Marcă. Acţiune în contrafacere. Despăgubiri. Prescripţia dreptului la acţiune. Termen şi mod de calcul (ANTALCOL)
| Comentarii |
|
Legea nr. 84/1998, art. 35 alin. (2) lit. a) Decretul nr. 167/1958, art. 3, art. 8
Activitatea ilicită a reclamantei, de utilizare neautorizată a mărcii pârâtei, nu a avut un caracter continuu, ci continuat, frecventa actelor ilicite fiind una lunară.
In atare situaţie, pentru fiecare act ilicit în parte a curs un termen distinct de prescripţie, dar nu în temeiul art. 12 din Decretul nr. 167/1958, care se referă la raporturile dintre creditorul şi debitorul unei obligaţii cu prestaţie succesivă.
Fiind vorba despre repararea unei pagube produse printr-un fapt juridic ilicit, sunt aplicabile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, conform căruia prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, şi nu de la data când a cunoscut întinderea pagubei.
în ceea ce priveşte termenul de prescripţie, acesta este cel general, prevăzut în art. 3 al aceluiaşi act normativ.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 5147 din 22 iunie 2007, nepublicată
Prin ccrcrca înregistrată la 4 noiembrie 2003 la Tribunalul Bucureşti, Sccţia a Vl-a comercială, rcclamanta SC A. SA - devenită ulterior SC G.R. SA - a chemat în judccată pârâţii SC S. SA şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci - O.S.I.M., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea înregistrării mărcii ANTALCOL în favoarea pârâtei SC S. SA, ca fiind făcută cu rea-credinţă, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din data de 3 decembrie 2003 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea acesteia către conducerea Tribunalului Bucureşti în vederea repartizării spre soluţionare uneia dintre secţiile civile.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Secţiei a IlI-a civilă a Tribunalului Bucureşti.
La data de 18 februarie 2004, pârâta SC S. SA a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională.
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în baza Legii nr. 28/1967, excepţia lipsei de interes a reclamantei
în formularea acţiunii şi excepţia prescripţiei extinctive a acţiunii în anulare.
Prin cererea reconvenţională, pârâta a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: obligarea reclamantei la încetarea oricărui act de folosire a mărcii ANTALCOL, la retragerea de pe piaţă a acestor produse şi la anunţarea clienţilor să nu mai pună în circulaţie produse cu marca menţionată, proprietatea pârâtei; obligarea reclamantei la plata echivalentului în lei a 100.000 euro la cursul B.N.R. din ziua efectuării plăţii, pentru folosirea fară drept a mărcii ANTALCOL, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea pronunţată la data de 19 mai 2004, au fost soluţionate excepţiile invocate prin întâmpinarea formulată de către pârâtă, în sensul respingerii lor ca nefondate.
Prin sentinţa civilă nr. 414 din 15 martie 2006, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, a respins ca nefondată cererea principală, a admis în parte cererea reconvenţională, a obligat-o pc reclamantă la încetarea folosinţei, în orice fel, a mărcii ANTALCOL, la retragerea de pe piaţă a produselor sale purtând această marcă, la plata sumei de 68112,39 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul suferit de pârâtă, ca urmare a folosirii fară drept a mărcii ANTALCOL, precum şi la plata sumei de 3444,20 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
In ceea ce priveşte ccrerea principală, reclamanta nu şi-a dovedit susţinerile potrivit cărora ar fi fost înregistrată cu rea-credinţă marca ANTALCOL în favoarea pârâtei, având în vedere faptul că buna-credinţă se prezumă, inclusiv la înregistrarea unei mărci.
A mai reţinut instanţa că reaua-credinţă la care se referă art. 48 lit. c) din Legea 84/1998 are un alt înţeles decât acela la care face trimitere reclamanta; ea presupune conduita incorectă a unui competitor care, având cunoştinţă despre marca unui alt competitor, înregistrată anterior într-un teritoriu, acţionând în calitate de reprezentant sau distribuitor al produselor acestuia din urmă pe un alt teritoriu, înregistrează pe acest teritoriu marca titularului, fară a avea acceptul şi fară ştirea acestuia.
Cu privire la cererea reconvenţională, tribunalul a reţinut ca fiind dovedită susţinerea potrivit căreia reclamanta a folosit fară drept marca ANTALCOL, pe care a aplicat-o pc produse începând cu anul
1997, fapta intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 84/1998, cât şi a prevederilor art. 85 din acelaşi act normativ.
S-a mai reţinut că prejudiciul înregistrat de pârâtă este cel stabilit prin concluziile expertizei judiciare efectuate în cauză, rezultând din acestea că singurele societăţi care au produs ANTALCOL pe piaţa românească au fost părţile din proces, cu o cotă de piaţă de 74,04% pentru SC G.R. SA (fostă SC A. SA) şi 25,96% pentru SC S. SA.
Prin raportare la cheltuielile de producţie efectuate de către SC S. SA cu produsul ANTALCOL (în sumă de 244827,04 RON) şi rata de profit realizată de acceaşi socictate (de 6,445%), profitul nerealizat de pârâtă în perioada martie 1997 - august 2003 a fost de 681.123.964 ROL (68.112,39 RON).
In privinţa exccpţiei prcscripţici extinctivc a dreptului de a solicita acopcrirea prejudiciului pentru perioada de 5 martie 1997 - 25 februarie 2001, tribunalul a reţinut că dreptul pârâtei de a solicita despăgubiri pentru folosirea de cătrc reclamantă a mărcii sale, fară drept, nu putea lua naştere înaintea datei la carc pârâta a luat cunoştinţă de săvârşirea faptelor ilicite, de persoana carc lc-a săvârşit şi de întinderea pagubei.
Din probele administrate în cauză a rezultat că accasta a luat cunoştinţă de aceste împrejurări la data de 18 septembrie 2003, când reclamanta i-a pus la dispoziţie documentele necesare evaluării prejudiciului suferit.
Fapta reclamantei s-a săvârşit în mod continuu, înccpând din anul 1997, iar aceasta nu a făcut dovada că pârâta ar fi avut cunoştinţă despre respectivele fapte până la data menţionată şi că a acceptat producerea şi comercializarea medicamentului ANTALCOL, folosindu-se marca sa.
împotriva sentinţei au declarat apel atât reclamanta SC G.R. SA, cât şi pârâta SC S. SA.
In apel, la propunerea apelantei-pârâte, a fost completată proba cu expertiză, respectiv s-a solicitat expertului desemnat de prima instanţă să formuleze un răspuns şi la obiecţiunca referitoare la calcularca profitului nerealizat, cu excluderea cheltuielilor generale şi de administrare.
Prin decizia civilă nr. 12 din 26 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, Sccţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, a admis apelul dcclarat de reclamantă, a schimbat în parte sentinţa, a admis exccpţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada martie 1997
- 25 februarie 2001 şi a respins ca fiind prescrise pretenţiile formulate pentru această perioadă, a redus cuantumul suinei la care a fost obligată reclamanta în favoarea pârâtei de la suma de 68.112,39 lei la 21.510,59 lei, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a obligat-o pe apelanta-reclamantă la plata sumei de 850 lei, cheltuieli de judecată către apelanta-pârâtă.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:
împrejurarea că reclamanta a fabricat şi comercializat medicamentul cu denumirea ANTALCOL ulterior datei la care pârâta a dobândit dreptul exclusiv de utilizare a acestei denumiri prin înregistrarea ei ca marcă - martie 1997 - este probată, fiind recunoscută chiar de către reclamantă.
In aceste condiţii, temeiul acţiunii în contrafacere este reprezentat tocmai de utilizarea în acest mod a mărcii de către reclamantă, titularul mărcii iniţiind acest demers judiciar spre a-şi asigura protecţia conferită prin lege, în sensul exclusivităţii dreptului de a dispune cu privire la exploatarea mărcii aflate în patrimoniul său.
Situaţia existentă la momentul pronunţării hotărârii prin care s-a soluţionat acţiunea în contrafacere, respectiv împrejurarea dacă Ia acea dată reclamanta mai folosea ori nu marca ANTALCOL în activitatea proprie, nu este relevantă din perspectiva temeiului acestei acţiuni, temei care trebuie apreciat în raport de conduita incriminată de către pârâtă prin cererea reconvenţională.
Susţinerea potrivit căreia apelanta SC G.R. SA ar fi sistat comercializarea şi fabricarea medicamentului cu denumirea ANTALCOL începând cu data de 31 martie 2003 este lipsită de suport probator, fiind chiar infirmată de materialul probator administrat.
In acest sens, curtea de apel a reţinut că la data de 2 septembrie 2003 reclamanta a emis o înştiinţare prin care a comunicat colaboratorilor săi că în viitor nu va mai produce şi distribui medicamentul ANTALCOL, fară însă a le solicita oprirea de la vânzare a acestui produs fabricat de ca, iar din conţinutul raportului de expertiză efectuat în cauză reiese că SC G.R. SA (fostă SC A. SA) a fabricat/co-mcrcializat respectivul medicament până Ia data de 22 august 2003.
Constatând că reclamanta a folosit fară drept marca ANTALCOL, care aparţine pârâtei, chiar şi după ce accasta din urmă a notificat-o pentru a înceta orice activitate de utilizare a respectivei mărci, este pe deplin justificat demersul de a solicita instanţei competente obligarea reclamantei pârâte de a înceta folosirea mărcii cât şi de a retrage de
pe piaţă produsele care le-a fabricat cu această marcă, iar soluţia prin care această cerere a fost admisă este în acord cu prevederile art. 35 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998.
Odată cu înregistrarea mărcii şi publicarea ei în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, aceasta a devenit opozabilă faţă de terţi, astfel încât aceştia aveau obligaţia de a se abţine de la efectuarea oricărui act ori fapt juridic de natură a aduce atingere dreptului la marcă dobândit de către pârâtă, drept care îi conferea acesteia din urmă exclusivitate în folosirea respectivei mărci.
Conduita adoptată de către reclamantă a fost una contrară acestei obligaţii, ce îi revenea corclativ dreptului subiectiv civil al pârâtei, a cărui protecţie este reglementată prin dispoziţiile cu caracter special ale Legii nr. 84/1998 - caracterul ilicit al acesteia fiind astfel de domeniul evidenţei.
Cât priveşte prejudiciul suferit de către pârâtă, curtea de apel a arătat că acesta este cert în privinţa existenţei sale, în condiţiile în care, din chiar conţinutul raportului de expertiză, reiese că în activitatea comercială a pârâtei legată de produsul medicamentos purtând marca ANTALCOL s-a înregistrat o creştere importantă a profitului în lunile septembrie 2003 - noiembrie 2003, lunile următoare datei la care reclamanta a încetat să mai fabrice produsul cu aceeaşi denumire.
Aceeaşi concluzie se desprinde şi din analiza răspunsurilor formulate de expert la obiectivul nr. 3 propus de către SC G.R. SA şi la obiectivul nr. 4 propus de SC S. SA, în raport de care curtea de apel a reţinut că pentru perioada martie 1997 - noiembrie 2003 rata profitului realizat de SC S. SA a fost de 9,93%, în timp ce pentru perioada martie 1997 - august 2003, rata profitului realizat de aceeaşi societate a fost de 6,445%.
Cât priveşte vinovăţia reclamantei în săvârşirea faptei ilicite reţinute în sarcina sa, curtea de apel a constatat că aceasta există cel puţin sub forma culpei, în condiţiile în care, astfel cum s-a reţinut, dreptul la marcă al SC S. SA îi devenise opozabil odată cu înregistrarea şi publicarea mărcii ANTALCOL; reclamanta avea nu numai posibilitatea, dar şi obligaţia de a se informa în legătură cu disponibilitatea utilizării respectivei denumiri pentru a nu încălca dreptul la marcă al unei alte persoane.
In favoarea reclamantei nu poate fi reţinută nici cauza exone-ratoare de răspundere invocată, şi anume consimţământul tacit al
reclamantei. împrejurarea că reacţia titularului mărcii la acţiunea de
contrafacere a apărut cu întârziere nu poate fi calificată drept consimţământ tacit, în condiţiile în care nu s-a probat că acesta ar fi avut intenţia de a tolera cu ştiinţă activitatea cu caracter ilicit reţinută ori că i s-ar fi solicitat acordul pentru desfăşurarea respectivei activităţi şi nu ar fi manifestat vreo opoziţie în exprimarea unui asemenea acord.
Critica privind greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune apare ca fiind întemeiată prin raportare la prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cu care „prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data la carc păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pc cel care răspunde de ea”.
Instanţa de fond a apreciat în mod eronat activitatea de contrafacere a reclamantei ca fiind o faptă continuă, accastă activitatc dcsfâşurându-sc în etape specificc ciclului de producţie al unei socictăţi comerciale cc fabrică mai multe produse, în raport de piaţa de dcsfaccre, de ccrerca existentă pentru fiecarc dintre respcctivcle produse cât şi de mijloacele pc carc le are la dispoziţie.
Astfel, fapta analizată în speţă, de fabricare şi comercializare a medicamentului ANTALCOL, este una continuată, presupunând actc de executare deosebite, efectuate în mod repetat, şi anume lunar, în condiţiilc în care evidenţierea în contabilitatea socictăţii a aspcctclor legate de produsul analizat s-a efectuat cu această frecvenţă şi, ca atare, potrivit dispoziţiilor art. 12 din Dccretul nr. 167/1958, pentru fiecare din aceste fapte succesive curge un termen de prescripţie distinct.
Având în vedere aceste considerente, curtea de apel a apreciat că este întemeiată excepţia prescripţiei extinctive în ceea ce priveşte pretenţiile formulate de către pârâtă pentru perioada anterioară intervalului de 3 ani premergător formulării cererii reconvenţionale.
Referitor la apelul formulat de pârâtă, curtea de apel a reţinut că în faza apelului s-a complinit lipsa răspunsului la obiecţiunea privind calcularea profitului nerealizat de această parte prin eliminarea cheltuielilor generale şi de administraţie din costurile efcctiv încorporate în produsul ANTALCOL, prin completarea în acest mod a probatoriului dându-se cficicnţă criticii formulate prin primul motiv de apel.
întinderea prejudiciului suferit de către pârâtă ca efect al activităţii de contrafacere a medicamentului cu marca ANTALCOL desfăşurată de către reclamantă a fost determinată în raport de criteriile invocatc prin ccrcrca reconvenţională, şi anume profitul nercalizat de
SC S. SA pe acest produs, calculat la sumele facturate de SC G.R. România SA, în considerarea faptului că prima societate ar fi putut beneficia de întreaga piaţă de desfacere a produsului; s-au avut în vedere înregistrările ce se regăsesc în evidenţele contabile ale societăţii reclamante în legătură cu produsul menţionat.
împrejurarea că pârâta a primit, cu ocazia întâlnirilor anterior avute cu reclamantă, informaţii potrivit cărora cantitatea de produse vândute cu marca ANTALCOL ar fi fost de două ori mai mare nu poate conduce la concluzia unor erori în calculele efectuate de expertul desemnat de instanţă, pentru că respectivele calcule au fost realizate în raport de documentele contabilc ce refleetă activitatea desfăşurată sub aspectul ce interesează cauza cât şi de bilanţurile contabile întocmite de aceeaşi societate, care s-au raportat anual la autorităţile competente din subordinea Ministerului Finanţelor Publice.
Pretenţia de a fi eliminate cheltuielile generale şi de administrare din costurile aferente fabricării produsului ANTALCOL de către SC G.R.R. SA şi de a se determina profitul ncrealizat prin scăderea din valoarea de vânzare a respectivului produs a costurilor efectiv încorporate (în care să nu se regăsească cclc două tipuri de cheltuieli a căror eliminare se cere) este lipsită de temei în condiţii Ic în care, potrivit adresei nr. 1807/2001, emisă de Ministerul Finanţelor Publice
- Oficiul Concurenţei în exercitarea atribuţiilor conferite prin O.U.G. nr. 7/1998, în cheltuielile ce se au în vedere pentru stabilirea preţului final al medicamentelor se includ şi cele generale de administraţie.
Normele pe care pârâta le consideră aplicabile în determinarea costului de producţie, respectiv art. 19 lit. a) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 82/1991 şi pct. 3.1. lit. a) din Ordinul nr. 306/2002, au ca obiect de reglementare modul de organizare şi conducere a contabilităţii proprii, respectiv reguli de evaluare a elementelor patrimoniale pentru reflectarea lor în bilanţul contabil, astfel că nu poate fi reţinută incidenţa lor în determinarea costului efectiv al produsului analizat, ce nu constituie nicidecum element patrimonial, ci reprezintă un rezultat al activităţii comerciale desfăşurate de către reclamantă, al cărui cost se determină şi se evidenţiază în bilanţul contabil după alte reguli [cum sunt cele de la pct. 4.60 - 4.63 din Ordinul nr. 360/2002 al Ministerului Finanţelor Publice şi art. 13 alin. (2) din Legea nr. 82/1991].
Pe de altă parte, curtea de apel a mai reţinut că pârâta susţine eliminarea cheltuielilor generale şi de administrare din costurile efectiv
încorporate în medicamentul ANTALCOL produs şi comercializat de SC G.R.R. SA în considerarea faptului că respectivele cheltuieli au fost deja suportate de SC S. SA.
Materialul probator administrat nu dovedeşte însă o asemenea situaţie, respectiv că pârâta ar fi putut realiza o producţie suplimentară de ANTALCOL fară a surveni vreo modificare în cheltuielile generale şi de administrare pe care deja le-a efectuat.
In raport de exigenţele art. 1169 C. civ. care stabileşte sarcina probei în sarcina celui ce reclamă un drept, susţinerile apelantei în sensul menţionat apar ca fiind nefondate.
Cât priveşte cauzele pentru care SC G.R.R. SA a fabricat şi comercializat produsul ANTALCOL în pierdere, acestea sunt lipsite de relevanţă în ceea ce priveşte profitul ncrcalizat de către SC S. SA, care a fost determinat în raport de rezultatele economice înregistrate în activitatea acestei din urmă societăţi şi nu sunt de natură a produce consecinţe sub aspectul determinării întinderii prejudiciului suferit de ea.
Relevantă sub aspectul analizat este numai cantitatea de ANTALCOL produsă şi comercializată, iar aceasta a fost stabilită, astfel cum s-a reţinut anterior, în raport de evidenţele contabile ale societăţii ce a desfăşurat o activitate de contrafacere a respectivului produs.
Referitor la critica potrivit căreia instanţa de fond nu a dispus reactualizarea debitului, cu indicele de inflaţie calculat la profitul nerealizat pe fiecare an, până la data achitării lui, curtea de apel a reţinut că pârâta nu a solicitat primei instanţe un astfel de mod de determinare a prejudiciului a cărui reparaţie a fost cerută.
în cuprinsul cererii reconvenţionale s-a menţionat că „în realitate prejudiciul suferit de societatea noastră îl reprezintă profitul nerealizat pe acest produs, calculat la sumele facturate de SC A. SA, în considerarea faptului că subscrisa ar fi putut beneficia de întreaga piaţă de desfacere a produsului, şi nu numai de 22%”.
In raport de modul în care pârâta a înţeles să îşi formuleze pretenţiile deduse judecăţii şi de faptul că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, potrivit art. 129 alin. ultim C. proc. civ., prima instanţă a analizat şi soluţionat cererca reconvenţională cu respectarea limitelor învestirii sale.
O reevaluare a prejudiciului suferit de către pârâta prin raportare la indicele de inflaţie nu se poate realiza nici în faţa instanţei de apel pentru că, în caz contrar, s-ar da eficienţă unei ccreri noi, formulate pentru prima dată în calea de atac a apelului, cerere ce nu este permisă potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
împotriva deciziei a declarat recurs pârâta SC S. SA, invocând, în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi criticând-o sub două aspecte, şi anume: al modului de calcul al profitului nerealizat şi al modului de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.
1. In ceea ce priveşte primul aspect, recurenta susţine că nici instanţa de apel şi nici prima instanţă nu au ţinut seama de costul de producţie astfel cum a fost definit la pct. 19 lit. a) din Regulamentul din 22 decembrie de aplicare a Legii contabilităţii, precum şi la pct. 3.1 lit. a) din Reglementările contabile simplificate, armonizate cu Directivele europene aprobate prin Ordinul nr. 306/2002.
Astfel, contrar acestor reglementări, în toate calculele pentru determinarea profitului s-au inclus şi cheltuielile generale şi de administrare, fară să se indice şi metoda de alocare a acestora în facturile pentru fabricarea medicamentului ANTALCOL şi fără să se analizeze şi să se demonstreze dacă aceste cheltuieli sunt sau nu raţional legate de producţia acestui medicament.
Expertul nu a calculat în acest mod costurile pe produs şi nu a explicat de ce a inclus în cheltuielile generale pe cele fară legătură cu producerea acestui medicament, cum sunt cheltuielile de marketing şi de cercetare pentru alte produse, pierderi din creanţe ncîncasate, cheltuieli pentru spaţii sau pentru licenţe plătite în legătură cu alte produse.
Detaliind modul în care, în opinia sa, trebuia calculat profitul nerealizat, recurenta critică, totodată, greşita respingere a cererii sale de reactualizare a profitului cu indicele de inflaţie, pe considerentul că nu ar fi fost cerută în faţa primei instanţe.
Recurenta consideră că, atât timp cât acţiunea are ca obiect despăgubiri pentru profitul nerealizat în perioada 1997-2003, este evident că expertul numit de instanţă trebuia să ia în calcul şi actualizarea sumelor ce i-au rezultat la calculul profitului.
2. Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, recurenta susţine că aceasta a fost în mod greşit admisă pentru perioada 1997 — 25 februarie 2001.
In opinia sa, dreptul la acţiune a început să curgă la data la care a cunoscut atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ca, iar ambele condiţii au fost îndeplinite în mod cumulativ la data de 18 septembrie 2003, când reclamanta i-a pus la dispoziţie o parte din documentele necesare evaluării prejudiciului constând în profitul nerealizat de pârâtă pe perioada în care reclamanta i-a utilizat fară drept marca.
In drept, recurenta invocă încălcarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
Recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei, iar în urma rejudecării cauzei, obligarea reclamantei la plata sumei de 365.555,90 RON, actualizată cu indicele de inflaţie până la data achitării integrale a debitului, precum şi la plata integrală a cheltuielilor de judecată.
Intimatele nu au depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
1. Critica privitoare la modul de calcul al profitului ncrcalizat nu poate fi primită, dcoarccc, deşi este întemeiată de parte pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în realitate vizează greşita evaluare a unei probe.
Astfel, pentru a fi incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ., trebuie ca, la situaţia de fapt reţinută, instanţa să fi aplicat greşit un text de lege sau să-l fi ignorat, deşi era aplicabil.
Or, în speţă, se critică modul cum a fost stabilit un aspcct al situaţiei de fapt, pentru lămurirea căruia instanţele, ncavând cunoştinţe de spccialitatc în domeniul contabilităţii, au dispus efectuarca unei expertize de specialitate, la întocmirea cărcia expertul a fost acela care a ţinut seama de actele normative aplicabile în domeniu, şi nu instanţa.
Pentru a-şi demonstra justeţea pretenţiilor referitoare la întinderea profitului nerealizat, determinată, printre altele, de eliminarea din calcul a unor cheltuieli generale şi de administrare, recurenta a avut posibilitatea de face obiecţiuni la raportul de expertiză, posibilitate pe care a şi valorificat-o de altfel.
Dacă ar fi considcrat răspunsul expertului la această obiecţiuni greşit sau nesatisfăcător avea posibilitatea de a solicita, eventual, refacerea raportului sau efectuarea unei noi expertize de către alt expert.
Or, după primirea la dosarul de apel a răspunsului expertului -prin care acesta şi-a menţinut argumentat concluziile iniţiale - pârâta a considcrat cauza în stare de judccată şi a pus concluzii pc fond.
în acestc condiţii, nu i se poate imputa instanţei de apel că şi-a întemeiat hotărârea pe concluziile raportului de expertiză şi că nu a efectuat ea însăşi calculele solicitate de parte, cu aplicarea criteriilor prevăzute în actcle normative spcciale din domeniul contabilităţii.
Cu privire la pretenţia recurentei de a i se reactualiza suma reprezentând profitul nerealizat, curtea de apel a reţinut că o asemenea cerere nu a fost formulată, iar tribunalul s-a pronunţat în limitele învestirii, cu respectarea dispoziţiilor art. 129 alin. ultim C. proc. civ.
Deşi nemulţumită de această soluţie, pârâta nu formulează o critică posibil de încadrat în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ci se limitează să arate că „este evident că expertul trebuia să ia în calcul şi reactualizarea sumelor ce i-au rezultat din calculul profitului”.
Or, din moment ce şi-a întemeiat critica pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a avea obligaţia să arate în ce constă nelcgalitatea soluţiei pe acest aspect, recursul ncfiind o calc de atac devolutivă, care să permită reanalizarca pricinii pc baza probelor şi apărărilor din fazele procesuale anterioare.
2. Referitor la modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei
dreptului la acţiune, înalta Curte reţine următoarele:
Curtea de apel a schimbat hotărârea primei instanţe, reţinând ca situaţie de fapt, că activitatea ilicită a reclamantei, de utilizare neautorizată a mărcii pârâtei, nu a avut un caracter continuu, ci continuat, frecvenţa actelor ilicite fiind una lunară.
In atare situaţie, pentru fiecare act ilicit în parte a curs un termen distinct de prescripţie, dar nu în temeiul art. 12 din Decretul nr. 167/1958, reţinut de curtea de apel, care se referă la raporturile dintre creditorul şi debitorul unei obligaţii cu prestaţie succesivă.
Fiind vorba despre repararea unei pagube produse printr-un fapt juridic ilicit, sunt aplicabile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, conform căruia prescripţia dreptului la acţiune înccpe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea; în ceea ce priveşte termenul de prescripţie, acesta este cel general, prevăzut în art. 3 al aceluiaşi act normativ.
Curtea de apel a considerat că pentru actele ilicite săvârşite cu mai mult de trei ani înainte de introducerea acţiunii dreptul la acţiune s-a prescris, fără să arate care sunt datele la care consideră că pârâta a luat cunoştinţă ori trebuia să ia cunoştinţă de aceste acte şi de autorul lor, săvârşite în perioada martie 1997 - 25 februarie 2001.
Recurenta susţine că data la care au fost întrunite condiţiile cumulative ale art. 8 din Decretul nr. 167/1958 este 18 septembrie
2003, ca fiind data la care reclamanta i-a pus la dispoziţie o parte din documentele necesare evaluării prejudiciului.
Ceea ce interesează însă în aplicarca art. 8 din Decretul nr. 167/1958 nu este data la care păgubitul cunoaşte întinderea pagu
bei, ci aceea la care a aflat sau trebuia să afle despre existenţa şi autorul ei.
Astfel, pentru corecta soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, era necesar ca pârâta să arate, în primul rând, care a fost data la care a luat cunoştinţă despre actele de comercializare a medicamentului ANTALCOL de către reclamantă şi să dovedească aceste aspecte, în cazul contestării lor.
In caz contrar, chiar dacă motivarea instanţei de apel este parţial deficitară, nici critica recurentei nu este aptă să conducă la altă soluţie decât cea pronunţată.
Aceasta cu atât mai mult cu cât obligarea reclamantei la plata de despăgubiri doar pentru perioada februarie 2001 - august 2003 corespunde cererii rcconvcnţionale formulate de pârâta-recurentă, în care s-a solicitat obligarea reclamantei la plata echivalentului în lei a sumei de 100.000 curo, „reprezentând practic profitul nerealizat cu aproximaţie în perioada 2001-2003”, nu şi în perioada anterioară, începând cu luna martie 1997, aşa cum s-a calculat cu ocazia efectuării expertizei.
Pentru toate aceste considerente, înalta Curte a menţinut decizia atacată şi, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← Marcă. Conflict cu un nume comercial (firmă). Acţiune în... | Invenţie. Drepturi băneşti cuvenite titularilor de brevet... → |
|---|
