Legea nr.  217/2003. Jurisprudență Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)

Judecătoria ORADEA Sentinţă civilă nr. 13 din data de 27.05.2013

Legea nr. 217/2003

Dosar nr. ……….

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA …

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. …

Camera de consiliu …

Completul compus din:

PREȘEDINTE …

Grefier ….

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant ….și pe pârât …., având ca obiect Legea nr. 217/2003

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant …. și pe pârât .., având ca obiect ordonanță președințială lg 217/2003.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta asistată de av. .. și pârâtul asistat de av. . în subsituirea av. ...

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea este reprezentat de procuror ….

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Se procedează la audierea martorului încuviințat, sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată și atașată separat la dosarul cauzei, după ce acesta în prealabil a citit și semnat, precum și la luarea interogatoriului reclamantei.

Reclamanta își completează răspunsurile la interogator învederând că "pârâtul se îngrijea foarte puțin timp de minor, că în majoritatea timpului acesta lucra la domiciliu. Din aprilie 2012 părțile făceau doar baie copilului împreună, pârâtul lucrând de dimineața până seara";.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise, rămânând în pronunțare asupra fondului cauzei.

Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Pârâtul, prin avocat, solicită respingerea acțiunii considerând că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru luarea măsurilor de restricție. De asemenea învederează că au rămas fără obiect capetele I și II ale cererii. Ultimele două capete de cerere din acțiune consideră că ar trebui soluționate prin acțiunea de divorț.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea solicită respingerea acțiunii. Relevă că între părți a existat doar un singur incident, starea de pericol al reclamantei raportat la conduita pârâtului trebuind privită în ansamblu.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei …… la .., scutită de plata taxei de timbru, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtul …

S-a solicitat instanței să emită un ordin de protecție împotriva pârâtului cu o valabilitate de 6 luni, prin care să dispună evacuarea pârâtului din imobilul situat în Oradea, str. P….; reintegrarea acesteia precum și a minorului …….în locuința indicată, încredințarea minorului exclusiv la reclamantă și stabilirea domiciliului acestuia, de asemenea la mama-reclamantă.

Fără cheltuieli de judecată.

Sunt invocate în drept prevederile art. 26 litera (a), (b), (h), art. 27 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.

În motivarea cererii sale, reclamanta învederează instanței că relațiile dintre părți s-au deteriorat din cauza pârâtului care consumă băuturi alcoolice frecvent și în cantități mari și care o jignește. Se relevă că acesta cultivă o atitudine de indiferență, nepăsare, și că nu se implică în creșterea îngrijirea și educarea minorului .

De asemenea, se evocă un incident produs în luna iunie 2012 arătându-se că pârâtul nu l-a supravegheat pe minor și că a recurs la exercitarea unor agresiuni fizice asupra reclamantei.

Pârâtul se opune admiterii cererii considerând-o nefondată.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

Părțile s-au căsătorit la …. în loc. ……, jud. Bihor.

Ca urmare a conviețuirii s-a născut minorul …. în data de …...

Potrivit înscrierilor din CF nr. ….., imobilul la care reclamanta face referire îi aparține acesteia cu titlu de donație.

Conform art. 23 aliniat 1 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, persoana a cărei viață, integritate psihică sau fizică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în sensul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:

a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;

c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;

e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau prin orice alt mod, cu victima;

g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;

h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.

Coroborând probele administrate în cauză, inclusiv declarațiile martorilor audiați, instanța reține că motivele menționate de reclamantă în argumentarea solicitărilor sale nu au fost dovedite.

Astfel, nu s-a probat faptul că pârâtul este o persoană violentă, nepăsătoare față de nevoile familiei și față de creșterea minorului.

Martorii, dar și reclamanta însăși nu au susținut că pârâtul, cu excepția incidentului din luna iunie, ar fi agresat-o pe soția sa.

Chiar și atunci, după cum reclamanta a și recunoscut la interogator, părțile s-au violentat reciproc, conflictul pornind de la reproșul adresat pârâtului că nu l-a supravegheat pe minor. Oricum, ambilor părinți le incumbă obligația și dreptul de a crește, educa și îngriji copilul, fapt ce rezultă din prevederile art. 487 N.C.C.

Solicitările reclamantei privind evacuarea pârâtului din imobil și reintegrarea sa, precum și a minorului, sunt lipsite de obiect în condițiile în care pârâtul a părăsit locuința, predându-i acesteia cheile.

Așadar, apartamentul este la dispoziția reclamantei neexistând vreo încercare de a-i limita sau îngrădi accesul în el.

Alegerea acesteia de a locui cu minorul la părinții săi îi aparține.

Considerând că în speță nu s-a dovedit faptul că pârâtul prin comportamentul său îi pune în pericol viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea reclamantei, nefiind incidente prevederile art. 23 din legea specificată mai sus, instanța, în baza prevederilor art. 27 din același act normativ, va respinge cererea considerând-o neîntemeiată.

Se va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamanta ……. cu dom. ales în loc. …….Bihor, în contradictoriu pârâtul …… dom în loc. ……….

Fără cheltuieli de judecată

Fără cale de atac.

Dată în camera de consiliu ………..

PREȘEDINTE GREFIER

………

..

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Legea nr.  217/2003. Jurisprudență Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)