Lipsa consemnării obiecţiunilor contravenientului.
| Comentarii |
|
În conformitate cu prevederile art. 16 al. 7 din acelaşi act normativ, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţa contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare, obiecţiunile fiind consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte menţiuni", sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.
Din interpretarea literară a acestui text de lege, rezultă în mod indubitabil, lipsit de echivoc, că agentul constatator are o astfel de îndatorire, numai în cazul în care contravenientul este prezent la momentul la care se constată contravenţia. Ori în speţa de faţă, în raport de specificul faptei contravenţionale deduse judecăţii, contravenientul nu era prezent la momentul constatării contravenţiei, aceasta fiind constatată prin intermediul mijloacelor tehnice specifice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control a rovignietei SIEGMCR.
Pe de altă parte, chiar acceptând că nu au fost respectate prevederile art. 16 al. 7 din OG 2/2001, o asemenea încălcare este sancţionată cu nulitatea relativă, care atrage anularea actului întocmit în aceste condiţii, numai în măsura în care s-a produs o vătămare, ce nu poate fi înlăturată în alt fel. Ori petenta nu a demonstrat că a suferit vreo vătămare, cu atât mai mult cu cât prin intermediul plângerii contravenţionale formulate a avut posibilitatea de a invoca toate neregulile referitoare cu privire la existenţa faptei contravenţionale ori a existenţei vinovăţiei celui sancţionat. în concret petenta chiar a formulat astfel de apărări, care au fost analizate de către instanţa de fond, în condiţiile art. 34 din OG 2/2001.
Dosar nr. 955/242/2011
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECŢIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 545/R/2012
Şedinţa publică din 09 Mai 2012
Completul compus din: PREŞEDINTE : ..
Judecător : .. Judecător : .. Grefier : ..
S-a luat spre examinare recursul declarat de către recurenta GG împotriva sentinţei civile nr. 734 din 22.09.2011 a Judecătoriei Huedin privind şi pe intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ŞI INFORMATICĂ CESTRIN, având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie
La apelul nominal făcut în şedinţa publică atât la prima, cât şi la a doua strigare se constată lipsa părţilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanţa în temeiul art.1591 alin.4
C.pr.civ., procedează la verificarea din oficiu a competenţei, stabilind că este competent general, material şi teritorial să judece prezenta cauză; recursurile au
fost declarat în termen şi motivate.
Faţă de împrejurarea că nu sunt cereri de formulat, ori excepţii de invocat, şi s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, instanţa lasă cauza în pronunţare pe baza actelor de la dosar.
T R I B U N A L U L
Prin sentinţa civilă nr. 734/22.09.2011 a Judecătoriei Huedin a fost respinsă plângerea contravenţională formulată de petenta GG în contradictoriu cu intimata CNADNR prin CESTRIN, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria R11 nr. 0122567 încheiat de intimată la data de 07.06.2011.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin procesul-verbal de contravenţie seria R11 nr. 0122567 încheiat de intimată la data
de 07.06.201 petenta a fost sancţionată contravenţional, reţinându-se în sarcina sa săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002, constând în aceea că în data de 09.12.2010, ora 12.54, pe DN 1 pe raza localităţii Căpuşu Mare km. 500 + 400 m vehiculul categoria A cu numărul de înmatriculare CJ-01-
SGA care-i aparţine, a circulat fără a deţine rovinietă valabilă. S-a aplicat amendă contravenţională de 125 lei, contravenienta fiind obligată să achite şi tariful de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.
Instanţa de fond a reţinut că prin decizia nr. XXII din 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii s-a stabilit că nerespectarea cerinţelor înscrise în art. 16 alin. 7 din OG 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului verbal de constatare a contravenţiei, decizia fiind obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Aşadar, numai în măsura în care petentului i se aduce o vătămare care nu
poate fi înlăturată în niciun mod procesul-verbal de contravenţie poate fi anulat pentru acest motiv, or în speţă nu s-a făcut dovada vreunei vătămări.
Un alt motiv de nulitate invocat de petentă a fost acela că nu s-au respectat dispoziţiile art. 27 din OG 2/2001.
Instanţa a reţinut că potrivit art. 13 din OG 2/2001 aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
Comunicarea procesului-verbal trebuie făcută în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii, în caz contrar executarea fiind prescrisă, conform art. 14 din acelaşi act normativ.
Or, intimata a respectat termenul de 6 luni indicat mai sus, fapta fiind săvârşită în 09.12.2010, iar întocmirea procesului-verbal de contravenţie seria R11 nr. 0122567 având loc la data de 07.06.2011.
În ceea ce priveşte comunicarea procesului-verbal de contravenţie aceasta este reglementată de art. 25 din OG 2/2001 care prevede că procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului şi, dacă este cazul, părţii vătămate şi proprietarului bunurilor confiscate. Comunicarea se face de către organul care a aplicat sancţiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia. În situaţia în care contravenientul a fost sancţionat cu amendă,
precum şi dacă a fost obligat la despăgubiri, o dată cu procesul-verbal, acestuia i se va comunica şi înştiinţarea de plată. În înştiinţarea de plată se va face menţiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituţiile abilitate să o încaseze, potrivit legislaţiei în vigoare şi, după caz, a despăgubirii, în termen de
15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită.
De asemenea potrivit art. 27 din acelaşi act normativ comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată se face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor.
Toate aceste dispoziţii legale au fost respectate de intimată, aşa cum rezultă din procesul verbal aflat la fila 8.
Trebuie menţionat faptul că potrivit art. 100 alin. final C. proc. civ. procesul-verbal face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.
În aceste condiţii apărarea petentei nu este întemeiată.
Un al treilea motiv al plângerii contravenţionale a vizat nerespectarea dispoziţiilor art. 19 alin. 1 şi 3 din OG 2/2001.
Art. 19 alin. 2 din OG/2001 precizează că în cazul în care contravenientul
refuză să semneze procesul-verbal sau nu este de faţă, agentul constatator va face menţiune despre aceasta, care trebuie confirmată de către un martor.
Pentru lipsa acestei semnături, actul normativ nu prevede sancţiunea nulităţii absolute şi având în vedere interesul protejat - cel personal, al contravenientului - nici nu se poate considera că ar fi vorba despre o nulitate absolută virtuală.
Nu în ultimul rând instanţa are în vedere că invocarea jurisprudenţei europene nu îşi găseşte aplicabilitate în speţă, în cauza Anghel vs. România reţinându-se nerespectarea garanţiilor fundamentale prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv a prezumţiei de nevinovăţie, raportat la împrejurarea că fapta contravenţională pentru care petentul fusese sancţionat prevedea ca şi sancţiune, alternativ cu amenda, închisoarea contravenţională. În cauza dedusă judecăţii de faţă nu se poate pune o
astfel de problemă, nu se poate asimila cu o judecată în materie penală, iar procesul-verbal de contravenţie se bucură de prezumţia de legalitate până la proba contrară.
Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 380/14.10.2003 că „nici art. 33 al.1 şi nici art. 34 alin. 1 din ordonanţa dedusă controlului, texte care reglementează procedura de judecată, inclusiv administrarea probatoriilor de
către instanţa învestită prin plângere să exercite controlul de legalitate şi temeinicie asupra procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, nu conţin nicio dispoziţie care să evidenţieze o inegalitate de arme între părţile în litigiu şi cu atât mai puţin un dezechilibru manifest”.
Legislaţia contravenţională română instituie prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal de contravenţie, iar aceasta nu este de natură a
încălca prezumţia de nevinovăţie. În cauza Bosoni contra Franţei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că forţa probantă a rapoartelor sau proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează şi apreciază probatoriul.
Conform jurisprudenţei CEDO, dreptul unei persoane de a fi prezumată
nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele care i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe legi sau fapte operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limitele rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit şi respectarea dreptului la apărare – cauza Salabiaku contra Franţei, cauza Vastberga Takti Aktiebolag şi Vulig contra Suediei.
Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil, prin prisma dispoziţiilor art. 31-36 din OG 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente în dovedirea împrejurării că situaţia de fapt reţinută în cuprinsul procesului-verbal nu corespunde modului de desfăşurare a evenimentelor, sarcina instanţei de judecată fiind aceea de a respecta limita proporţionalităţii pentru scopul urmărit de autorităţile statului, respectiv acela de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale.
Or, în speţă, petentei i s-a asigurat dreptul la apărare, a invocat toate motivele de nulitate pe care le-a apreciat întemeiate, i s-a dat dreptul să propună probe.
În ceea ce priveşte celelalte motive invocate de petentă instanţa de fond a apreciat că aceasta nu a înţeles să probeze în niciun fel susţinerile sale din cuprinsul plângerii formulate, aşa cum impun prevederile art. 1169 C. civ. şi art.
129 alin. final C. proc. civ.
De altfel, nu a menţionat în cuprinsul plângerii contravenţionale şi nici nu a probat că la data menţionată în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie deţinea rovinetă valabilă pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare CJ-01- SGA.
Potrivit art. 1¹ din OG 15/2002 rovinieta valabilă este:
a) rovinieta-ecuson, al cărei model este prevăzut în normele metodologice, aplicată la loc vizibil, pe partea interioară a parbrizului, însoţită la
bordul vehiculului, prin grija utilizatorilor ai căror conducători auto au obligaţia
să îşi prezinte, la cerere, organelor de control abilitate, de următorul document:
(i) pentru utilizatorii persoane fizice - documentul care atestă plata integrală a tarifului de utilizare, în original sau în copie legalizată;
(ii) pentru utilizatorii persoane juridice - documentul care atestă plata integrală
a tarifului de utilizare, în original, sau o copie a acestuia ştampilată şi semnată în original de către conducătorul unităţii, cu înscrisul "Conform cu originalul";
b) rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stânga-jos a parbrizului vehiculului, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea, care asigură, prin tarifele plătite, dreptul de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului. În cazul deteriorării rovinietei matcă-cupon, dovada achitării tarifului de utilizare se face potrivit prevederilor lit. a) pct. (i) şi (ii).
Conform art. 7 din acelaşi act normativ responsabilitatea achitării tarifului de utilizare şi a deţinerii rovinietei valabile, precum şi a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate, în cazul utilizatorilor români, deţinătorilor menţionaţi în certificatul de înmatriculare, în cartea de identitate, în documentele vamale sau în alte documente oficiale, iar în cazul
utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
În ceea ce priveşte sancţiunile aplicate, raportat la dispoziţiile art. 21 din OG 2/2001, instanţa de fond a apreciat că nu se impune vreo reindividualizare a acestora.
Pentru toate aceste considerente, instanţa de fond, în temeiul art. 34 şi urm.
din OG 2/2001 a respins ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petenta GG împotriva procesului-verbal de contravenţie seria R11 nr. 0122567 încheiat de intimată la data de 07.06.2011, pe care l-a menţinut ca legal şi temeinic.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs GG declaraţia fiind înregistrată la Judecătoria Huedin la data de 16.12.2011.
În motivarea recursului, petenta a invocat aceleaşi apărări ca şi pe cele
cuprinse în plângerea contravenţională, susţinând că instanţa de fond a dat o interpretare greşită textelor legale apreciate de petentă ca fiind încălcate.
Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs şi sub toate aspectele, în condiţiile art. 3041 Cod Procedură Civilă, tribunalul apreciază că prima instanţă a pronunţat o soluţie legală şi temeinică. Aşa fiind, potrivit art. 17 din OG 2/2001, care reglementează regimul juridic al contravenţiilor, lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, nulitate ce se constată şi
din oficiu.
Prin urmare, indiferent de interpretările petentei, nulitatea absolută a procesului verbal de constatare a contravenţiei este atrasă numai de lipsa elementelor mai sus enumerate. Instanţa de fond a constat în mod temeinic că acest elemente nu lipsesc din procesul verbal de contravenţie atacat de petentă.
Este real că în conformitate cu prevederile art. 16 al. 7 din acelaşi act normativ, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţa contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare, obiecţiunile fiind consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte menţiuni", sub sancţiunea nulităţii procesului- verbal.
Din interpretarea literară a acestui text de lege, rezultă în mod indubitabil, lipsit de echivoc, că agentul constatator are o astfel de îndatorire, numai în cazul în care contravenientul este prezent la momentul la care se constată contravenţia. Ori în speţa de faţă, în raport de specificul faptei contravenţionale deduse judecăţii, contravenientul nu era prezent la momentul constatării contravenţiei, aceasta fiind constatată prin intermediul mijloacelor tehnice specifice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control a rovignietei SIEGMCR.
Pe de altă parte, chiar acceptând că nu au fost respectate prevederile art. 16 al. 7 din OG 2/2001, o asemenea încălcare este sancţionată cu nulitatea relativă, care atrage anularea actului întocmit în aceste condiţii, numai în măsura în care s-
a produs o vătămare, ce nu poate fi înlăturată în alt fel. Ori petenta nu a demonstrat că a suferit vreo vătămare, cu atât mai mult cu cât prin intermediul plângerii contravenţionale formulate a avut posibilitatea de a invoca toate neregulile referitoare cu privire la existenţa faptei contravenţionale ori a existenţei vinovăţiei celui sancţionat. În concret petenta chiar a formulat astfel de apărări, care au fost analizate de către instanţa de fond, în condiţiile art. 34 din OG 2/2001.
De altfel, potrivit art. 90 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, care reprezintă un text de lege special de le gel general, care este în acest caz cel din OG 2/2001, procesele verbale de constatare a contravenţiei se pot încheia şi în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administraţiei şi Internelor – Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, situaţie în care, în mod evident, petentul poate invoca toate apărările pe care le consideră de cuviinţă doar prin intermediul plângerii contravenţionale.
Ţinând seama de considerentele mai sus arătate, analizarea celui de al doilea motiv de recurs, referitoare la nerespectarea art. 19 din OG 2/2001, privind semnarea procesu7olui verbal de contravenţie de către un martor care să ateste că acest lucru s-a întâmplat în lipsa contravenientului, este superfluă.
De asemenea instanţa de fond a apreciat corect că au fost respectate şi prevederile art. 27 al. 3 din OG 2/2001, precum şi cele ale art. 100 Cod Procedură Civilă, procesul verbal de afişare a procesului verbal de contravenţie conţinând toate elementele a căror neinserare ar atrage nulitatea acestuia.
Prima instanţă a reţinut justificat că, potrivit aliniatului 4 al art. 100 Cod Procedură Civilă, până la înscrierea în fals, procesul verbal face dovada celor constate nemijlocit de cel ce a încheiat procesul verbal.
Apreciem, de asemenea că despăgubirea stabilită în sarcina petentei, are un caracter de legalitate, îndeplinind toate condiţiile prev. de art. 23 din OG
2/2001. Astfel, potrivit art. 8 alin.3 din OG 15/2002 se instituie tariful de despăgubire, în conformitate cu acest text de lege „Contravenientul are obligaţia de a achita, pe lângă amenda contravenţională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcţie de tipul vehiculului folosit fără a deţine rovinietă valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr.4”. Acest tarif de despăgubire este în concordanţă cu norma generală în materie, reprezentată de dispoziţiile art.3 din OG 2/2001, care permite stabilirea unor tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor. În aceeaşi ordine de idei, art.23 alin.1 din OG 2/2001, prevede că în cazul în care prin săvârşirea contravenţiei s-a cauzat o pagubă şi există tarife de evaluare a acesteia, persoana împuternicită să aplice sancţiunea stabileşte şi despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vătămate, făcând menţiunea corespunzătoare în procesul-verbal.
Tariful în acest caz este determinat prin lege, respectiv prin OG 15/2002, reprezentând o dezdăunare pentru un prejudiciu prezumat prin acelaşi act normativ.
Sintetizând toate argumentele mai sus redate, tribunalul va respinge recursul declarat de recurenta GG împotriva sentinţei civile nr. 734/22.09.2011
pronunţată în dosarul nr. 955/242/2011 al Judecătoriei Huedin, pe care o va menţine în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta GG, împotriva sentinţei civile nr.
734/22.09.2011 pronunţată în dosarul nr. 955/242/2011 al Judecătoriei Huedin, pe care o menţine în totul.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 mai 2012.
| ← Lipsa menţionării în cuprinsul procesului-verbal de... | Contraventie in forma continua. Regim sanctionator. → |
|---|
