cel aflat în notificare, respectiv imobilul cu nr.top 1877, CF : 2434 Bistriţa şi a doua critică vizează aptul că nu s-a efectuat raport de expertiză pentru identificarea suprafeţei de teren liberă, din terenul aflat în litigiu.
Prima critică formulată de pârât este nefondată pentru următoarele considerente:Prin notificarea formulată, reclamantul I.P. a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 1159 mp situată în municipiul Bistriţa, str. N., intabulată în CF: 2434 nr.top 1877. S-a arătat că acest teren a fost proprietatea defunctei I.E. şi a fost preluat după 6 martie 1945. Rezultă că reclamantul a identificat terenul din punct de vedere administrativ, cât şi persoana de la care a fost preluat terenul.
Prin dispoziţia nr.405/12.03.2007 contestată prin prezenta acţiune, a fost respinsă cererea reclamantului şi pentru terenul în suprafaţă de 1159 mp situat în municipiul Bistriţa, str. N., întrucât terenul a făcut obiectul Legii nr. 1/2000.
Corect a reţinut prima instanţă că în adresele formulate de reclamant după notificare a menţionat că terenul notificat era la data formulării notificării proprietatea intervenienţilor D.N. şi D.A., ca efect la ordinelor Prefectului jud. Bistriţa-Năsăud nt.72/24 iulie 1992 şi 189/29 mai 1997, proprietatea tabulară a numitei I.E.
Asupra obiectului notificării nu există dubii, reclamantul a solicitat terenul în suprafaţă de 1159 mp situat în str. N., care a aparţinut defunctei I.E.. Acest fapt rezultă şi din dispoziţia de respingere, primarul nu a respins cererea reclamantului pentru că solicita imobilul înscris în alt CF, ci pentru faptul că a primit despăgubiri
în baza Legii nr. 1/2000. CF: 2434 cu nr.top 1877 vizează imobilul situat în Bistriţa, str. N., însă din dispoziţia primarului rezultă fără echivoc că obiectul notificării a avut în vedere imobilul situat în Bistriţa, str. N., pentru care a emis dispoziţia . Acest teren, din punct de vedere topografic, se află înscris în CF: 2435, nr.top 1877/18 şi a fost proprietatea tabulară a lui I.E., antecesoarea reclamantului. Calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului nu a fost contestată de către pârât. Prin urmare, în mod corect s-a analizat de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud situaţia imobilului situat în str. N.
Imobilul situat în Bistriţa, str. N. este înscris în CF 2435 Bistriţa, nr.top 1877/18/1 potrivit raportului de expertiză efectuat în apel.
Din raportul de expertiză a rezultat că suprafaţa de 1073 mp este folosită de intervenienţii D.N. şi D.A. Din acest teren parcela cu nr.top 1877/18/2 în suprafaţă de 100 mp aparţine intervenienţilor şi aceştia mai folosesc şi suprafaţa de 973 mp din nr.top 1877/18/1, iar suprafaţa de 86 mp din nr.top 1877/18/1 este folosită de vecinii din partea estică a terenului în litigiu. Imobilul este situat în intravilanul municipiului şi la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 nu exista o hotărâre irevocabilă de stabilire despăgubiri în baza Legii nr. 18/1991, deoarece Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 488/2000 era contestată în instanţă. Legea nr.10/2001 este o lege reparatorie, cu caracter complinitor, iar pentru imobilul în litigiu erau incidente dispoziţiile art.8.1 HG nr.250/2007, acestuia nu i se aplică disp.art.36 alin.5 din Legea nr. 18/1991 şi disp.art.34 din Legea nr. 1/2000.
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a verificat dacă imobilul în litigiu putea fi restitui în natură. Este real că în faţa instanţei de fond nu s-a efectuat un raport de expertiză, însă soluţia instanţei s-a bazat pe expertiza extrajudiciară depusă de către D.N. şi D.A., în dosarul Curţii de Apel Cluj în care s-a respins recursul acestora împotriva deciziei civile nr. 206/S/2005 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, prin care s-a constatat nulitatea absolută parţială a Ordinului Prefectului Bistriţa Năsăud nr.72/1992, în sensul radierii suprafeţei de 441 mp şi nulitatea absolută a Ordinului Prefectului Bistriţa Năsăud nr.189/29.05.1997 emise în favoarea lui D.N. şi D.A..
Pentru a verifica situaţia terenului, având în vedere caracterul extrajudiciar al memoriului avut în vedere de către tribunal, în apel s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză pentru a se verifica care este suprafaţa terenului liber şi dacă se poate restitui în natură. Din raportul de expertiză efectuat rezultă că terenul ocupat cu construcţii cu caracter definitiv - este de 145 mp şi pe acesta este edificată casa intervenienţilor. Această casă este construită în baza autorizaţiei de construire iar
pentru terenul în suprafaţă de 100 mp, intervenienţii deţin titlul de proprietate: Ordinul prefectului nr.72/1992, care a fost anulat parţial.
Este real că pe planul de situaţie a raportului de expertiză nu este evidenţiată şi suprafaţa de teren situat în faţa casei (de la drumul public şi până la casă), însă a fost comparat planul de situaţie cu raportul de expertiză extrajudiciară şi s-a constatat că ambele planuri prezintă aceeaşi situaţie.
În şedinţa publică din 12.11.2008 s-au solicitat lămuriri intervenientului D.N., care a confirmat în faţa curţii că imobilul în litigiu are un front la stradă de 15,50 ml, iar distanţa de la alea pietonală şi casă este de 6,20 ml, aşa cum era prezentat şi în raportul de expertiză.
S-au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză de către pârât şi intervenienţi şi s-a solicitat stabilirea suprafeţei de teren necesar accesului din stradă la construcţie, dar s-a respins deoarece această împrejurare a fost lămurită în şedinţa publică din
12.11.2008.
Prin urmare, terenul necesar pentru a fi asigurat accesul de la stradă la casa intervenienţilor este de 96,10 mp.
Casa edificată pe terenul în litigiu ocupă suprafaţa de 145 mp, iar pentru a asigura accesul la stradă mai este nevoie de 96,10 mp., curtea constată împrejurarea potrivit căreia, construcţia edificată şi calea de acces la aceasta ocupă 241,10 mp, rotunjit 242 mp.
S-au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, vizând împrejurarea că nu sa răspuns la obiectivul dat: de a se identifica terenul pentru care apelantului i s-au acordat despăgubiri. Este real că nu s-a răspuns la acest obiectiv de către expert, însă curtea a apreciat raportat la faptul că pârâtul apelant (prin adresa înregistrată în 12.12.2007) a confirmat că nu s-a efectuat nici o plată în temeiul Hotărârii nr.488/2000, că nu se mai impune să se răspundă la acest obiectiv. Clarificarea situaţiei s-a făcut după stabilirea obiectivelor la expertiză, aşa încât şi aceste obiecţiuni sunt nefondate.
În obiecţiunile formulate de primar s-a mai invocat faptul că nu au fost stabilite amenajări subterane, dar intervenientul a precizat că sub aleea de acces auto există canalizarea şi conducta de alimentare cu apă care depăşeau construcţia şi care deserveau grădina avută în posesie.
Prin urmare, această conductă subterană nu are semnificaţia amenajărilor subterane de mare calibru prevăzute de art.10.3 din HG nr.250/2007, care se circumscriu sintagmei „amenajări de utilitate publică” şi care nu permit restituirea terenului afectat de acestea şi a fost considerată neavenită şi această obiecţie la raportul de expertiză.
Este de remarcat că primarul în cadrul procedurilor administrative avea obligaţia să efectueze un raport de expertiză care să stabilească dacă există teren liber şi care poate fi restituit în natură. Apelantul nu a efectuat raport de expertiză de individualizarea terenului nici în procedura administrativă, nu a solicitat nici la instanţa de fond această probă, însă această probă a fost administrată în apel deoarece era necesară pentru justa soluţionare a cauzei, însă prin obiecţiunile formulate la acest raport de expertiză s-a urmărit efectul dilatoriu al procesului. Având în vedere probele administrate, curtea a respins obiecţiunile formulate de părţi ca nefondate.
Obiecţiunile reclamanţilor vizând terasa de la etaj a construcţiei intervenienţilor este nefondată, deoarece construcţia a fost edificată în baza autorizaţiei de construcţie.
Din raportul de expertiză efectuat, rezultă că anexele magazie pe fundaţi din beton, ciupercă şi coteţ nu au autorizaţie de construire, fapt confirmat de intervenient în şedinţa publică din 12.11.2008.
În ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 86 mp, intervenientul a arătat că înainte de 1989 a dat acest teren la schimb vecinilor din est, respectiv numitei M.A. şi acest teren nu este ocupat de construcţii, ci pe el este construit un trotuar . Prin urmare, şi acest teren este liber în accepţiunea Legii nr. 10/2001.
Având în vedere raportul de expertiză coroborat cu probele administrate, curtea constată că terenul ocupat de construcţii şi calea de acces este de 242 mp.
Prin urmare, suprafaţa liberă care poate fi restituită în natură este de 917 mp. (1159 mp, din care se scade suprafaţa de 242 mp), potrivit art.10 alin.2 din Legea nr.10/2001, coroborat cu art.10.3 din HG nr.250/2007.
Aşadar, curtea constată că apelul pârâtului este parţial fondat, cu privire la suprafaţa de teren care este liberă potrivit disp.art.10 alin.2 raportat la at.10 alin.3 din Legea nr.10/2001, precum şi la disp.art.10.3 din HG nr.250/2007.
În temeiul art.296 Cod proc.civ., curtea va admite în parte apelul pârâtului Primarul Municipiului Bistriţa Năsăud în sensul va schimba în parte sentinţei civilă nr. 640/F din 29 iunie 2007 a Tribunalului Bistriţa - Năsăud, în sensul că va dispune restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 917 mp situat în Bistriţa, înscris în CF 2435 Bistriţa şi va stabili măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul ocupat în suprafaţă de 242 mp, obligând Primarul Municipiului Bistriţa să acorde contestatorului, bunuri sau servicii în compensare, respectiv să propună măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri acordate în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 în cazul în care măsura compensării nu este posibilă sau nu există acordul contestatorului în acest sens.
Intervenienţii nu pot invoca un drept propriu în procedura specială prevăzută de Legea nr.10/2001, însă având în vedere faptul că pe terenul preluat de stat aceştia şi-au edificat o construcţie autorizată, justifică interesul de a formula o cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului apelant. Cu toate acestea, cererea de intervenţie accesorie este o simplă apărare şi argumentele invocate în cererea de intervenţie nu pot să fie diferite de motivele de apel formulate de pârât şi cererea a fost admisă în parte deoarece şi apelul pârâtului a fost admis în parte. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
| ← Legea nr. 10/2001. Terenuri supuse incidenţei acestei legi | Legea nr. 10/2001. Compensare cu alte bunuri şi servicii.... → |
|---|
