Marcă. Acţiune în decădere. Acte de folosire efectivă a mărcii. Eliminarea unei mărci de baraj (ELITE)
| Comentarii |
|
Legea nr. 84/1998, art. 45 alin. (1), art. 46 alin. (2)
1. Titularul nu poate fi decăzut din drepturile sale dacă în perioada de la expirarea duratei prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. a)
- adică a celor 5 ani de nefolosire neîntreruptă a mărcii - şi până la prezentarea cererii de decădere, marca a fost folosită efectiv.
Dacă începerea sau reluarea folosirii mărcii a avut loc cu trei luni înainte de prezentarea în justiţie a cererii de decădere, folosirea mărcii nu va fi luată în considerare, dacă pregătirile pentru începerea sau reluarea folosirii au intervenit numai după ce titularul a cunoscut intenţia de prezentare a unei cereri de decădere.
2. Şi în cazul începerii sau reluării folosirii mărcii trebuie să fie îndeplinită condiţia prevăzută în art. 45 alin. (1) lit. a), pentru a împiedica decăderea titularului din dreptul la marcă, adică actele îndeplinite de titular să fie acte de folosire efectivă a mărcii.
în condiţiile în care titularul a efectuat numai două acte de
comerţ izolate, cu caracter pregătitor, în scopul aplicării ulterioare a mărcii pe produse, nu se poate considera că a folosit efectiv marca în legătură cu produsele pentru care a înregistrat-o.
3. Faptul că reclamanta a constatat că existenţa mărcii pârâtei reprezintă un obstacol în înregistrarea propriei mărci pentru produse identice sau similare şi că a intentat acţiunea în decădere pentru eliminarea acestui obstacol nu numai că nu contravine legii, dar este tocmai remediul legal pentru situaţia în care un titular înregistrează o marcă de baraj, pe care nu o foloseşte efectiv în activitatea comercială, dar care împiedică înregistrarea
sau folosirea unui semn identic sau similar de către alte persoane.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4089 din 18 mai 2007, nepublicată
Prin cererea înregistrată la data de 7 decembrie 2005, reclamanta SC E. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC M.C.I. SRL, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună decăderea pârâtei din drepturile conferite de marca ELITE, pentru carne şi produse din carne, clasa 29.
In motivare, reclamanta a arătat că a depus la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci - O.S.I.M. o cerere pentru înregistrarea mărcii individuale combinate GUSTUL DESĂVÂRŞIT ELIT, această cerere fiind respinsă prin decizia nr. 213909/2005, motivat de faptul că a fost identificată marca înregistrată anterior MN 33188 -ELITE pentru produse similare din clasa 29, a cărei titulară este societatea pârâtă.
Dar, susţine reclamanta, marca ELITE nu a fost niciodată utilizată pe teritoriul României, de către pârâtă, în ultimii 5 ani pentru produse din clasa 29, în special pentru carne şi produse din carne. Societatea pârâtă, titulară a mărcii, se ocupă cu producerea de ambalaje - conform paginii de internet a acesteia - şi nu a avut activităţi în domeniul producţiei de alimente în ultimii 5 de ani.
In drept, au fost invocate prevederile art. 45 şi următoarele şi art. 50 din Legea nr. 84/1998, precum şi Regula 32 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii şi arătând că, la data de 15.07.1997, a obţinut dreptul asupra mărcii ELITE, prin înregistrare la O.S.I.M., sub nr. 033188, pentru produsele şi serviciile din clasele 29, 35 şi 39, iar de la data înregistrării şi până în prezent marca a fost utilizată efectiv pe teritoriul României, pentru toate categoriile de produse din clasa 29.
Prin încheierca pronunţată la data de 11 ianuarie 2006 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Secţiei comerciale a Tribunalului Bucureşti, la care a fost iniţial repartizată şi reînregistrată pe rolul Secţiei a IlI-a civilă a aceluiaşi tribunal.
Pârâta a formulat cerere rcconvenţională, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se interzică reclamantei comercializarea produselor cu semnul GUSTUL DESĂVÂRŞIT ELIT.
Prin încheierea pronunţată la data de 10 mai 2006, a fost admisă excepţia tardivităţii formulării cererii reconvenţionale şi, în consecinţă, a fost disjunsă judecarea acestei cereri de cea a cererii principale.
Prin sentinţa civilă nr. 776 din 7 iunie 2006, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, a respins cererea de decădere din dreptul la marcă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că reclamanta este îndreptăţită să formuleze acţiune în decăderea din drepturi a pârâtei, pentru că cererea sa de înregistrare a mărcii GUSTUL DESĂVÂRŞIT ELIT a fost respinsă de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci întemeiat pe existenţa mărcii ELITE, anterior înregistrată de cătrc pârâtă.
In raport de prevederile art. 47 din Legea nr. 84/1998, pârâtei îi revine obligaţia de a dovedi folosirea mărcii şi, sub acest aspect, s-a constatat că pârâta a făcut dovada folosirii efective a mărcii, în mod public, în ultimii 5 ani, înţelegând prin folosire efectivă o utilizare a mărcii în activităţile comerciale obişnuite pentru produsele pentru care marca a fost înregistrată, în mod serios şi cu finalitatea evidentă de prezervare a drepturilor exclusive asupra mărcii.
Prin decizia civilă nr. 776 din 7 iunie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot sentinţa, a admis acţiunea şi a dispus decăderea pârâtei din drepturile cu privire la marca ELITE nr. 33188, în ceea ce priveşte produsele carne şi preparate din carne, obligând-o, totodată, pe pârâtă la plata suinei de 20,15 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele: (...)
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC E. SRL a solicitat decăderea pârâtei SC M.C.I. SRL din drepturile conferite de marca ELITE pentru carne şi produsele din carne, clasa 29, susţinând că marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României, în ultimii 5 ani, pentru această subclasă.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, „dovada folosirii mărcii incumbă titularului acesteia şi poate fi făcută prin orice mijloc de probă”.
Probele administrate de către pârâtă, constând în facturi şi etichete, relevă utilizarea mărcii ELITE de către pârâtă pentru pasta de tomate, bulion şi măsline, iar nu pentru carne şi produsele din carne din clasa 29, în legătură cu care reclamanta a formulat cererea de decădere.
De asemenea, contractul de prestări servicii nr. 50 din 20 februarie 2006 are ca obiect servicii în domeniul industrializării pastei de tomate.
In raport de aceste probe, curtea de apel a constatat că pârâta nu a probat faptul folosirii efective a mărcii pentru carne şi produsele din carne din clasa 29, susţinerile reclamantei sub acest aspect dovedindu-se întemeiate.
In ceea ce priveşte facturile potrivit cărora societatea pârâtă ar fi cumpărat „etichete mezeluri şi carne marca ELITE” şi „carne preamba-lată ELITE; cârnaţi ELITE şi salam ELITE”, curtea a reţinut că acestea poartă data de 1 decembrie 2005 şi, respectiv, 5 decembrie 2005.
Potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, „titularul nu poate fi decăzut din drepturile sale, dacă, în perioada de la expirarea duratei prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. a) până la prezentarea cererii de decădcre, marca a fost folosită efectiv. Totuşi, dacă începerea sau reluarea folosirii mărcii a avut loc cu 3 luni înainte de prezentarea în justiţie a cererii de decădere, folosirea mărcii nu va fi luată în considerare, dacă pregătirile pentru începerea sau reluarea folosirii mărcii au intervenit numai după cc titularul a cunoscut intenţia de prezentare a unei cereri de dccădcre”.
Or, nu numai că ccle două facturi menţionate sunt întocmite cu două şi, respectiv, cinci zile înaintea datei la care cererea reclamantei de decădere a pârâtei din drepturile asupra mărcii ELITE a fost înregistrată pe rolul instanţei, dar ele relevă acte pregătitoare de folosire a mărcii pentru carne şi produse din carne, constând în achiziţionarea de etichete pentru astfel de produse şi a unei cantităţi relativ reduse de carne (150 Kg), cârnaţi şi salam (300 şi respectiv 350 bucăţi), iar nu o folosire efectivă a mărcii ELITE în activitatea curentă.
De altfel, aceste acte pregătitoare nu s-au dovedit a fi fost urmate de alte acte de folosire propriu-zisă a mărcii pentru produsele în discuţie, deşi perioada de timp scursă până la soluţionarea apelului a fost de peste un an.
Cât priveşte apărarea intimatei-pârâte în sensul că aceasta ar avea intenţia şi voinţa onestă de a-şi prezerva drepturile exclusive asupra mărcii ELITE pentru produsele din clasa 29 (carne şi produse din carne), curtea de apel a considcrat că nu poate fi reţinută, în condiţiile în care numai actcle de folosire efcctivă, în activitatea obişnuită a titularului, sunt de natură a-1 pune pe acesta la adăpost de sancţiunea dccădcrii prevăzute de art. 45 lit. a) din Legea nr. 84/1998. Prezer
varea mărcii pentru considerente ce ar ţine de buna-credinţă, de voinţa onestă şi de eventuale proiecte de dezvoltare ori diversificare a activităţii titularului ar constitui o restrângere nejustificată a drepturilor terţilor ce ar dori să îşi aproprie aceeaşi marcă pentru produse/servicii ce sunt de actualitate.
Concluzionând, curtea de apel a reţinut că marca ELITE - pentru care pârâta are calitate de titular pentru clasele 29, 35 şi 39, conform certificatului de înregistrare a mărcii nr. 33188 eliberat de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci - nu a fost efectiv folosită de către pârâtă pentru carne şi produsele din came din clasa 29, situaţie faţă de care, potrivit dispoziţiilor art. 45 lit. a) din Legea nr. 84/1998, cererea reclamantei de decădere a pârâtei din drepturile conferite de această marcă pentru produsele menţionate este întemeiată.
împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei, numai în ceea ce priveşte soluţia dată motivului referitor la fondul cauzei şi respingerea cererii de decădere din drepturile conferite de marcă; în drept, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că hotărârea curţii de apel este nelegală.
In dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta susţine că instanţa de apel nu a aplicat corect dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, nesocotind atât litera, cât şi spiritul legii.
Referitor la litera legii, recurenta arată că instanţa de apel, deşi a reţinut în considerente că facturile prin care pârâta a comercializat came preambalată, cârnaţi şi salam sub marca ELITE au fost întocmite cu 2 zile şi respectiv 5 zile înainte de data înregistrării reclamantei pe rolul instanţei, iar factura din data de 24 decembrie a ignorat-o complet, nu a ţinut seama de faptul că pârâta a folosit marca înainte de a cunoaşte intenţia reclamantei de a o acţiona în judecată, din moment ce acţiunea nici nu fusese depusă la instanţă.
Recurenta susţine că toate cele trei facturi dovedesc faptul că a achiziţionat carne şi produse din carne, folosind pentru aceasta marca ELITE, ceea ce face inaplicabile dispoziţiile art. 45 lit. a) din Legea nr. 84/1998.
In opinia recurentei, a fost încălcat şi spiritul legii, carc urmăreşte să protejeze pe titularul mărcii şi buna sa credinţă.
Folosirea serioasă, reală şi neechivocă a mărcii sunt probleme de fapt, supuse liberei aprecieri a judecătorilor, carc, analizând circumstanţele proprii cauzei, trebuie să constate că folosirea mărcii are
ca obiect să creeze sau să conserve un debuşeu pentru produsele marcate şi că nu vizează simpla deţinere a dreptului la marcă.
Recurenta susţine că a dovedit cu înscrisurile administrate în cauză că a folosit marca ELITE pentru produse din clasa 29, inclusiv carne şi produse din carne, în planul său de afaceri fiind prevăzută extinderea activităţii, pe care decăderea din dreptul la marcă ar afecta-o grav.
In fine, recurenta mai arată că reclamantei i s-a respins cererea de înregistrare a mărcii GUSTUL DESĂVÂRŞIT ELIT, pe motivul existenţei mărcii anterioare a reclamantei, iar prin încercarea de a obţine decădcrea pârâtei din dreptul la marcă, reclamanta tinde, de fapt, să acopere propria neglijenţă de care a dat dovadă în activitatea sa, ceea ce contravine spiritului Legii nr. 84/1998.
Intimata nu a depus la dosar întâmpinare, dar, cu ocazia dezbaterilor, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este, într-adevăr, nefondat şi va fi respins, pentru următoarele considerente.
Curtea de apel a reţinut, ca situaţie de fapt, că în perioada de protecţie a mărcii ELITE nr. 33188, reclamanta nu a folosit această marcă pentru carne şi preparate din came decât prin menţionarea sa în facturile din data de 1 decembrie 2005 şi 5 decembrie 2005, în condiţiile în care cererea de decădere s-a înregistrat la data de 7 decembrie 2005 şi că cele două facturi relevă numai acte pregătitoare de folosire a mărcii, constând în achiziţionarea de etichete, neurmate de acte propriu-zise de folosire a mărcii pentru produsele în discuţie.
La această situaţie de fapt, curtea de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, ca şi pe cele ale art. 46 alin. (2) din aceeaşi lege, despre care recurenta pretinde că au fost greşit aplicate.
Astfel, potrivit textului de lege menţionat, titularul nu poate fi decăzut din drepturile sale dacă în perioada de la expirarea duratei prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. a) - adică a celor 5 ani de nefolosire neîntreruptă a mărcii - şi până la prezentarea cererii de decădere, marca a fost folosită efectiv.
In continuare, textul prevede că, dacă începerea sau reluarea folosirii mărcii a avut loc cu trei luni înainte de prezentarea injustiţie a ccrerii de decădere, folosirea mărcii nu va fi luată în considerare, dacă pregătirile pentru începerea sau reluarea folosirii au intervenit numai după cc titularul a cunoscut intenţia de prezentare a unei ccreri de decădere.
In speţă, recurenta solicită a se face aplicarea dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, ceea ce înseamnă că nu contestă că perioada de 5 ani de nefolosire efectivă a mărcii pentru carne şi preparate din carne s-a împlinit, dar consideră că începerea folosirii mărcii, ca urmare a extinderii activităţii sale comerciale, întruneşte cerinţele textului de lege menţionat, pentru a paraliza cererea reclamantei privind decăderea din dreptul la marcă.
Pentru ca această apărare a pârâtei să poată fi primită, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
1. Actcle de începere a folosire a mărcii - niciodată susţinându-se că ar fi vorba despre o reluare - să fie anterioare cu cel puţin trei luni datei de înregistrare a cererii de dccădcre sau, în cazul în carc se situează în intervalul de trei luni premergătoare intentării acţiunii, pregătirile pentru începerea folosirii să nu fi intervenit după ce titularul a luat cunoştinţă despre intenţia de intentare a acţiunii.
In cauza dedusă judccăţii, pârâta se află în cea de a doua ipoteză, în sensul că actclc de folosire a mărcii de carc se prevalează se situează în perioada de trei luni anterioară cererii de chemare în judecată.
Sub acest aspect, deşi curtea de apel a observat că cele două facturi au fost întocmite cu două şi, rcspcctiv, cinci zile înainte de introducerea acţiunii, nu le-a înlăturat pe considerentul că pârâta le-ar fi întocmit ştiind despre intenţia reclamantei de a solicita decăderea, ci le-a analizat sub aspectul concludenţei lor în soluţionarea litigiului.
Prin urmare, susţinerea din recurs a pârâtei, conform căreia la data întocmirii celor două facturi nu avea cunoştinţă despre intenţia reclamantei de a o chema în judecată, nu are nicio relevanţă.
Nici faptul că pârâta ar mai fi ataşat la dosar o factură din data de 24 decembrie 2005, iar instanţa de apel nu a luat-o în considerare nu este în măsură să atragă nelegalitatea hotărârii, câtă vreme acest pretins act de folosire a mărcii se situează în timp după data introducerii acţiunii, neintrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 84/1998.
2. Şi în cazul începerii sau reluării folosirii mărcii trebuie să fie îndeplinită condiţia prevăzută în art. 45 alin. (1) lit. a), pentru a împiedica dccădcrca titularului din dreptul la marcă, adică actcle îndeplinite de titular să fie actc de folosire efectivă a mărcii.
In acest sens, pârâta trebuia să facă dovada că în perioada premergătoare intentării acţiunii a început să folosească efcctiv marca ELITE pentru carne şi preparate din carne.
Din această perspectivă, analiza probelor administrate şi stabilirea situaţiei de fapt sunt atributul instanţelor de fond, instanţa de recurs neavând posibilitatea de a verifica decât legalitatea hotărârii atacate, prin prisma motivelor expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., nu şi de a reanaliza probele în scopul reevaluării situaţiei de fapt reţinute în fazele procesuale anterioare.
In speţă, curtea de apel a constatat că numai două din înscrisurile depuse la dosar de pârâtă au legătură cu activitatea acesteia de comercializare a unor preparate din carne şi că reprezintă numai acte pregătitoare ale unei asemenea activităţi, câtă vreme ele nu dovcdesc decât achiziţionarea unor etichete susceptibile a fi aplicate pe produse, dar în legătură cu carc nu s-a dovedit că au şi fost comercializate sub marca ELITE.
In condiţiile în carc, de la data înregistrării mărcii şi până la introducerea cererii de decădere, titularul a efectuat numai două acte de comerţ izolate, cu caracter pregătitor, în scopul aplicării ulterioare a mărcii ELITE pe produse, corect a stabilit curtea de apel că pârâta nu a folosit efectiv marca în legătură cu o parte a produselor pentru care a înregistrat-o, respectiv pentru carne şi preparate din carne.
Faptul că reclamanta a constatat că existenţa mărcii pârâtei reprezintă un obstacol în înregistrarea propriei mărci pentru produse identice sau similare şi că a intentat acţiunea în decădere pentru eliminarea acestui obstacol nu numai că nu contravine legii, dar este tocmai remediul legal pentru situaţia în care un titular înregistrează o marcă de baraj, pe care nu o foloseşte efectiv în activitatea comercială, dar care împiedică înregistrarea sau folosirea unui semn identic sau similar de către alte persoane.
Pentru toate aceste considerente, înalta Curte constată că decizia curţii de apel este legală şi, în baza art. 312 C. proc. civ., a menţinut-o şi a respins recursul ca nefondat.
In baza art. 274 C. proc. civ., înalta Curte a obligat-o pe recurentă la plata sumei de 600 RON, cheltuieli de judecată către intimată.
| ← Marcă. Acţiune în decădere. Condiţia interesului. Persoană... | Marcă. Anularea înregistrării. Rea-credinţă. înregistrarea... → |
|---|
