Marcă. Acţiune în anularea înregistrării. Calitate procesuală activă. Persoană interesată. Marcă notorie. Rea-credinţă (MIO DINO THE OFFICE WORLD)

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Legea nr. 84/1998, art. 3 alin. (1) lit. c), art. 6, art. 48 alin. (1) lit. b) şi c)

1. Potrivit art. 48 din Legea nr. 84/1998, orice persoană interesată poate să ceară anularea înregistrării unei mărci, pentru motivele prevăzute în textul de lege menţionat.

Sfera persoanelor interesate să formuleze o astfel de cerere se determină în funcţie de motivul de anulare invocat.

în cazul în care se invocă dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. b), respectiv înregistrarea mărcii cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 din lege, se pune problema conflictului cu o marcă anterior înregistrată [art. 6 lit. a)-c)] sau cu o marcă notorie [art. 6 lit. d)-e)].

într-o atare situaţie, persoana interesată să solicite anularea este numai titularul unui drept la marcă anterior înregistrată sau notorie, aşa cum susţine recurenta, şi nu orice persoană, chiar consumatorii, aşa cum susţine intimata în întâmpinare.

2. înregistrarea mărcii cu rea-credinţă, prevăzută în art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, reprezintă un motiv de anulare distinct de conflictul cu o marcă anterioară.

Dacă s-ar condiţiona dreptul la acţiune în anularea înregistrării pentru rea-credinţă de calitatea de titular al unei mărci anterioare, reglementarea din art. 48 alin. (1) lit. c) ar deveni superfluă, deoarece titularul mărcii anterioare are la dispoziţie acţiunea în anulare întemeiată pe art. 48 alin. (1) lit. b), în care nu este ţinut să facă decât dovada conflictului, nu şi a relei-credinţe.

în plus, pentru situaţia conflictului cu un drept la marcă anterior protejat, la care se referă art. 48 alin. (1) lit. b), dreptul la acţiune se prescrie în termen de 5 ani de la data înregistrării mărcii, iar în cazul înregistrării mărcii cu rea-credinţă, anularea poate fi cerută oricând în perioada de protecţie a mărcii.

Fiind vorba despre anularea înregistrării mărcii cu rea-credinţă, şi nu despre încălcarea unui drept la marcă anterior protejat, pentru a justifica legitimarea procesuală activă, reclamanta nu trebuie să facă dovada că deţinea, la data înregistrării cererii de către pârâtă, o marcă anterior înregistrată sau o marcă notorie.

3. Instantele au retinut că reclamanta deţine o marcă notorie,

f » » ⁷

fără a arăta care sunt considerentele pentru care au ajuns la această concluzie, respectiv fără a arăta care era ponderea cunoaşterii mărcii în cadrul segmentului de public relevant din România la data înregistrării cererii.

în lipsa constatării că marca era larg cunoscută în cadrul acestui public, la această dată, în mod nelegal s-a reţinut că sunt întrunite cerinţele art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.

4. Cererea de înregistrare a mărcii formulată de pârâtă, pe fondul neînţelegerilor dintre asociaţi, al lipsei de activitate comer

cială a societăţii pârâte şi al cunoaşterii utilizării semnului similar

de către partenerul de afaceri pentru acelaşi gen de produse şi

servicii, denotă rea-credinţă din partea pârâtei.

Este adevărat că atitudinea subiectivă a solicitantului înregistrării trebuie verificată în raport de data cererii de înregistrare, dar comportamentul ulterior al solicitantului poate să confirme că

acesta a fost de rea-credintă la data formulării cererii.

Sub acest aspect, instanţele au reţinut că pârâta nu a utilizat marca înregistrată pentru a distinge produse sau servicii, în schimb, a acţionat-o în instanţă pe reclamantă atunci când aceasta a încercat să-şi comercializeze în România produsele sub semnul similar.

I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală,

decizia nr. 6678 din 6 iulie 2006, în R.R.D.P.I. nr. 4/2006, p. 186-197

Prin sentinţa civilă nr. 655 din 17 iulie 2003, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC I.M.M.D. SRL împotriva pârâtei SC M.D.R. SRL, a dispus anularea mărcii MIO DINO THE OFFICE WORLD înregistrată în Registrul mărcilor sub nr. de depozit M 2001/044504, nr. de marcă 47932 şi radierea înregistrării acesteia din registru şi a obligat-o pc pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 19.791.545 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Societatea reclamantă este acţionară în societatea pârâtă, cu o cotă de 48% din capitalul social, însă, din cauza neînţelegerilor dintre asociaţi, societatea nou înfiinţată nu a desfăşurat activitate comercială, aşa cum reiese din bilanţurile depuse la dosar.

Ulterior, reclamanta a constatat că nu-şi poate comercializa produsele sub marca MIO DINO, deoarece partenerul român a înregistrat această marcă fără acordul său, deşi ştia că marca aparţine asociatului italian, fiind chiar numele său.

Tribunalul a reţinut că scopul pentru care partenerul român a înregistrat marca nu a fost acela al utilizării ei în vederea promovării produselor asociatului străin, ci pentru a beneficia în interes propriu de notorietatea mărcii.

Chiar dacă marca reclamantei nu a fost înregistrată pc teritoriul României şi nici nu beneficiază de protecţie ca efect al unei înregistrări internaţionale, date fiind relaţiile dintre parteneri, pârâta a acţionat cu rea-crcdinţă, înregistrând marca reclamantei, a cărei

notorietate pe piaţa produselor de mobilier a fost dovedită şi care se bucură de protecţia Convenţiei de la Paris.

In drept, tribunalul şi-a întemeiat hotărârea pe dispoziţiile art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998.

Prin decizia civilă nr. 472 din 10 martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă împotriva sentinţei şi a obligat-o pe apelantă la plata sumei de 66.045.000 lei, cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:

Reclamanta SC I.M.M.D. SRL cu sediul în Italia, Via Monte-cassino nr. 16, are înregistrată, sub nr. 97004173 din data de 2 aprilie 1997, marca MIO DINO IL MONDO UFFICIO. THE OFFICE WORLD în Malaysia, ţară în care reclamanta are o întreprindere industrială şi comercială serioasă.

Pârâta a înregistrat aceeaşi marcă la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci - O.S.I.M. sub nr. M2001 044504 în data de 20 septembrie 2001, fară a avea acordul reclamantei ca societate titulară a acestei mărci.

Potrivit art. 6 quinquies al Convenţiei de la Paris, resortisantul unei ţări membre a Uniunii de la Paris având o marcă înregistrată în ţara sa de origine are dreptul la protecţia acestei mărci în celclalte ţări ale Uniunii, în forma în care această marcă a fost înregistrată în ţara de origine.

Prin ţară de origine se înţelege ţara în care solicitantul este resortisant sau orice altă ţară în care acesta are sediul ori o întreprindere comercială reală şi serioasă.

Tot art. 6 din Convenţia de la Paris prevede că o marcă înregistrată internaţional se bucură de protecţie timp de 5 ani de la înregistrare, după care, dacă nu a fost prelungită de resortisant, ea devine independentă în raport cu marca ţării de origine.

România a ratificat Convenţia de la Paris, astfel cum a fost revizuită, prin Decretul nr. 247/1963, iar potrivit art. 11 din Constituţie, statul român se obligă să îndeplinească cu bună-crcdinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

Pentru acest motiv, curtea a considerat că înregistrarea mărcii în Malaysia, ţară de origine pentru aceasta şi semnatară a Convenţiei, se bucură de protecţie în toate ţările membre, inclusiv în România, timp de 5 ani de la înregistrare.

Pârâta a înregistrat marca la O.S.I.M. în intervalul de timp de 5 ani de protecţie internaţională de carc se bucura reclamanta.

Curtea a mai reţinut că în cauză a fost dovedită notorietatea mărcii, înlăturând apărarea pârâtei, în sensul că produsele comercializate sub această marcă - mobilier de lux pentru birouri - se adresează unui segment specializat al pieţei, şi nu oricărui cumpărător persoană fizică.

Curtea a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 6 bis din Convenţia de la Paris revizuită şi ale art. 48 lit. e) din Legea nr. 84/1998, în sensul că marca reclamantei, fiind înregistrată în Malaysia la data de 2 aprilie 1997 şi fiind o marcă notorie, se bucură de protecţia de notorietate de 5 ani.

In ceca ce priveşte buna-credinţă a pârâtei, curtea a arătat că protecţia mărcii reclamantei este asigurată, chiar dacă pârâta a fost de bună-crcdinţă la înregistrarea mărcii.

Totodată, a reţinut că reaua-credinţă a pârâtei în folosirea ulterioară a acestei mărci pe teritoriul României rezultă din acţiunile pârâtei de a interzice comercializarea în România a produselor partenerului italian prin orice alte societăţi comerciale.

împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, invocând următoarele motive:

1. Reclamanta nu arc calitate procesuală activă în promovarea unei acţiuni în anularea înregistrării mărcii, deoarece nu este titulara unei mărci opozabile.

In dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că, din înscrisurile depuse la dosar, reiese că nu reclamanta este titulara mărcii MIO DINO. IL MONDO UFFICIO. THE OFFICE WORLD înregistrată pe cale naţională în Malaysia, ci o altă societate comercială, MIODINO THE OFFICE WORLD (Malaysia) SDN BHD.

Articolul 48 din Legea nr. 84/1998 conferă drept la acţiune „persoanei interesate”, dar interesată nu poate fi decât o persoană care invocă un drept exclusiv, opozabil concurenţilor.

In speţă, persoana interesată nu poate fi decât titulara mărcii înregistrate, numai identitatea dintre titularul dreptului şi titularul acţiunii putând conferi legitimare procesuală activă reclamantei, identitate care în speţă nu există.

2. Instanţa a schimbat cauza acţiunii în apel, hotărârea fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ. şi a dat ceea ce nu s-a cerut, acestea fiind motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9

C. proc. civ.

In dezvoltarea acestor motive, recurenta arată că:

Reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în anularea înregistrării mărcii ca fiind făcută cu rea-credinţă, încălcând astfel drepturile asupra mărcii notorii a intimatei şi dispoziţiile art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998.

In ciuda acestui fapt, instanţa de apel îşi întemeiază în drept hotărârea pe dispoziţiile art. 48 lit. e) din Legea nr. 84/1998, precum şi pe dispoziţiile din Convenţia de la Paris care au acest corespondent în legea română, reţinând încălcarea unui drept anterior, şi nu pretinsa înregistrare a mărcii cu rea-credinţă.

3. Instanţa de apel nu a analizat toate motivele de apel formulate de pârâtă, încălcând dispoziţiile art. 295 C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, instanţa a sintetizat critici le aduse de pârâtă sentinţei, dar a respins apelul pentru alte motive şi cu alte argumente chiar decât cele invocate de reclamantă în acţiune şi în faţa instanţei de apel.

4. Decizia rccurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi cuprinde motive străine de natura pricinii, ceea ce atrage aplicarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

In acest sens, recurenta arată că instanţa de apel şi-a întemeiat hotărârea pe argumente străine de pricină şi pe texte de lege carc sunt inaplicabile în speţă.

Totodată, a reţinut că marca reclamantei este notorie, fără a arăta care sunt probele în acest sens şi în condiţiile în care chiar reclamanta s-a limitat doar la invocarea notorietăţii, fără a produce vreo dovadă a acesteia.

5. Decizia este nelegală, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

In dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta arată că:

5.1. Decizia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 2, art. 65 şi art. 66 din Legea nr. 84/1998 şi prin aplicarea greşită a prevederilor Convenţiei de la Paris.

Astfel, pentru a se înregistra o marcă în România sau pentru a obţine protecţia unei mărci străine şi pc teritoriul României este necesară o manifestare expresă de voinţă a solicitantului, în sensul desemnării României ca ţară în care se doreşte protejarea mărcii.

In lipsa unei astfel de manifestări de voinţă, o înregistrare pc cale internaţională a unei mărci nu produce niciun efect pe teritoriul României.

O marcă ce nu a fost înregistrată pc cale naţională la O.S.I.M. poate obţine protecţie în România numai dacă a fost supusă unei

proceduri de înregistrare pe cale internaţională prin biroul O.M.P.I., în baza Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului de la Madrid, cu protecţie pentru România, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă.

Reclamanta a susţinut că şi-a înregistrat marca pe cale internaţională la Oficiul de Armonizare a Pieţei Interne de la Alicante -Spania (O.H.I.M.), dar această înregistrare ar fi de natură să confere reclamantei un drept la marcă comunitară, iar Malaysia nu este membră U.E.

Pe de altă parte, mărcile nu se înregistrează internaţional în baza Convenţiei de la Paris, aşa cum greşit a reţinut instanţa de apel, ci numai în baza Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului de la Madrid, la care Malaysia nu este ţară semnatară.

5.2. Instanţa de apel a reţinut în mod nelegal că marca înregistrată de reclamantă în Malaysia este o marcă notorie în România, încălcând dispoziţiile art. 3 lit. c) şi art. 20 din Legea nr. 84/1998 şi regula

16 alin. (4) din H.G. nr. 833/1998.

Astfel, instanţa a reţinut, în lipsa oricăror dovezi, că marca în litigiu este o marcă notorie; această verificare trebuia să se facă în raport de teritoriul României şi de data la care marca pârâtei a fost înregistrată, respectiv la 20 septembrie 2001, ţinându-se seama de criteriile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 84/1998, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă.

5.3. Instanţa de apel a reţinut în mod greşit că pârâta trebuia să ceară acordul reclamantei la înregistrarea mărcii, atât timp cât reclamanta nu este titulara vreunei mărci înregistrate care să se bucure de protecţie pe teritoriul României şi nici nu este titulara unei mărci notorii.

5.4. Instanţa de apel a reţinut în mod greşit reaua-credinţă a pârâtei pe temeiul unor acte sau fapte pretins săvârşite ulterior înregistrării, încălcând dispoziţiile art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998.

Potrivit textului de lege menţionat, anularea mărcii se poate cere când înregistrarea a fost solicitată cu rea-credinţă, ceea ce înseamnă că rcaua-crcdinţă trebuie apreciată numai în raport cu momentul înregistrării mărcii a cărei anulare se cere.

Pretinsele acţiuni ulterioare înregistrării, la care se referă instanţa de apel, sunt acţiuni în contrafacere şi în suspendarea acţiunii de vămuire şi au fost promovate în temeiul Legii nr. 202/2000 şi art. 35 din Legea nr. 84/1998, de către recurentă, la carc şi intimata este asociată.

Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, respingerea acţiunii ca fiind promovată de o persoană fară calitate procesuală activă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată sau casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea de noi probe.

Intimata a depus la dosar întâmpinare, răspunzând tuturor criticilor formulate de recurentă şi solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, al căror cuantum va fi indicat şi probat cu ocazia dezbaterii în fond a recursului.

Recursul este, într-adevăr, nefondat şi va fi respins, pentru următoarele considerente:

1. Critica potrivit căreia reclamanta nu ar avea calitate procesuală activă în promovarea acţiunii, formulată şi în apel, neîncadrată în drept de recurentă, se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece, dacă reclamanta nu este persoană interesată să ceară anularea mărcii în înţelesul art. 48 din Legea nr. 84/1998, admiterea acţiunii sale s-a făcut cu încălcarea legii.

Acest motiv de recurs este însă nefondat.

Recurenta susţine că persoană interesată să ceară anularea mărcii în baza art. 48 din Legea nr. 84/1998 nu poate fi decât o persoană care invocă un drept exclusiv, opozabil concurenţilor, iar în speţă, persoana interesată nu poate fi decât titulara mărcii înregistrate.

Acest punct de vedere nu are suport legal.

Potrivit art. 48 din Legea nr. 84/1998, orice persoană interesată poate să ceară anularea înregistrării unei mărci, pentru motivele prevăzute în textul de lege menţionat.

Sfera persoanelor interesate să formuleze o astfel de cerere se determină în funcţie de motivul de anulare invocat.

In cazul în care se invocă dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. b), respectiv înregistrarea mărcii cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 din lege, se pune problema conflictului cu o marcă anterior înregistrată [art. 6 lit. a)-c)] sau cu o marcă notorie [art. 6 lit. d)-e)].

Intr-o atare situaţie, persoana interesată să solicite anularea este numai titularul unui drept la marcă anterior înregistrată sau notorie, aşa cum susţine recurenta, şi nu orice persoană, chiar consumatorii, aşa cum susţine intimata în întâmpinare.

Numai că, în speţă, nu s-a solicitat anularea înregistrării mărcii pentru existenţa unui conflict cu un drept la marcă anterior protejat, ci pentru înregistrarea cu rea-credinţă.

Acest din urmă motiv, prevăzut în art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, reprezintă un motiv de anulare distinct de conflictul cu o marcă anterioară.

In plus, pentru situaţia conflictului cu un drept la marcă anterior protejat la care se referă art. 48 alin. (1) lit. b), dreptul la acţiune se prescrie în 5 ani de la data înregistrării mărcii, iar în cazul înregistrării mărcii cu rca-crcdinţă, anularea poate fi cerută oricând în perioada de protecţie a mărcii.

Aşadar, fiind vorba despre anularea înregistrării mărcii cu rea-credinţă, şi nu despre încălcarea unui drept la marcă anterior protejat, pentru a justifica legitimarea procesuală activă, reclamanta nu trebuie să facă dovada că deţinea la data înregistrării cererii de către pârâtă o marcă anterior înregistrată sau o marcă notorie.

Pentru aceste considerente, susţinerile recurentei referitoare la înregistrarea în Malaysia a mărcii pc numele altei societăţi comerciale decât reclamanta nu prezintă nicio relevanţă.

Reclamanta a susţinut că are intenţia legitimă de a comercializa în România produse de mobilier sub marca MIO DINO, pe care a creat-o şi a dezvoltat-o la nivel mondial, intenţie pe care nu şi-o poate materializa din cauza înregistrării mărcii cu rea-crcdinţă de către pârâtă.

In acest mod, reclamanta a justificat interesul promovării acţiunii, dovedirea sau nu a acestor susţineri fiind o chestiune care ţine de analiza pe fond a cauzei.

2. Motivul de recurs conform căruia instanţa de apel a schimbat cauza acţiunii, pronunţându-se asupra motivului de anulare prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. e), deşi se invocase art. 48 alin. (1) lit. c), nu este fondat, de asemenea.

Instanţa de apel a analizat, printre altele, şi criticile referitoare la rcaua-crcdinţă reţinută în sarcina pârâtei, păstrând soluţia de anulare a înregistrării mărcii pentru acest motiv.

Dacă ar fi analizat pricina exclusiv din perspectiva dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 84/1998, ar fi fost vorba, într-adevăr, de schimbarea cauzei juridice, deoarece textul de lege menţionat se

referă la existenţa unui conflict cu un drept anterior dobândit cu privire la o indicaţie geografică protejată, un desen sau model industrial protejat sau alt drept de proprietate industrială protejat ori un drept de autor.

In realitate, decizia recurată conţine, pe lângă consideraţiile referitoare la reaua-credinţă, şi referiri la o serie de dispoziţii legale care nu sunt aplicabile în speţă, ceea ce însă nu echivalează cu o schimbare a cauzei cererii de chemare în judecată, aşa cum corect a arătat intimata prin întâmpinare.

în ceea ce priveşte acordarea de cătrc instanţă a ceea cc nu s-a

cerut, înalta Curte constată că acest motiv de recurs - prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. - nu este incident în speţă deoarece, respingând apelul, curtea de apel nu a acordat nimic, ci a menţinut soluţia primei instanţe, care s-a pronunţat în limitele învestirii, anulând înregistrarea mărcii.

3. Şi criticilc referitoare la motivarea deciziei, carc se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sunt nefondate.

Instanţa de apel a redat criticilc formulate de apelantă şi le-a găsit neîntemeiate, chiar dacă pentru considerente diferite chiar de cele invocate de intimata însăşi.

Decizia cuprinde motivele pe care se sprijină, iar acestea nu sunt străine de natura pricinii, deoarece se menţin în domeniul proprietăţii intelectuale şi analizează valabilitatea dreptului la marcă.

Este adevărat că motivarea instanţei de apel conţine o serie de confuzii şi greşeli în interpretarea legii, dar nu se poate susţine că motivarea lipseşte cu desăvârşire sau că nu are nicio legătură cu pricina, pentru ca instanţa de recurs să considere că nu s-a intrat în cercetarea fondului şi, în baza art. 312 alin. (4) C. proc. civ., să dispună casarea cu trimitere spre rejudecare, aşa cum a solicitat recurenta în subsidiar.

Instanţa de recurs va suplini motivarea curţii de apel şi va păstra soluţia acesteia, care este legală în raport de situaţia de fapt reţinută.

4. Recursul nu poate fi admis nici în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

4.1. Pentru ca o marcă să beneficieze de protecţic pe teritoriul

României, accasta trebuie să fie înregistrată în România, conform art. 4 din Legea nr. 84/1998, care prevede că dreptul asupra mărcii este dobândit şi protejat prin înregistrarea acesteia la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Protecţia mărcii în România poate fi obţinută şi pe calea înregistrării internaţionale a mărcii, efectuată conform Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului referitor la Aranjament, care îşi extinde efectele şi în România, cu urmarea procedurii prevăzute de art. 66 din Legea nr. 84/1998.

In speţă, reclamanta nu se află în niciuna din aceste două situaţii şi nici nu a pretins că s-ar afla.

Toate constatările instanţei de apel referitoare la extinderea efectelor înregistrării mărcii în Malaysia la un alt spaţiu geografic, la durata unei atare protecţii, coroborate cu referirile la caracterul notoriu al mărcii nu au niciun suport legal, iar prevederile Convenţiei de la Paris sunt greşit interpretate, deoarece calitatea unui stat de membru al Convenţiei nu transformă în internaţionale înregistrările naţionale ale mărcilor de pe teritoriul acelui stat.

4.2. De asemenea, instanţa de apel, ca şi prima instanţă, au reţinut că reclamanta deţine o marcă notorie, fară a arăta care sunt considerentele pentru care au ajuns la această concluzie, respectiv fară a arăta care era ponderea cunoaşterii mărcii MIO DINO în cadrul segmentului de public relevant din România - utilizatorii de mobilier şi decoraţiuni interioare - la data înregistrării cererii.

In lipsa constatării că marca era larg cunoscută în cadrul acestui public, la această dată, în mod nelegal a reţinut instanţa de apel că sunt întrunite cerinţele art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.

Dar, chiar dacă instanţa de apel a ajuns nelegal la concluzia că reclamanta este titulara unui drept la marcă anterior protejat în România şi că respectiva marcă este una notorie, această concluzie eronată nu are influenţă asupra soluţiei, deoarece reclamanta, deşi a afirmat că marca sa este notorie, a invocat ca motiv de anulare înregistrarea mărcii cu rea-credinţă, şi nu conflictul cu o marcă anterior înregistrată sau notorie.

4.3. Acordul la înregistrarea mărcii nu trebuia, într-adevăr, cerut reclamantei ca titulară a unei mărci anterior înregistrate sau notorii.

4.4. Pârâta trebuia însă să ceară şi să obţină acordul reclamantei înainte de a solicita înregistrarea mărcii, pentru ca ea să poată fi considerată de bună-credinţă.

Situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond este următoarea:

Societatea comercială pârâtă M.D.R. SRL a luat fiinţă în baza actului constitutiv din data de 23 februarie 2000, prin asocierea domnului R.B., cetăţean canadian, cu SC I.M.M.D. SRL, persoană juri

dică italiană înregistrată la Camera de Comerţ şi Agricultură din Veneţia la 19 februarie 1996.

Obiectul de activitate principal a fost prevăzut ca fiind comerţul cu amănuntul cu mobilă, articole de iluminat şi alte articole de uz casnic.

Pârâta nu a desfăşurat deloc activitate comercială, din cauza neînţelegerilor dintre parteneri.

Asociatul persoană fizică a solicitat la 20 septembrie 2001 înregistrarea mărcii MIO DINO. THE OFFICE WORLD pe numele pârâtei, pentru produse din clasa 20 (mobile, oglinzi, rame etc.) şi servicii din clasele 35 şi 39, în condiţiile în carc cunoştea că reclamanta foloseşte de mai mulţi ani semnul MIO DINO. IL MONDO UFFICIO pentru a-şi distinge produsele şi serviciile idcntice sau similare.

Cererea de înregistrare a mărcii formulată de pârâtă, pc fondul neînţelegerilor dintre asociaţi, al lipsei de activitate comercială a societăţii pârâte şi al cunoaşterii utilizării semnului similar de către partenerul italian pentru acelaşi gen de produse şi servicii denotă rea-crcdinţă din partea pârâtei, aşa cum corect s-a reţinut.

In raport de situaţia de fapt reţinută - care nu poate fi schimbată în recurs prin reaprecierea probelor - instanţele au considerat în mod corect că sunt aplicabile dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 şi au hotărât anularea înregistrării mărcii pârâtei pentru rea-crcdinţă.

Pentru aceste considerente, înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., a menţinut dccizia atacată şi a respins recursul ca nefondat.

în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, deşi recurenta a căzut în pretenţii, nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, dcoarece, până la data dezbaterii recursului în şedinţă publică, intimata nu a depus la dosar înscrisurile doveditoare ale cheltuielilor efectuate în proces.

Prin concluziile scrise înregistrate la data de 6 iulie 2006, dată pentru care s-a amânat pronunţarea hotărârii, intimata a solicitat plata sumei de 10.098 euro cheltuieli de judecată, ataşând o serie de înscrisuri; cum toate acestea au fost depuse la dosar după darea hotărârii, instanţa nu a avut posibilitatea să aprecieze nici asupra unei eventuale repuneri pe rol a cauzei, în temeiul art. 151 C. proc. civ.

← Marcă. Acţiune în anularea înregistrării. Calitatea de...		Marcă. Acţiune în anularea înregistrării. Calitate... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Marcă. Acţiune în anularea înregistrării. Calitate procesuală activă. Persoană interesată. Marcă notorie. Rea-credinţă (MIO DINO THE OFFICE WORLD)